Bărcile priponite la mal și năvoadele întinse la uscat trebuie să fi fost elemente esențiale într-un tablou înfățișând Capernaumul. Satul de graniță își trăia tihna în clipocitul apei Ghenezaretului, fiind și la doar trei kilometri de locul unde Iordanul se varsă în lac. Nu-i de mirare, deci, că cei mai mulți locuitori erau pescari.

  Dar Levi, fiul lui Alfeu, nu era dintre ei. Nu era pescar. Era vameș. Aduna taxele de la concetățenii săi, fiind în slujba romanilor. Nu era o slujbă onorantă, din perspectiva celor care plăteau impozitele, iar vameșii erau considerați trădători de neam. Peste toate astea, însă, ocupația era confortabilă și ,lucru deloc de neglijat, era bănoasă. Acest lucru se vedea și în situația materială a lui Levi.

  Nu știm ce l-a determinat să îmbrățișeze această ocupație, căci lacom nu părea să fie, dar cert este că-i mergea bine. Serviciu lejer, bani mulți, trai fără griji. Nu se bucura de simpatia conaționalilor, dar era protejatul stăpânitorilor. Al romanilor.

  De aceea ne pare șocantă reacția lui la chemarea: „Vino după Mine!” (Matei, Marcu, Luca) Căci s-a ridicat și a plecat. Nu știa prea multe despre Cel care-l chema, dar ajunseseră până la urechile lui câteva dintre minunile pe care le făcuse pe acele meleaguri.

  Șocant ni se pare că și-a lăsat slujba, fără să știe ce-i oferă Învățătorul. Și- atenție!- fără să negocieze. Ce urmează să fac? Care-mi va fi salariul? Ce condiții de cazare îmi oferi? Acestea ar fi doar câteva dintre întrebările care apar în mod firesc într-o atare situație. Dar nu și aici.

  Fără nicio întrebare se ridică și-L urmează. Parcă ar fi găsit slujba vieții lui, ocupația mult visată. Deși nu știa ce urmează să facă. Ba mai mult, dă și un ospăț, la el acasă, pentru a sărbători reușita. Care reușită?

  Levi și-a schimbat viața și numele. A devenit ucenicul Matei și a trăit ca ucenic. A scris o istorie a lucrării lui Isus, scriere călăuzitoare de-a lungul timpului, până la noi. A murit ca martir.

  Chemarea la slujire este la fel formulată și astăzi: „Vino după Mine!” Uneori ne prefacem că n-o înțelegem. Și asta doar pentru că ne e greu să părăsim biroul vamal aducător de bani. Alteori am vrea să negociem: Doamne, ce-mi oferi în schimb? De parcă veșnicia nici n-ar conta. Sau prețul salvării ar fi nesemnificativ.

  Slujirea înseamnă renunțare și dedicare, nu negociere. Dacă vom înțelege adevărata răsplată a slujirii, nu vom da doar un ospăț al bucuriei, ca Levi, ci vom trăi o viață de festin. Un ospăț al bucuriei sfinte, căci Cel ce ne-a dat viață, ne-a dat-o din belșug. (Ioan 10:10)

Simion Felix Marțian

Vulcan, 17 mai 2017