Dulce rod...

   Abia ieșisem din iarnă... cu inima încă înfrigurată, cu priviri obosite de dorul luminii de primăvară.
   Cu haine grele, ce-și confortau fără simțire toată povara pe sufletul meu...
   Mi-aduc aminte de pașii grei, obosiți, parcă nesiguri că ceva îi chema afară să vadă primul fir de iarbă... o căciuliță albă, aplecată spre mama-zăpadă parcă îmbrăcată-n teama că n-ar vrea s-o părăsească...
   Doar mânuțele-i, ''două frunzulițe'' stăteau ridicate semeț, hotărâte să cunoască ce-nsemna ''afară'' cuvânt auzit acolo sub pătura mamei-zăpadă care 'se pierdea cu firea' când simțea un val de caldură...
   Am zâmbit sufletește și am îngenuncheat acolo pe omăt surprinzându-mă vorbind cu micul rapsod cu față albă; i-am urat 'Bun venit! ' - asigurându-l că afară e mult mai bine ca 'înăuntru', i-am sărutat apoi cu o lacrimă de bucurie, venirea...
   -Doamne!
   Un ghiocel poate să alunge toate iernile sufletului! ? Toate poverile, nopțile nedormite și spaimele ce dădeau târcoale de multe ori cu privire la: țară, familie, prezent și viitor? ...
   O umbră de aducere aminte... Se ridică mai sprintenă decât venise, de parcă n-ar fi avut hainele grele și pașii atât de largi, nesiguri.
   Zilele treceau și ghiocelul și -a chemat toți prietenii: zambile, toporași, năsturași cu fețe înflorite, colorate cerește și parfum... dumnezeiesc.
   Ei însoțeau mama atât de fericită în rugi, treburile gospodăriei, ale grădinii... stăteau într-o smereneie parfumată când ea-și pleca genunchii în rugi ce aduceau alte flori, cu alte mirosuri mai puternice, mai curate, un parfum pe care ele, florile ar fi vrut să-l aibe...
   Vara sosi și ea degrabă că semințele puse în primăvară au înflorit, au adus rod: el, albine, fluturi iar căldura razelor de soare împrăștiau lumini.
   Era un dans superb de ploi și curcubeie!
   - Un rai! (Mulțumea mama cu glas umed de lacrimi... )
   Se făcuseră poamele dulci; umpleau de miros grădina mai ales seara când după căldurile verii venea ploaia și le stropea astfel că, poamele-și ''rodeau parfumul''.
... Serile veneau mai devreme... parcă se grăbeau și ele să nu piardă din aroma lăsată de poame.
  Aduceau cu ele răcoare și se bucurau să audă mulțumirile celor doritori de seri ca ele.
... Au venit până-ntr-o seară când au fost însoțite de un cavaler cu plete de vânt și priviri grăbite să facă loc 'Doamnei' în aur, aramă și dulce rod...

   Ce fericire!

   Stau și mă întreb:
   În atâta bogăție trimisă pe pământ pentru mine... eu, ce roade am? !
... ''Mă caut'' să văd dacă am ceva... din roada ce-ar fi trebuit s-o aduc în toamnă...
   Cerul m-așteaptă să i le trimit...

   Fiicelor mele, cu dragoste, Mama

   Alexandrina Tulics, 1 septembrie 2017