Ce este un străin? Pare simplu de explicat cu toții cunoaștem acest statut, al unui om ce i se spune străinul. Însă nu este ușor să fii în pielea străinului. În primul rând cred că este o stare interioară determinată de împrejurări exterioare. Toți acești ani pe care i-am trăit ca emigrant în Spania, Germania, m-au ajutat să înțeleg, ce simte un străin în sufletul său. Am înțeles că ori cât de bine s-ar integra un emigrant în cultura țării unde a emigrat, în inima sa va avea mereu acel sentiment că este un străin acolo, ce trăiește departe de patria sa. Un prieten îmi spunea: „Dacă ne-am întoarce în România, și acolo suntem străini, pentru că ceea ce am lăsat noi în urmă în țara noastră atunci când am emigrat, nu mai este nici pe departe așa. Sau schimbat foarte multe lucruri, și de asemenea mulți dintre prietenii noștrii de altădată, au apucat și ei pe drumul emigrării din cauza sărăciei.”

Apoi mai este și ideea din mintea multora dintre emigranți că, dacă s-ar întoarce în România ar avea parte de un viitor sumbru. Cred că de aceea cei mai mulți dintre români nu mai doresc să se întoarcă acasă. Unii dintre ei au un dor în inimile lor de casă, de țară, de cei dragi rămași acolo pe pământul natal. În schimb alții spun: „Eu nu mai am casă în România, pentru mine nu există gândul de a mă întoarce acasă. La cine, la sărăcia și viața dură din România? Doresc să lupt aici pentru a reuși în viață.” În acest context ne trăim viața ca niște oameni ce au un statut de străini și călători prin Europa occidentală, sperând că poate într-o zi ne vom integra pe deplin în țările unde am emigrat. Alții, cred că într-o zi se vor întoarce definitiv în România, însă această întoarcere a lor o văd ei undeva în viitorul foarte îndepărtat. De asemenea, sunt și emigranți care speră că într-o zi se vor putea întoarce într-o Românie a prosperității. Deși ei spun că de moment acest lucru pare greu de realizat, totuși undeva în viitor este posibil să se realizeze și acest lucru.

Dintr-o perspectivă spirituală, Biblia ne prezintă statutul copiilor lui Dumnezeu în această lume, ca a unor străini și călători spre țara veșniciei. Pe paginile Sfintelor Scripturi, ni se relatează că Dumnezeu ne-a construit un oraș splendid, numit Noul Ierusalim ce va fi locuința celor mântuiți. De fapt, în Biblie ni se spune că cei mântuiți vor avea o locuință la țară, în natură, și o altă locuință în Noul Ierusalim. Astfel de promisiuni, pe mine mă uimesc atunci când le descopăr, și îmi dau seama că lucrurile ce le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc, sunt nespus de frumoase. Apostolul Pavel, în cartea Evrei, ne transmite într-un mod impresionant gândul că statutul unui copil al lui Dumnezeu în lumea aceasta, este cel al unui străin și călător spre patria cerească.

„Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat, și a plecat fără să știe unde se duce. Prin credință a venit și s-a așezat el în țara făgăduinței, ca într-o țară care nu era a lui, și a locuit în corturi, ca și Isaac și Iacov, care erau împreună moștenitori cu el ai aceleași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. În credință au murit toți aceștea, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-i este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” ( Evrei 11;8-10,13-16)

Însușindu-ne adevărurile propovăduite de apostolul Pavel, devenim oameni cu o dublă cetățenie, cetățeni ai acestei lumi și cetățeni ai patriei cerești, și începem să tânjim în inimile noastre după Noul Ierusalim. Ne dăm seama tot mai mult că lumea în care trăim, e atât de diferită de lumea celor mântuiți ce va fi condusă de principiul iubirii care se jertfește. De aceea, în toți acești ani în care am trăit prin Spania și Germania, eu personal, m-am simțit ca un peregrin ce se îndreaptă prin credință spre o destinație minunată. Patriarhul Avraam a trăit din plin acest sentiment al omului ce este în căutarea unei patrii cerești. Este impresionant de urmărit pe paginile Sfintelor Scripturi, modul cum Dumnezeu îl cheamă să își părăsească țara, familia, rudele, și să vină în țara Canaan pentru a umbla cu Dumnezeu, trăind o viață de nomand. Chemarea lui Dumnezeu, îl surprinde pe Avraam la o vârstă destul de înaintată, trăind într-o cetate în care avea un trai la un nivel destul de ridicat pentru vremea sa.

Dar este nevoit datorită chemării divine, să lase totul și să înceapă o viață de nomand și peregrin prin țara Canaan. Avraam în momentul când primește chemarea lui Dumnezeu e nevoit să lase rude, prieteni, viața socială, ce o ducea în acel loc, și să pornească spre Canaan, unde avea să treacă prin unele încercări destul de grele. De asemenea avea să aibă parte de unele căderi pe drumul credinței, însă este impresionant modul cum Dumnezeu îl călăuzește, întărindu-l prin har. Interesant este faptul că el personal, deși a fost numit părintele credinșioșilor și prietenul lui Dumnezeu, nu a intrat niciodată în posesia Canaanului. A trăit toată viața sa animat de promisiunile lui Dumnezeu, și a fost purtătorul făgăduinței mesianice, prin vremurile grele pe care le-a străbătut. A știut însă, că urmașii săi vor intra în posesia Canaanului, cum de asemenea prin credință și-a dat seama că toți oamenii ce se vor încrede în Dumnezeu, vor avea parte de patria cerească. Conform cuvintelor apostolului Pavel, Avraam a murit cu speranța că într-o zi va păși pe străzile Noului Ierusalim, orașul construit de Dumnezeu pentru peregrinii ce sunt în căutrea patriei cerești. Toți cei ce astăzi au acest statut de străini și călători, și se îndreaptă spre Canaanul ceresc, sunt oameni ce se ghidează în viață după învățăturile lui Iisus și ale apostolilor, animați fiind de speranța mântuirii prin credință și har.

În cartea Apocalipsa capitolul 21, într-un mod grandios, apostolul Ioan ne descrie măreția Noului Ierusalim pe care el îl vede într-un moment anume al istoriei mântuirii coborând din cer pe pământ. În toată această descriere, este un contrast între tot ce numim frumos în marile orașe ale lumii noastre, și Noul Ierusalim, orașul construit de Dumnezeu pentru toți peregrinii ce s-au perindat pe fața pământului, din zilele lui Adam și până în zilele noastre. Mulți dintre acești peregrini au fost oameni umili ce au îndurat lipsuri și suferințe, fiind persecutați de cărturarii și fariseii timpului lor, însă au îndurat totul animați de speranța mântuirii prin Hristos.

Unii teologi, spun că Noul Ierusalim va fi mult mai frumos decât la descris Ioan, pentru că lui i s-a descoperit atât cât putea el aprecia și înțelege. De altfel, descrierea pe care Ioan o face cetății, este în limbajul scriitorilor Vechiului Testament ce au scris despre slava Noului Ierusalim. De asemenea, sunt și comentatori ai cărții Apocalipsa ce susțin că Noul Ierusalim va fi exact așa cum Ioan l-a descris. Indiferent de cine are dreptate, eu cred că lucrurile pregătite de Dumnezeu pentru cei mântuți, vor surprinde prin frumusețea și grandoarea lor. Ba mai mult de atât, acolo nu va mai exista durere și moarte, iar fericirea va fi nota dominantă a acelei vieți. Noul Ierusalim, dincolo de frumusețea și strălucirea sa, va fi un loc unde Iisus Hristos va locui în permanență cu oamenii mântuiți din toate timpurile. Acolo, toți cei ce au fost năpăstuiți de cei ce conduc cu cruzime lumea în care trăim, își vor găsi un loc de odihnă, și vor experimenta o fericire autentică. Impresionantă va fi societatea acelui oraș, formată în mare parte din oameni mântuiți din orice timp al istoriei. Și toți îl vor slăvi la unison pe Hristos, cel ce a făcut posibilă mântuirea neamului omenesc.

Contemplând tot acest tablou apocaliptic al splendorii Noului Ierusalim, ne dăm seama că cartea Apocalipsa nu este numai o carte ce ne prevestește sfârșitul acestei lumi și nenorocirile ce vor veni. Din contră, această carte are și un mesaj de speranță, ne descrie un nou început al oamenilor mântuiți prin sângele Mielului. Este adevărat, că deși dorința lui Dumnezeu este să-i mântuiască pe toți oamenii, nu toți vor fi mântuiți, pentru că unii refuză darul mântuirii. Însă toți cei ce la final vor avea parte de mântuire, vor trăi pe noul pământ ce va avea acea frumusețe de la început când Creatorul la creat. Peregrinii, acolo își vor găsi în sfârșit patria lor după care au umblat și tânjit toată viața. Este minunat, ca în aceste timpuri grele pe care cu toții le străbatem, să fim animați în inimile noastre de această speranță a unei noi vieți, a unui nou început.

Deși, aici și acum, uneori avem parte de zile de durere, să nu uităm că există această speranță creștină precum că durerea și moartea nu vor mai fi, și va începe o nouă viață ce ia uimit pe scriitorii Bibliei, atunci când au fost inspirați să o descrie. Lumea aceasta în care trăim va trece, însă până la strămutarea noastră în lumea celor mântuiți, având statutul unor peregrini, trebuie să reflectăm mai presus de orice altceva, bunătate creștină în jurul nostru. În zilele noastre, sunt mulți oameni în inimile cărora nu mai există speranță ci doar durere și vise neîmplinite. Ei au nevoie ca iubirea lui Hristos aducătoare de vindecare și speranță, să se reverse în inimile lor rănite de tot greul acestei lumi. Este foarte greu pentru un om, să-și trăiască viața luptând doar pentru realizări materiale, și neavând speranță în inima sa. Avem tot mai mult nevoie ca speranța mântuirii să ne umple inimile. Și mai ales trebuie să înțelegem că tot ce este crud și meschin pe acest pământ, se va termina lăsând loc unui nou început, ce ne uimește atunci când medităm la frumusețea sa. Cred că apostolul Pavel a meditat mult la această temă, și de aceea ne-a putut transmite în cuvinte atât de frumoase acest adevăr atât de necesar nouă tuturor.

Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1Corinteni; 2-9)