Mai întâi, Cuvântul lui Dumnezeu îi oferă păcătosului condiţiile pregătitoare de pace, apoi, prin Evanghelia scrisă şi propovăduită, devine instrumnetul realizării acestei binecuvântări.

   Evanghelia este tiparul inimii lui Dumnezeu; si făgăduinţele ei minunate sunt adevăruri cereşti traduse în limbajul omenesc. În ele sunt puse de acord scopurile de dragoste şi milă ale Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt pentru recâştigarea, prin Isus, a omului pierdut. Aceste făgăduinţe sunt expuse vederii credinţei noastre, astfel încât să le putem crede şi să ştim că Tatăl L-a împuternicit pe Fiul Său să propovăduiască pacea Sa şi apoi s-o obţină prin moartea pe cruce. În final, Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt pentru a pecetlui aceste făgăduinţe asupra fiecăruia care crede scrisoarea de acreditare a lui Isus -minunile atestate şi mărturia Bibliei- şi-L primeşte ca Mântuitor prin credinţă neprefăcută.

   Omul vinovat este înconjurat din toate părţile de un potpo de mânie -fără nici o speranţă de ajutor- până când Evanghelia, asemenea unui porumbel, aduce ramura de măslin a păcii şi-i spune că apele şi-au schimbat cursul, iar potopul mâniei revărsat asupra lui, datorită păcatului, s-a abătut asupra lui Cristos. Deoarece Cristos a fost făcut blestem pentru noi, prăpastia care închidea drumul nostru spre Dumnezeu a fost acoperită, iar acolo unde se vedea apă, noi găsim acum pământ uscat numit O CALE VIE, pe care poate trece orice păcătos care crede şi se pocăieşte. Isus Se oferă El Însuşi ca garant şi mediator pentru a schimba pentru noi dreptatea lui Dumnezeu în dragostea şi favoarea Lui.

   'Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos. '

   Noi suntem pe deplin îndatoraţi Scripturii pentru descoperirea acestor adevăruri referitoare la justificare şi pace. Filozofi ca Cicero şi Aristotel manifestă o adâncă tăcere asupra subiectului: ei nu sunt capabili să-i spună păcătosului cum poate găsi pacea cu Dumnezeu. Această împăcare care nu poate fi găsită nici în legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Adam, care îl închide pe păcătos într-o temniţă întunecată de disperare şi care-i spune să nu aştepte nimic altceva decât mânia unui Dumnezeu drept.

   Pavel ne face cunoscut faptul că numai Cristos aduce  LA LUMINĂ VIAŢĂ ŞI NEPRIHĂNIREA, PRIN EVANGHELIE. Ea stătea ascunsă în pântecele scopului lui Dumnezeu până când a venit Evanghelia şi ne-a descoperit-o, după cum soarele dă la iveală un lucru care nu putea fi văzut făra lumina. Prin urmare, oferta de pace a lui Dumnezeu este numită O CALE VIE dar şi O CALE NOUĂ SI VIE PE CARE NE-A DESCHIS-O EL - aşa de noua încât inima omului n-a avut nici cea mai mică idee despre ea până când nu i-a descoperit-o Evanghelia:

   'Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei. '

   Înainte ca pacea să poată fi încheiată între Dumnezeu şi om, amândoi trebuie să se pună de acord cu următorul lucru: Dumnezeu iartă, iar păcătosul trebuie să accepte şi să îmbrăţişeze pacea în condiţiile lui Dumnezeu.

   Dar cum se poate face acest lucru? Inima omului este atât de adâncită în vrăjmăşie faţă de Dumnezeu încât este nevoie de o putere echivalentă cu cea care să mute munţii şi stâncile dintr-un loc în altul, pentru a putea smulge inima din acel pământ rău. Unealta puternică a lui Dumnezeu care îndeplineşte această lucrare este Evanghelia propovăduita. Ea este carul în care intră triumfător Duhul Sfânt în inimile oamenilor - numit SLUJBA DUHULUI. El face o inima nouă, în acelasi mod în care a creat la început lumea prin Cuvântul Său rostit.

   Aceasta este ziua puterii lui Dumnezeu când El pune dorinţa în inima poporului Său şi-i determină pe ei care aveau implantate seminţele războiului să devină prietenii Lui. Putere nemaiauzită! Este ca şi cum sunetul tobei unei armate ar produce un aşa efect încât duşmanii să-şi arunce armele şi să încheie pace cu cei contra cărora au luptat cu atâta furie. O astfel de putere ascunsă însoţeşte Evanghelia. Ea nu numai că parează loviturile de sabie pe care păcătosul le îndreaptă spre Dumnezeu, dar smulge deopotrivă şi vrăjmăşia din inima lui şi-l aduce în genunchi pe cel mai mare razvrătit, făcându-l să dorească umil pacea Evangheliei. Ea face ca păcătosul să devină atât de ascultător de chemarea adresată de Dumnezeu prin Evanghelie, încât imediat el îndepartează îmbrăţişările strânse ale poftelor lui dragi, care nu-l mai pot ţine nici o clipă departe de Dumnezeu.