A umbla în sfinţenie înseamnă a refuza comiterea păcatului şi, în acelaşi timp, a evita apariţia răului. Porumbiţa va zbura departe de şoim, şi nu va putea suporta nici măcar mirosul unei pene căzute din trupul lui. Scriptura ne porunceşte să urâm păcatul. Un om curat şi sănătos nu s-ar gândi să-şi spele mâinile într-o murdărie - numai un om bolnav ar putea face acest lucru. Totodată, un astfel de om va avea grijă să nu se păteze în timp ce mănâncă. Prin urmare, creştinul ar trebui să-şi- păstreze numele la fel de curat ca şi cugetul lui.

   Se merită să luăm în considerare cele trei întrebări ale lui Bernard când suntem în dubiu dacă să facem sau nu un lucru. Prima - ESTE ÎNGĂDUIT? Pot să fac acest lucru şi sa nu pacătuiesc? A doua - SE POTRIVEŞTE UNUI CREŞTIN? Comportarea oamenilor obisnuiţi se potriveste pentru un prinţ? Neemia ştia că înrudirea cu Dumnezeu îl făcea un om deosebit. Şi ultima - ESTE EFICIENT? 

   Deşi un om poate goni calul său cu cea mai mare iuţeală fără să se rănească, el ar putea provoca un rău ireparabil dacă l-ar călări într-un oraş cu străzi pline de copii. Sunt unele lucruri pe care tu le-ai putea face dacă n-ar exista în drumul tău creştini slabi, al căror cuget sensibil ar putea fi zdrobit.

   Din nefericire, drumul credinţei pare prea strâmt pentru mulţi oameni din zilele noastre care-şi zic creştini. Ei trebuie să aibe un spaţiu mai mare pentru ideile lor, altfel ei îşi vor părăsi pretinsa lor credinţă. LIBERTATEA ESTE ZEIŢA GENERAŢIEI NOASTRE! De exemplu, observăm o acceptare foarte largă a unei înfăţişări neevlavioase - coafuri moderne, îmbrăcăminte ţipătoare, feţe machiate. A fost o vreme când creştinii adevăraţi interziceau o înfăţişare lumească, dar acum juriul consideră aceste practici ca fiind 'nevinovate'. Mulţi sunt aşa de atraşi de calea lumii încât ei consideră că este rău să despartă de aceasta calea  lui Cristos. Unii oameni care îşi zic creştini sunt aşa de departe de o trăire sfântă, încât ei de fapt se întrec pentru a vedea cine se poate apropia mai mult de groapa păcatului fără a cădea în ea. Şi totuşi, avertismentul lui Pavel era fosrte clar si puternic 'FERIŢI-VĂ DE ORICE SE PARE RĂU'. Omul care se plimbă agale sub înfăţişarea răului, în numele 'slobozeniei Duhului', se poate trezi înfaptuind păcate grave, sub o anumită înfăţişare a binelui.

   Unii oameni se opun păcatului datorită unor motive atât de şubrede, încâr Dumnezeu remarcă cu greu victoria lor. După ce am postit şi ne-am rugat, el întreabă 'OARE PENTRU MINE AŢI POSTIT VOI?' Când suntem darnici şi amabili cu alţii totuşi, 'un pahar de apă rece' dat 'în numele unui ucenic' este mai de preţ în ochii lui Dumnezeu decât un pahar de aur oferit în scopuri egoiste.

   Dumnezeu doreşte ca dragostea Lui să fie motivaţia noastră de a renunţa la păcat. Înainte de a trimite un document, regii îşi pun semnătura şi sceptrul lor pe aceasta, iar Dumnezeu pecetluieşte poruncile Lui cu Numele Lui minunat -'Dumnezeu a rostit aceste cuvinte!'. Dumnezeu doreşte ca prin tot ce fac, copiii Lui să  sfinţească Numele Său.

   După cum Tatăl porunceşte familiei Lui să se întoarcă de la rău, tot aşa EL doreşte ca noi de dragul Lui să plângem pentru păcatele comise. Uneori durerea poate fi aşa de egiostă încât un om poate fi mulţumit să-şi smulgă sufletul din pierzarea eternă chiar dacă în vreun fel ar defăima slava lui Dumnezeu. Dar durerea unui suflet mântuit se îndreaptă spre altcineva - 'ÎMPOTRIVA TA, NUMAI ÎMPOTRIVA TA, AM PĂCĂTUIT.'

   Este o mare diferenţă între un om care lucrează pentru o altă persoană şi unul care este propriul lui stăpân. Persoana independentă îşi asumă toate pierderile, dar slujitorul care negociază bunurile stăpânului său trebuie să pună fiecare pierdere în contul lui. Creştine, tu eşti un slujitor! Tot ce ai tu nu este al tău, ci aparţine lui Dumnezeu! Şi când ai căzut într-un păcat, tu trebuie să plângi pentru felul în care I-ai greşit Lui - 'L-am dezonorat pe Dumnezeul meu şi mi-am irosit talentele pe care El mi le-a dat. Eu am pângărit Numele Lui şi am întristat pe Duhul Sfânt'.