Cu toate că era obosit de la câmp, Luca se grăbi spre casă cu inima uşurată; lucrase din greu toată ziua dar ştia că acasă îl aştepta căluţul lui. Mâine îl va lua la şcoală ca toţi să vadă ce frumos sculptează el. Urcă scările grăbit iar pe balcon rămase înmărmurit... căluţul dispăruse, doar aşchiile şi cuţitul mai erau acolo. Oare venise mama şi-l luase înăuntru?

   - Mamă, mamă, unde ai pus căluţul meu?

   - Eu nu l-am văzut, poate tu l-ai pus altundeva...

   - Dar eu nu l-am atins! Ştiu bine că l-am lăsat pe masa din balcon; Te rog, ajută-mă să-l caut!

   Mama, care dorea ca fiul ei să câştige premiul cel mare la concursul şcolar începu de îndată să caute... jos, sub balcon, găsiră ţăndări împrăştiate din căluţ. Luca nu mai avea cuvinte...

   - Eu mă duc la munte, zise apoi Luca cu o voce ce-şi da silinţa să nu-i tremure. Nu am să vin la cină.

   'Toate îi merg pe dos băiatului meu' gândea mama lui Luca. 'Oare o să-i reuşească ceva, vreodată în viaţă? '

   Luca mergea cu paşi repezi spre pădure fără a mai sta să admire frumuseţea ei ca-n alte dăţi. Nu se gândea decât la premiul pe care l-a ratat... 'Aş vrea să plec undeva departe unde nimeni nu mă cunoaşte şi nimeni nu ştie ce am făcut eu; acolo am să încep o viaţă nouă unde nu va mai trebui să mă tem de toţi aşa cum mi se întâmplă mie aici! ' Privirile se aţintiră spre un defileu ce duceau spre oraşul unde lucra sora lui, Maria. După ce ieşi din pădure însă îl întâlni pe bătrânul pustnic. 'Cum merge cu sculptatul, vei câştiga oare mâine premiul cel mare? ' -îl întrebă cu glasul blând şi răguşit pe Luca.

   - Nu voi mai primi nici un premiu, calul meu a fost făcut bucăţi... poate pisica l-a trântit sub balcon de pe măsuţa unde l-am lăsat...

   - Îmi pare rău, dar cu siguranţă putem găsi altceva cu care să te prezinţi, de exemplu, cum stai cu capra neagră, căci şi aceea era o lucrare reuşită.

   - Am sculptat-o fără unelte potrivite şi dacă nu pot prezenta calul nu voi prezenta nimic altceva. Pentru mine era foarte important să câştig deoarece toţi mă urăsc crezându-mă rău şi prost dar dacă aş fi câştigat, lucrurile s-ar fi schimbat.

   - Dacă tu vrei să fii simpatizat, tu, Luca, va trebui să devii în aşa fel ca ei să te poată iubi.

   'Tocmai acest bătrân izolat îni vorbeşte mie de iubire? ' - se gândea Luca...

   - Ştiu că te întrebi cum pot tocmai eu vorbi de iubire şi despre facerea de bine...

   - Da nu pot pricepe cum puteţi iubi oamenii dacă staţi departe de ei şi nu vorbiţi cu nimeni...

   Bătrânul tăcu o vreme apoi cu privirea rătăcită spre piscurile munţilor spuse:

   - Am să-ţi spun o poveste dar să nu uiţi că de fapt ea este o taină; nu am spus-o nimănui până acum dar fiindcă tu te-ai destăinuit mie, şi eu am să vorbesc cu tine.

   'Eu eram un copil singur la părinţii mei şi eram foarte inteligent. Când am devenit adult am obţinut un post la o bancă unde avansam mereu. Apoi m-am îndrăgostit şi m-am căsătorit. Dumnezeu ne-a dăruit doi băieţi iar eu eram un tată şi un soţ bun. După un timp am intrat însă în relaţii cu prietenii răi ce mă măguleau, mă invitau la ei, acolo, jucând jocuri de noroc şi consumând băuturi. Începusem să cheltuiesc foarte mulţi bani. Acasă ajungeam tot mai rar iar copilaşii mei începură să se teamă de mine. Soţia mă ruga fierbinte să mă schimb dar eu nu mă mai puteam lăsa de relele obiceiuri. Patimile rele mă stapâneau. Oamenii discutau despre mine, directorul băncii m-a ameninţat că-mi voi pierde serviciul. După ce m-a concediat am mers acasă si am spus soţiei care se hotărî să mearga ea să găsească o slujbă; dar banii nu ajungeau şi aveam tot mai multe datorii. Văzând aceasta, am hotarât să fac undeva o spargere... banca o cunoşteam bine de aceea am conceput un plan. Am fost prins şi pentru furt am fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea. Soţia mea era foarte bolnavă şi curând s-a stins din viaţă. Un poliţist m-a dus lângă trupul ei neînsufleţit care în timpul vieţii îmi vorbise mereu despre dragostea şi iertarea lui Dumnezeu. Apoi m-am prăbuşit şi eu în deznădejde. Dar într-o zi am fost pus în libertate. Copiii mei se făcuseră mari; ei au fost crescuţi de bunicii lor iar eu am gândit căci ei nu trebuie să mă mai vadă vreodată după ruşinea ce le-am făcut-o. Deci, am hotarât să fiu ca şi un om mort pentru ei...

   Când am fost pus în libertate, am urcat în primul tren ce ducea spre munte. Acolo am găsit acest adăpost la un ţăran care m-a primit deşi i-am spus adevărul căci vin de la o închisoare. 'Isus Cristos i-a primit pe păcătoşi' mi-a spus ţăranul. De atunci am lucrat pentru el ajutându-l la creşterea şi îngrijirea animalelor. Acolo am început să cred în dragostea şi în îndurarea lui Dumnezeu. După un timp stăpânul meu a murit şi mi-a lăsat mie cabana. Singura mea legătură este cu proprietarul prăvăliei din oraş care s-a interesat de băieţii mei şi mi-a spus că unul e medic iar altul un mare om de afaceri dar ei nu ştiu că tatăl lor e în viaţă. Eu nu am nimic să le ofer iar numele meu e posibil să le dăuneze...

   Dar aici eu lucrez ce pot. Am sculptat şi am vândut din lucrările mele cu care mi-am întreţinut viaţa. Economisesc însă şi bani şi vreau să strâng tot ce am păgubit pe alţii ca să le pot înapoia dauna. Pe cei ce i-am păgubit nu-i voi mai găsi, desigur, dar banii strânşi vor merge ca o donaţie spre o instituţie ce are nevoie de bani, plătind astfel, înaintea lui Dumnezeue dauna mea.

   Deci iată că eu am păcătuit mult mai mult decât tine dar cred căci Dumnezeu m-a iertat. Acum mă silesc să îndrept greşelile şi tot trecutul l-am lăsat pe mâna lui Dumnezeu. '

   Luca uită cu totul de concurs... Se ridică în picioare şi porni spre casa lui gândind: 'Piciorul lui Dani eu nu-l mai pot repara dar poate într-o zi, se va ivi un prilej prin care să pot face ceva bun pentru el'.

   Urcă fericit treptele şi o îmbrăţişă pe mama ce-l aştepta pe balcon. 'Mi-e foame, mama. Mi-ai pus ceva deoparte? '

   Mama lui îi zâmbi peste farfuria de supă iar Luca zâmbea la fel. Umbra de tristeţe dispăruse şi din ochii mamei...