Sunt unii oameni răi prin alegere.

Răutatea lor îi face să te înjosească sau să-ți înjosesească lucrarea prin cuvinte în încercarea de a te situa imaginar sub nivelul lor de oameni care au decis să-și păstreze un suflet mic. De aceea…

…Batjocura este o prostie

Batjocura este o dovadă a prostiei, dar mai mult decât intelectuală.

Cred cu mai multă tărie că batjocura este o manifestare (și dovadă clară) a prostiei morale. Există o formă de inteligență morală în om care-l face să înțeleagă care este bunul simț și bunul sens al comportamentului său în raport cu celălalt.

Batjocoritorul este tovarăș cu nimicitorul

Este greu de acceptat motivul pentru care unii oameni vor să dărâme prin cuvinte și acțiuni josnice ceva la clădirea căruia nu au participat cu niciun chip. În loc să te lase să aplici iorgian cea mai buna filosofie: aceea care te face să lucrezi în liniște un petic de pământ, coboară în tenebrele sufletului lor chinuit căutând unelte potrivite pentru a te trage sub ei în noroiul în care au decis să se tăvălească.

Sufletul celui rău dorește răul, semenul lui n-are nicio trecere înaintea lui.

Cu toate acestea, batjocoritorul nu spune niciodată nimic despre celălalt, ci doar despre sine. Oricât de nepriceput ar fi omul pe care l-ai pus țintă cuvintelor tale, încercând să-l devalorizezi prin batjocura ta nu faci decât să te devalorizezi pe tine.

Batjocura subliniază inconștiența

Doar oamenii conștienți de finitudinea lor sunt dispuși să ajute. Cei aroganți râd zeflemitor într-un colț al umbrei proprii în fața demersului celui care a înțeles că a face ceva, orice și oricât, pentru a-i ajuta pe ceilalți este mult mai bine decât a critica neștiința, neputințele și limitările momentane ale altora.

Lumea nu se schimbă prin batjocură.

Se schimbă doar prin sacrificiu.

Iar sacrificiul este o acțiune a dezbrăcării de egoism, a demontării unui mecanism ineficient sau distructiv pentru o reasamblare într-un tot mult mai înalt care să slujească.

Isus Hristos a înțeles asta (Totuși vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc (să mor – n.r.); căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite (și vă va învăța toate lucrurile – n.r.).

De aceea, pe lângă credință Îi port și admirație.

Citește și Cuvântul de final aici.