N-am mai scris cam de multişor în jurnalul ăsta. Mi-am dat seama că pentru a scrie nu e nevoie numai de timp, ci şi de un fel de predispoziţie sufletească. De la o vreme, nu prea le-am avut nici pe una, nici pe alta. Mai demult a fost cum a fost, că mai puteam rupe un pic din nopţile pe care şi aşa nu le dormeam întregi. Când mă întreabă Veta dimineaţa cum am dormit îi răspund: 'De mai multe ori!' Căci aşa dorm acuma, de la o vreme.

   Doamne, ce mai e si cu apartamentele astea de la bloc! N-ai unde să te refugiezi, mai ales când ai o droaie de prunci, care adorm şi ei pe unde apucă, săracii.... Ziceam că mi-aş fi făcut timp eu într-o noaptea din acelea de dormit în reprize -şi nu orice reprize, unele sunt ca la box-, dar cu predispoziţia am sta şi mai rău, şi de asta ori are grijă Veta, ori copiii, ori fraţii de la biserică.

   Ieri-dimineaţă coboram cau ursuz scările că iar nu merge liftu' şi îmi plângeam aşa de milă pe dinăuntru. Afară ploua. Vreme mohorâtă. Noaptea dormisem în câteva reprize de lupte greco-romane. Veta a fost şi ea suparată pe copiii care întrebau toţi deodată unde le sunt ciorapii, adidaşii... Biata Veta! N-am mai avut cutaj sa întreb şi eu de cafea. Mi-am făcut-o singur. Am pus o lingură de cafea peste zaţul rămas de ieri căci trebuie să facem economie şi am fiert-o în ibricul ce e mereu pe aragaz. M-am scăpat şi am întrebat unde e borcanul cu zahăr. Atât i-a trebuit! Ce să mai spun... Nu ma plâng, că îmi zice unul de la întreprindere că pe a lui nici nu are nevoie să o provoace cu vreo vorbă, porneşte singură, automat...

   Voiam să zic că aşa mahmur, de parcă nici nu eram pastor penticostal, coborâi scările şi mă întâlnii cu fratele Gheorghe, pastorul de la baptişti, chiar în holul blocului. Mergea şi el spre tramvai. Arăta şi el ca după o noapte dormită pe la Miliţie. Ca atâta îţi mai trebuie să dormi la Miliţie şi să mănânci la farmacie. Palton de scânduri ne aşteaptă. Ne uitarăm unul la altul şi întrebarăm deodată: 'Care e necazul frate Gheorghe? - el zise frate Ioane. Şi începu el să zică din năduful ce-l avea ca dintr-o oală de presiune. 'Apoi ce să-ţi spun frate Gheorghe, sunt tare amărât!" -spuse el şi începu... L-au chemat pe bietul om la Comunitate. (Au şi ei alegeri acum. Oare câte nenorociri le va pune Domnul în faţă şi lor? Căci noi am avut trei.) Se spune că toţi pastorii din comunitate au fost chemaţi să fie chestionaţi cu privire la alegeri. Printre altele i-au întrebat unele lucruri ce produceau mare necaz fratelui Gheorghe.

   Îl şi văd stând acolo între ceilalţi pastori speriaţi, aşa smerit şi cuminte cum este el, alb ca varul când l-au întrebat dacă şi el vorbeşte în alte limbi. Bietul om! Acuma, dacă l-ar fi întrebat vreun penticostal de-al nostru, ar fi fost cu totul o cu altă treabă, dar, acum, şefii lui de la Comunitate voiau să intre în sufletul omului şi să afle acest secret. Se temeau să nu candideze vreunul care vorbeşte în alte limbi la vreo funcţie? Mai mult ca sigur!

   Eram tare curios să ştiu ce a răspuns fratele Gheorghe. 'Nu vorbesc în alte limbi, îmi pare rău!, a răspuns fratele. I-a mustrat chiar că pun astfel de întrebări. Mai apoi, mi-a spus că alţii  au recunoscut că vorbesc în alte limbi ba unul a mărturisit că acelea sunt cele mai preţioase momente de părtăşie cu Domnul din viaţa lui.

   Am plecat apoi cu tramvaiul şi înghesuit aşa într-un colţ am tot cugetat până la ultima staţie la toată treaba asta. Ciudate lucruri se petrec! Dacă un pastor e plin de Duhul Sfânt că vorbeste în limbi, eu cred că e calificat să slujească bisericii. Aşa spune Scriptura. Or fi având oamenii aceştia o altă Scriptură decât a noastră? Nu cred. Au o altă interpretare a ei, asta este sigur!

   Acuma, ştiu că e corect să ne uităm nu la daruri, ci la ROADELE CUIVA ATUNCI CÂND STABILIM DACĂ E DE LA DOMNUL SAU NU. DACĂ E UN MESAGER BUN SAU RĂU. DAR CÂND ÎI ALEGEM SĂ SLUJEASCĂ, AR TREBUIE SĂ NE UITĂM LA ROADA DUHULUI SFÂNT DAR ŞI LA DARURILE DUHULUI SFÂNT. OMUL VA TREBUI SĂ LUCREZE PENTRU ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU CU DARURILE ÎNCREDINŢATE LUI. POATE OI FI EU GREŞIT... DAR AŞA SCRIE ÎN CARTEA SFÂNTĂ.

   Ciudăţenia necazului care a dat peste bietul frate Gheorghe, şi nu numai peste el vine din faptul că nişte oameni care nu cred în darurile Duhului Sfânt şi care se laudă cu roada Duhului Sfânt şi o apreciază foarte mult, dau dovadă prin comportamentul lor că tocmai această roadă le lipseşte, prin modul în care îşi tratează colegii de slujbă. Totul mi se pare aiurea... aiurea în tramvai...

   Când am ajuns la lucru, şeful s-a uitat chiorâş la mine. Nici nu am pretenţii. Oricum nu are roadele Duhului şi nici daruri. E ortodox şi nu le are cu biserica. Un ortodox ateu! Aşa spunea cineva... Cine ştie ce-o fi în capul lui cu privire la mine? Precis nimic bun şi onorabil. Dar parcă şefii fratelui Gheorghe gândesc altfel... mai ales că l-au interogat cu privire la vorbirea în limbi... au păreri mai strălucite despre noi, penticostalii? Abia acum mi s-a deschis mintea să înţeleg pe cine invităm noi la evanghelizări.

   Doamne, iartă-ne! Şi mai ales, dă-ne minte şi înţelepciune! Amin!