În momentele de liniște interioară, încep să analizez pe îndelete ceea ce sunt, ceea ce doresc şi ceea ce mă înconjoară. Îmi văd multe vise spulberate! Totuși, credința în Dumnezeu mă face să lupt cu tot ce e potrivnic. Mă mir uneori de îndârjirea Duhului, de dorința Lui de a modela ființa mea după standardele divine! Realizez că eu, fără această călăuzire de sus, aş fi un nimic. Mult a trecut, puțin mai este! Şi atât de puțini oameni se gândesc la aceasta...    Privesc în juru-mi! Mă doare tăcerea aproapelui, indiferența prietenilor, egoismul bolnăvicios al omenirii! Dumnezeu e din ce în ce mai mic în sufletele oamenilor. E aproape invizibil! Astfel, pentru că prima poruncă biblică este profund afectată de indiferență și neascultare, implicit și a doua nu își mai găsește locul în ecuație...    "Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn, şi Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta. Iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” (Marcu 12:29-31)    Dragostea este muribundă! Este sufocată de ură, mândrie, egoism, avariție, destrăbălare! Buruienile păcatului au invadat chiar şi Biserica, ce să mai spunem de restul! Rugăciunile  fără putere sau formale, nu aduc nici o transformare societății în care trăim! Avem nevoie de o trezire! De o ridicare din cenuşa nepăsării! De o resuscitare în al doisprezecelea ceas! Se aud clopotele în zare! Domnul e aproape! Unde ne găsește oare, pe mine, pe tine?     Alergarea e pe sfârșite! Dragii mei, haideți să ne evaluăm fiecare pe îndelete! Să ne pocăim de starea de hibernare în care ne aflăm. Puterile scad fară o alimentare zilnică cu hrană  duhovnicească! Anotimpul înghețat al egoului ne-a înțepenit nu numai trupul dar mai ales sufletul! Nu ne mai pasă de aproapele! Și este dureros! Și trist! Plânge cerul! Prea mult plânge! Lacrimile lui inundă pământul! E nevoie de pocăință! E nevoie de dragoste! Degeaba ne căim când pierdem totul! Ce e pierdut, pierdut rămâne! Haideți să ne întoarcem în origini! Să ne unim in Cristos, să dăm slava cuvenită Dumnezeului creator Elohim! Încă mai este timp!  Trezeşte-te omenire, ascultă glasul zării,  Te umple de iubire, e clipa cercetării!  Vei regreta tăcerea şi-a ta indiferență, Isus îți dă puterea, dacă Îi ceri  clemență.  Nu amâna, te-ntoarce din drumul spre pierzare, Doar Domnul Sfânt dă pace şi-n toate vindecare! Iubeşte cu credință, îndrumă, uită, iartă, Primi-vei biruință, mai mult ca niciodată!   

21/07/18, Cinciş-Cerna -Lucica Boltasu