Credinciosul care vrea să urmărească sfinţenia, va întâmpina pe calea lui piedici. greutăţi, ispite, vrăjmaşi dinăuntru şi dinafară.

   El va avea deci de susţinut, o luptă. Desigur, lupta aceasta nu reprezintă singurul aspect al luptei creştine, dar experienţa învaţă că un loc important în ea îl are lupta împotriva păcatului, poate în mod mai deosebit în viaţa tânărului credincios. În capitolul de faţă, am dori sa cercetăm ce ne învaţă Cuvântul cu privire la pregătirea pentru acest fel de luptă creştină.

   Lupta poate veni pe negândite; credinciosul trebuie să facă faţă la ispite deosebite, neobişnuite; vrăjmasul lansează un atac neobişnuit, brusc, violent. Este o luptă permanentă pe care o avem de susţinut în ceea ce privesc slăbiciunile noastre, în mersul nostru zilnic.

   Ce resurse pune Dumnezeu la dispoziţia al lor Săi ca să-i pregătească pentru această luptă şi să-i facă biruitori pentru a ieşi din ea? Cre trebuie să fie atitudinea pentru această luptă şi cum trebuie să se antreneze ei pentru ea, ca să poată s-o înfrunte ca biruitori?

 Da, e nevoie să ne pregătim pentru luptă, să ne antrenăm în mod metodic, să ne înfrânăm în toate lucrurile, acest antrenament având ca scop să facă din noi nişte luptători. Avem de susţinut o permanentă luptă cu Satan, cu lumea, cu firea noastră păcătoasă, toate, împiedicându-ne să manifestăm ceea ce noi suntem în Hristos. Noi avem viaţa Domnului, suntem sfinţi. De aceea scopul luptei nu este de a ne face sfinţi ci de a arăta ce-a făcut Dumnezeu în noi, adică nişte oameni sfinţiţi.

   Dumnezeu ne-a chemat în sfinţenie, nu la sfinţenie! E foarte important să prindem clar acest adevăr pentru ca pregătirea noastră de luptă şi lupta însăşi, să nu devină ceva legalistic care să dea importanţă firii vechi.

   (De citit: 1 Petru 1.3-25,5.8-11,2 Petru 3.1-14,7, 18)

   Condiţii morale ale pregătirii de luptă:

   Pasajele din epistolele lui Petru citate mai sus, pun în lumină un anume număr de condiţii morale pe care cel credincios trebuie să le respecte dacă vrea să fie un adevărat luptător. Cu alte cuvinte, e vorba de RĂSPUNDEREA LUI.

   1. ASCULTAREA

   Această însuşire e reamintita de trei ori:

   Aleşi... prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultare... Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă... prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele...

   Dumnezeu cere ascultare de la copiii Lui. Aceasta se arată printr-un duh de atârnare care dă de-o parte voinţa proprie. Calităţile principale ale firii sunt atârnate de Dumnezeu sau dependenţa şi supunerea.  

   Sufletele noastre n-au fost curăţite prin cunoaşterea adevărului ci prin ascultarea de adevăr.

   Şi, tot prin ascultare de adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu, sufletele noastre sunt curăţite în mersul nostru de fiecare zi. Este vorba de o primire cu o inimă bucuroasă a voii lui Dumnezeu şi nu de o supunere prin constrângere. A iubi pe Dumnezeu înseamnă a iubi poruncile Lui şi a căuta să faci ce-I este plăcut!

   2. VEGHEREA ŞI CUMPĂTAREA

   Domnul, în mai multe rânduri a îndemnat pe ucenicii Săi să vegheze, în deosebi în Grădina Ghetsimani. Deşi El îi rugase să vegheze împreună cu El, ei au adormit. Astfel Domnul, a trebuit să le spună:

   'Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca sa nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă. '

   Duhul e plin de râvnă, are toată dorinţa de a veghea împreuna cu Domnul dar carnea aceasta e neputincioasă, e fără putere şi nu poate nimic. Trebuie veghere şi rugăciune! Vigilenţa e legată de rugăciune:

   'Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea'. '... vegheaţi şi rugaţi-vă... ' 'Vegheaţi dar... Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi! '

   CUMPĂTAREA, constituie una din condiţiile morale cele mai importante ale pregătirii de luptă. Ea nu se aplica doar pentru mâncare, băutură, ci implică un control de sine al tuturor lucrurilor vieţii. Cumpătarea e una din însuşirile fiilor zilei. Pentru ca să fim astfel, apostolul Pavel ne spune să fim treji şi să veghem.

   3. TĂRIA, FERMITATEA

   Calitatea aceasta e amintită de trei ori în teztele citate. Ca să înfrunte lupta, credinciosul trebuie să fie bine întărit în credinţă, adică în adevăr. Vedem, prin învăţăturile apostolului Pavel catre Timotei, că se poate îndepărta cineva de la credinţă, se poate abate de la adevăr, se poate rătăci de la credinţă, ceea ce duce la un naufragiu cu privire la credinţă, la negarea credinţei, la încălcarea credinţei; în timpurile din urmă falşii creştini se vor lepăda astfel de credinţă şi vor fi găsiţi nevrednici.

   Având în vedere această crestere a răului, credinciosul e îndemnat să păstreze credinţa, să urmărească credinţa, să fie o pildă de credinţă, să se lupte lupta cea bună a credinţei, în aşa fel încât să dobândească o mare îndrăzneală în credinţa care este în Isus Hristos.

   Acolo unde, Adevăul LIPSEŞTE, foarte uşor omul se poate lăsa târât omul de rătăcirea nelegiuiţilor!