Credinciosul ELIBERAT, realizează practic: că a murit împreuna cu Hristos, că a înviat împreună cu El, ca el are pe Duhul Sfânt, puterea de viaţă nouă în Domnul Hristos.

   Efectele morţii împreună cu Hristos:

   Prin identificarea sa împreuna cu Hristos în maortea Sa, credinciosul eliberat de legea păcatului şi a morţii, NU MAI ESTE SUB LOVITURA CONDAMNĂRII:

   'ACUM DECI, NU MAI ESTE NICI O OSÂNDIRE PENTRU CEI CE SUNT ÎN ISUS HRISTOS'.

   (Nu poate fi condamnat un mort! Nici păcatele pe care le-a făcut, nici păcatul ce locuieşte în firea pământească nu mai poate expune la vreo condamnare pe cel ce este în Hristos.)

   Noi deci, ne bucurăm pentru totdeauna în Cel Înviat de o poziţie desăvârşită şi nezdruncinată. Deşi firea păcătoasă este încă în noi, noi nu mai suntem în firea păcătoasă ci în Domnul Hristos, DECI MORŢI FAŢĂ DE PĂCAT.   Păcatul nu mai are drept asupra noastră. Desigur el este încă în noi dar NU MAI ARE PUTERE ASUPRA NOASTRĂ. Altădată eram robii păcatului, dar acum prin moartea noastră împreună cu Hristos suntem izbăviţi de această robie, suntem ELIBERAŢI. Aşa va fi pentru orice credincios care prin har, se socoteşte mereu mort faţă de păcat şi viu pentru Isus Hristos. Dacă Dumnezeu ne cere să ne socotim morţi, nu facem aceasta ca să murim, ci pentru că suntem morţi. Dumnezeu nu ne cere niciodată să recunoaştem ceea ce nu corespunde unei realităţi.

   Firea a fost judecată, şi atât de absolut încât noi avem în Domnul Hristos o răscumpărare reală şi totală. Eliberarea noastră a fost săvârşită într-un mod desăvârşit pentru că ceea ce face Dumnezeu este desăvârşit. El n-ar putea fi mulţumit să ne ierte păcatele lăsând-ne în acelaşi timp sub puterea păcatului. De asemenea, o izbăvire incompletă n-ar putea să dea inimilor noastre decât o pace şubredă, nesigură. O izbăbire totală ne este câştigată: iertarea păcatelor pe de o parte si pe de altă parte, izbăvirea de sub puterea păcatului. Dumnezeu în dragostea Sa a avut grijă şi de una si de alta prin dăruirea Fiului Său!

   Identificarea credinciosului cu moartea Domnului Hristos are ca rezultat şi de a-l izbăvi de subjugarea oricărui fel de legalism:

   'Dacă aţi murit împreună cu Hristos... de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea 'Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru! ''

   Firii pământeşti îi place să prescrie ordonanţe, a căror observare (ascultare) îi pare că dă un merit oarecare, în ochii lui Dumnezeu, celui care se supune lor. Credinciosul, fiind răstignit împreună cu Domnul Hristos nu mai este supus unor astfel de ordonanţe:

   'Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai Altuia, adică a Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu. ' 'CĂCI EU, PRIN LEGE, AM MURIT FAŢĂ DE LEGE, CA SĂ TRĂIESC PENTRU DUMNEZEU. '

   O lege nu are efect, nici autoritate faţă de un mort! Prin moartea noastră împreuna cu Hristos, suntem deslegaţi de puterea legii, adică nu numai legea pe care a dat-o Dumnezeu în Sinai dar şi de orice principiul legal, de orice sistem ce încearcă să stabilească neprihănirea omului înaintea lui Dumneze prin fapte. Să nu ne înşelăm, legalismul e înnăscut în inima omului fie că este evreu sau nu, şi dacă noi nu veghem suntem în primejdia de a urma exemplul colosenilor şi să stabilim ordonanţe pentru satisfacerea firii pământeşti. Ori, în ochii lui Dumnezeu faptele aşa zise religioase sunt tot aşa de oribile ca şi celelalte fapte ale firii păcătoase. Numai roada Duhului Sfânt Îl slăveşte pentru că e produsă nu prin strădania omului ci prin puterea dumnezeiască. Astfel noi, nu mai avem de-a face cu legea. Aceasta nu înseamnă că suntem fără lege, ci noi suntem drept supuşii lui Hristos. DIN ACEST FAPT, CERINŢELE DREPTE ALE LEGII LUI DUMNEZEU SUNT REALIZATE ÎN ACEIA CARE FĂRĂ SĂ FIE AŞEZAŢI SUB AUTORITATEA ŞI BLESTEMUL LEGII, UMBLĂ NU DUPĂ FIREA PĂCĂTOASĂ CI DUPĂ ÎNDEMNURILE DUHULUI, PE URMELE BINECUVÂNTATE ALE MODELULUI DESĂVÂRŞIT.

   Un al treilea efect al morţii noastre împreună cu Domnul Hristos este faptul că noi trebuie să dăm morţii mădularele care sunt pe pământ. Un mădular sau un organ care nu mai primeşte hrana necesară slăbeşte treptat şi moare. În viaţa practică este exact ceea ce trebuie să facă un credincios cu privire la mădularele trupului (curvia, necurăţia patima etc), trebuie să le retragă orice hrană.

   Credinciosul trebuie de asemeni să renunţe la manifestări ale firii păcătoase ca mânia, răutatea, defăimarea, vorbele ruşinoase. Chiar dacă acestea nu sunt dorinţe aşa de puternice ca cele de dinainte, ele sunt poate mai ascunse, mai perfide, şi credinciosul are nevoie de puterea Duhului Sfânt ca să renunţe la ele. Totuşi, trebuie să ne fie clar că nu cel credincios lucrează această 'omorâre' a cărnii pentru ca el să poată muri faţă de păcat, ci PENTRU CĂ EL ESTE MORT ŞI ÎNVIAT ÎMPREUNĂ CU HRISTOS. Această mortificare e deci rezultatul binecuvântat al identificării noastre cu moartea şi învierea Domnului Isus.

   A patra consecinţă este IZBĂVIREA NOASTRĂ DE LUME. Crucea condamnă în mod hotărât lumea care a lepădat pe Domnul Hristos! Pe de o parte ea dezvăluie adevăratul caracter al lumii; ea e vrăjmaşă lui Dumnezeu, şi oricine e prieten cu lumea e  vrăjmaş cu Dumnezeu.

   Crucea e o barieră de netrecut între lume şi cel credincios.

   Crucea e un stâlp de hotar dincolo de care se află teritoriul vrăjmaşului. Credinciosul nu va risca SĂ SE EXPUNĂ ACOLO, CI ÎŞI VA AMINTI CĂ EL A MURIT ÎMPREUNĂ CU HRISTOS FAŢĂ DE LUME ŞI CĂ EL NU E DIN LUME DUPĂ CUM HRISTOS NU ESTE DIN LUME.

   (Să luăm însă seama căci lumea se strecoară foarte uşor în inima noastră! Ori, o inimă împărţită îşi va pierde bucuria şi părtăşia cu Domnul Isus. Mărturia noastră va fi fără putere, 'sarea şi-a pierdut gustul'!)