Viața noastră nu ar fi posibilă fără continua purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru noi. Primim împreună cu darul vieții atât de multe alte daruri și binecuvântări din mâna cea bună a lui Dumnezeu după cum spunea Neemia. Dar oare câți dintre noi ridicăm cel puțin uneori ochii spre ceruri pentru ai mulțumi în mod tainic în inimile noastre Marelui Binefăcător ce ne înconjoară cu îndurarea Sa, și ne oferă darurile și binecuvântările Sale?

În Evanghelia după Luca (17; 11-19) stă scris: , , Iisus mergea spre Ierusalim, și a trecut printre Samaria și Galilea. Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși. Ei au stătut departe, și-au ridicat glasul, și au zis: , , Iisuse, Învățătorule, ai milă de noi!” Când i-a văzut Iisus, le-a zis: , , Duceți-vă și arătați-vă preoților!” Și pe când se duceau, au fost curățiți. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, și I-a mulțumit. Era Samaritean. Iisus a luat cuvântul, și a zis: , , Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?” Apoi i-a zis: , , Scoală-te și pleacă, credința ta te-a mântuit.”

Acest pasaj biblic, ne relatează o întâmplare plină de dramatism și suferință umană, ni se înfățișează istoria a zece oameni suferinzi ce aveau o uriașă nevoie de ajutor. În vremurile acelea lepra era considerată ca o pedeapsă divină ce căzuse peste cei ce păcătuiseră foarte mult. Leproșii locuiau în locuri izolate de restul societății, în condiții foarte mizere, și în tot acel cadru de boală, suferință, mizerie în care își desfășurau ei viața pătrunde până la ei vestea despre Marele Vindecător, ce ajuta pe oricine era lovit de suferință. Nu conta clasa socială, nici păcatele comise, ba mai mult de atât chiar dacă făceai parte dintre păgâni primeai ajutor, exista o singură condiție să crezi că El putea face acel lucru pentru tine, și mai mult de atât se spunea despre El că se făcea pe Sine una cu Dumnezeu și putea chiar să ierte păcatele oamenilor. Ba mai mult cei ce primiseră iertarea oferită de Învățătorul din Galilea simțiseră cum poverile de pe sufletul lor dispar, iar în inimile lor rănite de altădată se instaurează credința, speranța, și dragostea.

Un timp leproșii au discutat între ei opinând fiecare despre Iisus, marea întrebare ce-i frământa pe ei era: , , Oare îi va ajuta și pe ei? Este atât de mare îndurarea Sa încât să se coboare și până la ei, cei de pe ultima treaptă de la periferia societății? Dar dacă îi va respinge așa cum făceau ceilalți Rabini privindu-i cu dispreț și considerându-i ca loviți de judecata divină? Hotărând să-și asume riscul, ei călătoresc destul de greu pentrucă oamenii îi ocărau și alungau de frică să nu fie contaminați de lepră. Într-un târziu ajung în fața Profetului din Galilea, și cred că ei ca mai toți contemporanii lui Iisus rămân uimiți de simplitatea și umilința Sa, dar în același timp în trăsăturile Sale se distingea măreția unui împărat.

Când se întâlnește cu cei zece Iisus se îndrepta spre Golgota pentru a fi crucificat. Era ultima Sa călătorie spre Ierusalim, pe timpul acelei călătorii avea să mai viziteze câteva localități ce erau prin preajma Ierusalimului pentru a răspunde personal la nevoile disperate ale unor oameni. Marea întrebare care i-a frământat pe contemporanii lui Iisus și care a produs frământare în rândul fiecărei generații ce s-a perindat de atunci pe fața pământului până în zilele noastre este: Cine a fost acest Om? Pentru iudeii din vremea Sa, din punct de vedere omenesc le era greu să creadă că acel bărbat tânăr, plin de putere, cu fața Sa ce reflecta dragostea agape, și dând dovadă de atâta înțelepciune ce reieșea din cuvântările ce El le ținea oamenilor, să creadă că el era Fiul lui Dumnezeu.

Doar un Învățător ar fi fost mai ușor de acceptat, și un Profet mai ales dacă și-ar fi schimbat mesajul și ar fi predicat ideile populare pe care Rabinii în fiecare Sabat le predicau la Sinagogă. Atunci ar fi fost mai ușor de acceptat persoana și lucrarea Sa, și m-ai ales dacă s-ar fi detașat de cei proscriși și i-ar privi cu dispreț, de asemenea și pe păgâni trebuia să-i lase în afara îndurării lui Dumnezeu. Dacă El ar fi îndeplinit măcar aceste criterii ale lor, atunci cu siguranță ei s-ar fi grupat în jurul Lui. Dar așa cu mesajele și declarațiile Lui despre Sine însuși îi scandaliza, nu puteau suporta și accepta așa ceva. Cum îndrăznea El să le dărâme ideile lor atât de îndrăgite?

Dar noi cei de astăzi ce trăim în timpuri atât de moderne, în plin progres tehnologic și științific, noi cum Îl percepem pe Cel ce a declarat despre Sine însuși: , , Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” ( Ioan 8-12 ) Pentrucă eu constat că deși trăim în secolul XXI dacă ar fi să definesc într-un fel anume lumea noastră i-aș spune lumea suferinzilor, și mai mult de atât constat că avem o mai mare nevoie de lucrarea harului în inimile și viețile noastre decât contemporanii lui Iisus. De multe ori îmi dau perfect seama că dacă Dumnezeu nu mi-ar atinge în mod delicat inima cu harul Său, îndrumându-mă să urc pe culmi mai înalte ale dezvoltării spirituale, m-aș prăbușii jos de tot în abisurile răutății umane.

Dar revenind la cei zece bărbați ajunși în fața lui Iisus, ce într-un mod disperat își expun cererea lor, în Evanghelia după Luca ni se relatează că au fost vindecați în timp ce fuseseră trimiși să se arate preoților și să îndeplinească tot ce era prescris în legea mozaică când un lepros se vindeca de boala lui. Vindecarea lor a venit în urma unui act al credinței, toți au crezut privindu-L pe Iisus ca om cum stătea în fața lor și tratându-i cu o bunătate divină. Pe drum după ce au fost vindecați, doar unul dintre ei se întoarce, era Samaritean, ceilalți nouă erau iudei și ca fii ai lui Avraam considerau că li se cuvine îndurarea lui Dumnezeu.

Dar cel de-al zecelea bărbat era Samaritean exclus de iudei de la privilegiile îndurării divine, și văzându-se curățit de lepra lui începe să înțeleagă câte ceva din imensitatea harului, și hotărăște să se întoarcă pentru ai mulțumii lui Iisus pentru darul sănătății. În acest pasaj biblic ni se relatează că el s-a aruncat cu fața la pământ în fața lui Iisus exprimându-și astfel recunoștința sa. Și atunci acest om primește încă un dar pe care cei nouă nu l-au primit pentrucă nu au dorit să se reîntoarcă. Ei își recăpătaseră din nou darul sănătății și viața le stătea înainte, aveau mari planuri de viitor în care Marele Vindecător nu mai intra, doar dacă s-ar fi abătut o altă nenorocire asupra lor, o, da atunci ar fi știut în grabă unde să-L caute, pe acele drumuri prăfuite ce duceau spre Ierusalim. Dar până atunci la ce să-și piardă ei vremea cu contemplarea lui Mesia, m-ai importante erau darurile și binecuvântările Sale. Da, din acest punct de vedere acest Iisus era foarte interesant, cu ce generozitate venea în întâmpinarea nevoilor umane.

Iar acel Samaritean acolo în fața lui Iisus primește datorită credinței și recunoștinței sale și darul mântuirii. Oare astăzi lucrurile sunt diferite? De câte ori nu alergăm doar după binecuvântările divine ce ne fac viața mai plăcută și îi întoarcem spatele lui Iisus. Vestea bună este că cel ce este Dumnezeu în mod deplin și Om în mod deplin, are aceași bunătate și astăzi pentru noi oamenii. Ba mai mult încă, oferă cu generozitate darul mântuirii tuturor celor ce-l doresc. , , Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Iisus Hristos, care S-a dat pe Sine însuș, ca preț de răscumpărare pentru toți... ”, , Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Iisus Hristos, Domnul nostru.” (1 Timotei 2; 5-6: Romani 6-23 )