Pasărea...

... Își furișa în fiecare zi, noapte, zborul cu aripile pline de polen stelar, căutându-mă din priviri, atingându-mi fața cu un fâlfâit ușor, ca o mângaiere...

   Bătea lin din aripi până-și scutura toată avuția cerească adusă pe aripile aurite.

   Ca un dans stelar, cuvintele-și luau fiecare locul în minte, suflet, inimă, înșiruindu-se în strofe frumos scrise, uneori cu lacrimi...

   Stătea deoparte până-și vedea împlinită misiunea, apoi se înălța ușor... mai ușor decât venise, ducând spre cer mulțumirile înlăcrimate...

   Mi-e dor de pasărea cu aripi de aur... de fâlfaitul ei ușor dar, bogat în rime cerești, de praful auriu ce-mi strălucea pe față mie și celor ce sorbeau cu nesaț din hrana cerească adusă.

   Azi... mă uit și văd niște coji  de ouă, găoace sparte  din care au ieșit pui...

   (eseul se referă la inspirația divină, cu mulțumiri Domnului!)

   Alexandrina Tulics, 4 iulie 2018 Wisconsin 

   Mulțumire Domnului pentru cele patru volume de poezii creştine, lirică, Alexandrina Tulics