HRISTOS A INVIAT!
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU  |  Album: Diverse  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de elveniva in 15/04/2017
    12345678910 0/10 X
HRISTOS A INVIAT!

HRISTOS A ÎNVIAT !

Iubiți creștini,

Suntem mai mult decât binecuvântați de Dumnezeul cerului și al pământului, datorită marelui har de care ne face parte, ca să-L sărbătorim pe Acela care a înviat și este viu în vecii vecilor ! Câtă bucurie, ce privilegiu, cât de onorați trebuie să ne simțim la gândul că Îl putem celebra pe Domnul Isus Hristos, cel care a fost mort, dar acum este viu pentru totdeauna !

Ne întrebăm cum ar fi cel mai bine să sărbătorim ? În care manieră de sărbătoare, Cel viu, sărbătoritul, s-ar simți pe deplin satisfăcut ? Vom găsi oare cea mai bună cale de a ne închina și de a-L sluji pe Domnul cel viu, ca să atragem atenția lumii spre El ?

Aș vrea să vă sugerez trei direcții, trei moduri de raportare sănătoasă la cel mai mare eveniment al istoriei, Învierea Domnului Isus Hristos:

Învierea ca și beneficiu
Noi nu puteam vorbi despre nici un câștig al credinței noastre dacă n-ar fi înviat Domnul Hristos. Absolut totul din crez, din propovăduire, din mântuire ar fi fost doar o listă de pretenții și promisiuni care poate sunau frumos, dar fără să aibă un suport real și autentic. Ceea ce ne validează și pentru prezent și pentru viitor este biruința Domnului asupra morții. Avem curaj, avem speranță, avem credibilitate datorită faptului că Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre este un Dumnezeu viu pentru veci de veci. Așadar, sărbătoriți-L pe Cel Înviat cu gândul la marile noastre câștiguri pentru pământ și pentru cer, pentru moarte și pentru viață.

Învierea ca și prilej
Hristosul înviat nu mai este fizic printre noi, El este în cer, la dreapta Tatălui, dar în închinarea duhului și a adevărului, în slujirea dragostei și a credinței, noi suntem cu El. Da, cu Acela care vrea să se apropie de noi așa cum s-a apropiat de ucenici și de femei. Vrea să ne salute cu ”Pace vouă !”, poate pe unii dintre noi vrea să ne întrebe de ce plângem, pe alții poate vrea să ne mustre, ori să ne arate semnul cuielor ca să ne consolideze credința. Cu noi toți ar vrea să fie într-o părtășie ca la masă, într-un timp ca pe țărmul Mării Galileii, într-o descoperire proaspătă ca în Grădina mormântului. Ce minunat poate fi ca în ziua de mâine, chiar și luni, și marți...sa- L redescoperim în comuniune pe Hristosul care este viu și nu mai moare niciodată.

Învierea ca și așteptare
Ce anume ne dă speranță pentru viitor ? Orizontul nostru este luminos, perspectiva este măreață, datorită Celui Înviat, Biruitorului, pe care-L așteptăm să vină. De n-ar fi înviat, am fi avut ce aștepta ? Noi însă, ne bucurăm de înviere la gândul că timpul s-a scurtat, vremea de așteptare e aproape gata. Vine Domnul și vine curând ! Noi facem pregătirile pentru întâlnirea cu El, sărbătorind Învierea ne fortificăm credința că Cel viu poate să se întoarcă la noi. Fiind viu, totul este posibil. Nu ați vrea ca în sărbătoarea aceasta să-I dăm voie Duhului lui Dumnezeu să ne animeze atitudinea de așteptare după Domnul ? Fiți convinși și mărturisiți adevărul că Cel viu vine și nu zăbovește.

Hristos a înviat !!!

Pastor Ioan Cocirteu



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1392
Opțiuni