Hristos Domnul si lumea crestinului astazi, in pragul sarbatorii Nasterii Domnului
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 24/12/2016
    12345678910 0/10 X

Hristos Domnul si lumea crestinului astazi, in pragul sarbatorii Nasterii Domnului

Nu stiu cati dintre noi mai realizam astazi, cat de departe suntem de idealurile Mantuitorului nostru cu privire la fiecare din noi personal. Traim intr-o lume, care cu bratele deschise ar accepta instalarea anticristului pe pamant, o lume a violentei, razboiului si egoismului. Am fost cuprinsi cu toti de boala materialismului acestui secol, astfel incat tentati de satana, care ne promite totul si “raiul” pe acest pamant, stam sub confortul bogatiilor, crezand ca vom locui vesnic pe acest pamant.
Voi incerca sa subiniez cateva adevaruri dureroase privitoare la starea noastra si dorinta Domnului pentru noi:

1. Domnul doreste sa ne mantuiasca, noi ne-am aruncat in bratele bisericii

Bisericile istorice au cazut la capitolul doctrina mantuirii si caderea le-a fost mare, asa au ajuns la atrocitati care aduc o pata vesnica pe fata omenirii. Crimele inchizitiei si abuzul bisericilor istorice in decursul veacurilor sunt o rusine pe obrazul crestinismului.
Totusi cu o astfel de atitudine Hristos Domnul nu are nimic in comun.
Biblia spune: “Isus i-a zis: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan.14:6)
”In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti." (Fapt.4:12)

Noi neoprotestantii vom spune astazi ca nu suntem afectati si pentru noi e clara pozitia privitoare la mantuire.
Gresit dragii mei, asta datorita faptului ca si noi ne-am format o ierarhie, cea care s-a departat mult de crestinul de rand, de laicul din biserica. Daca mai credeti astazi, in mijlocul atator teologii idioate si tampe, ca inca in biserica exista egalitate si fiecare e un madular in Trupul lui Hristos, va inselati.
Teologia prosperitatii, curentele carismatice, vindecatorii ambulanti, noii prooroci, curentul churchianity ectc, toate acestea pun baza pe o ierarhie in bisericile neoprotestante, un soi de oameni intangibili. Acesti oameni s-au pus pe ei si biserica locala, drept inlocuitori ai lui Hristos pe pamant.  Ei predica ca nu exista nimic in afara bisericii, nici mantuire, nici vindecare, nici binecuvantare ectc, toata invatatura lor e bineprimita astazi, asta datorita faptului ca “comfortul” crestinului il tine in intuneric.
Oricine poate sa vina la amvoanele bisericilor si sa se predice pe ei, sa predice biserica dupa conceptul lor, numai pe Hristos nu, asta datorita faptului ca nu se mai citeste Scriptura ca hrana zilnica a crestinului si a faptului ca atatia oameni intra azi in biserica fara sa aibe nasterea din nou, ca o dorinta a ierarhilor neoprotestanti de-a a avea cat mai multi membrii.

Saracii oameni, le este prezentata astazi o alta evanghelie, insa Adevarul ramane in picioare: Hristos este Mantuitorul, El poate sa mantuiasca si El este singura Cale de intrare in Imparatia lui Dumnezeu.
Nu biserica, indiferent cum s-o mai numi ea, nu ierarhii vechi (din bisericile istorice) si nici cei noi (din bisericile neoprotestante), ci Hristos Mnatuitorul poate da Mantuirea si este Unica Cale de intrare in Cer.

2. Domnul doreste sa ducem Evanghelia la altii, noi ne multumim cu confortul bisericii
Marcu 16:15. Apoi le-a zis: "Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. 16. Cine va crede si se va boteza va fi mantuit; dar cine nu va crede va fi osandit.

Confortul personal cu privire la  linistea noastra
Unul dintre motivele pentru care nu mai mergem cu Evanghelia la altii, este confortul personal cu privire la  linistea noastra. Daca mergi si spui Evanghelia celui de langa tine, la locul de munca, vecinului, automat te astepti la prigoana, la implinirea Cuvantului lui Dumnezeu in viata ta.
Scriptura spune: “Veti fi urati de toti, din pricina Numelui Meu; dar cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit.” (Mat.10:22)
Prigoana este si ramane un termometru al credintei, daca toata lumea e multumita de tine, asta inseamna ca e ceva in neregula cu trairea in Hristos.
Confortul din casele noastre, de la locurile de munca, din societate, ne face sa ne “bagam capul in nisip” ca si strutul, astfel incat sa ne fie bine. Mai ales in societatea de astazi in care sa fi “politic corect”, inseamna sa fi anticrestin, noi crestinii ca sa fim confortabili tacem, daca nu tacem, cu siguranta ca ne punem impotriva confortului si avem parte de prigoana.

Confortul personal cu privire la spectacolul din biserica
Nu mai mergem la altii cu Evanghelia deoarece ne simtim foarte confortabil la biserica. Programele au devenit un spectacol in care ne etalam pe noi insine si multumim audienta, asta in detrimentul a ceea ce ne-a cerut Dumnezeu. De fapt inchinarea in biserica ar trebuie sa-l aibe in vedere pe El si numai pe El, nicidecum abilitatile noastre.
Scriptura spune: “Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal.” (Coloseni 3:17)
” Orice faceti sa faceti din toata inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care stiti ca veti primi de la Domnul rasplata mostenirii. Voi slujiti Domnului Hristos.’ (Coloseni 3:23-24)

Confortul personal cu privire la banii nostri
Bisericile au devenit bogate financiar si asta cumva a inceput sa ne dea confort. Pe deoparte confort cu privire la faptul ca sustinem cu sume de nimic misionari, care au lasat totul pentru Dumnezeu si Evanghelie. Pe de alta parte, sustinem in biserici pastori carora le dam salarii foarte mari, astfel ca si ei sunt gata sa ne tina la “confortul” din biserica, asa ca venitul bisericii sa creasca cat mai mult, puterea financiara aduce foarte multe beneficii.
Banii crestinului si o anumita suma data bisericii, ne da confortul ca ne-am facut treaba privitor la misiune si de aici incolo ii intereseaza pe “ierarhii” bisericii ducerea Evangheliei mai departe. Asa ca am ajuns la doua clase in biserica, una a “ierarhilor” care au acaparat puterea de decizie si financiara si alta a spectatorilor care vin, platesc si pleaca, asa ca toata lumea e multumita si confortabila.

3. Domnul doreste o relatie personala cu noi, noi n-avem timp de El

Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce mult rod; caci despartiti de Mine nu puteti face nimic.” (Ioan.15:5)

Relatia personala cu Domnul trebuie sa inceapa din momentul mantuirii, continua toata viata pe pamant si in vesnicii. Mantuirea si sfintirea noastra sunt direct proportionale cu ramanerea in Domnul, lepadarea sau despartirea de Domnul duce la lepadarea Domnului de noi si despartirea de El pentru totdeauna. Asta ne spune Cuvantul Scripturii: “Eu va spun: pe oricine Ma va marturisi inaintea oamenilor il va marturisi si Fiul omului inaintea ingerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepada de Mine inaintea oamenilor va fi lepadat si el inaintea ingerilor lui Dumnezeu.” (Luca 12:8-9)

In vremea de astazi alergam toata ziua dupa ceea ce intr-o zi o sa arda cu trosnet si lasam deoparte ce are importanta vesnica, problema sufletului nostru, Imparatia lui Dumnezeu si Neprihanirea.
Daca esti in Vita, daca avem o relatie stransa cu Hristos Domnul in rugaciune, in citirea Scripturii, in trairea dupa voia Lui, atunci vom creste spiritual, vom fi puternici in Hristos, astfel ca pacatul nu ne mai poate dobora atat de lesne si usor. Intr-o astfel de stare vom putea sa stam integri in familiile noastre, in societate, in biserica locala in care ne-a asezat Domnul.
De ce este viata noastra apatica, multi dorm, ereziile isi fac loc in mijlocul nostru si a ajuns ca lumea rade de “circul” care il vede atat in bisericile istorice, cat si in cele neoprotestante, in general in crestinism ?
Fiindca greseala noastra a fost sa ne luam ochii de la Hristos, Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, ne-am atinti privirea spre noi, am ajuns sa ne credem bogati, ca nu ducem lipsa de nimic, am ajuns plini de egoism, ne iubim atat de mult incat credem ca totul graviteaza in jurul nostru.
Am uitat ca Domnul nu a venit pe aici sa traiasca pentru El, ci pentru noi, ne-a fost o Pilda, Un Model si asa trebuie sa traim si noi, cum a trait El. El ne-a spus ca cine vrea sa fie mare intre noi sa fie robul tuturor. Ierarhii de astazi, cei vechi si cei noi, ei vor sa le slujeasca toti, toti sa fie robii lor, bani multi si salarii, sa fie bogati.
Pe deasupra si noi fiecare in parte am vrea nu sa slujim noi Domnului, ci El sa ne slujeasca noua, sa fie o roata de rezerva care s-o folosim cand suntem in pana si pe urma sa facem ce vrem, sa ne continuam drumul si El sa-si vada de treaba.
Am gresit si semanam asa mult cu Biserica din Laodiceea, singura posibilitate este sa ne pocaim, sa ne intoarcem la Adevarul Scripturii, sa acceptam undelemn pentru ochi de la Duhul Sfant si in felul acesta sa putem avea intrare in Imparatia lui Dumnezeu, doar in Hristos: El Viata si noi mladitele.
Biblia spune: Pentru ca zici: "Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic", si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatat prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna, dar, si pocaieste-te!  (Apocalipsa 3:17:19)

Simion Ioanas





 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1141
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni