Domnul Brunerr cu sania lui proprie așteptă în gară pe domnul doctor Sutter și pe Luca. În timp ce treceau prin sat, locatarii ieșeau pe stadă ca să-l vadă pe doctor căci auziseră cu toții de povestea din noaptea trecută. Despre Luca se vorbea ca despre o nouă minune a lumii. Păcat că el nu putea auzi toate acestea dar... era mai bine așa, căci altfel, fapta lui curoajoasă i s-ar fi urcat la cap.

   Luca stătea în față lângă domnul Brunner. Pe picioare nu mai putea merge chiar dacă s-ar fi forțat. Mădularele lui erau așa de înțepenite încât nu-și mai făceau datoria. Cu toată oboseala însă, se simțea fericit și plin de speranță.

   Ajunseră acasă fără nici un incident. În cameră se aflau bunica, Dani și Aneta îmbrăcați în haine de sărbătoare. Doctorul scoase din buzunar o bacnotă și o întinse spre Dani. Acesta țopăi vesel spre el. Doctorul îl luă apoi pe genunchi și-i vârî în gură o bomboană.

   - Te doare piciorul?

   - Domnule doctor mă doare doar atunci când merg fără cârje.

   Aneta pregătea un ceai în timp ce doctorul începu să examineze băiatul.

   - Dani, ai să fii bucuros când vei putea merge fără cârje?

   - Da, foarte bucuros!

   Apoi copilul plecă spre șopronul cu pisicuțele. Doctorul spuse tatălui:

   - Eu cred că-l pot ajuta dar va trebui să fac o radiografie. Cred că osul nu a fost pus corect și a crescut greșit. Aceasta înseamnă o operație și o ședere mai lungă la spital. Mâine dimineță îl voi lua cu mine. Vom pleca cu primul tren.

   Niciodată căsuța familiei Brunerr nu mai trăise un asemenea moment. Tatăl strânse mâna doctorului iar bunica spuse:

   - Sunteți un om cumsecade. Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot ce faceți.

   Doctorul privi înduioșat pe bătrâna femeie al cărei cămin curat și plăcut era ca și sufletul ei. Apoi doctorul și Luca plecară împreună spre casa lui Luca unde mama lui îl aștepta necăjită. Doctorul a fost invitat la masă dar el refuză politicos anunțând că mai are ceva probleme de rezolvat.

   - Eu cred că știți pe un om bătrân ce locuiește pe aici pe aproape...

   - Un om bătrân? Poate e vorba de bătrânul sculptor, prietenul lui Luca?

   - Aș dori să-mi explicați drumul spre casa lui... trebuie să discut ceva cu el.

   Ieși promițând că se va întoarce. Până acum nu mai văzuse niciodată o pădure așa de splendidă. Crengile se plecau sub zăpadă și peste tot domnea o liniște profundă. După ce ieși din pădure zări sus pe coastă căsuța de care-i povestise Maria. Doctorul înainta cu pașii înceți... bătu la ușă dar nu mai așteptă nici un răspuns ci intră. În fața focului sta ghemuit un bătrân ce nu-și ridică privirea. Crezu că este chiar Luca...

   - Nu sunt Luca! Am venit să vă aduc banii înapoi căci voi opera acest copil fără nici un ban.

   -... deci băiatul și-a călcat promisiunea... mormăi bătrânul.

   - Nu, el și-a ținut promisiunea dar eu nu pot lua o sumă așa de mare de bani de la un copil fără a ști de unde provin ei... voiam să aflu dacă Luca i-a obținut pe o cale cinstită...

   - Asta e tot ce doriți să-mi spuneți? întrebă bătrânul. Vocea lui era stinsă și lipsită de speranță. Doctorul se apropie de bătrân și  îngenunche lângă el:

   - Oare trebuie să ne mai înșelăm unul pe altul? spuse el. Cred că amândoi suntem foarte siguri cu cine avem de a face. Nu-i așa?

   Am venit să te iau acasă tată, și să-ți spun cît de mult ne-ai lipsit în toți acești ani!