Apostolii se întorseseră dintr-o misiune încheiată cu succes. Dacă oboseala drumului, a multelor mile care au curs pe sub sandalele lor, nu i-a doborât, era pentru că bucuria împlinirii le dădea puteri. S-au dovedit vrednici urmași ai Învățătorului. Au făcut minuni. Au poruncit duhurilor.

  Și totuși trupul își cerea dreptul la odihnă. Isus le-a înțeles această nevoie și i-a îndemnat să urce în corabie și să traverseze lacul, căutând un loc liniștit pentru odihnă. Undeva departe de mulțimile care îi îmbulzeau. El îi însoțea.

  Dar atunci când strălucești nu poți să te ascunzi. Mai cu seamă când cei din jur caută lumină. Și Isus strălucea. Iar noroadele erau în căutarea luminii. Așa că, în timp ce ei traversau Ghenezaretul spre răsărit, oamenii mânați de foame spirituală  au făcut un marș forțat pe malul de la miazănoapte și au ajuns înaintea lor lângă Betsaida.

  Aveau nevoie de cuvintele vieții. Și Isus le avea. Foamea lor de adevăr era atât de mare încât au neglijat total merindele. Nu s-au mai gândit deloc la hrana necesară trupului. Au ascultat cuvintele Învățătorului până când i-a îmbrățișat înserarea. Și locul era pustiu.

  Oamenii, aflați departe de casele lor, trebuiau săturați. Pentru Isus aceasta nu constituia o problemă, dar nu poți să nu te întrebi: ce era în inimile acestor oameni încât să o ignore la modul absolut?

  Isus a spus într-o împrejurare: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Și, vorbind despre „aceste lucruri”, făcea referire la hrană și îmbrăcăminte. Că le erau sau nu cunoscute aceste cuvinte, oamenii au procedat întocmai.

  Și ochii lor au văzut miracolul. Cinci pâini și doi pești, peste care Isus a cerut binecuvântarea, au săturat cinci mii de bărbați, la numărul lor adăugându-se femeile și copiii. Ba au mai și rămas douăsprezece coșuri de resturi.

  Pentru că oamenii au făcut o prioritate din a căuta hrană pentru suflet, Dumnezeu s-a îngrijit să aibă și pentru trup. Ba au mai avut parte și de un miracol menit să le marcheze viețile pentru totdeauna. Simplu. Chiar dacă-ți taie respirația. Pentru că acesta este Dumnezeu. Și împlinirea promisiunilor Lui.

  Cunoaștem această istorie în toate detaliile, încât am fi în măsură să o recităm. Dar de câte ori medităm la stabilirea priorităților? Și la credincioșia lui Dumnezeu.

Haideți să o facem spre îmbelșugarea vieții noastre. Cu minuni și veșnicie.

Simion Felix Marțian

Vulcan, 14 februarie 2017