Mă refer la verbele a dori, a ști și a putea și la combinațiile posibile între ele.

Ideal ar fi ca oamenii să dorească ceea ce știu (că este bun, drept, profitabil) și ceea ce pot și obține sau realiza (nu numai dori). Experiența îi arată însă deficitari, fie la una din acțiunile de mai sus, fie la una din combinațiile între ele.

Deși va suna ca generalizare, ori nejustificată simplificare, am putea spune despre copii că ei doresc, dar fără a ști (ce, cum, de ce, când) și fără a putea realiza ce-și doresc (fiind astfel dependenți de părinți). Lipsindu-le știința, ar fi o anomalie ca ei să poată obține lucrurile pe care, în lipsa lor de maturitate, le doresc.

Adulții, în schimb, știu bine ce doresc și au, în general, și puterea de a obține obiectele dorinețelor lor. Orice eroare însă, cât de mică, strecurată în dorința, ori știința lor, îi poate conduce la primejdii, excese și eșecuri (tocmai fiindcă au puterea să-și împliească dorința). Oare nu se comit în vremea vârstei adulte cele mai regretabile erori, cu cele mai grave consecințe?

La bătrânețe, oamenii doresc mai puțin, știu mai bine (ce, de ce, când și cum), dar puterea de a obține lucrurile dorite le scapă printre degete. Ei stau la dispoziție ca o sursă de știință pentru alții, acumulată atât din experiența vieții, cât și din procesul de instruire. Dacă această cunoștință a lor este sondată și valorificată de urmași, este o altă chestiune.

Numitorul comun al celor trei vârste rămâne dorința, în timp ce știința și puterea reprezintă cele două variabile care intră în combinație, în funcție de vârstă; trăsătura forte a copiilor fiind dorința, a adulților puterea și a bătrânilor știința.