Liberatatea are un preţ. Păsările ar prefera să zboare printre copacii unei păduri, chiar în anotimpurile răcoroase, decât să trăiască într-o colivie aurie, unde să fie răsfăţate.

   Unii oameni sunt atât de ataşaţi de modul lor de viaţă pământesc, încât se supun acestuia şi îi permit să le dicteze standardele fericirii. Curând, ei devin sclavii materialismului 'INIMILE LOR UMBLĂ DUPĂ POFTELE LOR' şi, deoarece stăpânul lor este banul, inimile lor îl caută, precum un câine care îşi urmează peste tot stăpânul.

   Alţii sunt dominaţi de reputaţia lor; ei nu se pot bucura de nimic, până când nu ocupă pretutindeni locul de cinste. Haman era un astfel de om - el era favoritul curţii care obţinuse inelul regelui pentru a pecetlui un decret pentru masacrarea a mii de oameni nevinovaţi, numai pentru a-şi satisface propria ambiţie. Iar când un biet evreu a refuzat să plece înaintea lui, a fost atât de rănit în mândria lui încât toate celelalte realizări păreau fără însemnătate. ('Dar toate acestea n-au nici un preţ pentru mine' spunea Haman 'câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, iudeul acela, şezând la poarta împăratului').

   Există şi o a treia categorie de oameni care sunt prinşi în cursa plăcerilor; în tot ce fac, ei au un singur scop: 'să ne distrăm bine'. După cum papura creşte în baltă, iar peştele trăieşte în apă, aceşti oameni nu pot trăi fără plăcerile lor. Dacă îi separi de ele, inima lor se împietreşte, precum cea a lui Nabal.

   Acum libertatea duhului de care noi vorbim sfărâmă toate aceste lanţuri şi-l eliberează pe creştin de orice fel de sclavie; ea îl învaţă să accepte orice lucru trimis de Dumnezeu.

   Dacă are parte de bogăţie, el ştie cum SĂ TRAIASCĂ ÎN BELŞUG. Chiar dacă ar fi aruncat din şaua plăcerii, piciorul lui n-ar rămâne atârnat de scară, iar sufletul lui nu va fi târât de plăcere cu un egoism plângăreţ. Prin har, el este un om liber şi se poate lipsi de lucrurile materiale atâta timp cât se bucură de compania lui Cristos.

   Pavel trăia această libertate care vine numai de la Duhul Sfânt: TOATE LUCRURILE ÎMI SUNT ÎNGĂDUITE, DAR NIMIC NU TREBUIE SĂ PUNA STĂPÂNIRE PE MINE'.

   El era indiferent faţă de lucrurile acestei vieţi - onoare sau dezonoare, belşug sau sarăcie, viaţă sau moarte. El era convins că un slujitor al lui Cristos n-ar trebui să iubească atât de mult belşugul, încât să nu poată primi sarăcia, nici să nu fie atât de atras de pământ, încât să înlăture orice gând referitor la moarte.

   Totodată, Pavel nu s-a lăsat copleşit de suferinţă, încât să-şi dorească eliberarea prin moarte.

   Viaţa unui creştin este călăuzită de un duh minunat, dacă el alege mai degrabă să accepte şi să îndure experienţele neplăcute, decât să le evite sau să fugă de ele.