,,Urmaşii Domnului Isus sunt dispreţuiţii pământului. (1 Corinteni 4:11-13) Apostolul Pavel insusi, a ajuns ca o lepădătură, ca gunoiul lumii acesteia. Şi aceasta nu doar din partea celor necredincioşi, ci chiar din partea unora din Corint, care se numeau creştini. Şi adevărul acesta se perpetuează peste veacuri. Ferice de cei ce sunt gata să sufere umiliri, să sufere ocara lui Cristos Domnul! Căci din pricina Lui sunt toate acestea. Cei ce iubesc şi le place să trăiască în întunericul păcătoşeniei nu pot suporta lumina şi încearcă tot ce le stă în putinţă ca să o stingă. Oricine nu a învăţat lecţia lepădării de sine, a smereniei, se prăbuşeşte. Dispreţul este o săgeată foarte ascuţită, care perforează inima mândră. A purta crucea înseamnă a renunţa la viaţa ta, a fi gata pentru răstignire, pentru martiraj...  Astăzi trăim în libertate, dar mâine se pot petrece răsturnări şi schimbări radicale. Ba chiar şi azi, în multe ţări ale pământului, atâţia fraţi de-ai noştri sunt dispreţuiţi, chinuiţi, martirizaţi. Când Domnul a vorbit despre vremurile din urmă, a zis: "Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu." (Matei 24.9). Ştiu că cei mai mulţi ar vrea să meargă în glorie fără nici o batjocură, fără nici o zgârietură. Probabil despre aceştia El a zis: "Atunci mulţi vor cădea." Ei doreau să fie răpiţi în glorie şi iată că sunt lăsaţi afara, fără pâine, fără drepturi, şi în timp ce toţi îngenunchează în faţa idolului viu, îşi pleacă şi ei genunchiul...                       O, Doamne, ai milă de noi! Spre întărirea celor preaiubiţi în Domnul, vreau să le aduc aminte că prin cruce se ajunge la coroană. În faţă e Via Dolorosa. Fiţi gata pentru marea confruntare. Apostolul Petru a scris: "Astfel dar, fiindcă Cristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire."                  (1 Petru 4.1). Azi se face prea puţin sau deloc înarmarea cu acelaşi fel de gândire. Nu vrem dispreţul, nu ne place calea îngustă, ci vrem să o lărgim cât mai mult, că doar trăim în vremuri post-moderne. Şi care vor fi consecinţele? Dispreţuiţii pământului din primele veacuri au fugit de conformarea cu lumea, de luxul ei, de păcătoşenia ei, dar s-au conformat cu Domnul lor în gândire, în vorbire, în trăire, în ţinută, în dragoste şi în spirit de jertfă.  (Evrei 11.36-38). În primele secole, fiindcă nu voiau să se despartă de Mântuitorul lor, pe care-L iubeau cu toată ardoarea, după ce erau torturaţi cum se putea mai oribil, erau dezbrăcaţi şi înainte de a li se da drumul fiarelor sălbatice să-i sfâşie, trebuiau să defileze în arena Colloseumului sau a circului de jur împrejur în râsetele şi strigătele de batjocură ale tuturor. Ei, de care lumea nu era vrednică! Valdenzii şi Albigenzii, buni credincioşi ai Domnului, au pribegit prin văgăunile şi vârfurile înzăpezite ale Alpilor, din cauza Inchiziţiei, iar când erau prinşi de copoii autorităţilor, prăpăstiile munţilor, unde erau aruncaţi, puneau capăt suferinţelor lor. Ei, de care lumea nu era vrednică! Jan Hus, preot catolic la Praga, fiindcă s-a pocăit şi a început să predice mântuirea prin Jertfa lui Cristos Domnul, a fost arestat, a fost făcut de batjocura tuturor, apoi a fost dus la locul de execuţie. Când ajunse la stâlpul de care urma să fie legat, el cânta Psalmul 23, timp în care se aprinse focul şi îl mistui... Ei, de care lumea nu era vrednica...”                   Petru Popovici