1). Introducere. Cărţile Regilor[1] ne prezintă  perioada de decădere a celor două regate, care s-au format după rupere împărăţiei din 931, B. C, după moartea lui Solomon. Ele încep cu prezentarea împăratului David şi Solomon, construcţia Templului şi se termină cu dezastru moral şi spiritual al poporului evreu în robia naţională. Ne sunt prezentaţi împăraţi şi proroci, iar cartea 1și 2  Împăraţi ne  prezintă pe prorocul Ilie care a încercat să întoarcă poporul Israel de la idolatrie spre Dumnezeu. Titlu. Cărţile 1 şi 2 Împăraţi în originalul ebraic  au alcătuit o singură carte cu aceeaşi denumire. Din cauza textului mai lung din limba greacă traducătorii le-au despărţit în două, ele cuprinzând evenimentele  din timpul domniei lui Solomon şi a împăraţilor care au succedat la tron în regatele lui Iuda şi Israel (editată de LXX). Autorul. Tradiţia consideră că ele au fost scrise de Ieremia, chiar dacă s-u folosit şi informaţii din alte scrieri (1 Împăraţi 11:41,4:29),   iar cărţile au fost scrise înainte de distrugere Templului lui Solomon care era încă în picioare (1 Împ. 8:8).   Data scrieri este plasată între anii 550-600 î. Cr, şi acopere o perioadă de 400 de ani. Tema cărţii[2]  ne arată standardul împărăţiei “la fel ca tatăl său, David”,   un standard omenesc pe care omul nu a reuşit să-l realizeze. Versete cheie: (2 Împăraţi 17:22). Alte versete cheie[3] sunt 1 Împăraţi 1.0: „Aşa cum am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând: «Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu»—aşa voi face az, . ” (1 Împăraţi 12.6), 1 Împăraţi 9.3: „Şi Domnul i-a zis: «Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc Casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie.” (1 Împăraţi12:28), 1 Împăraţi 17.1 „Ilie, tişbitul, unul dintre locuitorii Galaadului, i-a zis lui Ahab: «Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.” Expresia principală în cartea 1 Împărați este  dezbinarea Împărăției. Pasaj cheie 1 Împărați 9:5 și 1 Regi 11:1  ”Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, în afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite”.   Personaje principale sunt David, Solomon, Roboam Ieroboam, Ilie, Elisei,   Ahab, Izabela, Iosofat, Ahazia. Caracteristici: Toţi împăraţii[4] au fost răi în Regatul de Nord,   iar faptul că Dumnezeu a avut îndelungă răbdare cu ei ne arată credincioşia Domnului. De asemenea sunt menţionate numele mamelor pentru toţi împăraţii buni sau răi, iar Harul lui Dumnezeu iese în evidenţă prin treziri spiritule în momentul în care poporul se întorcea cu pocăinţă la El. Dumnezeu întârzie în mode delibera  înainte de a judeca poporul şi al trimite în captivitate. Iese în evidenţă locul ocupat de profet şi absenţa semnificativă a rolului jucat de preot în mediere păcatului dintre om/popor sau împărat şi Dumnezeu, plus incapacitatea omului de a conduce bine, pentru Domnul  sau în locul lui Dumnezeu. Un alt aspect este faptul că au fost împărăţi răi care au avut copii care s-au temut de Domnul şi invers, dar fără a fi o regulă. Autenticitatea[5] cărţilor este dovedită prin citate biblice  ca Matei 12:42, Luca 4:25-27,   Romani 11:2, şi altele.   De asemenea sun folosite izvoare demne de crezare ca  şi Cronica lui Solomon (1Împăraţi 11:41), Cronica împăraţilor lui Iuda (1Împăraţi 14:29), Cronica împăraţilor lui Israel (1Împăraţi 14:19), la fel descoperirile din Egipt Asiria şi Babilon sprijină autenticitatea lor. Originea cărţilor[6] trebuie căutată de la ultimul eveniment când împăratul exilat Ioiachin este eliberat din Babilon, „În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă”, (2 Împăraţi 25:27), ca dată finală de referinţă şi forma finală a cărţilor, dar şi cu referinţe mai timpurii, ca datare din timpul lui Iosia (J. Gray,  I and II Kings, OTL, 1970). Există posibilitatea ca o mare parte din material să   fie post-exilic dar să reflecte o perspectivă pre-exilică, dar indiferent de datarea „primei ediţii” a cărţilor locul în care au fost redactate a fost în ţinutul Palestinei. Caracteristicile literare[7], ale cărţilor accentuează caracterul narativ/ istoric / cronologic, împăraţii sunt descrişi destul de sumar, (1Împăraţi 22:41-50) sau Amon (2 Împăraţi 21:19-26), fiind prezentate perioada  mai  mari ale monarhiei din timpul lui Solomon, Roboam, Ieroboam, Ioaram, Iehu şi Ioas, legate de probleme sociale, religioase, regale şi politice, iar alte naraţiuni descriu activitate prorocilor ca Ilie, Elisei, Isaia, Ieremia, care sunt implicaţi în probleme naţiunii. Este descrisă o istorie cu un mesaj şi evenimente care ne indică relevanţa comunicării (cum este domnia lui Omri), în care unele aspecte au o mai mare sau mai mică însemnătate, predominând un punct de vedere care preocupă pe autor cu privire la relaţia împăratului şi a poporului evreu cu Dumnezeu. Este acceptat faptul că 1 şi 2 Împăraţi prezintă finalul original al relatărilor de la urcarea pe tron al lui Solomon, naraţiuni care curg în istorie, se ocupă de figuri proeminente ca Solomon, Roboam, Ieroboam, ori Ilie şi Elisei, sau Isaia şi Ieremia, până la ultimii împăraţi a celor două Regate de Nord şi de Sud,   Israel şi Iuda (Hosea, 732 – 722 şi  Zedekiah-597-587 B. C). „Descoperirile de la Qumran (combinate cu dovezile din Cronici şi LXX) au implicaţii cu privire la starea tradiţiilor textuale pre MT, la fel ca şi în cazul altor cărţi (*TEXTE ŞI VERSIUNI)”. Accente. Se poate menţiona  apogeul monarhie unitare din timpul lui David şi Solomon, Templul lui Solomon, Norul de Slavă, Legământul lui David cu Iahve (2Samuel 7:11-16), iar ca şi aspecte negative avem evenimente din timpul regelui Manase, călcarea Legământului mozaic, fapt care va duce în final a în deportare şi exil (2 Împăraţi 24:3-4). Bunăstare  poporului era legată de în general de felul conduitei împăratului. Momentul construiri Templului (1Împăraţi 8), este concentrată pe „teologia Templului”, 2 Cronici 7:14  „dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara”.   2 Cronici 7:19  „Dar dacă vă veţi abate, dacă veţi părăsi legile şi poruncile Mele pe care vi le-am dat, şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, 20  vă voi smulge din ţara Mea pe care v-am dat-o, voi lepăda de la Mine casa aceasta pe care am închinat-o Numelui Meu, şi o voi face de pomină şi de batjocură printre toate popoarele”,   acesta fiind punct de referinţă şi criteriu de  evaluare a conduitei împăraţilor.   Astfel Ieroboam 1 este condamnat pentru că a folosit alte locuri de închinare (1Împăraţi 12:29), la fel şi succesorii lui din Regatul de Nord. În contrast Iosia este preţuit pentru reforma religioasă şi distrugere înălţimilor și pe  Nehuştan. (2 Împăraţi 18:4). În cazul construirii Templului avem de a face cu o „spiritualizare a teofaniei”, de prezenţa unui Dumnezeu Revelat, fără a „primejdui” conceptul de Transcedenţă. Un al doilea accent cade pe absoluturile divine în cazul de faţă, monarhie şi Templu, care sunt supuse faţă de legea din Tora. „Deuteronomistul consideră că problema principală a istoriei lui Israel stă în stabilirea unei relaţii corecte în raport cu Moise şi David" (G. von Rad,  Old Testament Theology, 1,8, p. 339).” Baza relaţiei cu Dumnezeu este promisiunea davidică, acceptată în cadrul Legământului mozaic. Ca exemplu în funcţie de aceste lucruri ca şi personaj negativ îl avem pe Manase din istoria lui Iuda, ce  ne prezintă  acţiuni pe care nu ar fi trebuit să le facă împăratul şi poporul evreu ( 2 Împăraţi 21:2-9 şi Deuteronom 17:1-4,   18:9-12), iar ca exemplu pozitiv  este Iosia, care pune accent pe descoperirea Cărţii Legământului, iar lista acţiunilor lui Iosia ca şi împărat  reflectă ceea ce trebuie să facă poporul evreu. Cerinţele  şi sancţiunile din Tora ne  înfăţişează principiile pentru înţelegerea voii lui Dumnezeu şi cunoaşterea istorie poporului Israel. Când Tora a fost respectată, împăraţii au prosperat, ori când nu a fost apreciată ci călcată şi ignorată nu a fost binecuvântare ci blestem. Un alt aspect sunt cuvintele rostite de profeţi, ca şi o continuare a ceea ce spunea Moise (vezi rolul lui Hulda după descoperirea cărţii legii, (2 Împăraţi 22:14),   care erau un mijloc de avertizare pentru popor şi împărat. Cărţile 1 şi 2 Împăraţi ne descriu un curs al istoriei, ca şi cuvânt de judecată şi salvare în acelaşi timp, modelat de divinitate. Profeţii participă în mod activ la viaţa spirituală şi social politică a naţiuni, care pot schimba cursul istorie cu un cuvânt de la Dumnezeu. Acest aspect este realizat prin răspândirea naraţiunilor cu profeţii, dar şi cu o împlinire a lor (1Împăraţi 11:29-39 şi 12:15,2 Împăraţi 13:1-10 şi 2 Împăraţi 23:15-18,2 Împăraţi 20:16-17) 2 Regi 24:13 ” A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului; şi a sfărîmat toate vasele din aur pe care le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul.” Aici este vorba de profeţii adevărate, iar atitudinea unui împărat faţă de proroc ne indică şi poziţia pe care o are faţă de Dumnezeu. Un al treilea aspect caracteristic al Legământului mozaic este faptul că Dumnezeu binecuvintează pe cei care sunt credincioşi  faţă de El, dar pedepseşte pe cei care nu ascultă, prevedere stipulată în cadrul Legământului mozaic (Deuteronom 28:1-68). Cu privire la domnia lui Solomon iese în evidenţă insuccesele sale datorită femeilor străine, mult aur şi multe neveste (1Împăraţi 11:1-3), datorită ne-respectări legii cu privire la împărați. Pe de altă parte justiţia lui Dumnezeu nu lucrează doar în acest fel ci cu fiecare împărat sau domnie, se poate  raporta altfel, exemplul fiind Manase care deşi a fost un împărat rău a avut o domnie lungă, rezultatul apostaziei s-a văzut peste decenii (2 Împăraţi 21.4-18,4:3-4), iar Iosia ca şi împărat bun a murit de tânăr şi în mod tragic (2 Împăraţi 23:29).   Aici se vede Suveranitate lui Dumnezeu, voia Sa hotărâtoare  cu privire la un împărat şi la poporul ales.   Mesajul şi scopul cărţilor Regilor este de a explica motivul exilului, pentru a recunoaşte faptul că Dumnezeu a avut mai mult decât suficiente motive să pedepsească poporul pentru călcarea Legământului mozaic, care era un legământ condiţionat,   mobilul fiind  un „un act de laudă a justeţei judecăţii lui Dumnezeu” pentru că poporul evreu a beneficiat din plin de Harul unui Dumnezeu Suveran. De asemenea promisiunile  Sale rămân în vigoare, iar ca argumente avem eliberarea lui Ioiachin, reîntoarcerea poporului din robie după 70 de ani, angajamentul lui Dumnezeu de a asculta rugăciunile din Templu (1Împăraţi cap 8 şi 9). Deşi judecata şi sancţiunile aspre au fost puse în aplicare, promisiunea profetică a restaurării poporului evreu prorocite de Ieremia au fost puse în aplicare. Scopul cărţii este unul didactic „pentru a prezenta concepţia divină despre istoria israelită" (R. K. Harrison, p. 722),   iar judecata poporului nu a însemnat sfârşitul poporului evreu, ci s-a beneficiat de Har şi planul lui Dumnezeu cu privire la o rămăşiţă a poporului evreu şi Împărăţia cerurilor, care urma să vină. În cele două cărţi ale Regilor (1 şi 2 Împăraţi) este arătată istoria unui popor care a pornit de la o perioadă  de  dezvoltare, influenţe şi expansiune din timpul lui David şi Solomon și ajunge la divizare în două regate, 931 B. C,   Regatul de Nord şi Regatul de Sud  cu final tragic poporul fiind dus în captivitate siriană  cei din Regatul de Nord   în anul 722 B. C   şi robia babiloniană evreii din Regatul de Sud în anul 587 B. C. În ele sunt redate înălţarea şi decăderea împărăţiei lui Israel. „Relatarea[8] începe cu o împărăţie unită, dar se încheie cu o naţiune divizată în două regate divizate, cunoscute ca Iuda şi Israel. Mesajul[9] peste veacuri, este de a ne învăţa că fără ascultare de Domnul nu există viitor, cel trufaş va fi nimicit, dar pe cel smerit va beneficia de Harul lui Dumnezeu, fie că este vorba de Vechiul Legământ (1Împ. 11:11-13),   fie că se face referinţă la Noul Legământ din creştinism Luca 14:11 ”Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat.”. Locul unic din Canon[10] ne indică o perspectivă istorică de la Solomon la captivitate babiloniană, o decădere a naţiuni evreilor sub aspect moral şi spiritual. Carte 1 şi 2 Regi ne prezintă o analiză spirituală a regilor, dacă l-au slujit pe Domnul sau au slujit idolilor dar şi starea  moral religioasă a poporului. De asemenea  se relatează activitate profeţilor Ilie şi Elisei  etc, într-o naţiune apostată a Regatului de Nord, Isaia, Ieremia și alții, în Iuda, iar de aici se desprinde  o învăţătură faptul că Dumnezeu răsplăteşte loialitate dar condamnă apostazia. Avem[11] trei mari diviziuni în timpul monarhiei care trebuie luate în considerare: Monarhia sub David şi Solomon şi  Împărăţia dezbinată 931 î. Cr. Prefigurări[12]. Templul din Ierusalim locul unde Duhul Domului urma să locuiască în Sfânta Sfintelor îi prefigurează pe credincioşi în Isus Cristos din momentul în care Duhul Sfânt locuieşte în ei. 2 Corinteni 6:16  „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi Suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” Ilie a fost un premergător al lui Isus Cristos şi al apostolilor, iar Domnul ia îngăduit să facă minuni pentru a dovedi că este un om el lui Dumnezeu. „Şi femeia a zis lui Ilie: „Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!” (1 Împăraţi 17:24). În Noul Testament Isus l-a înviat pe Lazăr din morţi (Ioan 12:9),   apostolul Petru a înviat-o pe Dorca (Fapte 9:39)  “Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat, şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii, şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor”, (Fapte 9:40),   iar Pavel îl învie pe Eutih  (Fapte 20.9-12).  Aplicaţia practică. Cărţile 1 şi 2 Împăraţi conţin multe lecţii pentru credincioşi, ca o avertizare în ceea ce priveşte banii puterea  și căsătoria, la fel ca şi Solomon împăraţii lui Israel care se căsătoreau cu femei străine sau expus pe ei înşişi păcatului dar şi poporul a fost influenţat de aceste fapte, ei au făcut ce este rău înaintea Domnului, la fel cum avem avertizare  şi în creştinism. 1 Corinteni 15:33  „Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. Experienţa lui Ilie  din pustiu, după biruinţa de necrezut asupra celor 450 de preoţi al lui Baal, în care bucurie este schimbată în necaz, este urmărit de Izabela şi fuge să-şi scape viaţa, un aspect care  ne arată slăbiciunile oamenilor. Aceste experienţe „de pe culme” deseori sunt urmate de dezamăgiri, descurajare şi chiar depresie. În contrast Dumnezeu este credincios nu va părăsii credincioşii aflaţi în situaţii de disperate şi îi va încuraja ca şi pe Iile. „şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui”, (2 Tesaloniceni 1:7).   Cu referinţă la capitolul 19[13], Ilie se confruntă cu Ahab şi Izabela, dar după ce ucide pe prorocii, prorocul fuge de teama Izabelei care a jurat să-l omoare. El şi-a întors privirea de la Domnul şi s-a temut de o femeie, şi fuge din faţa ei, dorind să moară. Ilie a suferit o depresie din cauza unei extenuări pe bază nervoasă fiind epuizat atât fizic cât şi psihic. Domnul l-a tratat în mod foarte uman, ia dat hrană să mănânce şi l-a lăsat să doarmă. În urma dialogului dintre Ilie şi Dumnezeu  prorocul se lamentează. 1 Împăraţi 19:10 ” El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărîmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”, Dumnezeu, l-a mustrat şi I se arată, într-un spectacol extraordinar. „Sa produs un vânt puternic “dar Dumnezeu nu era în acel vânt”, s-a produs un cutremur, „dar  Dumnezeu nu era în acel cutremur” a venit un foc „dar Dumnezeu nu era în foc, ci 1 Împăraţi 19:12  ……… „Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire”, Domnul era într-un susur blând şi subţire. Spre surprinderea cititorului Ilie după toate acestea apariţii  se jeleşte şi tânguieşte mai departe şi repetă aceleaşi cuvinte spuse din versetul 12 în versetul 14. La porunca Domnului Ilie revine în scena acţiunii  este activ o perioadă scurtă de timp, ascultă ce îi spune Domnul şi îl ia  de ucenic  pe Elisei. În final Ilie este înălţat la cer într-un car de foc 2 Împăraţi 2:11  „Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt”.   Dumnezeu I se arată  lui Ilie într-un susur blând şi subţire, iar astăzi Dumnezeu ni se descopere în Sfânta Scriptură şi vom vorbi cum se face vizibil oamenilor.

2). Manifestări ale divinității.   Dumnezeu s-a descoperit umanităţii prin două mari forme, Revelaţia naturală şi Revelaţia Specială. În Vechiul Testament^[14] Dumnezeu a început prin aşi revela Numele la altar (Exod 20:2),   la Şilo ( Ieremia 7:12),   la Ierusalim,    (1 Samuel 3:3). Numele de bază este o tetagramă, YHWH, înlocuit în cele mai multe cazuri cu  Domnul Dumnezeu. Iată câteva din Numele lui Dumnezeu^[15] care ne descrie diferite aspecte ale caracterului Său. „ELOHIM, Dumnezeul „Creator, Puternic şi Tare” (Geneza 17:1), în care forma de plural a lui Eloah, care găzduieşte doctrina Trinităţii, „El SHADDAI „Dumnezeul Atotputernic, Puternicul lui Iacov” (Genesa 49 : 24), ne vorbeşte despre puterea supremă a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor”, „IEHOVA-IRE,   ori „Domnul va purta de grijă” (Genesa 22:8),   nume consemnat de Avram atunci când Dumnezeu a asigurat berbecul care să fie sacrificat în locul lui Isaac,” sau EL ELYON „Cel Preaînalt” (Deuteronomul 32.8). El Elyon denotă înălţare şi vorbeşte despre dreptul absolut de a domni”. Dumnezeu ^[16] s-a revelat prin faţa Sa „Şi când intra Moise în Cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la uşa Cortului, şi Domnul vorbea cu Moise”. (Exodul 33:9), s-a făcut cunoscut faţă în faţă Exodul 33:11 „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui…….”. În consecință  prezenţa lui Dumnezeu cere închinarea noastră.   Dumnezeu a luat iniţiativa de a-şi descoperi Slava Sa. Cuvântul înseamnă glorie, provine  din ebraicul kabod, tradus în Septauginta, şi înseamnă ”a avea greutate”- a fi dens.   Dumnezeu îşi face vizibilă apariţia într-un Nor de slavă, la muntele Sinai, (Exod 24:15-17),   în Cortul întâlnirii, Exodul 40:34  Atunci norul a acoperit Cortul Întâlnirii, şi slava Domnului a umplut cortul….38),   Templul lui Solomon (2 Cronici 7:1- 3), iar kabod este asociată cu Persoana lui Isus Cristos (Ioan 1:14), Matei 17:5  Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea…..”. Dumnezeu s-a descoperit prin atributele şi actele Sale în creaţie şi în istorie. Acţiunile lui Dumnezeu în istorie amintite în Biblie sunt alegerea unui popor al Său din Aavram, scoaterea poporului din robia Egiptului (Exod 15:1-8) formarea unei națiuni, aducere pe scena istoriei pe Mesia.   Moise laudă pe Domnul pentru acţiunile Sale (Deuteronomul 31:30), Debora  a făcut o cântare de laudă Domnului, (Judecători 5) preoţii, leviţii cântau cu poporul cântări de laudă. Psalmii folosesc din belşug cântări de laudă cu privire la actele lui Dumnezeu legate de creaţie, susţinerea vieţii şi salvarea omului din păcat. ”Lăudaţi-L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi-L, după mărimea Lui nemărginită! (Psalmi 150:2). Un alt aspect este Voinţa lui Dumnezeu pentru că El este Suveran. „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1:8). Dumnezeu este Tare şi ne arată  Voia Sa Hotărâtoare când Dumnezeu îşi duce la îndeplinire planurile indiferent de voinţa oamenilor sau altor fiinţe şi Voia Sa povăţuitoare, care îndeamnă omul la mântuire.   El există prin Sine însuşi, iar raportat la creaţie Domnul, este independent de ea, mai mult creaţia şi tot ce are viaţă îşi are sursa în El, Dumnezeu este A SE. Acest atribut divin se găseşte exprimat în numele lui Dumnezeu, Iahve care spune despre Sine „Eu sunt Cel ce sunt", adică, „Eu sunt Cel care există prin Sine"  “Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.” (Exodul 3:14). Acest aspect îl prinde şi prorocul (Isaia 40:28-29). Tot aşa Isus Cristos afirmă „Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine” (Ioan 5:26). Acest aspect ne indică faptul că independenţa vieţii este un atribut distinct al divinităţii, iar în Scriptură Dumnezeu este descoperit ca şi Izvorul a tot ceea ce există însufleţit ori neînsufleţit, Cel care este Creatorul  şi Singurul care are viaţă în Sine (Ps. 104,   Deut  6:4).  Ca și manifestări ale lui Dumnezeu  găsim în Biblie cuvinte ca  semn, puteri, vise, viziuni, teofanii și o funcţia a creierului nostru pe care astăzi o numim telepatie, probleme legate de atemporaneitatea atemporalitate, multidimisiunile Bibliei, experienţe extrasenzoriale conştiinţa omului, alte aspecte care scapă omului şi momentul în care Dumnezeu s-a făcut Om prin întruparea Fiului, Unsul Mesia Cristosul aspect ce ţine de Revelaţia specială în Cristos şi în Scriptură. Astfel[17] pornind mai târziu în istorie de la Moise, vedem cum Dumnezeu transmite informaţii  cu privire la originea materiei, izvorul energiei, originea vieţii, conştienţa de sine a omului, personalitatea umană, primul păcat. Cartea Genezei este „ teocentrică” şi Dumnezeu este aşezat în punctul focal al realităţii. Încă din primul verset Moise spune: Geneza 1:1  „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. Revelaţia divină este în ea însăşi o minune, care implică infinitul sau veşnicia care s-a redus în mod voluntar la un timp determinat. Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Biblia nu explică acest lucru ci doar îl prezintă. Biblia ne prezintă şi un Dumnezeu al istoriei, în planul făcut „ în Sine însuşi”, cu privire la omenire. Cu privire[18] la Adam şi Eva, înainte de cădere, nimic nu împiedica părtăşia lor cu Dumnezeu. Chiar şi după ce au păcătuit şi au căzut sub blestem, iar mintea omului a fost întunecată de păcat, Dumnezeu a continuat să vorbească prin creaţie, şi au fost oameni care au înţeles lucrul acesta. Psalmi 19:1  „(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui”, sau Psalmi 94:8  „Totuşi, învăţaţi-vă minte, oameni fără minte! Când vă veţi înţelepţi, nebunilor? 9  Cel ce a sădit urechea, s-ar putea să n-audă? Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă”? . De asemenea  Iov, Isaia, David  ( Iov 12:7-9, Isaia 40:26)  și alte persoane văd creaţia şi pe Creator. Apostolul Pavel în Listra face afirmaţia „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel Viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele”. (Fapte 14:15). Există diferite cuvinte care indică prin fenomene neobişnuite intervenţii din alt univers. Avem teofanii Geneza 19:1, întâlniri ale oame nilor cu Dumnezeu sau îngeri. Cuvântul semn[19] (lit.  "omen" aramaica,  "token" in ebraica,  "semeion",  "teras", în greaca) împreună cu sinonimele sale, indică supranaturalul, atrage atenţia, avertizează şi încurajează credinţa în divinitate. Ca şi exemplu Isus dă „semnul proorocului Iona", (Mat. 12:38-40), pentru a  dovedii divinitatea Sa. Semnul are ca şi corespondent minunea, care nu se poate explica în universul nostru, dar este ceva firesc în sfera divinităţi.   În acest caz cele două universuri se „intersectează” pe moment. Dar semnul a existat în toate timpurile iar magii si vrăjitorii Egiptului, care cochetau cu "supranaturalul demonic" au identificat o minune cu exclamaţia: "Aici este degetul lui Dumnezeu!" (Exod 8:19). De asemenea este folosit cuvântul puteri (lit."dunamos" in greaca),  cu referire la puterea lui Isus, care este un exemplu de intervenţie divină în lumea materială, prin care se reactivează fenomenul creator, se inversează procesul decadent material şi spiritual, anulând şi consecinţe ale păcatului. Pavel ne vorbeşte despre „nemărginita putere" a lui Dumnezeu atunci când la înviat pe Cristos din morţi. La fel aceeaşi putere (putere a tariei Lui) lucrează în viaţa credincioşilor prin care sunt aduşi de la moarte la viaţă şi îi pregăteşte pentru Împărăţia Cerurilor (Efes. 1:17-21). În alt context negativ Pavel vorbeşte despre credincioşi care ”au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor" (Evrei 6:5). Puterea s-a manifestat şi în viaţa apostolilor,   şi a fost un „sigiliul” care le-a certificat lucrarea apostolică şi a dat autoritatea asupra scrierii cărţilor din Noul Testament în faţa contemporanilor şi generaţiile viitoare "Semnele unui apostol le-ati avut printre voi in toata răbdarea, prin semne, puteri si minuni care au fost facute intre voi" (2 Cor. 12:12). Dacă ne gândim la dimensiunile universului în termenii spaţiu – timp, înţelegem că orice intervenţie în realitatea noastră  din alt spaţiu cu mai multe dimensiuni, este un semn, o minune, sau altceva  şi nu se poate explica pentru un observator de pe pământ. De asemenea există viziuni (lit."opasis" in greaca), oameni cărora Dumnezeu le permite să intre dincolo de dimensiunea spatio-temporală, în realitatea pe care Dumnezeu o transmite unei persoane. Viziunile pot să fie "anticipative" şi arată ce se va întâmpla în viitor, iar prorocii Vechiului Testament au avut aşa ceva Naum 3:2  „Auziţi pocnetul biciului, uruitul roţilor, tropăitul cailor, şi durduitul carelor! 3  Se aruncă năvalnici călăreţii, scânteiază sabia, fulgeră suliţa... O mulţime de răniţi! ... Grămezi de trupuri moarte! ... Morţi fără număr! ... Cei vii se împiedică de cei morţi”! sau Şacalii vor urla în casele lui împărăteşti pustii, şi câinii sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, şi zilele nu i se vor lungi.” (Isaia 13:22). La fel şi Isus fiind Omniştient  avertizează: Luca 6:22  „Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului!”.   O altă funcţie a creierului nostru care este atrofiată, este telepatia – capacitatea de trimite sau primii informaţii de la persoane aflate la distanţă, cuvânt contemporan nouă. În Biblie prorocul Elisei a avut această capacitate să citească gândurile împăratului sirienilor şi căpeteniilor în cort, sau odaia de culcare 2 Împăraţi 6:12  „Unul din slujitorii săi a răspuns: „Nimeni, împărate, domnul meu; dar proorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rosteşti în odaia ta de culcare.” Un alt aspect este atemporaneitatea, prin care Isus subliniază  imposibilitatea noastră de a percepe dimensiunile veşniciei „Daca v-am vorbit despre lucruri pamantesti si nu credeti, cum veti crede cand va voi vorbi despre lucruri ceresti? Nimeni nu s-a suit in cer, afara de Cel ce s-a pogorat din cer, adica Fiul omului, care este in cer" (Ioan 3:13). La fel există şi textul în care Isus îşi afirmă atemporalitatea și eternitatea divină. Ioan 8:58  „Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, Sunt Eu.” O altă problemă este multidimisiunile Bibliei[20], şi chiar oamenii de ştiinţă  recunosc că realitatea universului ne se poate explica doar prin cele patru dimensiuni clasice (lungime, lăţime, înălţime, timp) şi se presupune că universul are cel puţin 22 de dimensiuni  existând pasaje biblice care ilustrează acest lucru. Avem pe de altă parte experienţe extrasenzoriale[21] trăite de Ezechiel care vede Slava lui Dumnezeu „Infatisarea acestor patru roate si materialul din care erau facute, pareau de hrisolit si toate patru aveau aceiasi intocmire. Infatisarea si intocmirea lor era de asa fel incat fiecare roata parea ca este in mijlocul unei alte roate. Cand mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, si nu se intorceau de loc in mersul lor." (Ezechiel 1:4 -28). Nu s-a reuşit o redare grafică sau de altă natură a acestei descrieri făcută de proroc, iar ce a văzut nu are nici un corespondent în cuvintele, experienţa sau imaginaţia omului. De asemenea la Întâlnirea dintre Dumnezeu şi   Moise pe muntele Sinai există aspecte care nu se pot explica. Exodul 25:9-40  „Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.”, şi de asemenea nu se poate explica realitatea trăită şi  văzută de Moise, în  care  "Domnul S-a pogorat intrun nor, a statut acolo langa el, si a rostit Numele Domnului. Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat” ? , în care realitatea spaţiului este neclară şi nedesluşită, fiind confuză, singura explicaţie fiind o pătrundere dincolo de acela patru dimensiuni, o întâlnire şi intersecţie dintre lumea noastră fizică şi o realitate a multidimensionalitate lumii.   De asemenea cei care s-au apropiat de Dumnezeu ca să îl vadă din textul relatat este imposibil să înţelegem ce au văzut  ”Ei au vazut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir straveziu, intocmai ca cerul in curatia lui" (Exod 24:10). Înţelegem că există mai mult decât „aici” şi „acum”,   în principal un Dumnezeu care întinde o mână celui căzut în păcat, dar care nu mântuie pe nimeni cu forţa, iar omul alege prin liber arbitru dat de Dumnezeu. La fel în cartea Apocalipsei avem ceva ce nu intră în sfera noastră de înţelegere „In mijlocul pietii cetatii si pe cele doua maluri ale raului, era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod, ... " (Apoc. 22:2), un pom pe două maluri de râu? De asemenea după Înviere  Isus trece prin uşi încuiate, are putere să cunoască gândurile oamenilor (Ioan 20:27), să mănânce, deşi nu mai avea nevoie de hrană  (Luca 24:36-43), în termenii de astăzi să se teleporteze (Luca 24:31), să se înalţe la cer şi să reapară printre ucenici  (Ioan 20:17). Sunt oameni care refuză să creadă Biblia şi pentru că nu o înţeleg,   alți oameni cred, iar Scriptura ne vorbeşte despre o altă dimensiune diferită şi superioară ca şi a noastră, iar Isus s-a numit pe sine „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6) şi este în acelaşi timp uşa “Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune” (Ioan 10:9). Şi totuşi există posibilitatea ca omul să afle ce este Dumnezeu[22] cine este El  şi cum avem posibilitatea de al cunoaşte. Realitatea prezenţei lui Dumnezeu este evidentă în creaţie şi în conştiinţa omului Eclesiastul 3:11  „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcarcă omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu”, care este o revelaţie dar şi o limitare în acelaşi timp. „Biblia nu încearcă deloc să dovedească existenţa lui Dumnezeu, mai degrabă, o ia ca pe un fapt dat încă de la început” La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. (Geneza 1:1), iar pe parcursul ei Scriptura descopere natura, caracterul şi lucrarea lui Dumnezeu. Cea mai completă descoperire al lui Dumnezeu este când Cristos s-a făcut OM. „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte”, (Evrei 1:3). Acesta este cea mai înaltă formă prin care Dumnezeu s-a manifesta oamenilor.

3). Ilie profetul Domnului.   Ilie numit şi tijbitul, este un fel de Ioan botezătorul al Vechiului Testament şi a avut are o lucrare profetică în  Regatul de Nord. El  se confruntă cu Ahab şi Isabela, care au permis închinarea înaintea lui Bal. După anunţarea unei secete de trei ani, care s-a împlinit, şi invocarea celor  două zeităţi, Bal şi Dumnezeu, Domnul răspunde prin foc, iar prorocii lui Bal sunt omorâţi. Poporul Israel crede pentru moment în Dumnezeu. 1 Împăraţi 18:39  Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!” Ilie nu a scris mesajul profetic, era un om al acţiunii, era  îndrăzneţ, smerit, credincios, înţelept, dependent de Dumnezeu. Cunoaşte frica şi deznădejdea, revigorarea, îşi alege succesorul. Lucrarea lui Ilie  este a miracolului, focului şi a sabie. De la succes, trece la descurajare  iar Dumnezeu aplică lui Ilie un tratament uman prin odihnă, alimente, apă de băut. Totuşi ulterior Dumnezeu îl confruntă cu situaţia creată. 1 Împăraţi 19:9  Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră, şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?” El a fost animat de  un duh de neprihănire proprie  1 Împăraţi 19:10  „El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărîmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”. Ilie era preocupat de persoana sa şi se crede singur, dar nu era aşa. 1 Împăraţi 19:18 „Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, şi a căror gură nu l-au sărutat.” Reluăm ideea şi spune că Ilie a fost proroc în Regatul de Nord[23] în secolul IX î. Cr, numele lui în Vechiul Testament în ebraică ‘eliyyahu şi ‘eliyya, iar în greacă în Noul Testament Eleias, înseamnă „Yah este El" sau „Iahve este Dumnezeu". În 1 Împăraţi 17:1 avem expresia „Ilie Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului",   singurul loc în care este indicată originea sa cam la 13 km N  de Iaboc. Lucrarea lui Ilie a fost una profetică şi este istorisită în (1 Împăraţi 17-19,1, 2 Împăraţi 1-2) scrise într-o ebraică clasică, greu de egalat, fapt care ne indică că nu a fost păstrată mult timp în tradiţia orală. Naraţiunea de descrie lucrarea lui de propovăduire în timpul dinastiei lui Omri, Ilie fiind contemporan cu Ahab, Ahazia,   Iosofat, iar înălţarea sa la cer s-a petrecut pe timpul lui Ioram (2 Împăraţi 3:11), datele fiind totuşi aproximative (2Cronici 21:12-15),   dar cu o mică marjă de eroare. Ne sunt prezentate şase întâmplări din viaţa profetului: prezicerea secetei şi fuga lui Ilie, confruntarea de la muntele Carmel şi fuga la Horeb, prorocie despre Ahazia şi înălţarea lui  Ilie la  cer. De fapt[24] este o confruntare între  închinarea la Dumnezeul evreilor şi închinare a la Bal. Zeul respectiv se numea  şi Baal-Melcart, care era un zeu protector al Tirului. Ahab prin căsătoria cu Izabela prinţesă din Tir,   şi-a însuşit această religie feniciană, a impus-o poporului, Izabela fiind răspunzătoare de nimicirea practici închinării poporului la Dumnezeu  şi răspândirea cultului lui Baal în Israel (1Împăraţi 18:4,3, 19:10,4). În prima întâmplare (1 Împăraţi 17) Ilie prezintă profeţia  de secetă pentru Ahab, s-a refugiat la pârâul Cherit, unde a fost hărănit de  păsări, „Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu” (1 Împăraţi 17:6), apoi   la Sareapta  unde face o minune de vindecare (1 Împăraţi 17:17-24).   A doua întâmplare este relatată după 3 ani sfârşitul secetei „Au trecut multe zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: „Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului.” (1Împăraţi 18:1, Luca 4:25; Iacov 5:17). După întâlnirea de la muntele Carmel, confruntarea dintre preoţii lui Baal şi Ilie a oprit seceta la Cuvântul Domnului, dar faptul că închinarea la Baal nu a fost dezrădăcina, stârpită, sau  desființată, (2 Împăraţi 10:18-21),  ne indică faptul că pocăinţa poporului a fost ceva de moment  şi superficială. Ilie fuge din faţa mâniei Izabelei la Horeb, locul în care Dumnezeu a făcut Legământ cu Moise şi cu poporul evreu şi doreşte să moară. El a fost un profet loial, dar a fost descurajat şi a crezut că a rămas singur dintre toţi credincioşii Domnului, dar nu era adevărat „Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Împăraţi 19:9). El primeşte o însărcinare din partea lui Dumnezeu  care este împlinită de proroc „Urcarea lui Hazael pe tronul Siriei şi a lui Iehu pe tronul lui Israel este relatată în ciclul naraţiunii despre Elisei”. Mai este relatată întâmplarea cu via lui Nabot, care îşi pierde viaţa din pricină lui Ahab şi a Isabelei, vie pe care Ahab a vrut cu orice preţ să o ia în stăpânire, iar Ilie este trimis de Domnul pentru vestirea pedepsei. „Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ?” Şi să-i mai spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău.” (1Împăraţi 21:19). Următoare întâmplare  relatată în cartea 2 Împăraţi prezintă confruntarea dintre Iahve şi Baal, zeul asirienilor în care se încredea Ahazia care înseamnă de fapt Domnul muştelor „Baal-Zebub (Baal-Zebul) în textele de la Ras Shamra, cf. Matei 10:25”  aspect din  credinţă păgână care atrage judecata lui Dumnezeu (2 Împăraţi 1:6,6). Judecata însemnă foc din cer ce cade asupra celor care se împotrivesc Cuvântului lui Dumnezeu (2 Împăraţi 1:9-15). Ilie este înălţat la cer „Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt”. (2 Împăraţi 2:11). Potrivit cu tradiţia profetică a Vechiului Testament din perioada lui Samuel şi Ilie, prorocul este un înaintaş al profeţilor rapsozi (cântăreț care colinda orașele recitând fragmente din poeme epice, în cazul nostru prorocii),   din secolul 8 B. C. Exista o şcoală  a prorocilor încă din timpul lui Samuel, care a existat şi în timpul lui Ilie  (1 Împăraţi 18:4,2 Împăraţi 2:3,5. . 7). Se vede în viaţa prorocilor efortul de a rechema poporul la religia lui Moise, la Dumnezeul adevărat, şi sunt anticipate profeţiile lui Amos şi Osea.   Se poate face o paralelă între Ilie şi Moise, ambii  se află la un moment dat la muntele lui Dumnezeu Horeb, iar apoi sunt urmaţi de Iosua respectiv Elisei. Moartea lui Moise este înconjurată de mister (Deuteronom 34:6), iar succesorul lui  Ioasua a obţinut loialitatea poporului evreu şi a fost animat de aceeaşi râvnă ca şi Moise.   Înălţarea lui Ilie la Cer (2 Împăraţi 2) redă acelaşi tipar, Dumnezeu răspunde cu foc în două împrejurări (1 Împăraţi 18-38,2 Împăraţi 1:10-12), fapt care indică o manifestare al lui Dumnezeu şi a judecăţii divine prin focul din naraţiunile  din Exod (Exod 13:21,4:17; Numeri 11:1 16:35). În[25] culegerea de maxime morale ale taninilor (Avot din Mişna), în  gândirea hadagică evreiască Ilie este perceput ca şi omolog a lui Moise. Al doilea aspect[26] se referă la ziua Domnului „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. (Maleahi 4:5), temă care este populară în Talmud şi Midraş şi un subiect de discuţie în predicarea lui Isus (Marcu 8:28). Ilie este menţionat în legătură cu Ioan Botezătorul şi apare pe Muntele Schimbării la faţă  (Marcu 9:4) în plus este menţionat şi în alte locuri din Noul Testament în (Luca 4:25-26, Romani 11:2-4),”el fiind un om cu aceleaşi slăbiciuni ca şi noi “…….. şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni”. (Iacov 5:17). Un aspect al caracterului lui Ilie[27]  este faptul că el a fost un om al credinţei. 1 Împăraţi 17:1  „…… „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor Sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.” Aspecte din credinţa lui Ilie sunt legate de ascultarea credinţei, în care credinţa şi ascultarea sunt strâns legate. Romani 1:5  „prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile”. Credinţa este baza iar ascultarea este o consecinţă practică a credinţei. Credinţa devine vizibilă prin ascultare. Ilie a ascultat de Dumnezeu chiar şi atunci când Domnul l-a trimis să meargă la Ahab chiar dacă era un lucru periculos pentru viaţa prorocului. În Noul Testament Pavel laudă ascultarea credincioşilor din Roma (Romani 16:19), iar  credinţa noastră indiferent de circumstanţe necesită ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Un  alt aspect este curajul credinţei, prin care un om sau un profet ca şi Ilie trebuie să afirme adevărurile spuse de Dumnezeu în faţa unei „stăpâniri mai înalte”, fără frică. Ilie în postura de proroc al Domnului, dar şi de ”duşmanul numărul 1 al statului”, trebuia  să vestească judecat lui Dumnezeu împotriva poporului Israel şi să meargă la împăratul Ahab. La muntele Carmel a stat singur împotriva celor 450 de preoţi al lui Baal şi 400 ai Aşerei, şi a făcut acest lucru plin de curaj. De asemenea cei trei prieteni ei lui Daniel au stat împotriva lui Nebucadneţar și au avut încredere în Dumnezeu. Daniel 3:17  „Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. 18  Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat!”. Curajul are la bază relaţia personală a credinciosului cu Dumnezeu  fie că este vorba de Ilie, Daniel, martiri din primele 3 secole sau creştinii martirizaţi astăzi de  ISIS (Statul Islamic din Irak şi Levant sau Statul Islamic din Irak şi Siria )[28]. Avem exemple biblice de curaj al credinţei, dar şi exemple actuale (Asia  Bibi). O viaţă de credinţă[29] este de neconceput fără rugăciunea credinţei aşa cum ne îndeamnă Pavel „Rugaţi-vă neîncetat. (1Tesaloniceni 5:17). Rugăciunea este legătura noastră cu cerul, cu Dumnezeu, ne pute deschide inima în faţa Lui, pentru a cere, mulţumii, a mijloci, dar prin rugăciune primim şi o deschidere a minţii  îndrumare, lămurire, iluminare în ceea ce priveşte viaţa de credinţă, acţiuni, decizii etc. Rugăciune este un izvor de putere şi nu se poate concepe o credinţă fără rugăciune aspect valabil în toate timpurile. Ilie nu era un supraom, dar fost un credincios care s-a rugat, “Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni”. (Iacov 5:17). Legat de rugăciunea făcută de Ilie, ne putem aminti patru evenimente în care Dumnezeu a răspuns la rugăciune. El s-a rugat să nu plouă şi aşa s-a întâmplat (1. Împăraţi 17:1), iar când a trecut timpul de secetă, s-a  rugat să plouă şi a cerut împăratului să se grăbească acasă înainte să pornească ploaia (1 Împăraţi 18:44). Ilie s-a rugat cu lui Dumnezeu plin de curaj pentru e trezi la viaţă copilul văduvei (1Împăraţi 17:20), iar pe muntele Carmel strigă la Dumnezeu  ca să cadă foc din cer (1Împăraţi 18:36-37). În toate cazurile Ilie a avut credinţă, convingere, curaj că Domnul va asculta rugăciunile lui şi aşa s-a întâmplat. Rugăciunea credinţei trebuie să fie făcută de un „om drept” şi de puterea rugăciunii depinde de neprihănirea celui care se roagă.   Iacov 5:16 „……. . Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. David s-a rugat ”Răspunde-mi, când strig, Dumnezeul neprihănirii mele: scoate-mă la loc larg, când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea”! (Psalmi 4:1), la fel fac şi credincioşii din Noul Testament „şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale. (Faptele apostolilor 10:31) şi nimic nu ne poate să facă să credem că şi rugăciunile noastre sunt ascultate.   Din păcate există şi un eşec al credinţei, care nu ne duce neapărat în Iad, există şi această posibilitate, dar aceste momente pot marca serios lucrarea Domnului şi credinciosul. Domnul nu ascunde greşelile marilor bărbaţi ai credinţei, în cazul nostru Ilie, tocmai pentru a ne atenţiona.   „Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă”. (1 Corinteni 10:12). Nu există garanţii sau reţete pentru un succes permanent, iar după victorie Ilie s-a uitat la sine însuşi şi s-a văzut slab.   Ameninţat cu moartea de către Izabela  el fuge să îşi scape viaţa, iar rugăciunea făcută acolo sub ienupăr nu mai era o rugăciune a credinţei (1Împăraţi 19:1-4). Ilie face trei greşeli consecutive, nu se mai roagă lui Dumnezeu la ameninţarea Izabelei, nu a mai fost dependent de Dumnezeu, şi toate gândurile lui s-au centrat pe propria persoană. Totuşi Dumnezeu îl tratează foarte omeneşte, îl lasă să doarmă, primeşte mâncare şi este încurajat. În felul acest exemplul lui Ilie este o încurajare pentru fiecare dintre noi. Rugăciunea lui Ilie este un punct de reper. 1 Regi 18:36  În clipa când se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu Sunt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. 37  Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine! ….”.

4). Dumnezeu se înfățișează lui Iliei [30]  (1 Împ 19:10 – 21) Venim la momentul în care Dumnezeu pune o întrebare. „Ce faci tu aici Ilie” (ver 9),   o întrebare pe care Dumnezeu prin Cuvânt, Duhul Sfânt,   poate să o pună fiecărui om şi mergem la început (Geneza 3:13) „Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom….”, şi vedem că neascultarea duce la  blestem  şi moarte ce continuă în istorie. Geneza 4:10  ”Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.” Întrebarea curge de-a lungul istorie, în  momentele  de cercetare ne vizează şi pe noi indiferent dacă recunoaştem sau nu. Ca și o excepție găsim în  Biblie  doi oameni care nu au cunoscut moartea.   Enoh (Gen 5:22-24),   care a umblat  cu Dumnezeu 300 de ani şi l-a luat  la El şi  Ilie 2 (Regi 2:11) ce este înălţat la cer într-un car de foc.   Aceştia  sunt o abatere de la blestemul morţii ce rămâne  în umanitate decretat de  Dumnezeu. Geneza 3:19 „….. până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” Ne  întoarcem la întâlnirea dintre Dumnezeu şi Ilie. În cele ce urmează ne vom ocupa de  aspecte din viaţa lui Ilie şi anume Rugăciunea pentru  ploaie, Întâlnirea lui Ilie cu Dumnezeu  care este ceva „efemer” deosebit, aparte şi momentul în care prorocul se apropie de sfârşitul misiunii sale. Să ne reamintim faptul că, înfruntarea era de fapt între Ilie  şi preoţii lui Baal, o confruntare în ultima instanţă între Satana şi Dumnezeu. Ne este arătată starea de decădere a omenirii. Curajul lui Ilie se baza pe cunoaşterea lui Dumnezeu. Semnul ascultării  rugăciunii adresate de Ilie lui Dumnezeu a fost focul care a mistuit jertfa de pe altar. Un semn  cu mult mai mare făcut de Dumnezeu  este înviere din morţi al lui Isus Cristos, care a murit pe cruce pentru păcatele noastre. Această viaţă nou trebuie să fie în fiecare credincios şi este o dovadă a credinţei noastre. După întoarcerea poporului la Dumnezeu a venit ploaia. Ne reîntoarcem la momentul în are după ce s-a rugat Domnului Ilie a aşteptat răspunsul lui Dumnezeu. (1 Împ. 18:42-45). Ahab sigur pe el sau nepăsător „s-'a suit să mănînce şi să bea”, dar Ilie s-a suit sus pe munte, s-a aplecat cu faţa la pământ, şi „cu faţa între genunchi”.   1 Împăraţi 18: 36  „În clipa când se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu Sunt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta”. El îşi trimite slujitorul să se uite după nori de ploaie, dar abia a şaptea oară se vede s-a arătat un nor din mare. După câteva momente cerul era negru, un vânt puternic şi a început o ploaie mare care a căzut pe pământul  uscat de secetă. Poporul a  înţeles faptul că ploaia nu era ceva natural ci trimisă de Dumnezeu, dar au înţeles că şi seceta anterioară nu a fost o întâmplare ci o pedeapsă divină.   Dumnezeu este în acțiune. 1 Împăraţi 18:46  „Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel” verset în care vedem voinţa lui Dumnezeu dar şi pasiunea omului. Ahab o anunţă pe Isabela ce s-a întâmplat cu  prorocii lui Baal, iar regina trimite un sol  prin care îl ameninţă cu moartea pe Ilie. La auzul acestui mesaj de ameninţare Ilie fuge să-şi scape viaţa. Acţiunile răsunătoare ale lui Ilie l-au epuizat fizic şi emoţional  şi ne arată limitele fiinţei umane. Ilie face greșeli și în loc să se uite în continuare  la puterea lui la Dumnezeu s-a uitat la slăbiciunile sale. Aşa s-a întâmplat şi cu Petru când nu s-a mai uitat la Isus. Matei 14:31  Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat, şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”, dar şi în alte momente din viaţa ucenicului când Petru a fost nesigur în credinţa lui şi totuşi a fost iertat. Ilie de la un succes răsunător pe muntele Carmel, când s-a pogorât foc din cer pe altarul lui Dumnezeu, execuţia profeţilor lui Baal,   şi venirea unei ploi puternice,   cade în extremă şi de frica unei femei fuge şi se roagă  să moară, asistăm la o schimbare majoră în gândirea lui. Era o rugăciune lipsită de înţelepciune.   Se pot face multe scenarii imaginare despre starea lui Ilie, dar adevărul este că prorocul era istovit fizic şi în depresie fiind foarte deprimat. El suferea de singurătate.   Ştim că au mai existat 7000 de bărbaţi care nu s-au închinat lui Baal, dar nici unul dintre ei, nu a avut experienţele lui Ilie, şi nu au ajuns sub un ienupăr,   loc în care să dorească să moară fiindcă ei se ascundeau. Domnul poartă de grijă credincioşilor în situaţii grele.   Ilie   a  adormit, dar mai târziu un înger al Domnului îl trezește și spune  „Scoală-te şi mănâncă”, după ce a mâncat Ilie adoarme din nou şi scena se repetă „Scoală-te şi mănâncă” pentru că prorocul avea un drum lung de parcurs. Dumnezeu l-a tratat pe Ilie foarte uman prin somn şi hrană pentru a se reface atât fizic cât şi psihic. El face ce îi spune îngerul şi merge 40 de zile neîntrerupt până la muntele lui Dumnezeu Horeb, cu resursele primite de la înger. Acolo pe munte Ilie intră într-o peşteră pentru odihnă. Cuvântul lui Dumnezeu îi vorbeşte. „Ce faci tu aici, Ilie?”, iar Ilie îi răspunde în stil omenesc „….Am fost plin de rîvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legămîntul Tău, au sfărîmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” Ilie face cel bun lucru în momentul acela, vorbeşte cu Dumnezeu, era necesară o întâlnire cu Dumnezeu  şi acest lucru nu îi este refuzat lui Ilie. El îşi arată propriile probleme dar şi starea de degradare a naţiunii. Astăzi când apar probleme, se aleargă în toate părţile, pe la psihologi, diferite cabinete de  multe feluri, numai la Isus Cristos nu se apelează s-au se recurge prea puţin. Ilie suferă de singurătate pe munte, deși nu ar trebuii,   dar mulţi oamenii chiar şi credincioşi experimentează această stare în mijlocul unei mulţimi  și chiar în biserică. Dumnezeu îi porunceşte să iasă la gura peşterii. „Ieşi, şi stai pe munte înaintea Domnului!” Dumnezeu a trecut pe lângă peşteră, s-a  produs un vânt puternic care a „despicat munţii şi sfărîma stîncile”, apoi un cutremur de pământ, iar după acea un foc. În toate aceste manifestări Dumnezeu nu era acolo, dar Domnul  „a venit untr-un susur blînd şi subţire”. Glasul Domnului se poate auzii în multe feluri. „Şi acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi şi mai departe glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri”. (Deuteronomul 5:25), sau din Scripturi   „numai să asculţi de glasul Domnului Dumnezeului tău împlinind cu scumpătate toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi”. (Deuteronomul 15:5). David vorbeşte în psalmi despre Glasul Domnului Psalmi 29:3  „Glasul Domnului răsună pe ape, Dumnezeul slavei face să bubue tunetul: Domnul este pe ape mari. 4  Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ. 5  Glasul Domnului sfarmă cedrii; Domnul sfarmă cedrii Libanului sau  Psalmi 29:7  Glasul Domnului face să ţîşnească flăcări de foc, 8  glasul Domnului face să se cutremure pustia; Domnul face să tremure pustia Cades. Glasul Domnului vine şi prin proroci Ieremia 42:21  „Eu v-am spus astăzi; dar voi n-ascultaţi glasul Domnului, Dumnezeului vostru, nici tot ce m-a însărcinat El să vă spun”. Ilie iese la gura peşterii iar  Domnul a vorbit şi a repetat întrebarea  „Ce faci tu aici, Ilie”? , dar prorocul continuă să se vaite v. 14  El a răspuns: , , Am fost plin de rîvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legămîntul Tău, au sfărîmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa.” De multe ori şi noi ne credem singurele persoane care sunt credincioase lui Isus Cristos şi care suferim. Dumnezeu îi dă însărcinări clare cu acţiunile pe care trebuie să le facă Ilie, „să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei….. Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel” printre care şi succesorul lui. „să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău”.   Dumnezeu va pedepsi poporul evreu pentru apostazia sa, dar va cruţa pe cei 7000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.   Misiunea[31] lui Ilie a fost să dovedească  în toate lucrurile că Iahve este adevăratul Dumnezeu al lui Israel şi să întoarcă inima poporului spre Dumnezeu. Ilie a  fost unul dintre vei mai importanţi profeţi ai Vechiului Testament, alături de Moise şi Samuel. El trece prin încercări similare ca şi Moise  și Ilie este ridicat la cer într-un care de foc 2 Împăraţi 2:11  „Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt”. Ilie s-a dovedit a fi vrednic de timpul şi Dumnezeul la care se închina.   În Noul Testament Moise şi Ilie sunt prezenţi pe Muntele Schimbării la faţă. Un aspect demn de luat în seamă este momentul schimbării la faţă[32] legat de Isus. Evenimentul se întâmplă cu o săptămână înainte ca Isus să fie crucificat, omorât şi Înviat din morţi. (Luca 9.2). El se urcă pe munte să se roage împreună cu Petru Iacov şi Ioan, iar în timpul rugăciuni a fost schimbat întru-un  chip glorificat şi hainele Sale au devenit albe. „Moise și Ilie au apărut și au vorbit cu Isus despre moartea Sa care urma să aibă loc în curând” Petru nu înţelege cu adevărat ce se întâmplă şi doreşte să facă trei colibe pentru Isus, Moise şi Ilie, având în minte cu o mare probabilitate Sărbătoarea Corturilor  (Leviticul 23.4-42). Un nor îi acopere şi o voce spune Marcu 9:7  „A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi!”. Evenimentul se regăseşte în texte ca Matei 17.1-8, Luca 9.8-36. Cei care văd acest lucru formează cercul intim al lui Isus. Ucenicii au perceput trupul fizic al lui Isus, dar  şi trupul glorificat pe care urma să îl aibă după Înviere. În mod simbolic apariţia lui Moise şi Ilie reprezentau Legea şi Profeţii, iar prin cuvintele „de El să ascultaţi”,  se arată în mod clar că Lege şi Profeţii au ţinut până la Isus Cristos, care este o împlinire a Legii şi a profeţiilor din Vechiul Testament. De asemenea aspectul glorios al lui Isus, pe munte este o avanpremieră a glorificării Sale viitoare şi a întronării ca Domn şi Rege. Ucenicii au reținut acel eveniment iar Ioan scrie.”Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl”.  (Ioan 1:14). Şi Patru aminteşte de  acest eveniment 2 Petru 1:16  În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui. 17  Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” 18  Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel Sfânt. Momentul Schimbării la Faţă a rămas în mintea primilor ucenici şi est o mărturie a ceea ce au văzut şi a faptului cum îl vom vede pe Cristos Glorificat.   Dumnezeu s-a arătat lui Ilie, s-a descoperit ucenicilor și ni se descopere și nouă azi.

 5). Dumnezeu se descopere astăzi.   Avem  LANŢUL REVELAŢIEI PRIN BIBLIE[33] compus din Inspiraţie, Recunoaştere, Canonizarea, Păstrarea,   Traducerea, Observarea, Iluminarea, Interpretarea şi Aplicarea,   din care ne vom ocupa doar de câteva aspecte ale acestui lanţ, pornind de la Revelaţia lui Dumnezeu în Scriptură şi amintim de la început cele două forme Revelaţia Generală şi Revelaţia Specială al lui Dumnezeu.   REVELAŢIA (Dumnezeu se descopere pe Sine oamenilor) Folosim Conceptul de Revelaţie în care Cuvântul[34] „a revela, din lat.  revelo,   gala,   din  LXX, ne arată aceeaşi idee de a  dezvăluii ceva ascuns cu scopul de a fi cunoscut. Ca obiectul revelaţiei Dumnezeu ca şi creator descopere  oamenilor puterea, gloria, natura, şi caracterul, voinţa, calea şi planurile Lui, se face cunoscut pe Sine Însuşi. Dumnezeu  se descopere pentru salvarea omului, avertizare cu privire la păcat, fiind folosiţi şi alţi termeni pentru revelaţia lui Dumnezeu ca  şi „a clarifica, epiphaino, deiknuo, „a arăta";  exegomai, subst.  epiphaineia, „manifestare" (Ioan 1:18),  chrematizo, „a povăţui, a dojeni, a avertiza, chrematismos, „ sau  răspunsul omul la revelaţia  lui Dumnezeu". Conţinutul revelaţiei este un act imperativ cât normativ din toate punctele de vedere. Astfel revelaţia nu ajunge la om ca o informaţie fără obligaţie ci ca regulă obligatorie de credinţă şi conduită. Astfel viaţa omului nu trebuie cârmuită de scopuri, fantezii personale, etc,   ci de imperativele conţinute de revelaţie. Deuteronomul 29:29  „Lucrurile ascunse Sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite Sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia”. Revelaţia conţine două puncte importante: scopurile  şi   Persoana lui Dumnezeu. 1. Scopurile lui Dumnezeu[35] în  care El le spune oamenilor despre El cine este, ce face, ce va face în viitor şi ce anume cere Domnul de la oameni. Avem exemple de genul acesta pe Noe, (Geneza 6:7)  Avraam, (12:1 15:3-21,   17:15-2,   18:17),   Moise,   (Exod 3:7-22, Exod 20-23) etc….,    (Deuteronom 4:13,8, Psalmul 78:5) etc în care arătă rolul oamenilor în planurile Sale. El dezvăluie planurile lui prorocilor (Amos 3:7). „Cristos le-a descoperit ucenicilor Săi „tot ce am auzit de la Tatăl Meu" (Ioan15:15) şi le promite că Duhul Sfânt va completa lucrarea lui (Ioan 14:16 –17), iar lui Pavel îi descopere  „taina" planului Său etern în Cristos  (Efeseni 1:9…. 3:3-11). Isus Cristos descopere lui Ioan ce se va întâmpla în curând (Apocalipsa 1:1). Apostolul Pavel denumeşte planul de mântuire Evanghelia Adevărului în contrast cu minciuna (2 Tesaloniceni 2:11-13,   2 Timotei 2:18), în aşa fel avem Adevărul Revelat folosit în teologia creştină în care Dumnezeu le spune oameni lor de spre Sine şi planurile Sale 2. Persoana lui Dumnezeu, în care El se descopere oamenilor și îi confruntă cu Sine, printr-o venire personală a lui Dumnezeu cu oamenii, numite teofanii. ( Geneza 35:7, Exod 6:3, Numeri 12:6-8, Fapte 9:5). Avem şi rolul pe care îl joacă Îngerul Domnului care este o manifestare evidentă al lui Dumnezeu Însuşi (Geneza 16:10, Exod 3:2, Judecători 13:9-23). Dumnezeu este autorul şi subiectul acestor mesaje fiind propriul Său mesager. În momentul în care omul intră în contact cu Dumnezeu este solicitat să de şi un răspuns la acel mesaj. Într-o împărţire sumară teologii protestanţi înţeleg  Revelaţia dată de Dumnezeu ca şi o comunicare a lui Dumnezeu despre Sine Însuşi  în care este cuprinsă revelaţia biblică ca şi adevăr revelat  sub formă scrisă ca şi rezultat al activităţii divine, corelată cu inspiraţia şi iluminarea cititorului, aceste lucruri fiind în mod real împuternicite de către Dumnezeu.  (Daniel 2.9,2, 28, ….47,7:1,0:1,2:4). Teologii  moderni sub presiunea „necesităţii”, mută accentul de  pe Adevăr Revelat pe o istorie biblică îndrumată tot de către Dumnezeu, pe o acţiune prin care Dumnezeu ia făcut conştienţi pe oameni de acţiunile şi termenii Săi. Astfel centrul doctrine este mutat uşor la o istorie a răscumpărării consemnată de Biblie. Este asociată şi ideea faptul că nu există un adevăr comunicat,   „o revelaţie prepoziţională” ci o reacţie umană la descoperirea lui Dumnezeu, iar Biblia este o reacţie umană la revelaţie. Ipoteza nu este biblică pentru că Noul Testament citează afirmaţii ale Vechiului Testament, care au un caracter profetic, poetic, istoric, juridic, fapte şi avertizări ale uni Dumnezeu care are autoritate. (Matei 19:4…, Fapte 4:25…, Evrei 1. . , 3. . , etc.). Din punct de vedere biblic  Dumnezeu se descopere prin fapte şi cuvinte în istoria răscumpărării de la ceea ce au scris cei din vechime spre o relatare limpede,   lămurită, clară, pentru generaţiile viitoare, o înţelepciunea care duce la mântuire" (2 Timotei 3:15… 1 Corinteni 10:11, Romani 15:4), iar în final oamenii pot discerne semnificaţia şi autoritatea descoperiri lui Dumnezeu. (Matei 16:17,2 Corinteni 4:6). Ambele concepte ale teologilor trebuie combinate fiindcă au un caracter complementar în ceea ce priveşte Revelaţia lui Dumnezeu. Necesitatea Revelaţie are cel puţin 2 motiva majore. Dumnezeu este Transcendent, fiind departe de om în aşa fel încât oamenii nu au nici o posibilitate de al vedea, (Ioan 1:18,1 Timotei 6:16, Exod 33:20), nu poate fi găsit în căutarea omului ( Iov 11:7; 23:3-9), oamenii nu pot  să-i ghicească gândurile (Isaia 55:8…,  în consecinţă umanitatea are nevoie de o revelaţie pentru al cunoaşte pe Dumnezeu, în scop soteorologic[36]. Al doilea motiv pentru care revelaţia este necesară este faptul că omul este păcătos în aşa măsură încât datorită păcatului „depravare totală”, din această stare umanitatea nu are posibilitatea sub nici o formă să-l perceapă pe Dumnezeu. Mintea omului este întunecată de păcat (2 Corinteni 4:4,1 Corinteni 2:14), este preposedată de propria înţelepciune, contrară înţelepciunii dată de către Dumnezeu,   omului findui peste puerile sale să-l înţeleagă pe Creator. Domnul   s-a descoperit de fapt  pentru fiecare om prin creaţie şi providenţă providenţa Sa (Romani 1:19,   Fapte 14:17, Psalmul 19:1…) şi prin manifestările spontane ale conştiinţei naturale (Romani 2:12-15,1:32), totuşi majoritatea oamenii nu îl recunosc pe Dumnezeu. Dacă se face presiune pentru  autodezvăluiri din partea lui Dumnezeu, ea va genera idolatrie şi întuneric (Romani 1:23…. Ioan 1:5), dar nu va aduce pe omul la o adevărată cunoaştere al lui Dumnezeu. Din cauza faptului că există Revelaţia Generală, prin care se prezintă  eternitatea puterea şi gloria lui Dumnezeu (Romani 1:20, Psalmul 19:1), bunătatea Sa faţă de oameni (Fapte 14:17), Legea lui morală (Romani 2:12. .), pretenţie Lui ca oamenii să I se supună şi  închine (Romani 1:21), datorită acestor aspecte  oamenii nu mai au nici o scuză în faţa justiţiei, dreptăţii şi judecăţii lui Dumnezeu  pentru „nelegiuirea şi răutatea" lor (Romani 1:18-20). Revelaţia merge dincolo de Adam pentru că Dumnezeu are posibilitatea să mântuiască omenirea şi o face cu adevărat, şi-a arătat mila faţă de cei păcătoşi. O astfel de revelaţi este o proclamare despre El Însuşi, iar omul are nevoie de o iluminare pentru a percepe Revelaţia Naturală, altfel el va perverti descoperirea, aşa cu o face de fapt. În Vechiul Testament iudei au avut o revelaţie despre mila lui Dumnezeu, care ia îndrumat spre Mesia, Cristos, dar în majoritatea lor au avut un văl pe ochi şi nu au înţeles. (2 Corinteni 3:14 ….), şi au căzut într-o interpretare legalistă Romani 9:3,0:4). A fost necesară o iluminare divină pentru a înţelege necesitatea Revelaţia, iar în Noul Testament este subliniată de Pavel şi în învăţăturile lui Isus Cristos prin evanghelişti    (Matei 11:25; 1Ioan 3:3). Revelaţia are un Conţinut exprimat  prin diferite forme. În Vechiul Testament avem Legământul lui Dumnezeu încheiat cu Avram şi sămânţa lui (Geneza 17:1... ). Legământul este o relaţie prin care este făcută o promisiune, dar şi o obligaţie de ambele părţi. Astfel Domnul s-a declarat Dumnezeu lui Avram și a succesorilor lui, Avram primind autoritatea de al numi pe Dumnezeu, al nostru şi al meu. Legămintele divine sunt legăminte condiţionate (au în componenţă cuvântul dacă) şi legăminte necondiţionate, fiecare având un specific clar.   De asemenea Dumnezeu şi-a făcut cunoscut Numele Iahve, în poporul Israel (Exod 3:11-15,6:2….) ca şi o mărturie a relaţiei Sale. Numele prezintă tot o Persoană, care s-a angajat pe Sine pentru bunăstarea poporului. Scopul imediat era o perfectare, o  definitivare,   și o încheiere a relaţie lui Dumnezeu cu Avram şi cu poporul evreu prin care Dumnezeu se angaja să binecuvinteze pe Avram, sămânţa lui Avram, cu toate darurile Sale, iar din partea lui Avram, respectiv poporului se cerea o supunere şi închinare totală. Dumnezeu s-a descoperit aceste colectivităţi, aleasă de El,   ca şi Domn în Istorie având un caracter soteorologic, dar şi excatologic.   Dumnezeu îşi dezvăluie caracterul  de Împărat peste popor în cadrul Legământului mozaic, dar și ca şi Suveran la muntele Sinai unde  a promulgat Legea Legământului El și-a amnifestat  puterea Sa   când a scos poporul din Egipt (Exod 19:3-8, Deuteronom 33:4…,). Moise este prototipul prorocului (Deuteronom 18:15), în care se arată în mod lămurit sub ce formă poporul evreu va beneficia de binecuvântările /  blestemele, Legământului mozaic (Exod 19:5, Levitic 26:3…., Deuteronom 28), a legilor pe care trebuiau să le respecte care au fost scrise în Decalog (Exod 24:12,   32:15….), „iar întregul cod, ulterior, primit de către Moise, a fost dictat de Dumnezeu, (Exod 34:27. . , Deuteronom 31:9... , Exod 24:7)”. Odată scrisă Legea este considerată o revelaţie divină, cu caracter de permanenţă prin care se reflectă voinţa lui Dumnezeu cu privire la poporul Său. Preoţii aveau responsabilitatea de învăţa poporul această Lege. (Deuteronom 31:9…, Neemia 8:1, Hagai 2:11). Evreii   erau de acum responsabili de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, care erau punctul lor de referinţă în viţa socială şi religioasă. Dumnezeu[37] le interzice practicare ghicitului şi vrăjitoria aşa cum făceau popoarele din Canaan (Deuteronom 18:9). Călăuzirea trebuia să vină de la El  (Isaia 8:19), iar Domnul promite proroci care să vestească cuvintele Sale (Deuteronom 18:18, Ieremia 1:9; 5:14; Ezechiel 2:7, Numeri 22:35), prin cuvinte destinate poporului Său. La porunca lui Iahve, prorocii au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, au expus şi aplicat Legea, au pledat pentru pocăinţa poporului şi a împăraţilor, spunând în acelaşi timp că va veni şi o judecată a Domnului cu aplicare imediată dar şi în termeni escatologici vorbind despre instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu după judecată.   Astfel  prorocii au avut şi un rol de a prevesti evenimentele viitoare, având capacitatea de a transmite oamenilor răspunsuri de la Dumnezeu la întrebări specifice, sau generale, cu rol de călăuzire în viaţa cotidiană dar şi în viitor. (1 Samuel 9:6…,  1 Împăraţi 22:5…). O altă modalitate din perioada dinainte de exil a fost tragerea la sorţ,   Urim şi Tumim,   făcută de preoţi (Deuteronom 33:8,1 Samuel 14:36-42). Călăuzirea are şi un aspect mai general pentru viaţă prin  maximele rostite de înţelepţi care vine de la Dumnezeu (Proverbe 1:20,   8). Mai găsim şi manifestări  numite teofanii, întâlniri ale lui Dumnezeu cu omul, prin care Dumnezeu își arată, dreptatea Lui Geneza 18:22  ”Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului,” în vijelii, (Isaia 28:2  Psalmul 18:6-15), la vederea „feţei", Lui prin bucuria cauzată de „prezenţa" Sa   (Psalmul 11:7; 17:15). Dumnezeu se descopere în Vechiul Testament şi se pune accent pe unicitatea lui Dumnezeu, sfinţenia Lui, „majestatea, măreţia şi puterea pe de o parte, şi puritatea, dragostea faţă de neprihănire precum şi ura faţă de nelegiuire, pe de altă parte vedem ”. Este prezentată credincioşia răbdarea, compasiunea, manifestată faţă de  poporul cu care a încheiat un Legământ „Să ştii, dar, că Domnul Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui” (Deuteronomul 7:9). În Noul Testament Isus Cristos şi apostolii sunt aceea care transmit o nouă revelaţie care corespunde cu Legea lui Moise şi a prorocilor din vechime cu privite la escatologia legământului din Vechiul Testament. Dumnezeu Tatăl este descoperit ca şi Treimea prin venirea lui Cristos pe pământ şi apoi prin Duhul Sfânt, şi se descopere obiectivul divin cu privire la mântuirea oamenilor. ( Efeseni 1:3-14, Romani 8). Sunt menţionate două evenimente importante ca şi act al revelaţiei viitoare, apariţia anticristului  (2 Tesaloniceni 2:3,6, 8), şi  revenirea lui Cristos (1 Corinteni 1:7,2 Tesaloniceni 1:7-10) ”Parousia”. Avem două aspecte principale. 1. Revelaţia lui Dumnezeu în Cristos, în Noul Testament se afirmă faptul că în  Evrei 1:2  „la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, ………..”, fiind considerată revelaţia finală şi ultimul cuvânt adresat omului. Prin Persoane Sa, şi prin acţiunile lui Isus Cristos l-a revelat pe Tatăl (Ioan 1:18,4:7-11). Viaţa Lui a fost o descoperire a caracterului lui Dumnezeu în chipul Fiului (2 Corinteni 4:4, Coloseni 1:15, Evrei 1:3), iar logosul, - cuvântul,   exprimă gândirea lui Dumnezeu (Ioan 1:1…), în care a locuit plinătatea divină (Coloseni 1:19). Prin lucrarea mesianică se descopere scopul mântuitor al lui Dumnezeu, Cristos este înţelepciunea Tatălui (1 Corinteni 1:24), prin care ca şi mijlocitor (1 Timotei 2:5), sunt  întregite şi împlinite planurile lui Dumnezeu  cu aspect soteorologic (Coloseni 2:3,1 Corinteni 1:30; 2:6 …).   2. Prin Revelaţie lui Dumnezeu în Cristos apostolul Pavel spune că  „taina” voinţei lui Dumnezeu de a mântui oameni a fost ascunsă până în momentul Întrupării (Romani 16:25,1Corinteni 2:7-10, Efeseni 1:9). Revelaţie lui Dumnezeu prin Fiul abrogă zidul de despărţire dintre evrei şi neamuri  Galateni 3:29, Galateni 2:15-3,   Efeseni 2:11-3:6), Coloseni 3:11  ”Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi”, iar cartea Evrei desfiinţează cultul ebraic cu privire la sistemul sacrifical al jertfelor şi a preoţiei. (Evrei 7-10).    Revelaţia prin Natura sa a fost la început o comunicare orală  tora (învăţătura, instrucţiunile, legea) sau debarim (cuvintele) lui Dumnezeu în Vechiul Testament, şi logos-ul, sau rhema „cuvântul", sau „rostirea Lui” Oamenii pot să perceapă Revelaţia „pot şti că El este Iahve" numai dacă  El vorbeşte în mod clar despre Sine şi lucrările Sale şi le explică importanţa lor. La fel se întâmplă şi cu Persoana lui Isus, din Nazaret, oamenii au refuzat să creadă că este Mesia şi nu ar fi crezut, sau ghicit nimeni dacă nu erau declaraţiile lui Dumnezeu din Vechiul Testament prin proroci şi mărturia personală a lui Isus despre El.   Revelaţia Generală şi Revelaţia Specială, este o sumă a tuturor modalităţilor prin care Dumnezeu s-a descoperit oamenilor, cea mai completă formă a fost când Dumnezeu s-a făcut Om, prin Întruparea lui Isus Cristos. Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Şi atunci şi acum Duhul Sfânt este acela care lucrează în lume şi în cei credincioşi. Ele este a Persoană[38] care face parte din Trinitate, dăinuieşte din veşnicii împreună cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul fiind egali în esenţă (Fapte 5:3-4, Matei 28:19,2 Cor. 13:14). Duhul Sfânt posedă atributele personalităţii divine fiind în acelaşi timp o Putere dar şi o Persoană. Dintre atributele personalităţii amintim „intelect (1 Cor. 2:11, Rom. 8:26-27),  voinţa (1 Cor. 12:11),  sentimente (Efes. 4:30), comunicare (Fapte 8:29)”, iar dintre calităţile divine amintim „atotştiinţa (1 Cor  2:10-11),  atotprezenţa (Ps. 139:7-10),   atotputernicie (Gen. 1-2),   adevăr (1 Ioan 5:7),   eternitate (Evrei 9:12)”.   Duhul sfânt realizează numeroase acţiuni ca fiind activ în Creaţie (Gen. 1:2), îl înalţă pe Cristos (Ioan 16:14),  convinge oamenii oameni (Ioan 16:7-11), şi frânează manifestare păcatului în lume (2 Tes. 2:6-7).  În legătură cu Biblia Duhul Sfânt este agentul activ în inspiraţie (2 Pet. 1:21).   În ceea ce priveşte pe oamenii credincioşi El „regenerează (Tit. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom.  8:9), pecetluieşte (Efes. 1:13), controlează (Efes. 5:18), asigura (Rom.  8:16), convinge (Rom. 8:14, Gal 5:18), luminează  și este arvuna noastră (Efes. 1:14)”.   Astăzi noi   azi ne uităm la roadele Duhului Sfânt spuse de Pavel (Gal 5:22-23), care nu sunt  de origine umană, sau un rezultat al efortului credinciosului. Galateni 5:24  „Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei”. Este foarte important pentru om să fie convins şi să recunoască faptul că Biblia este o care Sfântă.    RECUNOAŞTEREA[39] Întrebarea legitimă este cum face Dumnezeu acest lucru, iar fiecare dintre credincioşi se străduiesc mai mult sau mai puţin să înţeleagă Biblia. După două milenii de istorie a Bisericii sunt pasaje din Biblie pe care cei mai buni cercetători se mulţumesc doar să facă meditaţii teoretice cu privire la anumite aspect sau lucruri, fără a da un verdict categoric. Unul din motive este că omul este o fiinţă căzută în păcat care întunecă mintea omului şi de multe ori omul înţelege Scriptura  şi  îi dă o interpretare după plăcerea şi convingerile proprii. Avem o serie de factori care face ca Biblia să fie mai greu de înţeles dintre care amintim faptul că a există o diferenţă mare de timp şi culturi diferite, Biblia fiind scrisă cu aproape 4000 – 2000 de ani înainte de zilele noastre. De aceea aceşti doi factor trebuie luaţi în calcul atunci când citim Biblia. Ea conţine tipuri de literatură de înţelepciune, naraţiune istorică, legislaţie, cântece poetice, profeţii, evanghelii, scrieri personale, scrisori,   apocalipse, care pot să aibă alte semnificaţii decât avem noi astăzi, sau o altă aplicaţie decât avut pentru destinatarii iniţiali, dar nu în mod neapărat.   Există  aspecte importate care transced timpul şi cultura cum ar fi porunci, decrete învăţături şi principii, care sunt destinate tuturor oamenilor din toate timpurile. A accepta faptul că în Scriptură avem de a face cu diferite genuri literare, ne ajută la o înţelegere corectă a Scripturii. De asemenea trebuie să ne ferim de preconcepţiile personale în care cădem destul de uşor prin faptul că suntem oameni, facem greşeli şi suntem păcătoşi mântuiţi, şi este necesar să recunoaştem acest lucru cu umilinţă (Eclesiastul 7.0,   Romani 3:23  ”Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”, 1 Ioan 1:8). Trebuie să lăsăm Biblia să ne vorbească şi să nu permite ca părerile noastre proprii să distorsioneze interpretarea textului. Înţelegerea Ei este de cele mai multe ori un lucru dificil dar având călăuzire divină este posibil. Trebuie să ştim şi să acceptăm faptul că Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi (Romani 8.9 ) fiind același Dumnezeu care a „insuflat" Scriptura (2Timotei 3:16-17). Duhul lui Dumnezeu va lumina credinciosul în înţelegerea Bibliei. OBSERVAREA[40] (Biblia este citită şi cunoscută). Avem două moduri prin care Dumnezeu se descopere oamenilor ele fiind Revelaţia Generală şi Revelaţia Specială. Revelaţi generală este forma prin care Dumnezeu se descopere oamenilor în natură, univers, conştiinţa umană. Revelaţia specială este, sau sunt forme specifice prin care Dumnezeu se face cunoscu prin forme supranaturale. Revelaţia generală îmbracă mai multe forme iar în Psalmi autorul spune Psalmi 19:1  „Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mânilor Lui. 2  O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. 3  Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: 4  dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui”. Ne este prezentat un Creator puternic şi plin de glorie care a făcut un univers complex  ordonat şi minunat. De asemenea Revelaţia Generală ne este prezentată şi în cartea Romani de către Apostolul Pavel. Romani 1:20 „ În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi” Aceste adevăruri nu se pot nega, iar cei care nu vor să creadă în Dumnezeu nu au nici o scuză. Ne este prezentat un Dumnezeu inteligent, puternic şi Transcendent. Aceste două pasaje sunt suficiente şi pot da o definiţie a Revelaţie Generale care afirmă că  Revelaţia generală este „revelația lui Dumnezeu față de toți oamenii, în toate timpurile și în toate locurile, care demonstrează existența lui Dumnezeu”. Revelaţia Specială este modalitatea prin care Dumnezeu a ales să se descopere oamenilor prin feluri miraculoase, care include apariţii  fizice (teofanii), viziuni, (Ezechiel 8:3-4, Daniel 7:2,   2 Corinteni 12:1-7), vise, (Geneza 28:12,1 Împărați 3:5),   Cuvântul scris şi  descoperirea prin Isus Cristos. Avem numeroase exemple de  teofanii, cu diferita ocazii (Geneza 3:8,8:1; Exodul 3:1-4,4:5-7). Dumnezeu a permis şi a condus autorii scripturii pentru ca mesajul Lui să fie înregistrat corect pentru umanitate, permiţându-le în acelaşi timp să-şi folosească stilul şi personalitatea.   Cuvântul lui Dumnezeu este activ şi viu (Evrei 4:12),   este inspirat, folositor şi suficient pentru mântuirea oamenilor (2 Timotei 3:16-17). Forma prin care,   în cel mai înalt grad, cel mai bun,   mai presus de toate a Revelaţiei Speciale este Persoana lui Isus Cristos care a devenit fiinţă umană prin Întrupare . (Ioan 1:1,4). Apostolul Pavel  redă cel mai bine această realitate „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte”, (Evrei 1:1-3). Dumnezeu a luat formă umană prin Persoana Fiului care s-a identificat cu Tatăl, pentru ca să se poată identifica şi cu nou oferind mântuire prin moarte a de la Cruce (Filipeni 2:6-8). „Isus Hristos este „Revelația Specială” supremă a lui Dumnezeu.” Aceste lucruri se găsesc în Biblie trebuie citite și recunoscute ca și adevăr. Un alt proces pe care Duhul Sfânt îl face în credincios este  ILUMINAREA (Duhul Sfînt lămureşte lăuntric textul Bibliei), adică înţelegerea Scripturii. Cel mai caracteristic nivel de iluminare este conştientizarea păcatului, iar fără acest proces „cunoaştere” Scripturii nu ar sens. David surprinde importanţa acestui lucru. Psalmi 18:28  „Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu”. Psalmi 119:130  „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. Aceasta este metoda de bază a lui Dumnezeu, atunci când Cuvântul intră în inimile oamenilor El le dă lumină şi oamenii înţeleg. Din acest motiv studierea Cuvântului este importantă Psalmi 119:11  „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”! şi Psalmi 119:98  „Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. 99  Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale”. De asemenea prin studiul Cuvântului se primesc răspunsuri la problemele din viaţă. Psalmi 119:73  „Mâinile Tale m-au făcut, şi m-au întocmit; dă-mi pricepere, ca să învăţ poruncile Tale”! Psalmi 139:16  „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele”. În psalm David cere înţelegere pentru Legile lui Dumnezeu. Un pasaj care ne arată ce face Duhul Sfânt se găseşte şi în Noul Testament Ioan 14:26  „Dar mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. Deci Iluminare înseamnă că Duhul Sfânt dă înţelepciune şi înţelegere cu privire la scopul lui Dumnezeu în viaţa credincioşilor Efeseni 1:17-18).   Duhul Sfânt repetă ce Tatăl şi Fiul au comunicat deja Ioan 16:13  „Când va veni mângîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare”. Aici  nu ne referim doar la o înţelegere a minţii ci la ceva concret. Iluminarea face ca cel în cauză să ia o decizii şi să facă acţiuni Ps 19: „Voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate " (v. 27), „ca să păzesc Legea Ta și s-o țin din toată inima mea" (v. 34), „ca să cunosc învățăturile Tale" (v. 125), „ca să trăiesc " (v. 144)     fiind o confirmare că suntem copiii lui Dumnezeu. Romani 8:14  „Căci toţi cei ce Sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu Sunt fii ai lui Dumnezeu”.   Se mai ridică o serie de întrebări cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu care ţin  de INTERPRETAREA BIBLIE[41] (Oamenii află „ce”, „de ce” şi „pentru ce” este scrisă în Biblie). Biblia se citeşte şi ca literatură, dar la studierea Ei trebuie să o interpretezi în mod corect, să înţelegem scopul şi mesajul Ei. Petru a realiza acest lucru avem nevoie de rugăciune şi asistenţa Duhului Sfânt. Ioan 16:13 spune: "Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare." Acest lucru se realizează în Fapte 2, iar Duhul Sfânt a călăuzit pe apostoli în scrierea Noului Testament şi în predicarea Evangheliei. Dumnezeu doreşte să înţelegem mesajul şi scopul Biblie. Întotdeauna un verset din Biblie se supune contextului imediat a capitolului, a cărţii respective şi a Bibliei, Ea fiind inspirată de Duhul Sfânt „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”, (2 Timotei 3:16,2 Petru 1:21). Se face apel la informaţiile se bază, cine a scris cartea respectivă, cui îi este destinată, când şi unde a fost scrisă, care este mesajul imediat sau peste veacuri, ce fel de carte este, istorică, profetică, evanghelie, apocaliptică, epistolă, scrieri de înţelepciune, etc. Se pun întrebări la textul respectiv şi se lasă ca pasajul în cauză să de răspunsuri, chiar dacă noi am dori altfel de răspuns.   De asemenea studierea Bibliei în grup, în care să existe şi cineva mai bine pregătit, este mai benefic dacă se face de unul singur, pericolul aroganţei este aproape. Prin trimiterea Duhului Sfânt în lume şi  la cei credincioşi, care sunt Trupul lui Cristos, există multe daruri spirituale Efeseni 4:11  „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători” (1 Corinteni 12:28),   care sunt benefice Trupului lui Cristos. Este înţelept să folosim aceste daruri care ne ajută la o bună interpretare a Bibliei. O altă întrebare  este când se interpretează în mod LITERAR BIBLIA. [42] În mod categoric există o interpretare literală a Bibliei, având pasaje cu caracter narativ, istoric, porunci, învăţături sau diferite situaţii. Isus când a a fost ispitit de Satana a citat literal din Vechiul Testament, tot aşa au făcut şi ucenicii, cu privire la învăţătura Vechiului Testament, sau când au scris despre Isus în Evanghelii, ori când Pavel îşi scrie epistolele. Există o condiţie a interpretării 2 Timotei 2: 15  „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului.”  Există şi alte forme, figuri de stil, în care nu se poate vorbi în mod direct despre ceva anume şi atunci le folosim, vom[43] enumera doar câteva dintre ele fiind mai multe. Avem: Comparaţia  (Isaia 55:10-11), Metafora (Geneza 49:9),   Metonimia (Romani 3:30)  Sinecdoca (Fapte 2:25)   Hiperbola (Psalmi 6:6),  Ironia (Iov 12:2),  Personificarea (Isaia 55:12)   Apostroful (2Samuel 1:19),  Interogarea (Romani 8:33),    Exclamaţia   Fabula, (2 Împăraţi 14:9)  Ghicitoarea, Enigma, Alegoria, şi Parabola, Pilda, Alegoria (Eclesiastul 12). Se pune întrebarea[44] de ce avem aşa de multe interpretări ale Biblie şi oferim câteva răspunsuri. Unul din ele este necredinţa, fiindcă mulţi creştini au doar numele de credincioşi, nu sunt Născuţi din Nou, şi s-a petrecut o schimbare reală în inima lor. Nu este posibil ca un necredincios să interpreteze corect Scriptura pentru că 1 Corinteni 2:14  „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte”. Un alt aspect este acela al absenţei exerciţiului în studierea Scripturii, mulţi fiind „neştiutori”, iar rezultatul interpretării este eronat (2 Petru 3:16), iar Pavel îi spune lui Timotei   2 Timotei 2:15  „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului”. Nu există scurtături ci suntem obligați în a cerceta şi studia Scripturile. De asemenea o hermeneutică slabă, va duce inevitabil la erori de interpretare.   Un alt aspect este ignoranţa întregului Cuvânt al lui Dumnezeu.   Dumnezeu s-a descoperit ca Duh şi Persoană şi nu o poţi fragmenta, chiar dacă nu poţi cuprinde totul. Apolo cunoştea doar botezul lui Ioan, dar „Aquila şi Priscila l-au luat la o parte şi “i-au arătat mai cu deamănuntul Calea lui Dumnezeu”. După aceia Apolo l-a predicat pe Isus Cristos. Alte aspecte sunt egoismul, mândria, creştini imaturi, sau accentul exagerat pe tradiţii, care afectează şi mediul neoprotestant. Totuşi nu  există neclarităţi în ceea ce priveşte adevărurile fundamentale ale Bibliei, cu privire la Dumnezeu, Isus Critos, Duhul Sfânt, poruncile date de Dumnezeu şi de Isus Cristos, ori învăţătura creştină în ansamblul ei este clară pentru orice om simplu ca să ducă la mântuire. De cele mai multe ori ce nu este clar, sau nu există suficientă învăţătură pe ceva anume, sunt aspecte are nu ţin de mântuirea omului. În Biblie găsim porunci, decrete ale lui Dumnezeu şi Isus Cristos, învăţăturile evangheliştilor şi a apostolilor, iar în absenţa lor cu privire la ceva actual, de exemplu drogurile, noi fiind Templul Duhului Sfânt se merge pe principii Biblice. Modelul  bisericii primare este demn de urmat. „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. (Faptele apostolilor 2:42) Scriptura afirmă că Efeseni 4:5 „Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez”, aspect care scoate în evidenţă unitatea credincioşilor, iar Pavel ne înseamnă să avem roadele Duhului Sfânt în noi. De fapt aici intervine lucrarea Duhului Sfânt în cei credincioşi ca  face o lucrarea[45]  de „regenerare,   boteaz,   locuieşte in ei, pecetluieşte, controlează, asigură, convinge, luminează (1 Cor. 2:15,   1 Ioan 2:20) și este arvuna noastră ”.  Nici o biserică locală nu este perfectă, dar noi trebuie să zidim Dar unii oameni nu ascultă de Învăţător. O altă întrebare este de ce uneori este aşa de greu să înţelegi Biblia[46].   Deşi mesajul comunicat prin Biblie  cu aspect soteorologic este clar, sunt pasaje mai greu de înţeles, iar fiecare dintre noi are ….un anume fel de a înţelege corect Scriptura. Cauzele pentru care este dificil să înţelegem Biblia este în primul rând fiinţa noastră căzută în păcat care întunecă mintea omului, iar noi suntem tentaţi să alegem calea cea mai uşoară şi accesibilă de multe ori după dorinţelor  şi presupoziţiile  noastre, de a pricepe ce scrie în Scriptură. Diferenţa mare de timp, 4000 – 2000 de ani până în momentul prezent, culturile diferite, 40 de autori diferiţi, din medii diferite ne face să fim foarte atenţi la cum înţelegem Biblia. De asemenea diferenţa dintre cărţile Biblie este mare, ea conţinând „diferite tipuri de literatură, inclusiv istorie, legislatură, poezie, cântece, literatură de înțelepciune, profeție, scrisori personale și literatură apocaliptică”, fac ca  modul lor de interpretare şi înţelegere  să fie  diferit. În mod clar poezia trebuie înţeleasă altfel decât o naraţiune istorică, care va fi şi ea   diferită de o carte profetică sau apocaliptică. Prin recunoaşterea diferenţelor de genuri literare se evită confuzia interpretării şi se ajunge la o mai bună înţelegere a Scripturii. Facem greşeli fiindcă suntem păcătoşi “Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi”. (1 Ioan 1:8). În contrast  trebuie să ne amintim de faptul că în credincios locuieşte Duhul lui Dumnezeu, care va deschide mintea noastră şi ne va lumina pentru o bună înţelegere a Scripturii şi vom descoperii comorile lui Dumnezeu. Psalmi 119:14  „Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile”.   De la înţelegerea Biblie trebuie să trecem la APLICAREA[47] Cuvântului în vieţile noaste fiind oamenii care pun principiile Bibliei în practica zilnică. Dacă totul rămâne la nivel teoretic, suntem cei mai de plâns oameni, iar ce am învăţat trebuie pus în practică. 1 Corinteni 15:1  „”Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia pe care v-am propovăduit-o pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, 2  şi prin care Sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut”. Esenţa credinţei creştine este credinţa în Isus Cristos, Persoana şi lucrarea Sa Mântuitoare „Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” şi învăţăturile apostolilor. Creştinul trebuie să dezvolte o relaţie cu Dumnezeu Tatăl, prin Isus Cristos, iar acest lucru trebuie să manifeste în viaţa creştinului cu ajutorul Duhului Sfânt. De asemenea este important să credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, că are autoritate supremă 2 Petru 1:21 „…… ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”. De asemenea aspectul Trinitar, Dumnezeu Tatăl Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, ca şi concept, învăţătură, realitatea spirituală ne ajută la o mai bună înţelegere şi aplicare a credinţei noastre în realităţile vieţii. Pentru ca cineva să fie mântuit el trebuie să aibă credinţă în Isus Cristos şi în realitatea Jertfei de la Cruce, sub aspect mântuitor, Moartea şi Învierea lui Isus. Pentru a fi salvaţi din păcat omul nu mai trebuie să facă nimic în plus sau minus, Jertfa Lui a avut un caracter universal şi complet şi deplin. Noi credem ca Isus a murit ca jertfa de ispăşire pentru păcatul omului Evrei 2:9  “Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii” adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi”.   Moartea Lui a fost reala si a completat lucrarea de ispăşire (Ioan 19:30). Omul nu poate face nimic pentru a câştiga mântuire, iar o dată  a crezut nu poate face nimic ca să piardă mântuirea iar „lucrarea a fost făcută şi împlinită / finalizată de Hristos! Ioan 10:27  ” Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. 29  Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Totuşi să nu uităm faptul că Pavel descrie viaţă creştină în termeni de luptă şi alergare, dar acest aspect nu vizează pierderea mântuirii. Creştinii trebuie să se lase controlaţi de Duhul Sfânt şi ancoraţi în învăţătura Bibliei pentru a fi victorioşi. În creştinism se pune accentul pe o relaţie personală cu Dumnezeu şi cu Isus Cristos. Preţul părtăşiei credinciosului cu Dumnezeu este lucrarea mântuitoare a lui Isus Cristos. Mântuirea[48] vine din partea lui Dumnezeu, fiindcă toată lume este în păcat. (Romani 5:12). Omul dobândeşte mântuire prin  credinţa personală în Isus Cristos (Fapte 16:31) şi lucrarea de Ispăşire de la Cruce. Efeseni 1:7  „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”. O lucrare de aplicare a Cuvântului lui Dumnezeu o face Duhul Sfânt care convinge omul de păcat Ioan 16:8  „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata”.   De asemenea Duhul Sfânt face o lucrare de mântuire a credinciosului Tit 3:5  „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt”, (1 Petru 1:23). De asemenea mântuirea este sigură, veşnică fiindcă vine de la Dumnezeu Rom ( 8:35-39, Fil 1:6), totuşi există texte controversate ca Evrei 6:4-6, iar siguranţa sau pierderea mântuirii este o dispută teologică. În mântuire sunt cuprinse câteva elemente ca „Alegerea în care  avem  alegerea suverana pe care o face Dumnezeu unor indivizi pentru mântuirea în Hristos cu toate binecuvântările ce decurg din ea, fără vre-un merit din partea cuiva (Efes. 1:4; 1 Tes. 1:4)”,   dar aici avem din nou păreri împărţite pentru că Dumnezeu este drept, iar Cristos a murit pentru toţi oamenii Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”, mulţi teologi văd alegerea cu privire la oameni aleşi să facă o lucrare, mântuirea având un caracter universal. Alte elemente cuprinse în procesul mântuirii sunt Chemarea, Credinţa, Justificarea, Infierea, Sfinţirea,   Păstrarea sfinţilor in Har, care este un subiect controversat (1 Ioan 3:9; Iuda 24,  Evrei 6:4-6, ……). Evanghelia este universală, Dumnezeu este Suveran, iar credinciosul are obligaţia de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu, iar  oamenii sunt responsabili din momentul în care o aud (Romani 2:16). Este imperios necesar să aplicăm învățătura creștină în viața noastră

6). Concluzii. Cărţile Regilor ne prezintă istoria poporului  evreu din timpul domniei lui Solomon, denumită perioadă de „aur” în care se  realizează lucruri importante ca şi consolidarea Împărăţiei, construcţia Templului,   arătarea Norului de Slavă al Domnului, promisiunea lui Dumnezeu cu privire la popor şi Templu, dar şi avertizarea în cazul neascultării poporului de Dumnezeu, un apogeu care degenerează într-o situaţie anormală, deosebit de gravă în ceea ce priveşte aspectul moral şi spiritual al poporului care s-a întors de la Dumnezeu spre idolatrie. După domnia lui Solomon, Regatul se rupe, iar Iuda şi Israel sfârşesc în robie şi în moarte.   Cele trei mari diviziuni ne spun multe prin ele însăşi  având monarhia sub David şi Solomon şi  Împărăţia dezbinată. Ilie  ca şi proroc al Domnului, încearcă fără succes să întoarcă inima împăratului şi a poporului spre Dumnezeu. Evreii  şi-au desfăşurat viaţa de credinţă sub semnul a trei Legăminte Divine, Legământul palestinian, davidic şi mozaic, iar Legământul mozaic este un Legământ condiţionat, iar conform prevederilor acestui Legământ, poporul primea binecuvântare sau blestem.   Este scoasă în evidenţă incapacitatea omului de a se conforma voi şi cerinţelor Domnului.   Nici în creştinism sau în Noul Legământ nu este admisă o viaţă de păcat. De asemenea iese în evidenţă Harul lui Dumnezeu prin care se întârzie pedeapsa. Conduita poporului şi a împăraţilor buni sau răi, este raportată aşa cum am mai spus la împăratul David  „la fel ca tatăl său, David”, şi la „teologia Templului” 2 Cronici 7:14, ce înseamnă binecuvântare, sau  2 Cronici 7:19 în care avem pedeapsă şi blestem. Sunt descrise perioade  mari de  domnie din timpul împăraţilor Solomon, Roboam, Ieroboam, Ioaram, Iehu şi Ioas, şi din viaţa prorocilor activitatea profeţilor Ilie şi Elisei într-o naţiune apostată a Regatului de Nord,    Isaia, Ieremia, în Sud, care se implică în viaţa spiritual / moral al poporului, proroci prin care Domnul atenţionează poporul înainte de pedeapsă. De la apogeu se ajunge prin corupţie la cele mai de jos practici pe care le-au făcut popoarele pe care le-au cucerit. 1 Cronici 5:25  „Dar au păcătuit împotriva Dumnezeului părinţilor lor, şi au curvit după dumnezeii popoarelor ţării pe care Dumnezeu le nimicise dinaintea lor”. Isaia 58:1  „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei”, indicând o apostazie crasă.    Se arată greşelile lui Solomon şi insuccesele sale din cauza că deţinea putere militară, mult aur şi multe neveste străine, contrar poruncilor stipulate în Deutronom cu privire la împăraţi. Aceste păcate au un rol devastator şi acum când banii, puterea, infidelitatea distrug fiinţa umană şi societatea. Răul are putere mai ales de la vârful piramidei, iar corupţia se întinde în jos. Deşi poporul a fost pedepsit prin Harul lui Dumnezeu a rămas o rămăşiţă, prin care Dumnezeu şi-a dus planurile mai departe fiind vorba de Mesia, Noul Legământ din creştinism şi Împărăţia Cerurilor. Ilie l-a prefigurat pe Ioan Botezătorul şi pe Isus, iar Templul prefigurează  părtăşia dintre Isus Cristos şi oameni. Este evidenţiată înfruntare dintre închinarea falsă  la Bal, şi cea adevărată în fața lui Dumnezeu. Pe fondul lucrării profetice Ilie confruntă poporul cu adevărul  ”NU pot slujii la doi stăpâni”! Din cărţile Regilor se poate învăţa pericolul pe care îl prezintă puterea militară, banii şi femeile străine plus infidelitatea în căsătorie sau relaţii multiple. Cărţile Regilor ne indică în mod clar motivaţia exilului, dar şi îndurarea lui Dumnezeu, concretizată printr-o rămăşiţă care se întoarce în Cannan.   Dumnezeu este împotriva celor mândri şi trufaşi, pedepseşte păcatul dar cel credincios şi loial va fi răsplătit.   De asemenea  ni se prezintă fragilitatea omului în faţa evenimentelor, succese sau insuccese, care ne poate arunca în disperare. Dumnezeu nu se arată sau ne răspunde în termenii noştri ci în termenii Lui. În momente de descurajare El nu ne va lasă. 2 Samuel 22:3  „Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea... care mă mântuieşte, turnul~&,"&~meu cel înalt şi scăparea... mea. mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie”. Ilie se credea singur, dar pe CRUCE, Isus Cristos era cu adevărat singur. Matei 27:46  ”Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Dumnezeu s-a descoperit omului prin Revelaţia Generală, în natură, univers, în om, în acţiunile  Sale, în istorie, în Istoria Binecuvântării şi Revelaţia Specială, când El s-a făcut Om.   Evrei 1:3  ”El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalt”. Chiar  şi  pe cei care nu au auzit niciodată Evanghelia sau nu au luat un contact direct cu divinitatea, Dumnezeu îi face responsabili prin conştienţa   Sa de Sine în om. Romani 1:19  „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi”. Dacă ne uităm pe paginile Scripturii  vedem felurite moduri prin care Dumnezeu îşi manifestă existenţa şi afirmă despre El că este un singur Dumnezeu, Creator, care dă şi susţine viaţa,   este A SE. A nega existenţa Sa est o nebunie din partea oamenilor. Descoperirea de Sine a lui Dumnezeu s-a făcut prin multiple forme din care am amintit minuni, semne, puteri, vise, viziuni, forme telepatice, experienţe extrasenzoriale, teofanii, numite supranaturalul Bibliei, sau se descopere prin alte forme. Evrei 1:7  „Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”. Ele s-a descoperit oamenilor prin Numele Său, prin faţa Sa, prin Norul de Slavă, prin Isus Cristos,   aspect prin care pricepem caracterul lui Dumnezeu, aşa cum este El, atât cât s-a descoperit omului prin Voia Sa povăţuitoare şi hotărâtoare. Am înţeles că există lucruri dincolo de percepţie noastră, ce nu se încadrează în spaţiu / timp,   chiar oamenii de ştiinţă  recunosc că realitatea universului ne se poate explica doar prin cele patru dimensiuni şi se presupune că universul are   mai multe dimensiuni, existând pasaje biblice pentru confirmare, deci este necesară o acceptare din partea noastră prin ochii credinţei prin urmare dincolo de realitate percepută de noi se intră prin credinţă.   Evrei 11:1  „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. Însuşi Isus Cristos a afirmat faptul că ne este imposibil să percepem dimensiunile spirituale ale veşniciei. Ioan 14:20  „În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu Sunt în Tatăl Meu, că voi Sunteţi în Mine, şi că Eu Sunt în voi”, ori Apocalipsa 22:2  „În mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dînd rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor”. Noi vom avea un alt trup aşa cum a avut Isus Cristos ce după Înviere, a mâncat deşi nu era necesar, a intrat în odaie cu uşile încuiate, sau alte aspecte. Problema oamenilor necredincioşi este  că deşi neagă această realitate nu o pot desfinţa, şi vor urma consecinţe drastice, Iadul ca loc de pedeapsa veşnică, fiind o realitate dureroasă Matei 7:13  „Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea”. Ilie  a fost prorocul Domnului și a profețit  în Regatul de Nord, fiind confruntat cu Ahab și Izabela, care se închinau zeului Bal. Împăratul și poporul, au părăsit pe Dumnezeu și s-au întors spre idolatrie, iar Ilie era Glasul lui Dumnezeu pentru a reîntoarce poporul la pocăință. Este o confruntare între  închinarea la Dumnezeul evreilor şi închinare a la Bal. Ilie are calități pozitive ca îndrăzneală, credincioșie, înțelepciune, dar și slăbiciuni umane ca frica și deznădejdea. Lucrarea lui Ilie a fost una a miracolului, a focului,   și a sabiei, aspect ce are corespondență și în Noul Testment. Au fost trei mari perioade  în care s-au făcut minuni, prima este când Dumnezeu, scoate poporul din Egipt, perioada exodului, în timpul lui Ilie și Elisei, și pe timpul Domnului Isus Cristos. Azi Dumnezeu face minuni când  vrea săși zidească Biserica în medii ostile. A susține faptul că nu se întâmplă și azi minuni înseamnă a nega rolul  și lucrarea Duhului Sfânt în lume. Sabia semnifică Cuvântul lui Dumnezeu cu două funcții Evrei 4:12  ”Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”. Focul înseamnă judecata lui Dumnezeu. 2 Petru 3:7  ”Iar cerurile şi pământul de acum Sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi”. După fuga din fața Isabelei, prorocul se ascunde într-o peșteră și este tratat foarte uman de către Domnului, iar îngerul îi dă să mănânce și îl lasă să doarmă. Apoi Ilie se scoală mănâncă și bea, primește putere și  ”a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb”. În peșteră Domnul îl întreabă ”Ce faci tu aici, Ilie”, întrebare care curge dea lungul secolelor pentru fiecare dintre noi la un moment dat.   Ilie se crede singurul om care a rămas și care se închină lui Dumnezeu, dar nu era așa. 1 Regi 19:18  ”Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, şi a căror gură nu l-au sărutat.” Elie se credea  singur dar în contrast Isus Cristos pe Cruce era cu adevărat singur. Matei 27:46  Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. De multe ori ne credem singuri,   dar nu este adevărat.   Șirul de evenimente importante din viața lui Ilie, prezicerea secetei, fuga lui Ilie, confruntarea de la muntele Carmel, fuga la Horeb, prorocie despre Ahazia și   se termină cu Înălțarea lui la cer ne prezintă un om ca și noi, dar credincios.    Numele lui Ilie este menționat în legătură cu Ioan Botezătorul, Ilie apare pe Muntele Schimbării la Față, alături de Moise dar și în alte locuri din Noul Testament.   Ilie a fost un om credincios și în viața lui vedem ascultarea credinței bazată pe ascultare chiar în circumstanțe potrivnice, un curaj de a vesti judecata lui Dumnezeu, aspecte care nu pot sta în picioare fără rugăciune prin credință. 1 Petru 1:5  ”Voi Sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” Acest lucru nu înseamnă cu nu poate exista un eșec în viața de credință. Ilie își întoarce privirea de la Dumnezeu spre el însuși, intră în depresie și de la acțiuni spectaculoase, ajunge un fugar, dar Dumnezeu nu îl lasă în starea aceasta, îl ridică, iar în final este înălțat la cer. Avem exemple de credință și în Noul Testament, fapt care ne dă siguranță în viața de credință pentru că Dumnezeu este Imuabil, nu se schimbă. Psalmi 94:22  Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost. Revenim la momentul în care Dumnezeu pune întrebare lui Ilie ”Ce faci tu aici Ilie”, întrebare care a fost pusă în cartea Genezei „Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” și  iarăși mai departe Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine,” întrebare care curge mai departe în istorie în dreptul fiecărui om. În confruntarea dintre Ilie și Ahab, avem de fapt o confruntare între Dumnezeu și Baal, între un Dumnezeu adevărat și idol în spatele căruia se ascundeau forțe demonice. După o victorie răsunătoare, Ilie epuizat fizic și spihic, se uită la el însuși, cade în depresie și se crede singurul om credincios din Israel. Aspecte de genul acesta, epuizare, îndoieli, le găsim și În Noul Testament și în viețile noastre. Dumnezeu se arată în multe feluri omului, iar lui Ilie nu se arată în mod spectaculos, în foc sau cutremur ci „a venit untr-un susur blînd şi subţire”. Ilie răspunde la întrebarea pusă de Domnul și se lamentează în mod repetat. În urma acestui dialog el primește însărcinări precise. Elisei este numit ca și succesor iar Ilie este înățat la cer. Dumnezeu l-a învăţat o lecţie: El nu era în vânt, cutremur, foc, ci în susur  blând  unde vedem  aspectul relaţiei omului cu Dumnezeu. Tot așa viaţa credinciosului este ceva dinamic, pot apărea momente de frică, deznădejde dar Dumnezeu este aproape și pune întrebarea „Ce faci”. În Noul Testament la Schimbarea la Fața,   regăsim pe Ilie  și Moise care stau de vorbă cu Isus care este glorificat. Cei trei ucenici din cercul intim al lui Isus înțeleg mai puțin importanța evenimentului, iar Petru vrea să facă trei colibe. Norul de Slavă  acopere muntele, Iar Dumnezeu îl certifică ca și Fiu. Marcu 9:7  ”A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi!” Ucenicii își amintesc bine evenimentul și îl leagă de  Trupul fizic la lui Isus la Întrupare, dar și ca Trup plin de glorie de după Înviere. Ioan 1:14  ”Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Și  noi avem o promisiune frumoasă Matei 28:20”…….. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Dacă descoperire de Sine a lui Dumnezeu s-a manifestat în supranaturalul Bibliei, în mod progresiv, la momentul actual se poate vorbi de și de Lanțul Revelației prin Biblie reamintind principalele forme ca Recunoaştere, Canonizarea, Păstrarea,   Traducerea, Observarea, Iluminarea, Interpretarea care au o aplicare directă în viața credinciosului. Am început cu Revelația lui Dumnezeu, care ne descopere un Dumnezeu creator, natura Lui, caracterul, voința, planurile,   gloria Sa și planul său de salvare a omului din păcat. Omul este făcut responsabil în momentul când ia contact cu Divinitatea indiferent de forma prin care Dumnezeu se descopere și trebuie să dea un răspuns pozitiv sau negativ prin credință sau necredință Creatorului.   Fapte 17:30  ”Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”.   El are  un scop pe care l-a dezvăluit unor personaje biblice în care se arată rolul omului legat de planul Său, mai ales sub aspect soteorologic, prin includerea Fiului, cu rol decisiv. Tot așa El și își descopere Persoana Sa, prin diferite forme pe care le –am amintit mai sus de la teofanii, alte forme, până la Întrupare El fiind autorul subiectul și mesagerul Revelației în mod simultan. În final fiecare om are capacitatea de a vedea limpede și lămurit ce semnifică Revelația lui Dumnezeu și a da un  răspuns descoperiri de Sine  Creatorului. Revelația a fost necesară din pricina faptului că Dumnezeu este Transcendent, concept care ne indică imposibilitatea omului de al vede pe Dumnezeu. iar omul căzut în păcat nu avea nici o posibilitate de ai percepe, sau descoperii existența Isaia 55:8  „Căci gândurile Mele nu Sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu Sunt căile Mele, zice Domnul. 9  „Ci cât Sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât Sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” Pe de altă parte din cauza decăderii moral spirituale atât de jos încât teologii au numit această stare a omului ”depravare totală”, omul rămâne în întuneric spiritual. Necesitatea Revelației a avut un scop soteorologic, realizată prin Isus Cristos. Ea este o declarare și afirmare de Sine a lui Dumnezeu, iar omul pentru a înțelege are nevoie de lumina Duhului Sfânt.   Revelația are un Conținut exprimat prin diferite forme, prin Legămintele divine din Vechiul Testament, condiționate și necondiționate, pe care Dumnezeu le-a făcut cu Avram și poporul evreu. Scopul imediat este cunoașterea lui Dumnezeu și intrarea într-o relație mântuitoare cu Domnul. El pretinde ascultare și închinare fiind Domn în istorie ieșind în evidență aspectul soteorologic și escatologic. Dumnezeu pune accent pe Măreția Sa și pe atributele morale. În Noul Testament El se descopere prin Isus Cristos viața, învățăturile și acțiunile Lui care culminează cu momentul Crucii.   De asemenea de la Dumnezeu Unul se trece la Dumnezeu în trei Persoane. Înainte de Parousia este menționat apariția anticristului, ca și act al revelației viitoare. La început Natura Revelației a avut o formă de comunicare orală prin care omul poate să  știe despre Iahve și să intre într-o relație mântuitoare de tipul eu – Tu cu Creatorul. Revelaţia Generală şi Revelaţia Specială, sunt o sumă a tuturor modalităţilor prin care Dumnezeu s-a descoperit oamenilor.  Ce mai înaltă formă de descoperie de Sine a lui Dumnezeu a fost Întruparea când Dumnezeu s-a făcut Om.”La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). Omul nu poate înțelege sau pricepe Revelația lui Dumnezeu decât prin Duhul Sfânt care a fost activ în Creație, îl înalță pe Cristos, convinge pe oameni de păcat și frânează dezvoltarea răului în lume. În credincioși El, locuieşte in ei, pecetluieşte, controlează, asigura, luminează, este arvuna noastră. Roadele Duhului Sfânt  din Galateni nu sunt rezultatul efortului credinciosului, mai mult o acceptare a lucrării Duhului Sfânt, și își au origine divină. Efeseni 4:30  ”Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”.   Pentru credincios Biblia trebuie să fie Sacră iar credinciosul trebuia să Recunoască faptul că este de origine divină.   O serie de factori fac ca Biblia să fie mai greu de înțeles, cum ar fi diferența de cultură, zone geografice diferite, distanța mare în trecut 4000 – 2000, de ani față de timpul prezent. Ea conține tipuri diferite de  cărți, care au aplicație la destinatarii originari, din care se poate trage învățături sau principii biblice.   Sunt  porunci decrete ale lui Dumnezeu, învățături din Noul Testament, porunci care transced tipul și cultura, cu o aplicație directă la fiecare om. Trebuie să ne ferim de păreri personale să ne recunoaștem limitele umane, să lăsăm Biblia să ne vorbească de la sine. Având călăuzire divină este posibil să recunoaștem faptul că Biblia este divină 2 Timotei 3:16  ”Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”. Din, Lanțul Revelației prin Biblie Observarea este necesară pentru ca un om  să descopere pe Dumnezeu. Prin Revelația naturală Dumnezeu s-a descoperit în natură, univers, conştiinţa umană. Revelaţia Generală ne este   făcută și cunoscută  de Domnul.   Romani 1:20 „ În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi,” ori cei care nu vor să creadă în Dumnezeu nu au nici o scuză. Ne este  descoperit un Creator puternic şi plin de glorie care a creat un univers complex și  ordonat.   Dumnezeu se descopere prin Revelația Specială,   ea se manifestă prin acțiuni miraculoase, apariţii fizice (teofanii), Numele lui Dumnezeu, Norul de Slavă,   viziuni, vise, Cuvântul scris, prin Isus Cristos în  evenimentul Întrupării. Ioan 1:1  ”La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”. Cristos s-a identificat cu Tatăl, și a murit pe Cruce, oferind oamenilor mântuire. Cuvântul lui Dumnezeu are viață și este suficient pentru ca oamenii să fie mântuiți. Un alt aspect este Iluminarea credinciosului, o acțiune a Duhului Sfânt în inima credinciosului prin care el înțelege mesajul Scripturii. Cel mai important aspect este conștientizarea păcatului, fapt care face ca studierea Scripturii să fie deosebit de importantă. Psalmi 119:130  „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. Prin Iluminare Duhul Sfânt dă înțelepciune cu privire la scopul lui Dumnezeu în viața credincioșilor.    Duhul Sfânt ne spune  ce Tatăl şi Fiul au comunicat mai înainte Ioan 16:13  „Când va veni mângîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare”. De la înțelegerea Cuvântului  se merge la aplicație practică așa cum a făcut David. Psalmi 119:144  ”Învăţăturile Tale Sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc”! Interpretarea Biblie ridică o serie de probleme între o interpretare literală și una prin diferite figuri de stil,     iar adevărul se desprinde din paginile Bibliei, punând o serie de întrebări textului, cine, cum, de unde, de ce,   a scris Biblia și se răspunde acestor întrebări. Scopul scrierii este în Scriptură. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”, (2 Timotei 3:16). Omul singur nu are posibilitatea să interpreteze corect Biblia. Ioan 16:13 spune: "Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare." De asemenea o condiţie a interpretării este maturitatea spirituală. 2 Timotei 2: 15  „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” Un studiu al Scripturii făcută în grup pentru zidirea Trupului lui Cristos  este absolut necesară. 1 Corinteni 12:28  ”Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi”.   Dacă în multe cazuri se interpretează în mod literar, există  multe alte forme de figuri de stil care apar în Scriptură   când nu se poate vorbi în mod direct despre ceva anume şi se folosește sinecdoca, alegoria, metafora, comparaţia,   metonimia,   hiperbola,   ironia,    apostroful,  interogarea,    exclamaţia,    fabula,   ghicitoarea, enigma,   parabola, pilda. Erorile de interpretare apar din mai multe cauze ele fiind faptul  că o parte din credincioşi nu sunt Născuţi din Nou. 1 Corinteni 2:14  „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte”. De asemenea absenţei exerciţiului în studierea Scripturii o hermeneutică slabă, duc la înțelegeri total eronate. Alte aspecte sunt egoismul, mândria, creştini imaturi sau accentul exagerat pe tradiţii, la bisericile tradiționale dar și în mediul protestant.   Duhul Sfânt are un rol foarte important în viața credinciosului fiindcă El luminează, înnoiește inima și, convinge omul de păcat și îl ajută să înțeleagă mesajul Scripurii. Simplitatea crierii Scripturii asigură aspectul soteorologic și dă posibilitatea fiecărui om să înțeleagă mesajul Scripturii pentru a fi mântuit. Studierea Bibliei sub aspect doctrinar și teologic presupune o studiere îndelungată și maturitate în credință. Tot ce s-a argumentat până acum trebuie pus ca și Aplicare a Cuvântului în viața credinciosului ”altfel, degeaba aţi crezut”. Esenţa credinţei creştine este credinţa în Isus Cristos, Persoana  învățătura şi lucrarea Sa Mântuitoare plus învăţăturile apostolilor. În urma credinței credinciosul trebuie să dezvolte o relație de părtășia cu Divinitate. Aspectul Trinitar este deosebit de important pentru înțelegerea Jertfei de pe Cruce. Pentru a fi salvaţi din păcat omul nu mai trebuie să facă nimic în plus sau minus, Jertfa Lui Cristos a avut un caracter universal şi complet. Moartea Lui a fost reala si a completat lucrarea de ispăşire. Omul nu poate face nimic pentru a câştiga mântuire,  lucrarea a fost făcută şi împlinită  și finalizată de Hristos! Creştinii trebuie să se lase controlaţi de Duhul Sfânt, iar omul dobândeşte mântuire prin  credinţa personală în Isus Cristos Evanghelia este universală, Dumnezeu este Suveran, iar credinciosul are obligaţia de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu, iar  oamenii sunt responsabili din momentul în care intră în contact cu Revelația lui Dumnezeu.   La întrebarea dacă Dumnezeu se arată și astăzi oamenilor, se răspunde că Dumnezeu este Suveran și poate să o facă prin diferite forme, dar avem Cuvântul scris în Biblie și ar trebui să fie de ajuns. Noi îl percepem pe Dumnezeu în primul rând  prin credință Romani 5:2  ”Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care Suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu”. Amin

  7). Bibliografie

Sait www. theophilos. 3x. ro

Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-1-imparati. html

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/07/imparati-cartile. html

Comentariu Biblic al credinciosului V. T  de William – MacDonald

STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT de VASILE TALPOŞ EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R. A. BUCUREŞTI 1999

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/schimbarea-fata. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cine-Dumnezeu. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/Dumnezeu-cum-arata. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/numele-Dumnezeu

Curs intern de Închinare Teocentrică  2 de dr Paul Engles

Saiat http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2011/11/dumnezeu. html

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

Sait http: //www. roboam. com/Bibliacuexplicatii/Supranaturalul. htm

Blog https: //ardeleanlogos. wordpress. com/eseuri/universuri-paralele

Sait https: //teologhisire. wordpress. com/2013/02/05/2-ce-este-teologia-sistematica

Sait http: //www. roboam. com/Bibliacuexplicatii/Supranaturalul. htm

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cine-Dumnezeu. html

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2011/11/ilie. html

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps: //cristytepes. wordpress. com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Sait http: //comori. org/ Ilie un bărbat al credinţei Un articol de E. A. Bremicker

Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Statul_Islamic)

Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Statul_Islamic)

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/08/revelatie. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/schimbarea-fata. html

Sait https: //scripturile. wordpress. com/2013/01/22/lantul-de-revelatie-prin-biblie

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/08/revelatie. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/intelegi-bibliei. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/revelatie-generala-speciala. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/studiere-Biblie. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/biblia-literal. html

Sait http: //www. voxdeibaptist. org/Hermeneutica_Legala. htm

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/Interpretari-Bibliei. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/Crestinism. html

Ardelean Viorel

[1] Sait www. theophilos. 3x. ro

[2] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[3] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-1-imparati. html

[4] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[5] SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  pag 39

[6] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/07/imparati-cartile. html

[7] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/07/imparati-cartile. html

[8] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-1-imparati. html

[9] Sait Sait www. theophilos. 3x. ro

[10] Comentariu Biblic al credinciosului V. T  de William – MacDonald pag 316-318

[11] STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT pag 235

[12] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-1-imparati. html

[13] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

^[14] Curs intern de Închinare Teocentrică  2 de dr Paul Engles pag 5

^[15] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/numele-Dumnezeu. html

^[16] Curs intern de Închinare Teocentrică  2 de dr Paul Engles pag 5-6

[17] Blog https: //ardeleanlogos. wordpress. com/eseuri/universuri-paralele

[18] Sait https: //teologhisire. wordpress. com/2013/02/05/2-ce-este-teologia-sistematica

[19] Sait http: //www. roboam. com/Bibliacuexplicatii/Supranaturalul. htm

[20] Sait http: //www. roboam. com/Bibliacuexplicatii/Supranaturalul. htm

[21] Sait http: //www. roboam. com/Bibliacuexplicatii/Supranaturalul. htm

[22] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cine-Dumnezeu. html

[23] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2011/11/ilie. html

[24] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2011/11/ilie. html

[25] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps: //cristytepes. wordpress. com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[26] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2011/11/ilie. html

[27] Sait http: //comori. org/ Ilie un bărbat al credinţei Un articol de E. A. Bremicker

[28] Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Statul_Islamic)

[29] Sait http: //comori. org/articol. php? item Un articol de E. A. Bremicker

[30] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[31] STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT de V. TALPOŞ pag 254

[32] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/schimbarea-fata. html

[33] Sait https: //scripturile. wordpress. com/2013/01/22/lantul-de-revelatie-prin-biblie

[34] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/08/revelatie. html

[35] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/08/revelatie. html

[36] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/08/revelatie. html

[37] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. ro/2012/08/revelatie. html

[38] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[39] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/intelegi-bibliei. html

[40] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/revelatie-generala-speciala. html

[41] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/studiere-Biblie. html

[42] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/biblia-literal. html

[43] Sait http: //www. voxdeibaptist. org/Hermeneutica_Legala. htm

[44] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/Interpretari-Bibliei. html

[45] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[46] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/intelegi-bibliei. html

[47] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/Crestinism. html

[48] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit