Dani stătea în pătuţul lui, învelit cu pături calde, cu impresia că el era o personalitate deosebit de importantă, putând să pretindă tot ce-i trecea prin minte. Şi pentru că aşa ceva nu s-a mai întâmplat până în ziua de azi el folosea din plin acest prilej. Tatăl stătea la picioarele patului şi povestea întâmplări hazlii pe care el le asculta cu plăcere. Aneta se ghemui la marginea patului cu o ciocolată în mână, iar bunica stătea de partea cealaltă pe un scăunel cu un borcan de gem de cireşe pe care-l ţinea în poală. De fiecare dată când Dani o ruga ea îi dădea în gură câte o linguriţă cu gem. Dacă nu l-ar fi durut aşa de tare piciorele, lui Dani i s-ar fi părut că se află în rai. Gemul de cireşe compensa durerea însă. Cel puţin pentru a zecea oară el întrebă: 'Tăticule, eşti sigur de tot că Albă ca Zăpada n-a suferit nici o vătămare?' 'Foarte sigur!' răspunse tatăl; ea a băut deja o ceaşcă de lapte şi a fugit afară.'

   - Tăticule, Luca a fost cel care a aruncat-o peste zid pe Albă ca Zăpada. Aşa-i că nu-i frumos din partea lui?

   - Da, el îşi va primi pedeapsa pentru asta.

   - Cântă-mi ceva Aneta, te rog; cântă-mi rugăciunea de seară.

   'Eu sunt obosit şi la odihnă mă duc; Închide-mi ochii în al meu pătuc; Lasă ca privirea din ochiul Tău, să fie asupra patului meu. Dacă azi am lucrat nedrept fără să vreau, nu-mi ţine în seamă, bunule Dumnezeu. Harul Tău şi sângele lui Isus, să spele tot răul de mine adus.'

   Aneta cântă rar şi cu vocea tristă. Nici nu ajunse la sfârşit că Dani deja adormise. Aneta îşi adânci faţa în plapumă şi izbucni în plâns; era foarte obosită iar plânsul îi aducea uşurare după spaima prin care a trecut. Aceste lacrimi nu le vărsa totuşi din bucurie. Cum ar putea fi bucuroasă atâta vreme cât purta o ură în sufletul ei? În cele din urmă se ridică cu un suspin şi merse la bucătărie unde bunica pregătea ceva de mâncare. Aneta-i spuse:

   - Bunica, Luca ar trebui pedepsit şi tu care crezi că ar putea fi pedeapsa? Eu nu mă pot gândi la nimic prea aspru...

   - Te-ai gândit tu, Aneta că o faptă rea deja înfaptuită îşi aduce cu sine pedepasa fără ca cineva să mai adauge ceva la ea? Gândeşte-te numai la frica lui Luca când l-a văzut prăbuşindu-se pe Dani în prăpastie. Gândeşte-te la jalea lui, la remuşcările din conştiinţa lui, gândeşte-te cât de ruşine îi este acum şi ce frică are căci lumea va auzi de ceea ce a a făcut el! Apoi întreabă-te dacă el nu este astfel destul de pedepsit iar noi trebuie să-l iertăm şi să-l ajutăm pentru un nou început.

   În mintea Anetei însă încolţi un nou gând... 'Gândeşte-te ce frică va avea căci lumea va auzi de fapta lui'... Va avea ea deci grijă ca lumea din sat să afle... Gândurile i-au fost întrerupte de o bătaie în uşă. Era Maria, sora lui Luca. Venise să le spună că doctorul nu-l poate vizita pe Dani şi vor trebui să meargă ei la spital.

    - Te rog Aneta, spune-mi cum s-a întâmplat nenorocirea? De ce mama mea e aşa de tristă?

   - S-a întâmplat sus pe deal. Luca a aruncat pisicuţa lui Dani peste stâncă iar Dani a vrut să o salveze. Luca nici măcar nu a încercat să-l oprească pe Dani, nu m-ar mira dacă nu chiar el l-a împins pe Dani care acum are piciorul rupt deoarece a stat ore întregi pe stâncă şi Luca nu s-a dus să anunţe pe nimeni.

   Maria deveni palidă de tot... ea nu fusese niciodată prea ataşată de fratele ei Luca. Dacă ar fi fost, poate el ar fi fost un băiat mai cuminte. Copiii care nu sunt iubiţi, rareori devin iubitori...

   - Va trebui aspru pedepsit şi eu însumi mă voi îngriji de aceasta.

   Aneta începu să zâmbească satisfăcută. Îi convenea de minune ca să aţâţe împotriva lui Luca chiar şi pe cei din propria lui familie.

 Apăru atunci bunica care-i spuse:

   - Ascultă fetiţo! Când Dani era mic de tot, noi l-am adus la biserică şi prin credinţă l-am predat Mântuitorului şi de atunci L-am rugat zilnic să-i poarte de grijă. Braţul Domnului Isus a fost permanent asupra lui şi chiar de ar fi murit, gândeşte-te că el ar fi mers direct în cer. De aceea noi să ne ştergem lacrimile şi să ne încredem mai departe în Tatăl Ceresc care are grijă de Dani şi doreşte tot ce e mai bun pentru el.

  -  Bunico, eu îl urăsc aşa de mult pe Luca...

   - Atunci tu nu te poţi ruga pentru frăţiorul tău! Dumnezeu este dragoste şi noi când ne rugăm ne apropiem de dragostea Lui iar ura noastră trebuie să se topească ca zăpada... Lasă pe Luca în grija Domnului! El va răsplăti şi binele, şi răul şi El iubeşte şi pe Dani, dar şi pe Luca.

  Bunica sărută pe Aneta care începu să cugete la cuvintele bunicii... Într-adevăr ea nu se putea ruga pentru Dani şi să-l urască în acelaşi timp pe Luca... pur şi simplu acestea nu se potriveau... Totuşi gândurile de răzbunare nu o lăsau în pace.

   Privea spre Dani care dormea cu pisicuţa pe piept... Se urcă şi ea în patul ei şi adormi adânc.