'Păziţi de puterea lui Dumnezeu'-3-
Autor: Andrew Murray  |  Album: Predare totală  |  Tematica: Controverse
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 28/11/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
'Păziţi de puterea lui Dumnezeu'-3-

   Unii oameni cred astfel: Dumnezeu mă păzeşte în vreme de încercări, dar în perioade de prosperitate nu am nevoie de paza Sa; atunci uit de El şi mă îndepărtez. Alţii, din contră, gândesc opusul. Ei îşi zic: 'Când lucrurile merg bine si paşnic pot să mă ţin de Dumnezeu, dar când vin încercări grele, într-un fel sau altul voinţa mea se revoltă şi atunci Dumnezeu nu ma păzeşte. Dar eu vă aduc vestea ca atât în prosperitate cât şi în greutăţi, atât pe soare cât şi pe întuneric, Dumnezeul tău este gata să te păzească în orice clipă. Dar pe de altă parte sunt unii care gândesc despre această ocrotire cam aşa: ' Dumnezeu mă păzeşte de păcate mari dar nu am pretenţia ca El să mă păzească şi de cele mărunte. Există păcatul iuţimii. Nu mă aştept ca Dumnezeu să-l învinga pe acesta. ' Atunci când auzi de cineva care a fost ispitit şi s-a rătăcit căzând în beţie sau comiţând crimă, Îi mulţumeşti Lui Dumnezeu pentru puterea Sa ocrotitoare. 'Aş fi putut ajunge ca omul acela', îţi vei spune, 'dacă Dumnezeu nu m-ar fi păzit. ' Şi crezi ca te-a putut păzi de beţie sau crimă. Şi atunci de ce nu crezi că Dumnezeu te poate păzi de izbucniri ale firii? Ai considerat că aceasta are o mai mică importanţă, nu ţi-ai adus aminte că marea poruncă a Noului Testament este 'SĂ VĂ IUBIŢI UNII PE ALŢII CUM V-AM IUBIT EU PE VOI. ' Şi atunci când ies la iveală nervii tăi, judecata ta pripită şi cuvintele aspre, tu păcătieşti împotriva celei mai înalte legi - legea dragostei lui Dumnezeu. Şi cu toate acestea spui: 'Dumnezeu nu ma va păzi, Dumnezeu nu poate sa ma păzească', nu, nu vei zice 'Dumnezeu nu poate' dar vei zice 'Dumnezeu nu ma păzeşte de cutare lucru'. Poate ca vei zice: 'El poate, dar este ceva în mine care nu poate şi pe care Dumnezeu nu-l îndepartează.

   Vreau sa-ti pun o importantă întrebare: 'Ar putea trăi credincioşii o viaţă mai sfântă decât de trăieşte în general? ' Ar putea experimenta credincioşii puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu întreaga zi pentru a-i îndeparta de păcat? Ar putea să fie păstraţi credincioşii în p«artăşie cu Dumnezeu? Şi vă aduc un mesaj din Cuvântul lui Dumnezeu prin aceste cuvinte: 'PĂZIŢI DE PUTEREA LUI DUMNEZEU'. Nu există condiţie de calificare pentru ele. Semnificaţia lor este că atunci când te încrezi absolut şi te predai total omipotenţei lui Dumnezeu, El te va păzi cu cea mai mare bucurie.

   Unii oameni cred că nu vor reuşi niciodată ca fiecare cuvânt al lor să fie rostit spre slava lui Dumnezeu. Însă aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu de la ei, ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la ei. Dumnezeu este dispus să aşeze o pază la gura lor iar dacă Dumnezeu va face aceasta atunci nu va putea El să păzească buzele şi limbile lor? BA DA! Şi o va face pentru aceia care se încred în El. Ocrotirea lui Dumnezeu este atotcuprinzătoare. DUMNEZEU TE POATE PĂZI DE ORICE PĂCAT.

   În al doilea rând, dacă doreşti să înţelegi această ocrotire, nu uita că nu este doar atotcuprinzătoare ci este o OCROTIRE ATOTPUTERNICĂ. Dumnezeu este atotputernic si Atotputernicul Dumnezeu Se oferă sa lucreze în inima mea, să realizeze lucrarea de ocrotire, si doresc să mă leg de omnipotenţă sau mai degraba de Cel Omnipotent, de Dumnezeul Cel Viu, si să-mi ocup locul în căuşul palmei Sale. Citiţi Psalmii şi meditaţi la minunatele gânduri din mutele expresii folosite de David; ca de exemplu, când vorbeşte despre Dumnezeu ca fiind DUMNEZEUL NOSTRU, CETĂŢUIA NOASTRĂ, SCĂPAREA NOASTRĂ, TURNUL NOSTRU DE SCĂPARE, TĂRIA NOASTRĂ, MÂNTUIREA NOASTRĂ.

   David avea viziuni minunate despre Dumnezeu Cel Veşnic, despre cum este El Însuşi adapostul sufletului credincios, despre cum îl ia El pe credincioş şi îl ocroteşte în palma Sa şi la umbra aripilor Sale. Şi tocmai acolo a şi trăit David.

   Iar noi, care suntem copiii Rusaliilor noi, care L-am cunoscut pe Hristos şi sângele Său şi Duhul Său Cel Sfânt trimis din ceruri, noi cum de cunoaştem aşa de puţin ceea ce înseamnă a umbla tremurând pas cu pas cu Dumnezeul Cel Atotputernic ca Ocrotitor al nostru?

Ar fi bine sa fim copii ai Cincizecimii, dar unii nu au experimentat puterea Duhului Sfant
Adăugat în 30/11/2018 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1522
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni