Am ajuns să pot aprecia complexitatea furtunilor vieţii într-un mod nou în ultimii 3 ani, perioadă în care m-am luptat cu o boală apărută pe neaşteptate în viaţa mea. În timp ce lumea trecea prin schimbări politice majore în toamna anilor '89 şi în '90, eu însumi treceam printr-un proces de schimbare interioară.

   Primul simptom îngrijorător a fost un tremur al mâinilor pe care l-am pus pe seama programului meu încărcat. Cu mult timp în urmă avusesem dificultăţi în a parcurge distanţe mari pe jos şi în a efectua lucruri simple, ca de exemplu să urc pe o platformă sau să predic. Astfel că am făcut câteva teste la Clinica Mayo. Doctorii mi-au spus că mă găseam într-o fază incipientă a bolii Parkinson. Nu mai e nevoie să spun că nu m-am bucurat de o asemenea veste. Dar, deşi diagnosticul a venit ca o surpriză, m-am decis să nu dramatitez lucrurile. Mă gândeam să iau lucrurile uşor, să urmez tratamentul prescris de doctori şi astfel să încerc să ies din această stare.

   Pe parcursul a peste 20 de ani am avut de luptat cu tot felul de boli, câteva serioase, multe, relativ minore. Pentru mine această boală a fost experienţă nouă. Spun că a fost, pentru că acum sunt bine. Mi s-a recomandat să încetinesc puţin ritmul, aşa încât acum doctorii sunt mulţumiţi de progresul meu.

   Prin natura ei, credinţa creştină implică o anume cantitate de sânge, sudoare şi lacrimi. Isus ne cheamă să-I fim ucenici indiferent de circumstanţe. Când venim la EL, suntem eliberaţi de un set de probleme - poverile păcatului, vinovăţiei, însingurării, neputinţei şi separării de Dumnezeu - şi El ne spune 'Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine' (Mat.11:29a). Nu este un jug prea greu, întrucât Însuşi Hristos îl poartă cu noi. El ne spune 'Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară' (Mat.11:30). El ne cheamă să-L urmăm indiferent de preţul pe care trebuie să-l plătim şi nu ne promite că va fi uşor.

   Orice existenţă îşi are problemele ei. Când m-am hotărât să-mi predau viaţa lui Isus Hristos - eram tânăr - n-am făcut-o crezând că El îmi va lua toată durerea. Am făcut-o pentru că mi-am pus nădejdea în promisiunea Lui de a-mi da viaţa veşnică şi am crezut că El va fi cu mine mereu şi-mi va da putere să trec prin toate dificultăţile acestei vieţi. Poate că n-am înţeles căile Lui întotdeauna, dar am crezut că Isus mă va ajuta să trăiesc o viaţă victorioasă. Şi aşa a fost - El a făcut chiar mai mult decât atât.

   Corrie ten Boom obişnuia să spună 'Ţi se poate întâmpla ce este mai rău, dar numai ce este mai bun rămâne'. Aceasta este un mesaj extraordinar pentru că toţi avem de trecut prin furtuni în viaţă. Atunci când un predicator sau un învăţător al Cuvântului prezintă doar beneficiile materiale sau spirituale ale vieţii creştine, eu cred că acela ajută lucrării călăreţului care înşeală. Nimic pe pământ nu se compară cu viaţa nouă în Isus Hristos, dar nu va fi întotdeauna uşor şi, aşa cum am mai spus, acest adevăr mi se revelează tot mai mult, pe măsură ce înaintez pe drumul credinţei.

   Când mă gândesc la încercări fizice, îmi amintesc de un tânăr curajos care a venit la una din adunările noastre de evanghelizare într-un scaun cu rotile. Se găsea în ultima fază a unui cancer necruţător, care-i sădise în suflet o mare amărăciune şi revoltă. Citise prea multe cărţi care promiteau sănătate pentru aceia care cred. Prea mulţi creştini bine intenţionaţi îi promisese o vindecare miraculoasă, şi, pentru că nu fusese vindecat, nesiguranţa pusese stăpânire peste el.

   Părinţii lui îl purtaseră de la un vindecător la altul şi fiecare se rugase pentru vindecarea lui miraculoasă, dar fără nici un rezultat. Băiatul se rugase şi postise şi se credea sincer dar miracolul vindecării nu avusese loc. El se apropia de moarte. Adunarea noastră de evanghelizare a fost ultima la care tânărul a fost prezent. Joni Eareckson Tada vorbea în acea seară. Mulţi ştiu că Joni era handicapată de câţiva ani în urma unui accident petrecut în urma plonjării greşite în apă. Şi ea se rugase pentru vindecare şi rămăsese paralizată în scaunul cu rotile. În acea seară ea nu a vorbit doar despre Vestea Bună. Ea şi-a mărturisit mânia care a încercat-o după ce s-a rugat să fie vindecată, cu credinţa într-un miracol. Apoi a povestit cum Dumnezeu s-a apropiat de ea atunci când suferea mai mult şi a dat vieţii ei un conţinut nou şi o altă direcţie, în ciuda durerii şi dezamăgirii ei.

   Joni a avut curajul să spună întocmai cum s-au petrecut lucrurile. Acest lucru l-a eliberat pe tânărul bolnav de cancer. Despovărându-se de amărăciune şi mânie, el a încetat să mai creadă că viaţa lui fusese nereuşită, iar credinţa lui insuficientă. El a acceptat să-L vadă pe Hristos în şi prin durerea lui. Nu după mult timp, tânărul a murit, dar părinţii lui s-au bucurat la gândul că băiatul lor n-a murit în starea lui anterioară de mânie şi de amărăciune. El a dat înapoi Tatălui viaţa sa, predându-se total lui Isus Hristos. Apoi a plecat să fie cu Domnul nostru înviat, acolo unde a găsit eliberarea veşnică de suferinţa lui.

   Prin cele spuse mai sus nu am vrut să spun că Dumnezeu nu vindecă niciodată, în chip miraculos, supranatural. Eu cred că El face vindecări miraculoase în anumite situaţii. Dar există şi împrejurări în care El nu-Şi arată slava în acest mod. Noi nu putem înţelege de ce unii oameni par să se strecoare prin viaţă fără nici un efort, în timp ce alţii sunt chinuiţi de durere şi de întristare. Nu putem explica de ce trupuri ofilite sunt vindecate în timp ce altele suferă şi mor. Nu putem şti de ce unele rugăciuni sunt ascultate şi primesc răspuns, în chip miraculos, în timp ce altele par ignorate. Nu putem pretinde că viaţa în Hristos garantează numai victorii şi succese materiale în viaţa aceasta.

   Atunci când vorbim doar despre succese, spunem, de fapt, o parte din adevăr. Când povestim doar despre rugăciunile la care am primit răspuns, simplificăm adevărul peste măsură de mult. Când sugerăm că în credinţa creştină jugul şi povara nu sunt neapărat prezente, spunem mai puţin decât adevărul întreg. Iar jumătăţile de adevăr, răspunsurile facile şi minciunile plăcute sunt toate arme ale înşelăciunii.

   Hristos ne dăruieşte PACE şi BUCURIE tocmai atunci când suntem în suferinţă, în încercări şi ispite. Acest gând mă întăreşte şi-mi dă speranţă. Eu n-am fost oprit să fac acele lucruri care-mi produceau cea mai mare bucurie. Nu-mi pot imagina o perioadă în viaţa mea în care să nu predic Cuvântul lui Dumnezeu, nu există altceva pe pământ care să-mi placă mai mult. Totuşi, îmi dau seama că nu voi putea menţine acelaşi ritm de muncă în următorii ani. Nici acum nu mai pot face lucrurile pe care le făceam înainte.

   Dar, atât cât voi fi în stare, voi continua să predic şi să călătoresc. Apostolul Pavel scrie Bisericii din Filipi

   '... m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. ...'

   'Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.'

   La această frază se reduce toată trăirea creştină. Atâta timp cât avem asigurarea că Isus Hristos are putere asupra tuturor lucrurilor, nici o încercare nu e prea grea, nici o furtună prea puternică, nici o criză prea adâncă. Putem totul în Hristos care ne întăreşte!