Oriunde vei fi şi ori încotro vei merge omule, eşti un nenorocit, daca nu te întorci la Dumnezeu. De ce te necăjeşti că nu-ţi merg treburile cum voieşti? Cui îi merg toate dupa voie? Nici mie, nici ţie; nimănui de pe pământ. Nimeni nun e fără necazuri şi fără griji, nu este nciunul măcar, fie el rege, fie ce ar fi. Ce gândeşti? A cui soartă e mai bună? Negreşit a celui ce poate să sufere pentru Dumnezeu.

   În slăbiciunea şi nepriceperea lor, mulţi ziceau despre câte cineva: ' Iată un om fericit! Ce bogat, ce mare, ce sus pus este! ' Dacă însă ţi-ai întoarce privirile spre bunurile cereşti, ai vedea ca toate bunurile pământeşti nu sunt nimic faţă de ele; mai întâi, pentru că cele pământeşti sunt trecătoare, şi al doilea, pentru că, neputându-se stăpâni decât cu frică şi cu griji, sunt mai mult o povară. Fericirea omului nu stă în a avea multe bogăţii; o stare de mijloc îi este îndeajuns. Drept judecând, viaţa omului pe pământ este un chin mai ales pentru cine doreşte să înainteze pe calea credinţei; căci acela simte mai bine ca oricine şi vede mai lămurit ca oricine neputinţa şi stricăciunea firii pământeşti. A mânca, a bea, a veghea, a dormi, a se odihni, a lucra şi a fi supus la toate celelalte trebuinţe fireşti, ajunge o greutate pentru cel ce are parte de o necurmată legătură cu Dumnezeu şi ar fi bucuros să scape de ele, ca şi de păcat.

   Adeseori omul dinlăuntru este greu apăsat de trebuinţele trupului. De aceea, proorocul zice 'Scoate-mă din necazul meu'. Vai de cei ce nu-şi cunosc stricăciunea firii lor şi de doua ori vai de cei ce iubesc această stricăciune şi această viaţă ticăloasă! Sunt mulţi care, muncind din greu sau cerşind abia trăiesc de pe o zi pe alta şi totusi, atât de mult ţin la viaţa aceasta că s-ar lepăda bucuros de Împărăţia lui Dumnezeu, dacă ar putea sa trăiască veşnic pe pământ.

   O, cât de nebuni şi necredincioşi cu inima sunteţi! Atât de mult v-aţi cufundat în cele pământeşti că nu gustaţi decât ce este ţărână! La sfârşit veţi cunoaşte cu durere ce lucruri josnice şi lipsite de valoare aţi iubit. Nu tot aşa au făcut sfinţii şi credincioşii, prietenii lui Cristos; ei nu căutau la ceea ce le place cărnii, nici la ceea ce strălucea în veacul lor; ci toată nădejdea şi toată năzuinţa lor erau după lucrurile de sus, care rămân în veci. Da, dorinţa lor se înălţa spre bunurile nevăzute şi nepieritoare, şi nu lăsau ca dragostea de cele văzute şi trecătoare să pună stăpânire pe ei şi să-i atragă în jos pe pământ.

   Suflete, este timpul sa apuci pe calea credinţei; nu e trecută vremea nici ceasul. Dar de ce amâi din zi în zi sa te hotărăşti pentru Dumnezeu? Scoală-te şi începe odată, zicând: Acum este vremea de lucru, acum este vremea de luptă, acum este vremea potrivită să încep o noua viaţă. Dacă au năpădit peste tine durerile si necazurile zi:   IATĂ VREMEA POTRIVITĂ SĂ ÎNCEP O NOUĂ VIAŢĂ! TREBUIE SĂ TREC PRIN FOC ŞI APĂ ÎNAINTE DE A PUTEA PUNE PICIORUL PE PĂMÂNTUL ÎNVIORĂRII.

   Dacă nu vei fi un om hotărât, nu vei putea birui păcatul!

   Câtă vreme locuim în acest trup de carne, nu putem fi scutiţi de amărăciuni şi dureri. Pierzând prin pacat nevinovăţia, am pierdut si adevărata fericire.

   Dar, trebuie să avem răbdare şi să aşteptăm îndurarea lui Dumnezeu 'până vor trece nenorocirile' şi 'ce este muritor va fi înghiţit de viaţă'.

   Cât de mare este slăbiciunea omului! Cât de pornit este el spre păcat! Astăzi îţi mărturiseşti pacatele, mâine le faci din nou. Acum îţi pui în gând sa te laşi de cutare păcat, şi peste un ceas faci aşa ca şi cum n-ai fi făgăduit nimic. Pe buna dreptate trebuie sa ne smerim şi să nu socotim că suntem ceva când suntem aşa de slabi şi nestatornici.

   Curând putem pierde prin nepăsare ceea ce am dobândit prin har cu multă osteneală.

   Ce va fi de noi la sfârşitul vieţii noastre, dacă la începutul ei ne rătăcim aşa de repede? Vai de noi daca punem mâinile în sân şi ne dedăm la odihnă, când în viaţa noastră nu se vede adevărata sfinţenie!

   Este nevoie să începem iarăşi de la început şi să intrăm ca ucenici în şcoala vieţii sfinte, căci în felul acesta s-ar arăta dacă mai este în noi vreo nădejde de îndreptare şi de înaintare în viaţa sfântă.