Când lumea ta intră în atingere cu lumea lui Dumnezeu, rezultatul este un moment sfânt. Când speranţa înaltă a lui Dumnezeu sărută rana ta pământească, trăieşti o clipă sacră. Ea poate surveni într-o duminică, în timpul Cinei Domnului, sau într-o seară de joi la patinoar. Se poate produce într-o catedrală sau la metrou, lângă un rug aprins sau lângă o cocină de porci. Nu contează când şi cum. Important este că asemenea momente sfinte există. Şi încă zilnic. Aş vrea să-ţi vorbesc în continuare despre cel mai sfânt moment din viaţa ta.

   Nu, nu este ziua naşterii tale. Nici ziua nunţii. Nici ziua când ţi s-au născut copiii. Mă refer la cel mai sfânt moment din viaţa ta. Cele menţionate ceva mai înainte sunt speciale, ele iradiază o strălicire aparte, dar în comparaţie cu momentul despre care vreau să-ţi vorbesc sunt de-a dreptul banale. Doresc să-ţi vorbesc despre ora cea mai sacră din viaţa ta. Nu, nu invoc botezul tău, nici prima împărtăşanie sau prima confesiune, nici măcar prima întâlnire romantică. Ştiu că momentele acelea sunt preţioase şi cu siguranţă sacre, dar eu vizez un cu totul alt moment.

   El a avut loc chiar în dimineaţa aceasta, imediat după ce te-ai trezit - tocmai acolo, acasă la tine. L-ai uitat cumva? Dă-mi voie să-ţi împrospătez memoria.

   ... A sunat ceasul deşteptător. Soţia te-a împuns, soţul te-a înghiontit, mama sau tata te-au scuturat. Aşa că te-ai trezit în cele din urmă. Ai apăsat deja de trei ori pe butonul deşteptătorului; dacă l-ai mai fi apăsat încă o dată, ai fi întârziat. Ai implorat deja încă cinci minute... de cinci ori la rând; dacă ai mai fi cerut o dată, te-ai fi trezit cu apa în cap. S-a făcut timpul. S-au revărsat zorile. Deci, gemând şi scrâşnind din dinţi, ai dat la o parte pătura şi ai scos timid un picior cald într-o lume rece. Acesta a fost urmat cu multă şovăială de tovarăşul său. Te-ai ridicat pe jumătate şi ai şezut la marginea patului cu ochii închişi încă. Le-ai cerut să se deschidă, dar ei se împotrivesc. Atunci i-ai deschis cu mâna şi ai aruncat o privire în jurul camerei. (Nu a sosit încă momentul cel sfânt, dar nu mai e mult până atunci!)

   Te ridici în picioare. În acel moment, începe să te doară tot ce te va durea în cursul zilei. Este ca şi cum omuleţul din creier responsabil cu durerea ar testa circuitele înainte ca tu să ajungi la baie.

   - Durerea de spate.

   - Verificat.

   - Gâtul înţepenit.

   - Verificat.

   - Rană de la genunchi de după meciul de fotbal din curtea liceului.

   - Doare încă.

   - Scalpul cojit.

   - Încă provoacă mâncărimi.

   - Reacţia alergică?

   - Hapciu!

   După care te îndrepţi spre baie cu graţia unei femele de elefant însărcinate. Îţi doreşti să existe un mod de a aprinde lumina treptat, dar nu există. Aşa că loveşti întrerupătorul, clipeşti des în timp ce ochii ţi se obişnuiesc cu lumina şi păşeşti spre chiuveta din baie. Acum te apropii de clipa cea sacră. Paote că tu nu ştii, dar tocmai ai călcat pe gresia sfântă. Ai intrat în sfânta-sfintelor; ai păşit lângă rugul aprins al luminii tale. Cel mai sfânt moment al vieţii tale stă să înceapă. Dacă asculţi cu atenţie, poţi auzi fâlfâitul de aripă al îngerilor care îşi anunţă sosirea. Trompetele sunt deja fixate la buzele cerului. Un nimb de măreţie îţi înconjoară tălpile goale. Oştirile cerului îşi întrerup orice activitate în timp ce tu îţi ridici ochii şi... (Pregăteşte-te, iată-l că soseşte! Momentul cel sfânt e aproape.)

   Timpanele bubuie. Trompetele răsună în încăperile sacre. Copiii cerului alergă prin univers presărând petale de flori; stelele dansează, universul apaludă; copacii se unduiesc într-o coregrafie a adorării. Aşa şi trebuie fiindcă tocmai s-a trezit copilul Regelui...

   Uită-te în oglindă! Priveşte-l pe cel sfânt! Nu te întoarce! Imaginea perfecţiunii te fixează în ea. Şi iată că a sosit momentul cel sfânt. Ştiu ce gândeşti...

   'Asta numeşti tu sfânt? Asta numeşti tu perfect? Nici nu-ţi imaginezi cum arăt la şase dimineaţa...'

   Nu, dar pot să banuiesc. Ai părul pleoştit, pijamaua sau cămaşa de noapte şifonată... buzele uscate, ochii umflaţi...

   'Orice, numai sfânt, nu' îţi spui... Lasă-mă o oră şi voi arăta ca un sfânt! Dă-mi niste cafea şi ceva machiaj, oferă-mi o periuţă de dinţi, o perie de cap, puţin parfum... câteva picături de apa de colonie. Apoi du-mă în Sfânta Sfintelor. Atunci da, voi face cerul sa zâmbească!'

   Ah, dar aici greşeşti! Vezi tu, sfinţenia momentului de dimineaţă rezidă tocmai din onestitatea lui. Ceea ce îmbracă în sfinţenie oglinda în fiecare dimineaţă este faptul că vezi în ea exact persoana pe care o vede Dumnezeu. Şi pe care EL, O IBEŞTE! Fără machiaj! Fară cămaşă călcată! Fără cravata elegantă! Fără pantofii asortaţi! Fără imaginea îndelung şlefuită! Fără bijuterii de firmă! DOAR ONESTITATEA ÎN STARE PURĂ! TU, ÎN CARNE ŞI OASE!

   Dacă cineva te iubeşte la ora 6.30 dimineaţa, un lucru e sigur - persoana aceea te iubeşte pe tine însuţi. Nu îţi iubeşte titlul pe care îl deţii. Nu iubeşte felul în care arăţi. Nu îţi iubeşte realizările. TE IUBEŞTE PUR ŞI SIMPLU PE TINE!

   'Dragostea acoperă o mulţime de păcate.'

   Trebuie să fie vorba de dragostea lui Dumnezeu.

   'Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiti'.

   Observă că autorul foloseşte aici cuvântul DESĂVÂRŞIŢI, şi nu unul mai blând, cum ar fi de exemplu - 'mai buni'- sau 'îmbunătăţiţi'- sau 'în ascensiune'.

   Dumnezeu nu îmbunătăţeşte, ci desăvârşeşte! El nu măreşte ci completează!

   Ce îi lipseşte celui desăvârşit? Îmi dau seama că, într-un sens, suntem imperfecţi. Încă gresim, ne poticnim, mai facem ce nu voim să facem. Dar, când e vorba de poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu noi suntem deja desăvârşiţi!

   Când Dumnezeu Se uită la fiecare dintre noi El vede o persoană care a fost deja făcută de El desăvârşită.

   'Toţi care aţi fost botezaţi în Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos.'

   În această dimineaţă m-am îmbrăcat ca să ascund imperfecţiunile pe care prefer să nu le arăt altora. Când mă priveşte complet îmbrăcat, nu poate vedea aluniţele, cicatricile, umflăturile... ele sunt ascunse.

   Când alegem să fim botezaţi atât simbolic, cât şi ca mod de viaţă în Cristos, se produce aceeaşi protecţie! Păcatele şi greşelile noastre dispar sub strălucirea perfectă a acoperământului Său.

   'Căci voi aţi murit iar viaţa voastră este ascunsă acum cu Cristos în Dumnezeu.'

   Când Dumnezeu ne vede, El Îl vede totodată pe Cristos. El vede desăvârşirea! Dar nu una câştigată de noi ci acea desăvârşire pentru care a plătit EL!

   Bunătatea ta e de fapt bunatatea lui Dumnezeu. Tu eşti perfecţiunea întruchipată. Eşti fără cusur. Fără defecte sau greşeli. Fără pată. Neîntinat. Fără pereche. Eşti puritatea absolută. Eşti perfecţiunea nemeritată. Nu e de mirare ca te apaluda cerurile când te trezeşti. O capodoperă se pune în mişcare.

   Aşa că, în timp ce tu gemi, eternitatea tresare uimită. În timp ce tu te poticneşti, îngerii sunt impresionaţi; pentru ei eşti o stea. Ceea ce tu vezi în oglindă şi consideri un dezastru matinal, este în realitate, un miracol matinal. Este sfinţenie în halat de baie.

   Du-te şi te îmbracă! Pune-ţi inelele, rade-ţi favoriţii, acoperă-ţi aluniţele. Fă aceste lucruri de dragul imaginii tale, de dragul celor care stau lângă tine. Dar, nu le face pentru Dumnezeu!

   El te-a văzut deja aşa cum eşti în realitate. Şi în ceea ce Îl priveşte, esti desăvârşit.