Sfinţirea este acţiunea prin care Dumnezeu pune deoparte pentru El pe aceia pe care îi cheamă.

   Această punere deoparte are loc odată cu naşterea din nou. Credinciosul este 'un sfânt chemat' sau 'sfânnt prin chemare', adică sfinţit în virtutea chemării lui Dumnezeu şi a lucrării de la cruce:

   'Noi suntem din Dumnezeu', 'Voi sunteţi în Isus Hristos', 'Aţi fost sfinţiti'.

   Această sfinţenie deplină este partea binecuvântată şi nealterată a oricărui suflet mântuit. Ea îi este acordată  de Dumnezeu Însuşi, în Domnul Hristos şi credinciosul o primeşte şi se bucură de ea prin credinţă (Hristos Isus a fost făcut pentru noi... sfinţire). Noi am fost alesi în El, ' înainte de înteimeierea lumii, pentru ca să fim fără pată înaintea Lui, în dragoste. ' Adevăru acesta se sprijineste pe lucrarea de la cruce: 'Am fost sfinţiţi prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeuna... Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna, pe cei sfinţiţi. '

   Aceasta este STAREA celui răscumpărat, pentru ca este în Hristos, el este în ochii lui Dumnezeu îmbracat în sfinţenia Domnului Isus.

  Fiecare dintre noi poate deci, într-o deplină siguranţă a credinţei şi prin puterea Duhului Sfânt, să-şi însuşească cu încredere, această descoperire: HRISTOS, SFINŢENIA MEA. Să nu căutăm nimic în afară de El ci să ne bucurăm că suntem în El, una cu El şi în consecinţă, să ne bucurăm de tot ceea ce este în El, în El Însuşi, pentru noi.

   Ce privilegiu slăvit avem de a poseda chiar sfinţenia Domnului Hristos! Dacă primim faptul acesta prin credinţă, ne vom da seama de realitatea lui.

   Acelaşi har şi aceeaşi dreptate care ne asigură o poziţie de punere deoparte înaintea lui Dumnezeu în cer ne conferă o poziţie şi pe pământ, împreună însă cu răspunderea care este legată de ea (sfinţenia credinciosului aici pe pământ are două caracteristici distincte: sfinţenia progresivă sau în creştere şi o sfinţenie poziţională adică aceea care provine dintr-o poziţie sigură acordată credincioşilor sau copiilor lor -1Corinteni 7.4).

   După ce a izbăvit un suflet de la moarte şi de sub puterea lui Satan, Dumnezeu îl modelează ca să-l facă tot mai asemenea cu Domnul Isus. Sunt multe materiale nefolositoare din 'piatra brută' dar Dumnezeu lucrează fără încetare în harul Său, pentru ca să producă în mod progresiv în fiecare dintre ai Săi o sfinţenie practică în toate privinţele: afecţiuni, obiceiuri, umblarea zilnică etc. De aceea Cuvântul ne îndeamnă să urmărim sfinţenia. Nu este vorba să o urmărim fiindcă nu o posedăm, dimpotrivă, suntem sfinţi, trebuie să arătăm ce suntem în virtutea poziţiei noastre în Domnul Hristos:

   'Acum sunteţi lumină în Domnul; umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. '

   Credinciosul are o fire nouă, sfântă, cu scopuri noi.

   Sfinţenia practică a devenit posibilă datorită acestei firi noi. Această sfinţenie este însă graduală, merge crescând, căci firea veche, incorigibilă, este şi ea prezentă. Dacă realizăm creşterea în sfinţenie, aceasta va aduce roadă spre slava Domnului Isus. Ne vom bucura de părtăşia SA ŞI EL VA FI VĂZUT ÎN NOI. Acolo unde sfinţenia practică dă greş, Duhul Sfânt este întristat, mărturia credinciosului este împiedicată, în el nu e bucurie, pace, putere. Un astfel de credincios este firesc deoarece firea păcătoasă lucrează în el şi nu Puterea Duhului Sfânt.

   În loc de a fi UN OM MATUR, el este UN PRUNC CARE NU SUPORTĂ BUCATELE TARI.

   EL NU VEDE PE DOMNUL ISUS HRISTOS! ACESTA E DOAR PRIVILEGIUL ACELUI CARE URMĂREŞTE SFINŢENIA!