Pavel scrie Corintenilor îndemnându-i să umble și după darurile duhovnicești. Dar numai după ce m-am asigurat că am căutat dragostea și mi-am însușit-o. (1Cor. 14/1) Așadar baza de slujire cu darurile duhovnicești este dragostea.

În 1 Cor. 14/12 citim... „Fiindcă râvniți după darurile duhovnicești să doriți să le aveți din belșug în vederea zidirii sufletești a Bisericii”.

Noi avem dreptul să le dorim, este dreptul Duhului Sfânt să le dea, dar nu cum voiesc eu și nici pe care voiesc eu, ci cum voiește El (1 Cor. 12/11).

Tema de față face referire la darul deosebirii duhurilor. Darul acesta are o strânsă legătură cu duhurile. Numai că duhurile sunt de 2 feluri: duhuri rele și duhuri bune. Darul acesta „detectează” duhurile și este în măsură să ne spună ce fel de duh este.

Exemplu: 1) Ucenicii au propus să coboare foc din cer. Deși au cerut aceasta din râvnă, Domnul Isus i-a mustrat: „nu știți de ce duh sunteți însuflețiți” (Luca 9/54)

  2) De câte ori nu se predică Evanghelia de la amvon fără să ne dăm seama că ea este vestită dintr-un duh de ceartă sau din slavă deșartă? (Filipeni 2/3)

  3)Petru avea o dorință bună, dar Isus a mustrat duhul și i-a zis: „Înapoia mea Satano”- era imposibil să cunoști că în spatele acestei dorințe bune era un duh rău.

Este imposibil să-ți dai seama că în spatele unei strângeri de mână aparent călduroasă și un zâmbet frumos este un duh de fățărnicie, este imposibil să deosebești o sărutare frățească de „sărutul lui Iuda”.

Pericolul constă în faptul că atât duhurile rele cât și cele bune își desfășoară activitatea „în locurile cerești” (Efes. 6/12) exact acolo unde este poziționată Biserica lui Dumnezeu. (Efes 2/6) Intersectarea sau amestecul acesta de duhuri, necesită multă precauție deoarece ele sunt foarte greu de deosebit.

Aceasta se datorează în special faptului că diavolul este în stare să-și aducă „lucrările” lui în asemănare cu a Lui Dumnezeu și chiar el să se prefacă în înger de lumină (2 Cor. 11/14).

Așadar, Dumnezeu lumină, Diavolul și el lumină. Să presupunem că 2 becuri luminează unul lângă celălalt. Vei ști vreodată care e lumina de la unul și care de la celălalt? În acest context darul deosebirii duhurilor este foarte important.

Și ca să putem demonstra importanța lui vom lua un exemplu din Fapte 16/16,17:

(Pavel și Sila în Filipi, acolo îi întâmpină o „proorociță” mincinoasă, dar aparent adevărată - în sensul că rostește adevărul. Femeia începe să proorocească: (urmăriți conținutul) „Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt și ei vă vestesc calea mântuirii”  

Foarte important: Este în această „descoperire” măcar un singur cuvânt neadevărat? Adevăr curat 100%. Tot timpul am știut că tatăl minciunilor va spune numai minciuni. Diavolul însă spune în anumite împrejurări  și adevărul „curat ca lacrima”. În fața adevărului „ești dezarmat” și ești gata să recunoști fără nici o urmă de îndoială că e o lucrare dumnezeiască.   Este posibil ca Sila să-i fi spus lui Pavel: frate Pavel o soră proorociță aici  - Domnul să o întărească în lucrare)

Să urmărim un raționament:

Ești  evanghelist. Noaptea ai un vis în care Dumnezeu te trimite să vestești Evanghelia într-o anumită Biserică mai îndepărtată. A doua zi de dimineață „înarmat cu râvna Evenghelii păcii” și plin de bucurie te grăbești să ajungi în Biserica respectivă. După ce ți-ai găsit loc, se așează lângă tine un alt frate și îți spune: „Frate, ești din Biserica cutare, și ești trimis aici special de Dumnezeu să predici Evanghelia. N-ai să cazi cu fața la pământ (1 Cor. 14/25) deoarece nu te lasă „eul”, dar - pentru „gâdilirea firii” celui ce te-a înștiințat, tot ai să-i spui: „frate fii întărit în lucrare, așa este”... Fără să ai cea mai vagă idee că în spatele acestei „descoperiri” era de fapt un duh de ghicire. Dacă ai fi avut darul deosebirii ai fi reacționat altfel...

Apostolul Ioan ne sfătuiește și el să nu dăm crezare oricărui duh, ci să cercetăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu. (1 Ioan 4/1) Dar cum să le cercetăm și cum să le deosebim dacă nu avem acest dar?

Folosind un alt dar care se găsește primul pe listă în lista darurilor din cap. 12 și este cel mai important dar.

Darul ÎNȚELEPCIUNII.    Dar cum ar fi „funcționat” acest „dar” în cazul lui Pavel și a lui Sila?    Simplu. Cu ajutorul acestui dar (în lipsa darului deosebirii duhurilor) cei 2 slujitori și-ar fi dat seama că în spatele „spotului publicitar” introdus în mijlocul predicilor într-un moment de maximă audiență, nu se urmărea promovarea celor doi slujitori, ci mai degrabă, scopul era acela de a le „buruia” mesajele.

Darul acesta este foarte eficient. De ex:

Împăratului David, Duhul Sfânt îi descoperă nemărginita „dimensiune” a lui Dumnezeu și scrie psalmul 139. Dar, spre finalul psalmului „pierde legătura” cu Duhul lui Dumnezeu și își exprimă propriile gânduri care nu izvorau dintr-o inimă bună. Este important că își dă seama de această „deraiere” și se roagă imediat pentru a-și rezolva  problema personală: „Doamne, cercetează-mi inima și vezi dacă mai sunt pe calea bună, iar dacă nu, du-mă pe calea veșniciei” (Ps. 139/19-24)

Revenind în epistola lui Ioan - apostolul ne dă un reper după care să le cunoaștem: „Orice duh care nu mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu ci este duhul lui Anticrist”.

Însă frații care pretind că au darul profetic, cât și cei care nu au acest dar, au citit și ei în Biblie și au rezolvat problema: copiind unul după altul își încheie proorocia cu cuvintele: „Hristos a coborât în trup”- în felul acesta s-au aliniat la cerințele Scripturii.

Folosind această învățătură și fiind introdusă într-o singură expresie este un mod dubios de a ne „autentifica” proorociile.

Însă Ioan vrea să spună în textul respectiv cu totul altceva: Pe vremea apostolilor, unii tăgăduiau întruparea Domnului Isus. Ioan îi numește „anticriști” adică împotrivitori (vezi 1 Ioan 2/22). Oamenii aceștia se considerau și proorocii Domnului. Însă nu aveai cum să-L tăgăduiești și în același timp să fii și proorocul Domnului. Acceptarea întrupării era foarte importantă atunci  și acum.

Deci nu este vorba de o mărturisire cu gura ci despre o convingere personală. Mărturisirea că la fiecare proorocie Hristos se coboară în trup omenesc este o erezie la care trebuie să renunțăm în cel mai scurt timp.

Biblia insistă și ne avertizează că mulți vom fi înșelați. Și dacă suntem înșelați în lucrurile mărunte, cum vor rămâne în picioare când Satana va face semne mari până acolo încât să coboare foc din cer? (Apoc. 13/13)

„Era o cetate mică (o Biserică sau o familie), ea a fost împresurată de legiuni de duhuri, dar în ea, era un om sărac (care nu avea prea multe daruri) decât darul înțelepciunii. El a salvat cetatea cu înțelepciunea lui și nimeni nu s-a gândit la omul acela”. (Ecles. 9/14,15)

Omul acela poți fi și tu...

( Atenție! - prezentul articol este posibil să „deranjeze” pe unii din cei ce folosesc expresia „Așa vorbește domnul” dar nu sunt nici ei siguri  în numele cărui „domn” au vorbit... )