1). Introducere.   Această Evanghelie[1]  face legătura între cele două Testamente. Se leagănă în Vechiul Testament de unde culege profeţiile împlinite despre prima venire a lui Hristos şi apoi  balansează în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu.   Autorul este  Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. În limba greacă[2] numele este Malthias, este un nume semit şi însemnă „ Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor, devine ucenicul lui Isus, iar tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia  Ideea  principală.   Matei prezintă programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este caracteristică acestei Evanghelii.   Împărăţia era aproape în persoana Regelui, venirea Împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său.  „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). Numele bisericii nu este sinonim cu Împărăţia Cerurilor, cu toate că biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei 13). Expresia Împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu Împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii. Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Isus În anul 4 B. C.  numit şi   „Anno Domini”  sau  în anul Domnului”, s-a născut Isus în Betleem.  Patru sute de ani  a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu între Vechiul Testament  şi Noul Testament.    Cu toate că această perioadă este marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Dumnezeu pregătea lumea pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu, civilizaţia greacă, Imperiul roman[3] şi mulţimea clarvăzătorilor orientului, toţi erau  pregătiţi pentru venirea unui mântuitor, în aşa fel încât aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca fiind „împlinirea timpurilor” (Gal. 4:4).   Isus Cristos[4] împarte istoria omenirii în două:  B. C. şi D. C,  El fiind punctul central. Evenimente necomutabile în istorie sunt:   Revelaţia Generală, Revelaţia Specială, apoi urmează: Canonizarea, Păstrarea Traducerea Observarea,  Insuflare,   Inspirare,   Iluminare,    Interpretare şi Aplicare. Cu privire la Mesia,     Isus Cristos, evenimentele înseamnă Întruparea,   viaţa şi învăţăturile lui Isus,     Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia pe care o are astăzi sus în cere la dreapta Tatălui de autoritate şi putere ca Rege Mare Preot şi Mijlocitor. În ceea ce priveşte  Biserica   se poate afirma că  naşterea Biserici, s-a petrecut la Rusalii,   urmează mărturia şi viaţa   Bisericii care este deja istorie  trecută, prezentă şi va fi în viitor.  Evenimente nerepetabile în istorie sunt:   vorbirea directă al lui Dumnezeu cu omul,   vorbirea prin profeţi, scrierea Vechiului Testament,  Întruparea,   Moartea şi Învierea şi Înălţarea lui Isus la cer, Arătările lui Isus după Înviere, ucenicii,   apostolul Pavel, scrierea Noului Testament şi mai târziu definirea Canonul. Legătura dintre  Vechiul şi Noul Testament[5]. Între cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai vorbeşte prin proroci ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat o „ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea  lui Dumnezeu dată prin Moise şi prorocii,   în plus tradiţia rabinică care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite. Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo – Persan, la începutul evangheliilor Imperiul  Roman era noul conducător. Facem o scurtă prezentare[6] a istorie dintre cele două Testamente. „480 Î. C. Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a fost înfrânt în bătălia de la Salamis. Aceasta a fost ultima încercare a estului de a domina lumea.   - 333 Î. C. Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la victorie împotriva persanilor la Issus.   - 332 Î. C. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul. I s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. - 323 Î. C. Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru generali ai săi. 320 Î. C. -             Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter.   – 312  Î. C.      Selucius fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon. - 203 Î. C. Antioch cel Mare cucereşte Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic (Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti.   - 166 Î. C. Preotul Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei. Acesta este începutul perioadei macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit ciocanul, a fost cel care a organizat revolta. -  63 Î. C. Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Isus.   - 40 Î. C. Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod.   - 37 D. C.             Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot macabean.   - 31 Î. C. Cezar Augustus devine împăratul Romei.   - 19 Î. C. Începe construirea templului lui Irod. 4 Î. C. Anno Domini - în anul Domnului, s-a născut Isus în Betleem”. În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea  Domnului Isus sunt: „1. Fariseii  care  s-au ridicat  pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în politică. 2. Saducheii   erau dintre cei bogaţi; gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. 3. Cărturarii   erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul legii. 4. Irodianii   erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron”. Mai existau Esenienii, Zeloţii, şi altele partide mai puţin importante.   Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alexandria din Egipt (285 – 247), de şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, adică şaptezeci. Pe timpul lui Isus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for conducător în domeniu social şi religios era Soborul.   Redactarea cărţi[7] a fost făcută cam prin anii 50, iar Matei s-a aplecat asupra perspectivei  înţelegerii evreilor ca ei înţeleagă Evanghelia lui Isus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii că evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui Isus  din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu. Versete Cheie în Evanghelia după Matei din care redăm câteva sunt:   Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape. ” Matei 5:17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Matei 5:43-44). Rugăciunea Tatăl Nostru ( Matei 6:9-13), Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? , Cele două porunci: (Matei 22.7-40),  Matei 27.1: „După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.” (Matei 28.5-6) „Matei 28.9-20: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Puncte de repere[8] în Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni: primul este când Isus învăţa norodul Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează o altă etapă din viaţa lui Isus. Matei 16:21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură Isus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În evanghelia după Matei avem 8 pilde ca: Pilda semănătorului, Grâul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara, Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului.   Legături[9]. În Evanghelia după Matei au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Isus Hristos ca fiind Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Isus, David respectiv Avram. De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea din fecioară a lui Isus (Isaia7; 14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica 5:2), întoarcerea Lui din  Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Isus printre neamuri ( Isaia 9:1-2,0:1-3), vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)” Aplicaţia practică a Evangheliei După Matei este că ne învaţă principalele  elemente de studiu, şcoală, învăţături, şi ucenicie, ale creştinismului.   Isus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între care cărturarii, iudeii şi fariseii, care au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au recunoscut în Persoana lui Isus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Evreii doreau un Mesia în termenii lor umani, care să îi scape de jugul roman. În această greşeală poate să cadă şi credincioşii care vor să experimenteze, dragostea, mila Harul Domnului, în timp ce respingem alte calităţi ca şi urgia, justiţia, mânia lui Dumnezeu, doar pentru a ne simţii bine, şi concepem un Hristos, după standardele omului, iar un  asemenea Dumnezeu, nu este altceva decât un idol creat de propria noastră minte. Evanghelia după Matei[10]  ne prezintă în capitolele 5-7, portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor, etica Împărăţiei. Isus trece dincolo de Litera Legii, în adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi se situează deasupra Legii lui Moise. De fapt în Evanghelia lui Isus găsim cinci discursuri dintre care primul este discursul etic. Dar pentru a înţelege promisiunea din  Geneza 3:15  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” trebuie să ne uităm la felul în care Dumnezeu se descopere oamenilor şi îşi duce planul la îndeplinire tot printr-o femeie. Acest verset are o dublă semnificaţie o promisiune dar şi o închinare falsă paralelă în istorie. Fericirile  fac parte din discursul Etic, de la începutul lucrării lui Isus Cristos el este invitaţia de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu fiind  singura soluţie posibilă.    Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Împărăţia lui Dumnezeu  este locul peste care Dumnezeu este Împărat  şi poporul peste care Dumnezeu este Împărat  noi fiind cetăţeni ai cerului, iar în acesta calitate standarde, invitaţie  binecuvântări, calităţi şi rezultate. În Matei. Cap  5-7 avem două grupuri distincte,   mulţimea şi ucenicii iar Discursul Etic este adresat ucenicilor. Prin mandatul din Matei 28:18-20, se conturează formarea unui popor din orice limbă, rasă, seminţie, etc. Predica de pe Munte este de natură polemică cu privire aplicarea Legii  cu cei ce trebuiau să fie depozitarii Cuvântului lui Dumnezeu, liderii religioşi din vremea aceea, care de fapt nu erau. Isus Cristos a dat în vileag falsul în opoziţie cu adevărata împărăţie, practicată de fariseii de atunci: Matei 23:13 „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre”. 14 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă. 15 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât Sunteţi voi înşivă”.   În contrast Isus arată că  adevărata Împărăţie este fondată pe principiile din „Predica de pe Munte” (Matei cap 5 şi 7).    De asemenea Isus se plasează deasupra Legii. Ioan 1:17  „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.    În concluzie în (Matei 5:20), Isus Cristos declară sistemul fariseistic, inoperant pentru a duce pe cineva în Cer. Luther spune despre „Predica de pe Munte” că ne conduce la pocăinţă.   Karl Marx  afirmă că Predica de pe Munte este o etică  corectă dar nu în sens religios. Întrebarea care se pune este dacă Predica de pe Munte  este relevantă pentru noi astăzi. Răspunsul este  DA  pentru că în prezent este cuprins şi viitorul. O întrebare este ce este fericirea, iar răspunsul trebuie căutat  în spaţiul Scripturii pentru a afla adevărul corect. Noi o putem definii în multe feluri ca o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină, în urma unei alegeri, dar ea este ceva  efemer. Răspunsul trebuie cătat în Biblie. Psalmi 1:1  Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! 2  Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! . În limba greacă[11] cuvântul ferice înseamnă „bunăstare și prosperitate spirituală”, o bucurie puternică, intensă şi mare a sufletului. Oamenii care vor experimenta prima parte a stării de „fericire”  „(cei săraci, cei care plâng, cei blânzi, cei flămânzi după neprihănire, cei milostivi, cei cu inima curată, cei împăciuitori și cei persecutați)”, vor avea parte  în viitor  în „Împărăția cerurilor, de mângâierea, moștenirea pământului,   vor fi săturaţi, mila,   posibilitatea de al vedea pe Dumnezeu, au chemarea ca fii ai lui Dumnezeu şi o moștenirea ai Împărăției” Pentru acest lucru este necesar să aibă  parte de mântuirea dată de Dumnezeu prin Cristos.   Fericirile sunt descrise la timpul prezent dar ancorate puternic în viitor, în veşnicii. Personajele descrise se Isus care vor face parte din Împărăţia Cerurilor trebuie să aibă un caracter, conduită contrar diferită  în opoziţie de cei care nu vor face parte din Împărăţia Cerurilor. Matei 5:20  „Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”. De asemenea nu se acceptă o religie de suprafaţă. Matei 7:21  „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”. În cadrul Predicii de pe Munte Isus rosteşte opt fericiri ( Matei 5:3-12), care sunt stări ale credinciosului acum şi în viitor. Dumnezeu ne-a creat fiinţe libere şi avem posibilitate de alegere în această viaţă,   şi depinde de noi starea viitoare în care ne vom afla în veşnicii, binecuvântare sau blestem veşnic. De acea ne uităm la Psalmul unu în care David prezintă această realitate.

2). Alegerea[12] Psalmul 1:1-6 Orice om este interesat să obţină fericirea[13], cel puţin în termeni umani, dar şi după moarte, iar alegerea  se face aici pe acest pământ şi va genera destinul nostru veşnic. David punctează foarte bine destinul omului în funcţie de ce alege să cugete şi să facă pe acest pământ în timpul vieţii. În primul verset se prezintă practica omului fericit şi binecuvântat, iar în final ne este arătată o stare de binecuvântare  fără întrerupere, veşnică. Avem trei elemente: cuvântul Ferice, omul care Nu se duce  şi omul care nu se aşează. Se începe cu o negaţie care ne indică omul care  Nu face anumite lucruri. Vedem o progresie clară a omului care „nu se duce la sfatul celor răi”, „nu se opreşte pe calea celor păcătoşi” şi „nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori”. Progresia inversă este un regres, o degradare morală, declasare, depravare, etc.   Este bine să ascultăm de sfaturile oamenilor evlavioşi dar mai important este să ascultăm de Dumnezeu aşa cum a făcut Isus. Suntem în această lume, care nu se gândeşte la Domnul, iar dacă ascultăm de ”poveţele  lor ajungem pe calea pierzării. Păcatul însemnă  „ratarea ţintei „. Proverbe 14:12  „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte „. Biblia ne îndeamnă: “Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui…” (Isaia 55:7). Aşezarea oamenilor pe „scaunul celor batjocoritor”, îi pune în postura de atei, care neagă existenţa lui Dumnezeu, dar în mod curios au o ură faţă de creştini şi faţă de El, de o Persoană în care nu cred. Acesta este un paradox al ateismului pe care îl regăsi şi în ziua de azi. Ateismul vrea ca să se impună prin educaţie în şcoli sau alte forme prin care să distrugă creştinismul. Biblie ne spune ce se întâmplă cu aceşti oameni Proverbe 3:34: “Când are de-a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.” Acesta este o imagine negativă, iar credinciosul nu are voie să se însoţească cu oamenii răi. Dacă cineva se hărăneşte cu surogate bisericeşti, poate să ajungă într-o stare mai rea ca cea dinainte. Matei 12:45  „Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi…..”. Nu aşa se întâmplă cu omul care are sentimente de bucurie în contact cu Legea Domnului şi meditează la Cuvântul lui Dumnezeu. Toate relele societăţii în care trăim „lacrimile, durerea, suferinţa, inimile zdrobite, familiile destrămate, vieţile distruse”, sunt rezultatul călcării Cuvântului şi poruncilor date de Dumnezeu. 1 Ioan 5:3  „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu Sunt grele”. Libertatea la care am fost chemaţi nu înseamnă nicidecum să trăim în păcat. În noi trebuie să se vadă roadele Duhului Sfânt. Galateni 5:22  „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia”, 23  „blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege”. Nu este suficientă doar citirea Cuvântului lui Dumnezeu ci meditarea care poate să fie „zi şi noapte”. Acest aspect este valabil în toate timpurile. Iosua 1:8  „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune”. Doar aşa prin  Cuvântul lui Dumnezeu  devenim lut în mâna Olarului. Cuvântul lui Dumnezeu[14] trebuie să fie în inima noastră iar puterea și neprihănirea noastră vine din locul în care suntem sădiți. Cuvântul ”pâraie” este o hiperbolă, ce înseamnă belșug. Dumnezeu nu face economie ca și oamenii, iar cel care este binecuvântat este sădit,   primește ”apă”, viață din belșug, și devine un copac care aduce rod. Romani 6:22  ”Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică”. De asemenea se ia în discuție aspectul Nașterii din Nou, pentru creștini, iar pentru evrei credincioșii sunt ”. . un răsad al Domnului, ca El să fie slăvit”... (Isaia 61:3) Dumnezeu nu folosește copaci sălbatici ci copaci ”Născuți din Nou”.   Apa, sau”pâraie de apă” în Vechiul Testament semnifică Cuvântul lui Dumnezeu  care aduce rod.” Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să înmugurească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis.” (Isaia 55:10,1). Noi ne-am aștepta tot timpul la succese în ceea ce facem dar cuvântul ne spune că “îşi dă rodul la timpul lui ”.   Pe de o parte avem libertatea omului de a alege, iar sub alt punct de vedere ” Duhul Sfânt este cel care îi aduce pe oameni la Hristos,” iar cei care refuză vor primi verdictul la judecata lui Dumnezeu. Aici este vorba și de o gândire profundă și  de faptul că Dumnezeu cunoaște inima omului. Daniel 2:22  ”El descopere ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina... ”. La fel Pavel este conștient de mandatul său 1 Corinteni 3:7  ”aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu Sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească”. Creștinii au responsabilitatea de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu dă biruință.   Este bine să încercăm tot felul de metode, dar datoria noastră nu este de a câștiga suflete pentru Cristos ci  vestirea Cuvântului lui Dumnezeu. De asemenea este un timp în ”a aduce roade”, dar acesta nu eclude pregătirea pentru momentul respectiv cu timp și grijă, dar  oricum este lucrarea Domnului iar roada vine la timpul hotărât de El. Există ceva în noi care trebuie să se vadă și în afară tot timpul, în Noul Testament ”sare și lumină”, iar psalmistul spune că ” ale cărui frunze nu se veştejesc” Frunzele  verzi sunt mărturia noastră în fața lumii și ”Toţi copiii lui Dumnezeu au frunzişul mereu verde”.   De asemenea trebuie să fim consecvenți în ceea ce facem pentru Domnul și pentru noi “tot ce începe duce la bun sfârşit”. Aici  se poate să avem binecuvântări materiale, dar cele spirituale sunt esențiale iar ”Cel mai important lucru este să-L ai pe Hristos”. Marcu 8:36  ”Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?” Prosperitatea[15] în Vechiul Testament este percepută mai mult de ordin material dar și spiritual, doar în părtășie cu Domnul și o călăuzire a Duhului Sfânt, dar acțiunile omului determinata de eul personal sunt o pierdere de timp, bani și efort aruncați în vânt, Psalmul[16] unu ne prezintă alternativa vieții și cele două moduri de viață pe pământ, oameni buni, lipiți de Legea Domnului și oameni răi care va fi scoasă la lumină în ziua judecății. Ideea centrală fiind contrastul dintre cele două căi și finalitatea lor pentru fiecare om. În contrast este arătată  stare de agitație, de frământare, neliniște a celor răi, ei sunt ca și ”pleava,” pe care o împrăștie vântul. Ei sunt nestatornici în decizii și acțiuni cuprinși de frământare Isaia 57:21  „Cei răi n-au pace” zice Dumnezeul meu.” La judecata finală cei răi nu pot ține capul sus. Și atunci și azi există o comfuzie și nesiguranță în ceea ce privește ce este bine sau rău, fiindcă necredincioșii nu au o etică la care se pot raporta, ori numai Dumnezeu prin Scriptură poate să spune ce este bine sau rău. De asemenea Cuvântul Lui nu se schimbă  fiind valabil peste orice generație sau loc de pe pământ. La fel El știe căile omului Iov 34:21  ”Căci Dumnezeu vede purtatea tuturor, priveşte paşii fiecăruia. 22  Nu este nici întuneric, nici umbră a morţii, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea”. Răutatea[17] lor este demascată în mijlocul oamenilor credincioși  și în ziua judecății  de apoi. Matei 25:41  ”Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Din  păcate[18] ei vor fi pierduți pentru o veșnicie întreagă, iar Biblia ne avertizează să intrăm pe poarta cea strâmtă Matei 7:13  ”Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea”. Oamenii care spun ceva de genul ”ce va fi cu toți ceilalați se va întâmpla și cu  mine”, adică merge prim viață pe poarta și calea ce sunt late, nu cred în Dumnezeu spun că El este bun, dar ignoră faptul că este drept și sfânt, dar Dumnezeu nu va accepta oameni păcătoși în cer ci destinația lor va fi Iadul cel veșnic. Această[19] stare de lucruri, destinul omului este stabilit de felul în care fiacare om se raportează la Dumnezeu iar o viață de păcat nu poate să ducă omul decât în Iad. Omul neprihănit își recunoaște păcatul, și îl duce la Crucea lui Cristos pentru a primi iertare astfel acceptă pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor.   Cel rău din contră refuză săși recunoască păcatul, nu își pleacă genunchiul în fața Creatorului, el ține mai mult la păcatul lui și în acest fel își decide,   determină,   și hotărește soarta. Există[20] o semnificaţi teologică cu privire la doctrina creării omului, el este creat şi nu pote fi independent ci legat de voinţa celui care l-a creat, adică Dumnezeu, din care decurg multe aspecte de ordin spiritual. Omul face parte din creaţie, dar are un loc unic fiind făcut după Chipul lui Dumnezeu. De asemenea există o fraternitatea între oameni  şi trebuie să vedem în ceilalţi oameni, nu rivali ci semeni şi avem porunca a doua „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi,” legată de prima poruncă,   ori poruncile  nu pot funcţiona independent una faţă de cealaltă. Omul nu are o poziţie dominantă în univers, fiindcă Dumnezeu a pus în noi toate realizările umanităţii, dar are şi limitări precise care decurg din natura omului, şi mediul în care l-a pus Dumnezeu fiind creaturi finite. Deşi omul are o natură păcătoasă, ea poate fi minunată prin Isus Cristos.   Cele două tipuri de oameni buni și răi sunt puși în contrast dar fiecare are posibilitate de alegere. Ioan 3:19  ”Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele”.

3). Săgeata Timpului Evrei 9:27  ”Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”,   Timpul în acepțiunea modernă este o categorie filozofică care înseamnă ”durata[21], succesiunea și simultaneitatea proceselor, interval dintre două momente măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere” Timpul este o mărime fizica abstracta, [22] durata de timp  dintre două evenimente, definită în baza unei mișcări care se paste măsura”. Ca și exemplu avem deplasarea luminii între două oglinzi paralele, durata de rotire a pământului. Geneza 1:14  ”Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii” Ca și instrument de măsură noi folosim ceasul, dar problema este că trebuie să existe o ființă rațională care să facă acest ceas și să măsoare durata de scurgere a timpului. Dacă[23] avem un film despre ceva anume,”mișcarea planetelor în jurul Soarelui și am rula filmul înainte și înapoi”, ori  privind numai filmul respectiv nu am reușii să determinăm direcția timpului. Există fenomene reversibile, ca exemplu mișcarea punctelor materiale sub efectul gravitației și fenomene ireversibile în sensul că timpul ”curge”  dinspre trecut spre viitor, de exemplu amestecarea a două lichide, două picături de cerneală în apă, vom determina ușor sensul de deplasare a timpului în mod corect. Există cel puțin trei puncte care definesc sensul de scurgere a timpului. Avem Sensul termodinamic în care entropia crește, Sensul psihologic, faptul că ne amintim trecutul dar nu și viitorul și Sensul cosmologic care ne indică faptul că Universul este în expasiune fapt amintit și în Scriptură Iov 37:18  Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată? Astăzi[24] oamenii leagă timpul de progres fără să fie siguri de acest lucru și nu mai sunt  convinși că există cineva care planifică progresul. Astfel de la o concepție optimistă despre lume, s-a ajuns la acceptarea unor mișcări necontrolate  și necorelate între ele în diferite planuri, politice economice, etc, dar nu este deloc așa Isaia 28:24-29 - 29  Şi lucrul acesta vine de la Domnul oştirilor; minunat este planul Lui, şi mare este înţelepciunea Lui.” Biblia ne spune Geneza 1:1  ”La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”,  deci există un început, un prezent și un viitor, iar timpul are o direcție clară. Ca și[25] o confirmare a ce spune Scriptura în cartea Genezei oamenii de știință au descoperit faptul că universul a fost creat printr-o explozie inițială originară, de energie și lumină. Dar lucru curios nu doar ”universul are un început în spațiu și timp”, dar ”origine universului a fost de asemenea un început pentru  spațiu și timp”,   și se afirmă faptul  că ”spațiul și timpul nu au existat înainte de Univers.” Oamenii de știință nu pot explica acest lucru. În cazul acest trebuie să se accepte o cauză non – materială sau spirituală.   Acesta cauza spirituală  are o existență care nu depinde de legile fizice. Deci Creatorul universului a fost o Ființă eternă, spirituală și cu putere de creativitate  ce nu se poate imagina. La început a fost gândirea și apoi materia, exact ce spune Biblia Ioan 1:1  ”La început era Cuvântul, …..” şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. ”. Calcularea timpului nu este ceva nou în istorie[26], concepția  grecilor despre timp  este circulară, iar singura semnificație a cercului  era existența cercului însăși  și salvarea omului însemna  cum să scape din el, fapt care era imposibil. În concepția grecilor despre timp avem, cinci afirmații de bază. Grecii nu erau interesați de trecut, nu manifestau un interes real pentru viitor, ca aspect istoric ei nu așteptau nimic nou. Legătura dintre timp și existența trupească era cosiderată un blestem, iar ”mântuirea” însemna eliberarea din cercul timpului. Pentru greci evenimentele istorice aveau un caracter ciclic, iar ”mântuirea” însemna eliberarea din cercul timpului prin gândire rațională.   Dar istoria omenirii se derulează ca şi un proces, dar acesta este unul controlat de Dumnezeu, care spre deosebire de alte zeităţi inutile din panteonul grecesc fiinţe  jumătate om jumătate divin, plini de imperfecţiuni ca şi oamenii, pe când Dumnezeul Bibliei  se prezintă ca un Dumnezeu care îşi iubeşte poporul, pe toţi oamenii (Ioan 3:16), fiecare fiinţă umană are valoare în ochii lui, El[27] fiind etern, vine din veşnicii fiind Imuabil are conştientă de sine (Exod. 3:14),   are auto-determinare (Efeseni 1:11).   Dumnezeu posedă viaţă (2 Tim. 1:10),   este inteligent (Fapte 15:18),    are un scop (Isaia 14:26-27),   se implică în acţiune (Ioan 5:17),    are  libertate (Efes. 1:11),    posedă sentimente (Ioan 3:16)  are voinţă (Ioan 6:38-39).   În  cazul acesta mântuirea[28] înseamnă salvarea sufletului dar şi a trupului uman prin ce a făcut Cristos la Cruce. În acest caz progresul este legat de timp, dar poate fi, şi este în cele mai multe cazuri un regres moral şi spiritual. Gordon H. Clark percepe acest progres în trei doctrine de bază. Progresul este un proces natural care a operat totdeauna, el trebuie „să aibă loc în toate domeniile”,   fiind necesar şi inevitabil. Cauzele acestui proces sunt „acumularea cunoaşterii, planificarea politică şi socială, şi evoluţia biologică”. În realitate lucrurile nu stau deloc aşa, cunoaşterea se poate pierde, planificare dă de cele mai multe ori greş, şi evoluţia biologică nu are suport ştiinţific real. Ştiinţa în sine este neutră dar omul o poate folosi în scopuri pozitive sau distructive, avem ca şi exemplu energia atomică folosită la centrale nucleare dar şi la bombe atomice. Învăţătura biblică[29] despre creaţie  ne spune  că lumea nu este eternă şi va avea o finalitate, fiind o expresie a voinţei şi acţiunilor   lui Dumnezeu. Apocalipsa 21:1  „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era”. Pentru greci materia era veşnică. Înainte de a vorbi despre doctrina creaţiei, trebuie să punctăm învăţătura despre providenţă care curge din  doctrina despre creaţie. Biblia afirmă că după ce Dumnezeu a creat lumea, chiar  dacă omul a căzut în păcat nu a  părăsit-o, acest fiind conceptul despre Imanenţă, care afirmă că Dumnezeu se implică în istorie Isaia 57:15  Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este Sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar Sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite”. Transcendenţa şi Imanenţa sunt atribute ale divinităţii  care nu se aplică şi omului. Biblia îl prezintă doar pe Dumnezeu posedând aceste calităţi, care ţin de natura lui Dumnezeu. Există o descoperire a planului lui Dumnezeu, care alege un popor prin  care să vină pe scena istoriei Unsul Mesia Cristosul, care a răscumpărat lumea din păcat prin Cruce instaurarea Împărăţiei cerurilor a Bisericii şi promisiunea reîntoarceri,  parousia, acesta fiind un cadru obiectiv în istorie, Cristos fiind punctul focal al istoriei. Atunci când vorbim despre Împărăţia lui Dumnezeu avem conducerea suverană a lui Dumnezeu, (Daniel 5:21), care stăpâneşte peste toate imperiile  dar şi o conducere personală când Dumnezeu când îl scoate pe om din întuneric la lumină, Ioan 1:9  „Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume” iar a treia stare va fi în Escaton când Isus Cristos va judeca lumea şi va instaura Împărăţia Cerurilor. Scriptura este o Revelaţie prin care Dumnezeu  ne arată faptul că conduce istoria, avem realităţi prezente ale Duhului Sfânt  care lucrează în oameni pentru Împărăţia Cerurilor, şi avem o promisiune pentru viitor, fapt care ne face responsabili pentru o viaţă sfântă şi o bună mărturie în lume. În doctrina despre răscumpărare este prezenta păcatul omului şi lucrarea lui Dumnezeu de mântuire prin Isus Cristos. Acest lucru începe de la căderea din Eden, continuă în istorie până în epoca modernă şi contemporană. Soluţia mântuirii omului se află în mâinele Domnului datorită faptului că Dumnezeu se implică în istoria umanităţii la modul general, dar şi punctual pentru fiecare om, chiar dacă majoritatea oamenilor resping oferta de mântuire. În momentul în care vorbim de Gloria[30] lui Dumnezeu Isus a făcut acest lucru Ioan 17:4  „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac”. A vorbii despre Gloria lui Dumnezeu înseamnă  a recunoaşte  atributele lui Dumnezeu care se percep cel mai bine la Crucea lui Cristos. Acolo sunt prezente dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, dreptatea şi justiţia lui Dumnezeu, suveranitatea Sa, felul în care şi-a adus planul la îndeplinire prin înţelepciune Lui, împlinirea prorociilor din Vechiul Testament în Cristos. Neprihănirea lui Dumnezeu şi dreptatea Sa numai Isus Cristos a fost vrednic să împlinească planul măreţ de mântuire. Isus s-a descoperit pe Sine oamenilor şi a revelat atributele lui Dumnezeu,   prin ascultare până la moarte.    Cristos era om şi Dumnezeu  Evrei 1:3  „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”, , iar noi îl putem onora pe Dumnezeu prin ascultare. Cristos împarte istoria în două înainte şi după Cristos fiind un punctul pe care se focalizează întreaga istorie a umanităţii. Avem un început al istorie, un centru focal,   Galateni 4:4  „Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, ….” şi un viitor cu finalitate în Escaton.

4). Fericirile[31] În Predica de pe munte se creionează  portretul cetăţeanului Împărăţiei lui Dumnezeu în prezent şi viitor. Isus a rostit patru mari discursuri în  Predica de pe Munte,    iar cuvântarea de pe muntele Măslinilor,   are un conţinut profetic,   ca şi exemplu avem discursul pildelor misterioase (Matei cap 24-53), care dau o  direcţie spre  Împărăţia Cerurilor.   Predica de pe Munte este Manifestul  sau declaraţia Regelui cu privire la Împărăţia Sa.   Avem 5 discursuri: discursul  Etic, (cap 5-7 “Predica de pe Munte”), discursul  Misiologic, (misiunea celor 12), discursul Kerigmatic, ( pildele împărăţie), discursul eklesial, (relaţii în împărăţie) şi discursul   escatologic, (Ioan cap. 24-25, care  Isus vorbeşte despre  a  doua Sa  venire a lui Hristos), Parousia şi mijlocirea ca Mare Preot sus în cer. Deşi Predica de pe Munte este o mini Evanghelia, mesajul creştin nu poate fi redus doar la atât ci Vestea Bună  cuprinde mul mai mult decât Predica de pe Munte. Pavel spune 1 Corinteni 15:3  „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; 4  că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Mântuirea nu constă doar într-un cod de principii morale ci într-o relaţie corectă cu Dumnezeu prin Jertfa lui Cristos. „Predica de pe Munte aduce în atenţie atitudinea, gândirea, inima care în cele din urmă generează acţiunea,” fapt care înseamnă recunoaşterea păcatului personal şi pocăinţa. În secţiunea „Fericiri” nu este descrisă acţiunea ci cum trebuie să fie supuşii Împărăţiei Cerurilor. Predica de pe Munte este adresată în primul rând ucenicilor dar şi mulţimii care îl asculta.   Prima referinţă la fericire este în v. 3  Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! , (nu cu duhul). În Vechiul Testament după ce Iosua împreună cu poporul a trecut Iordanul, a fost dus pe muntele Gherizim, pentru a fi binecuvântat, dar după binecuvântări  pe muntele Ebal  (Ioasua 8) i se pun în faţă şi  contrast blestemele. Duhul sfânt este acela care aduce “sărăcia duhului” în vieţile noastre pentru a fi compatibili cu Împărăţia Cerurilor. Pavel spune în 2 Corinteni 6:10  „ca nişte întristaţi, şi totdeauna Suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile”.   Sărăcia duhului[32] aduce bogăţii spirituale, ea este  realitatea lăuntrică pe care o caută Dumnezeu în noi. Sărăcia duhului este în contrast aparent din fiinţa noastră, ea  vizează relaţia noastră cu Dumnezeu, cu semeni şi cu noi înşine. “Fiecare  fericire   este validată de cea precedentă şi aşa se închide cercul” Omul are nevoie de Dumnezeu, este necesară nevoia de semnificaţie şi de comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii ceea ce înseamnă părtăşie pe verticală şi pe orizontală”.   Sărăcia Duhului ne scoate la iveală păcatele şi ne dovedeşte vinovaţi. Este degetul lui Dumnezeu care ne pune la zid şi ne apasă, este recunoaşterea Harului lui Dumnezeu. Ea este confirmată de foamea şi setea  după neprihănire. Sărăcia în duh se realizează doar în prezenţa lui Dumnezeu. Avem exemplul vameşul şi fariseul  din Luca 18:13 Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”  sau Isaia 57:15  Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este Sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar Sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite. Este necesar să recunoaştem că din punct de vedere spirituali nu suntem autosuficienţi pentru a intra în Împărăţia Cerurilor v. 4  Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Nu sunt puţini cei care plâng în Biblie şi primesc mângâiere, ideea fiind prinsă de mai mulţi scriitori Ţefania 3:11  „În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roşueşti de toate faptele tale prin care ai păcătuit împotriva Mea; căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi, şi nu te vei mai îngîmfa pe muntele Meu cel Sfânt!”, Mica cap 7, Isaia 22:4, Isaia 40:1  „Mângîiaţi, mângîiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru”. Plânsu[33] scoate la suprafaţă realităţi ascunse în sufletul nostru, în cazul lui David în psalmii de pocăinţă 32 şi 51,   îl aduce la recunoaşterea păcatului la  căinţă şi primeşte iertare. Plângi păcatul personal, păcatele altor persoane, sau durerea semenilor tăi, aspect care vizează relaţia cu noi înşine şi cu semenii  dar mai ales relaţia noastră cu Dumnezeu. După sărăcia în  duh   urmează plânsul pocăinţei. David îşi recunoaşte păcatul doar  atunci când  prorocul Natan îl atenţionează asupra păcatului săvârşit cu Bat – Şeba. Şi Saul a avut o rugăciune pompoasă de pocăinţă dar nu din inimă, (1 Samuel 15:24) dar fără plânsul pocăinţei. În prezenţa lui Dumnezeu se vede sărăcia în Duh « tunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor (Isaia 6 : 5),   Romani 7:24  «  nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? . Dumnezeu este sfinţenie şi dreptate, dar şi plin de îndurare bunătate şi dragoste iar mânia lui Dumnezeu se despere la judecată. Zaharia 1:3  Spune-le dar: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ... Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor: şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor... . v. 5  Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! .   Astăzi[34] de departe cei blânzi moştenesc pământul  o fac cei puternici şi fără de scrupule, însă când vine ziua Domnului va domina şi va trona peste pământ, este vorba de un pământ, nou împreună cu cei blânzi. În palierul roadelor Duhului Sfânt din Galateni 5 se află şi blândeţea. Galateni 5:22  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Numai Duhul lui Dumnezeu are capacitatea de a ne face blânzi, dacă încercăm să facem acest lucru prin eforturi proprii vom devenii mândri de noi, mândria fiind o roadă a firi pământeşti. Blândeţea ţine de aspectul prezent al caracterului creştinului dar în primul rând de viitor. Într-un[35] context dramatic se face afirmaţi că Moise a fost omul cel mai blând de pe faţa pământului. (Numeri 12:3). Povara de pe umerii lui Moise era prea mare şi Dumnezeu găseşte cu cale să ia 70 de bătrâni din popor care să poarte povara împreună cu el. Moise a ieşit din competiţia afirmării de sine în momentul când află că şi alţii prorocesc. (Numeri 11:25-31). Atunci când vorbim de blândeţe acest lucru nu înseamnă un om moale care nu are iniţiativă sau nu este curajos. Moise şi Aron au fost aceia care a mers în faţa lui faraon să scoată poporul din robia Egiptului. Cârtirile poporului evreu continuă şi chiar Aron şi Maria s-au răzvrătit împotriva lui Moise. Ajungi blând după ce ţi-ai văzut sărăcia în duh şi ai plâns pentru păcatul tău.    Apostolul Petru trece şi el prin acest proces  şi a avut curajul să spună că nu îl va părăsi pe Isus, dar după prinderea Mântuitorului el se leapădă de el în faţa unei slujnice. Un cocoş care cântă, a fost degetul lui Dumnezeu prin care Petru şi-a văzut vinovăţia.   Matei 26:69-75 „….  Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar”.   De asemenea Petru s-a îmblânzit pe malul lacului după o noapte de pescuit nereuşită   când Isus Cristos l-a întrebat de trei ori dacă îl iubeşte, El se întristează,    răspunde afirmativ Cristos îi spune Ioan 21:17  „”….. : „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele”! ,   ne facem blânzi doar în prezenţa lui Dumnezeu,   atunci ne recunoaştem sărăcia noastă, ne plângem păcatele, ieşim din competiţia afirmării de sine care înseamnă şi a iubii pe Dumnezeu şi pe semenii noştri. Atunci toate poverile şi problemele noastre le vom lăsa în mâinile lui Dumnezeu. Sărăcia în duh, plânsul   şi blândeţea sunt de ordin spiritual, o dimensiune pentru care merită să dai tot ce ai. Marcu 8:36  „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? , sau Romani 4:13  În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.  Cei acei sunt blânzi se vor raporta la lucrarea lui Dumnezeu, la poporul lui Dumnezeu nu la ei înşişi. Ieremia 7:8  Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, care nu slujesc la nimic. v. 6  Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! [36]. Aici   apare o contradicţie între faptul că un om carnal este însetat după neprihănire iar   Pavel observă inspirat de Duhul Sfânt acest lucru “Şi datorită Lui, voi sunteţi în Cristos. Dumnezeu L-a făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare, (1 Corinteni 1:30). Cum[37] poţi să fii  sărac în duh, să-ţi plângi păcatul,   să fi blând şi în acelaşi timp să fii însetat şi flămând după neprihănire, când ai deja de fapt Împărăţia cerurilor.   Scriptura ne vorbeşte despre o neprihănire legală pe care o dă Isus Cristos ce pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu (Isaia 53), există  o neprihănire morală / socială  ce are de a face cu caracterul nostru ce determină conduita. Foamea şi setea ce se nasc în prezenţa lui Dumnezeu ne spune cum să fim şi ce trebuie să facem. A fi creştin şi a nu simţii foamea şi setea după Cuvântul lui Dumnezeu e o contradicţie în termeni, ea vizează relaţia noastră cu Dumnezeu cu noi înşine şi cu  semenii. Ele nu pot fi luate separat ci formează un întreg armonios. Predica de pe munte se termină cu tragedia acelor „credincioşi” care se credeau creştinii dar nu au intrat în Împărăţia Cerurilor (Matei 7 : 21-23) tocmai şi datorită faptului  că „neprihănirea lor” a fost una de suprafaţă. Foamea şi setea după neprihănire se nasc doar în prezenţa lui Dumnezeu. Termenul de comparaţie „oglinda”  este Chipul lui Dumnezeu  care este o reprezntare corectă, fiindcă avem ceva din El,   Ymago Dey, care este pus în noi, alte oglinzi fiind distorsionate. Noi ştim cine suntem şi cine ar trebui să fim la modul concret. 2 Petru 1:11  În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos. În mod sigur cei flămânzi vor fi săturaţi.   Psalmi 1:1  Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!    Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! Cel neprihănit doreşte părtăşie cu Dumnezeu. Ioan 4:14  Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa veşnică.” v. 7  Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! [38]. Această fericire este în mod greşit înţeleasă, rezumând la o condiţionare reciprocă a milei în rândul semenilor noştri. Pavel atenţionează că: Tit 3:5  «  El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt ». Isus a spus la rândul Lui: Luca 23:31  « Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?”. Mila nu este un rezultat al eforturilor credinciosului, ci  ne este dată în măsura în care lăsăm să lucreze Duhul Sfânt în noi. Noi suntem poporul lui  ”o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu”, prin îndurarea lui Dumnezeu. Adevărata religie[39] ne apropie de oameni dar falsa religie ne depărtează. Avem ca şi exemplu pe tânărul bogat  cu o falsă neprihănire pe când Zacheu avea adevărata neprihănire. Cele  două porunci din Mat. 22:36-40 „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” 37 Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” 38 „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. 39 Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi,” reglementează  adevărata neprihănire porunca a doua  este energizată şi dependentă de prima poruncă. Dumnezeu a avut milă şi Har pentru noi şi trebuie să răspundem la fel. Dacă prima poruncă nu este pusă în aplicare în viaţa credinciosului cea de a doua poruncă moare.   Fariseii aveau o falsă neprihănire şi ca şi rezultat mila era absentă din vieţile lor. Cel care adună bunuri materiale, cu mâinile încleştate are o falsă neprihănire, nu are milă, în contrast cu Zacheu. Luca 19:8  Dar Zacheu a stat înaintea Domnului, şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” Mila nu se strigă la colţurile străzii „Când faci bine celor din jurul tău, procedează astfel încât să nu ştie «stânga» ta ce face «dreapta». (Matei 6:3). Îl cunoaştem pe Dumnezeu dacă păzim poruncile Lui 1 Ioan 5:2 „ Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui, şi ele nu sunt grele”. Harul lui Dumnezeu este asociat cu omul şi păcatul lui, iar mila este parte a vieţi mizerabile în care trăieşte omul. Mântuirea se primeşte prin Har iar mila ţine de viaţa de zi cu zi a credinciosului. Mila îşi are izvorul în inima celui care a avut parte de milă  Luca 7:47  „De aceea îţi spun: Păcatele ei, care Sunt multe, Sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.” Omul poate păcăli alţi oameni dar nu poate înşela pe Dumnezeu. Luca 6:36  Fiţi, deci, milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv.   Ţefania 3:15  Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nici o nenorocire! v. 8  Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!   Biblia spune despre inima omului că este rea. Ier. 17:9  , , Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s'o cunoască?   Această răutate a inimi se poate curăţii în Sângele lui Cristos care ne dă şi pace Lui. Inima[40] în uzajul Scripturii este centrul de comandă a fiinţei noastre. Rugăciunea şi postul din  Matei cap 6,   ne vorbeşte despre o inimă curată şi o inimă murdară. Inima este un izvor de energie,   a vieţii intelectuale a voinţei şi a spiritualităţii. Ea se poate tulbura este izvorul durerii, sau a bucuriei, poate fi plină de mâhnire sau capabilă să aducă laude Domnului. Ea se poate împietri, sau nu poate să înţeleagă. Matei 13:15  « Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”. Ea este responsabilă de gânduri rele şi poate să creadă în Cristos sau să rămână necredincioasă.   Romani 10:9  „Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10  Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,”. O In inimă curată defineşte caracterul  unui creştin,   care determină conduita creştină.   O inimă curată a credinciosului păzeşte inima,   este izvorul vieţii,   şi este eliberată de păcat.   O inimă curată  recunoaşte păcatul, evită lucrurile care o pângăresc şi veghează. „Cine păzeşte porunca, îşi păzeşte sufletul; cine nu veghează asupra căii sale, va muri”. (Proverbe 19:16). În contrast o inimă murdară îşi bate joc de Dumnezeu de semeni şi de el însuşi, blestemul unei inimi  murdare  are o singură raţiune  profitul, ea  risipeşte cele mai sfinte lucruri. Fariseii erau aplaudaţi în timp cei credincioşii cu inimă curată au făcut istorie. Doar cei cu inimă curată pot să ceară şi să primească.   Matei 7:7  Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. 8  Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. O inimă murdară  cere altfel de lucruri Iacov 4:1-4.1  « De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre »? Păzirea inimii înseamnă  a mărturisi şi a recunoaşte păcatul care este în ea, pentru ca să fie curăţită. Ea nu trebuie să rămână pângărită de păcat, credincioşii trebuie să vegheze uni asupra altora, nu la aspecte de suprafaţă ci de adâncime Evrei 12:16  Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut. O inimă murdară se leagă de tot felul de nimicuri şi este bine ca Domnul să ne controleze inima Psalmi 26:2  Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rinichii şi inima! , pentru ca inima  să rămână curată, ea trebuie  spălată în Sângele Mielului.   O inimă curată[41] este şi o inimă care aduce pacea. v. 9  Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! . Necredincioşii, trăiesc într-o frământare continuă Biblia spune că “Dumnezeul meu zice: «Pentru cei răi nu există pace! »”, ei trăiesc un conflict continuu, “este de fapt condiţia coruptă a omului care naşte conflictul cu Dumnezeu şi apoi cu el însuşi şi cu ceilalţi”, în realitate se luptă cu Dumnezeu cu sfinţenia şi neprihănirea Sa. (Isaia 57:21), ei sunt în contrast  cu pacea lui Dumnezeu care vine în inima celor ce cred în El.  Isus Cristos[42]  este fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu  şi  Domn al păcii. Te împaci cu Dumnezeu, te împaci cu semenii şi cu tine însuţi. Împăcarea este mandatul preoţiei noastre. Mandatul cultural este subordonat mandatului preoţiei. Este prioritară pacea cu Dumnezeu. Cristos a împăcat lumea cu Dumnezeu, iar prin noi în Marea Trimitere trebuie să aducem veste bună mai departe. Isus ca fiul lui David subliniază promisiune pe care Dumnezeu a făcut-o lui David. 1 Cronici 17:12  „El Îmi va zidi o casă, şi-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie. 13  Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu; şi nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el, cum am îndepărtat-o de la cel dinaintea ta. 14  Îl voi aşeza pentru totdeauna în Casa Mea, şi în împărăţia Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.” El aduce pacea pe pământ Isaia 9:6   „”Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”, dar  este şi sabie. Atunci când Matei îl numeşte pe Isus Fiul lui Avram, este scoasă în evidenţă promisiunea pe care Dumnezeu a făcut-o lui Avram  Geneza 12:3  „ ….. şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine „. Pentru a fi mântuiţi oamenii trebuie confruntaţi cu Evanghelia lui Cristos şi să creadă în El. Lucrarea de împăcare a lumii cu Dumnezeu Isus Cristos o încredinţează ucenicilor din Marea Trimitere. Matei 28:18-20, dar şi nouă prin preoţia tuturor credincioşilor „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; (1Petru 2:9). Isus Cristos a dat slujba împăcării  Bisericii, dar şi fiecărui credincios în parte. Mandatul cultural Dumnezeu l-a dat omului încă din Gen (1:28), dar ca şi creştini ne supunem mandatului preoţiei dat de Cristos. A realiza acest lucru şi a fi numit fiu de Dumnezeu înseamnă de fapt o mântuire veşnică. Matei 6:14  Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. v. 10 Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! De-a  lungul istoriei creştinismului, mulţimea credincioşilor care au fost şi sunt prigoniţi din pricina  credinţei lor  şi a vieţii sfinte pe care o duc vor găsii mângâiere în Împărăţia cerurilor. Aceasta[43] este  ultima fericire menţionată de Isus care fericire ce închide cercul, fiecare fericire ca verigile într-un lanţ  fiind legate împreună. Prigoana pentru Cristos şi prigoana pentru neprihănire trebuie luate împreună şi în serios. Există o apropiere gradată de Dumnezeu care culminează cu intrarea credinciosului în Împărăţia Cerurilor. Suferinţa în sine nu ne garantează  intrarea în Împărăţie Cerurilor, fiindcă se poate să suferim din alte motive, dar suferinţa  trebuie să aibă trei cauze majore, lupta cu păcatul, o trăire în sfinţenie în mijlocul semenilor şi a fi prigonit din pricina neprihănirii (1 Petru 1:15  Ci, după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. 16  Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt”.).   Alte motive de suferinţă  nu te validează pentru a fi cetăţean al cerului. 1 Petru 4:15  Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ sau ca făcător de rele sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Isus avertizează ucenicii despre viitorul lor statut Matei 10:16 „ Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, deci, înţelepţi ca şerpii, şi fără răutate ca porumbeii. 17  Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor”. Petru încurajează Biserica aflată în suferinţă 1 Petru 2:21  „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui”. Raţiunea suferinţei lui Isus Cristos  a fost împăcarea omului cu Dumnezeu,  este greu să suferi dar se poate, şi doar aşa se reface Chipul lui Dumnezeu în noi Ymago Dey. În momentul în care Isus a inaugurat Împărăţia Cerurilor Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, El a şi făcut precizarea cine va face parte de ea şi cine nu va face, fariseii „zideau” în acel moment o falsă împărăţie a cerurilor. În acele momente şi nu numai iudaismul era înstrăinat de Dumnezeu, Matei 23:13  „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre”. În structura predici de pe Munte se găsesc caracterul conduita şi soluţia pentru cei care cred şi doresc să facă din Împărăţia Cerurilor. Principiile lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată El este Imuabil. Astfel „caracterul determină conduita sau natura pomului determină natura rodului”, Matei 7:17  „Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele”. În momentul în care facem referire la starea acestei lumi, din momentul în care s-a despărţit de Dumnezeu şi îl leapădă pe Cristos, ca o majoritate, ea a intrat în descompunere moral spirituală,   şi fizică. Isus Cristos a venit în lume şi deşi „El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El”, (Coloseni 1:17),   lumea l-a refuzat fiindcă „…oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. (Ioan 3:19)  Ucenicii  sunt sare şi lumină,   şi au un rol mai important fiind lumina şi sarea pământului, o trebuinţă necesară mult diferită de religia fără conţinut a fariseilor Matei 5:20  „Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”. Există pericole care pândesc pe credincioşi  să fie contaminaţi de lume,   o primejdie a izolării, faţă de lume, dar chiar şi în Biserică, rolul creştinului fiind în lume, nu în afara ei. Un avertisment serios este faptul că dacă sarea îşi pierde gustul va fi călcată în picioare Acesta este mandatul creştinului indiferent unde se află şi în ce moment al istoriei îşi trăieşte viaţa.   Matei 5:16  Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Chiar dacă acest lucru implică prigoană,   suferinţă şi moarte. Romani 14:8  Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi Suntem ai Domnului.   Deci : Romani 14:19  Aşa dar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea şi zidirea noastră.

5). Destinaţia Finală. În urma alegerii noastre ca şi destinaţie finală, vom intra în  viaţă sau moarte veşnică care înseamnă cerul sau iadul veşnice  Cerul[44] este un loc şi o stare, dar în primul rând contează prezenţa lui Dumnezeu. Termenii folosiţi pentru cer  „sunt samayim, în ebr. şi ouranos, în greacă ». Există o diferenţă între cer şi ceruri, sau „cerul şi pământul” (Geneza 14:19; Matei 5:18). Găsim expresia („întinderea cerului", Geneza 1:8) iar Soarele călătoreşte în întinderea cerului (Psalmul 19:4-6), sau se deschi fereşte pentru ploaie (Geneza 7:11). Acestea sunt imagini plastice despre cer „Sensul teologic al limbajului lor despre cer poate fi înţeles, fără să facem apel la asemenea ipoteze”. Cerul este locuinţa lui Dumnezeu şi a celor care sunt în cer, este  un loc sfânt (Deuteronom 26:15)  la care poporul evreu înălţa rugăciunile. « Dumnezeu este „Dumnezeul cerurilor" (Iona 1:9), sau „Domnul, Dumnezeul cerurilor" (Ezra 1:2), sau „Tatăl vostru care este în ceruri" (Matei 5:45; 7:21, etc.) ». Biblia ne vorbeşte despre !  « oştirea cerurilor » şi îngerii din cer (Marcu 13:32). Oameni care sunt credincioşi aşteptă în viitor « moştenire... păstrată în ceruri" pentru ei (1 Petru 1:4). Deci cerul este  locuinţa lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui, şi destinaţia finală a sfinţilor de pe pământ. Ideea rabinică despre cer era că există şapte ceruri cu referire la paradis şi la „al treilea cer « (2 Corinteni 12:2-3; acesta era numit Paradis în terminologia rabinică) ». Isus Cristos  locuieşte în ceruri Evrei 8:1  Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri. Cerul este un loc al perfecţiuni. În pilda fiului risipitor (Luca 15:18,1), el a păcătui împotriva cerului şi a lui Dumnezeu, iar Matei foloseşte termenul de Împărăţia Cerurilor ca sinonim pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Termenul cer  este folosit şi  ca  cuvânt escatologic, Vechiul Testament şi Noul Testament recunosc faptul că universul de acum nu sunt eterne ci vor dispărea şi vor fi înlocuite cu „ceruri noi şi un pământ nou" (Isaia 65:17; 2 Petru 3:10-13; Apocalipsa 21:1). Starea  finală a tuturor lucrurilor va exprima voia deplină a lui Dumnezeu. Dacă reluăm ideea despre Realitatea Cerului[45] când ne gândim la cer înțelegem cel puțin trei lucruri. Cerul fizic, material  perceput  de noi pe care zboară păsările și avioanele, Cerul înstelat, respectiv universul  cunoscut de noi prin telescoape, rachete, etc, și Cerul spiritual aflat într-o altă dimensiune în care locuiește Dumnezeu. Cerul[46] este un loc real și se fac referi la el de aproape 300 de ori. Pavel ne spune că a fost răpit până la al treilea cer, iar orice om care crede în Isus Hristos va avea viața veșnică și va intra în cer. (Ioan 3:16). În cer nu va fi noapte, soarele și luna nu mai sunt necesare pentru că însuși Dumnezeu este Lumină (Apoc 22:5). El este descris în mod plastic cu 12  porți, 12 fundații, Paradisul Grădinii Edenului va fi restaurat și va fi plin de pietre prețioase. În mijlocul grădinii va curge un râu cu apă vie, Pomul vieții va fi pus la dispoziția tuturor oamenilor, rodește de 12 ori pe an și va vindeca neamurile (Apoc. 22). Nimic întinat nu va intra ea. Omul nu este capabil să descrie cum va fi acolo (1 Cor. 2:9). De asemenea în cer nu va fi lacrimi sau durere ci o stare de fericire (Apocalipsa 21:4) Cerul este locuința lui Dumnezeu[47],   a în gerilor Lui  și  o destinație a sfinților de pe pământ. El este  un loc dar și o stare și este perceput încă din Vechiul Testament. Deuteronomul 26:15 ” Priveşte din locaşul Tău cel Sfânt, din ceruri, şi binecuvântează pe poporul Tău Israel, şi ţara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinţilor noştri, ţara aceasta în care curge lapte şi miere.” sau  Neemia 9:6  ”Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta”. În Noul Testament cerul  este amintit în rugăciunea Tatăl Nostru (Matei 5:44), credincioșii au o moștenire păstrată în cer (1 Petru 1:4), de asemenea trebuie să definim  dimensiunea escatologică a cerului, care este în  acum şi în viitor pentru faptul că universul fizic va dispare și Dumnezeu va crea un cer nou și un pământ Nou.   (2 Petru 3:10-13).   Trebuie să înțelegem că în final lucrurile vor fi de așa natură încât vor fi după voia lui Dumnezeu. Biblia [48] afirmă că Cerul este  tronul lui Dumnezeu (Isaia 66:1, Fapte 7:48-49).   De asemenea după înviere Isus Hristos s-a Înălțat la cer și stă la dreapta lui Dumnezeu. La fel în Cartea Evrei ni se spune faptul că: Evrei 9:24  ”Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” loc în care slujește ca și Mare Preot ( Evrei 6:19-20). Isus spune că se va întoarce și ne va duce în cer (Ioan 14.1-4). Când oamenii neagă existența cerului, ei neagă Cuvântul lui Dumnezeu. Există în noi un dor după veșnicie și cerul este speranța credincioșilor (2 Cor. 5:1-4). Pavel îndeamnă credincioșii care se află în suferință să privească la lucrurile veșnice adică la cer (2 Cor. 4:17-18). Dumnezeu a pus în mintea oamenilor faptul că El există (Romani 1:19-20), iar toți cei spălați în Sângele Mielului vor avea parte de Împărăția Cerurilor (Evrei 10:19-20).   Cerul [49] este o creaţie a lui Dumnezeu, fiind o componentă a universului,   Soarele Luna şi stelele în locul în care au fost aşezate de Dumnezeu,   este locul de unde vine ploaia şi zăpada,   este locuinţa Sa, Templul şi Tronul  Său « Dar Iahve va guverna etern! El Îşi pregăteşte tronul pentru judecată; (Psalmii 9:7). Cerul este locul în care s-a înălţat Cristos. Din Cer Dumnezeu a vorbit poporului Său, a ascultat rugăciunile lor, El a trimis hrană Exodul 16:4  Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că voi face să plouă pâine din ceruri…..  », dar şi judecata Sa  2 Împăraţi 1:12  “Ilie le-a răspuns: „Dacă Sunt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuiască, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” Şi s-a pogorât foc din cer şi l-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui ». El şi-a descoperit tainele sale Daniel 2:18-19, Faptele Apostolilor 10:10–16,0 L-a ajuns foamea, şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească……. ».   Ca şi acţiuni permanente în cer Dumnezeu este Domn al cerurilor ( Ps.   99:1-2), Domnul  se uită la acţiunile oamenilor Psalmul 102:19,     Ps.   14:2  „Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu”. De asemenea Dumnezeu binecuvintează poporul (Deuteronomul 26:15) şi ne aude rugăciunile şi ne mântuieşte.   Psalmi 57:3  „El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire). Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia”. Dumnezeu trimite Duhul Sfânt 1 Petru 1:12  „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească”. El îşi descopere mânia Sa ( Rom 1:18), iar Isus Cristos ne pregăteşte un loc  Ioan 14:2  În casa Tatălui Meu Sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. 3  Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde Sunt Eu, să fiţi şi voi. Cristos se va întoarce din cer pentru prima înviere. 1 Tesaloniceni 4:16  Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Puţini sunt cei care abordează relaţia credinciosului cu cerul, de fapt este relaţia eu – Tu, relaţie care se reflectă şi în conexiunea noastră cu semenii, dar mai ales cu credincioşii,   iar ca să intrăm în cer trebuie să fim chemaţi şi aleşi. 2 Petru 1:10  „De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată” Aici aş dori să fac totuşi o precizare asupra faptului că la mântuire sunt chemaţi şi au acces prin credinţă toţi oamenii, iar alegerea ţine mai mult de cineva ales pentru o lucrare. Se poate aduce în discuţie Omniştienţa lui Dumnezeu care ştie dinainte  pe cei care vor accepta credinţa în El. De asemenea intrarea în Împărăţia Cerurilor se face doar prin Naştere din Nou, (Ioan 3:5) şi nu se poate frauda.   La fel  mai sunt aspecte importante din viaţa credinciosului, să avem numele noastre scrise în ceruri, să trăim într-o viaţă sfântă şi neprihănită, să facem voia lui Dumnezeu, caracterul nostru trebuie să conţină smerenie, să fim săraci în Duh, dar cel mai important lucru este să fim victorioşi Apocalipsa 21:7  „Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu”.   De asemenea pentru a intra în cer sunt necesare trupuri noi 1 Corinteni 15:50-54,1 Corinteni 15:52  „într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi”. Raportarea[50] credinciosului la cer se face  în termeni spirituali, trebuie să ne adunăm comori acolo (Matei 6:20), trebuie să a dorim să ajungem acolo chiar dacă acest lucru însemnă persecuţie şi sacrificiu, trebuie să avem spernţă şi nădejde în el, în duh  suntem deja în cer. Efeseni 2:6  „El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus”. Avem aspecte pozitive cu privire la cer pentru că Dumnezeu locuieşte acolo şi lucrul cel mai important este să fii în prezenţa lui Dumnezeu, Isus Cristos este acolo şi mijloceşte pentru noi în calitate de Mare Preot. Evrei 9:24  „Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu”. Cerul este un loc al bucuriei, al mângâierii iar Stana a fost alungat de acolo Luca 10:18  „Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. ” Cu privire la cer există şi aspecte negative, care vizează în primul rând pe necredincioşi fiindcă Dumnezeu îşi despere mânia  împotriva lor. (Romani 1:18  mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor, Răul a pornit din cer prin răzvrătirea lui Satana, acolo au  luat naştere războaiele, sfinţii strigă după dreptate şi ei nu au încă trupuri noi. Cerul  trebuie să fie distrus şi înnoit Apocalipsa 21:1  Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Cerul nou va fi eliberat de moarte (Apocalipsa 20:14), nu va mai exista  răul din univers   Apocalipsa 21:4  El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” De asemenea nu va exista noapte, ci un loc al un ei lumini veşnice, nu va exista foame sau sete şi nici oameni răi. Cerul nou este ceva etern, un loc al armoniei, curăţiei şi neprihănirii 2 Petru 3:13  „Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea”. Va fi un loc frumos la modul absolut, Dumnezeu va fi veşnic lăudat acolo şi este locul în care se află pomul vieţii. Apocalipsa 22:2  În mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dînd rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor. 3  Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Iadul [51] este dstinaţie finală  Diavolului a îngerilor răzvrătiţi şi a oamenilor care nu cred în Dumnezeu. În Noul Testament cuvântul iad  în grecă transliterat este „gheena" (Matei 5:22,8:9; 23:33, Marcu 9:45,7; Luca 12:5, Iacov 3:6). Numele vine de la  cuvântul ebraic e ge(ben)(bene) hinnom, valea (fiului / fiilor lui) Hinnom, o  vale din apropierea Irusalimului (Iosua 15:8; 18:16) loc în care erau sacrificaţi copiii în ritualuri păgâne (2 Împăraţi 23:10; 2 Cronici 28:3; Ieremia 7:31 ). În Vechiul testament cuvânul Ghenă în scrierile ebreice de mai târziu însemna şi loc de pedeapsă (Înălţarea lui Moise 10:10;  2 Esdra 7:36), fiinde descris ca şi locul în care focul nu poate fi stins. Focul ca şi idee generală reperezintă expresia judecăţii divine în  Vechiul Testament (Deuteronom 32:22; Daniel 7:10). În literatura rabinică existau şi alte păreri depre pedeapsa veşnică, ca „anihilare, ideea de curăţire /  curăţitoare (Roh Hashana 16b-17a;  Baba Mezi’a 58b;  Mişna Eduyoth 2.0)”, sau o realitate eternă doar pentru anumite categorii de păcăctoşi. În  apocrife (Iudit 16:17;  Psalmii lui Solomon 3:13), Iadul este o retribuţie, o plată pentru oamenii păcătoşi. Învăţătura Noului Testament  întăreşte şi completează imaginea despre Iad, în care focul nu se poater stinge Marcu 9:43 „ …. şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge………”, el este veşnic, pedeapsa fiindd opusă vieţii veşnice (Matei 25:46). Biblia nu susţime ideea că cei care intră în Iad mai au posibilitatea de a ieşii de acolo. Iadul este un loc unde  mânia lui Dumnezeu se abate asupra păcatului, asupra oamenilor care nu s-au împăcat cu Dumnezeu  şi a lui Satana şi a îngerilor căzuţi fiimd o pedeapsă veşnică. Este greu să ne dăm seama cum  va fi împlinirea finala a întregului univers în Cristos Efeseni 1:10, Coloseni 1:20  „şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui”. Există şi alte păreri a faptului că Idul nu este veşnic  (J. A. Beet), dar în ultima carte din Biblie  se„indică un chin conştient şi nesfârşit pentru diavol şi agenţii lui” Apocalipsa 20:10  „Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor”, plus ce spune Isus despre judecata viitoare oamenilor Matei 25:41  „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Acestea sunt averismente pe care Dumnezeu le dă oamenilor şi de care trebuie să ţinem seama. Imaginile din Noul Testament despre Iad  sunt diverse fiind descris ca foc şi pedeapsă, întuneric (Matei 25:30; 2 Petru 2:17), moarte (Apocalipsa 2:11),   o datorie care trebuie să fie plătită (Matei 5:25-26) dar mai ales excludere din prezenţa lui Dumnezeu, (2 Tesaloniceni 1:9; Matei 7:21-23). În 2 Petru întîlnim cuvântul tartaroo tradus prin „aruncat în adânc” Iadul nu este o imaginaţie a omului chiar dacă este descris prin diferite simboluri, şi reluăm ideea faptului că este ceva adevărat. Realitatea Iadului[52]. În conformitate cu Biblia[53] iadul este un loc real și veșnic. Pedepsirea celor răi în Iad va fi veșnică, și este descrisă  în Scriptură ca fiind ”focul veșnic” (Matei 25:41),”focul care nu se stinge”  (Matei 3:2),”ocara și rușinea veșnică” (Daniel 12:2), un loc unde ”viemele nu moare și focul nu se stinge” (Marcu 9:44-49), un loc al chinurilor ”în foc și pucioasă, , unde fumul se suie în sus în vecii vecilor” (Apoc 14:10-11),”un lac de foc și pucioasă” unde cei răi vor fi chinuiți, zi și noapte în vecii vecilor” (Apoc. 20:10).   Oamenii care nu s-au împăcat cu Dumnezeu for vi sub pedeapsa și mânia lui Dumnezeu. În Iad oamenii vor fi nevoiți să recunoască dreptatea lui Dumnezeu. Iadul este un loc de pedeapsă destinat lui Satan și îngerilor care sau răzvrătit dar și oamenilor care nu s-au împăcat cu Dumnezeu. În Iad există un chin permanent, puternic,   mintal  și fizic da  și despărţirea totală și definitivă de Dumnezeu.”Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua” (Apoc. 20:14). Dacă se pune întrebarea cine ajunge în Iad avem un răspuns Biblic: Apocalipsa 21:8  Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Din nou se poate afirma că libertatea de alegere ne aparține. De fapt sunt două vârfuri ale răului, primul este Crucea lui Cristos când toate păcatele omenirii, trecute, prezente şi viitoare, au fost puse oe Cristos care este sfânt iar mânia lui Dumnezeu s-a abătut peste El, iar al doilea vârf al răuluiu este Iadul, ca loc de pedeapsă vecinică. Biblia nu sugerează că sunt grade de pedeapsă în Iad. Aşa cum am văzut[54] Iadul este în primul rând un loc în care eşti separat de Dumnezeu pentru o veşnicie întreagă. El este destinat lui Satana, îngerilor căzuţi şi oamenilor care resping Evanghelia. Este um loc al torturii unde se plânge de durere. Matei 8:12  « …. vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.” Acolo vor fi lanţuri veşnice, lac de foc şi întuneric (Iuda 13).

6). Concluzii. Isus Cristos împarte istoria omenirii în două Înainte de Cristos şi După Cristos El fiind punctul central în istoria umanităţi. Pe timpul Domnului Isus erau câteva partide proeminente ca fariseii, saducheii, cărturarii, irodianii, zeloţii, eseienii, iar ca instituţii iudaice avem Soborul şi pe Marele preot. În timpul lui Isus  Iudeea era sub ocupaţie romană, iar limba ebraică a fost înlocuită cu aramaică. Pilat era guvernator roman peste Iudea. Primul punct de referinţă este mometul în care Isus cheamă oamenii la pocăinţă este legat de popularitatea lui Isus.   El  îşi începe lucrarea cam la 30 de ani anunţând Împărăţia lui Dumnezeu  Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Un alt moment din viaţa lui Isus când deja în  declin este când vesteşte moartea sa Matei 16:21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. Isus era deja Unsul Robul din Isai 53, Cristosul care urmam să vină dar aşteptările evreilor erau în plan terestru şi nu l-au recunoscut. Matei îl prezintă pe Isus ca Mesia care urma să vină, el foloseşte linia genealogică Isus – David -  Avram. De asemenea Matei  citează profeţii din Vechiul Testament cu privire la naşterea din fecioară Isaia 7:14  De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi), indică locul în care se naşte, întoarcerea dintre Egipt, lucrarea lui Isus printre neamuri, minunile şi  vindecările făcute de El  ale trupului,   a sufletului, vorbirea în pilde,   intrarea triumfală în Ierusalim. Evreii aşteptau un Mesia în termeni umani care să-i scape de jugul roman pierzând dimensiunea spirituală. Ei l-au refuzat pe Isus şi învăţătura lui, şi l-au răstignit pentru că îşi atribuia atribute ale divinităţii.   Matei în capitolele 5-7 prezintă caracterul celui care va face parte din Împărăţia lui Dumnezeu, Isus trece dincolo de litera Legii la motivaţia inimi. De asemenea Isus se pune deasupra Legi dată de Dumnezeu lui Moise, repetând  sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun”. Cuvântarea lui Isus este un discurs etic unul din cele cinci discursuri ţinute de Isus şi este adresat ucenicilor, mai puţin mulţimilor ca îl ascultau. Predica de pe Munte este de natură polemică care viza liderii religioşi ce ţineau  Legea, dar de fapt tradiţia iudaică era mai presus de Lege.   Şi atunci şi acum Oglinda Scripturii poate fi deformată Ea nu este pentru mulţi Cuvântul lui Dumnezeu ci măsura înţelegerii noastre. (Pavel) Fariseii se socoteau neprihăniţi prin Lege, deci atenţie la cei care strică oglinda aceştia fiind prorocii mincinoşi, cei care răstălmăcesc Scriptura. Nu este important ritualul religios ci ascultarea de Dumnezeu. Isus Cristos dă în vileag falsul şi  face precizarea cine face parte din Împărăţia lui Dumnezeu. Isus declară sistemul fariseiseistic lipsit de efect, neoperant,   pentru a permite intrarea în cer, “Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” În plus Isus declară Ioan 1:17  căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Predica de pe munte este revelantă pentru noi astăzi pentru că în prezent este inclus şi viitorul.   Fericirea se obţine în spaţiul sacru al scripturii. Dumnezeu este Imuabil iar psalmistul a declarat şi el. Psalmi 1:1  Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! 2  Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! . „Pentru acest lucru este necesar să aibă  parte de mântuirea dată de Dumnezeu prin Cristos.   Fericirile sunt descrise la timpul prezent dar ancorate puternic în viitor, în veşnicii” de asemenea Isus avertizează cu privire la o religie creştină care nu este şi o credinţă a inimi „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”.  Fericirile vizează relaţia noastră cu Dumnezeu, semenii, noi înşine şi nimic nu se compară cu fericirea veşnică Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Fiecare fericire o verifică pe cea anterioară, prima şi ultima închide cercul. Predica de pe Munte   creionează portretul cetăţeanului din Împărăţia lui Dumnezeu. Caracterul  însemnă  ce suntem cu adevărat  iar  conduita este ceea ce facem. Calitatea apei e determinată de natura izvorului    sau în cazul pomului, natura rodului.   Am văzut că  există o falsă  şi o adevărată Împărăţie al lui Dumnezeu. Isus afirmă că voi sunteţi „sarea pământului, lumina lumii”  iar rolul creştinului este în lume NU în afara ei.   Pe de altă parte există pericolul contaminării, o foame şi sete de neprihănire proprie, afirmare personală. În viaţa de creştin depinde de principiile pe care le avem. Întrebarea  este   CE CONSTRUIM? , falsa împărăţie sau adevărata Împărăţie a Cerurilor. Trebuie să   construim ADEVARATĂ Împărăţie al lui Dumnezeu.   El ne-a creat fiinţe libere şi avem posibilitate de alegere în această viaţă,   şi depinde de noi starea viitoare în care ne vom afla în veşnicii, binecuvântare.  În  urma  alegerii: Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula:  unii pentru viața vecinică, și alții pentru ocară și rușine vecinică.  (Daniel 12:2).   Nu vă mirați de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viață; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29).   Oamenii sunt interesaţi să obţină fericirea, chiar dacă este definită  în termeni diferiţi, cel puţin pe  acest pământ, dar şi mai mult o fericire dincolo de moartea, de ordin spiritual ân termenii lui Dumnezeu ţi se obţine pentru cei care cred că există aşa ceva. Dumnezeu  a creat omul cu libertatea de a lege iar David punctează acest lucru în Psalmul 1. Destinul omului este ales de pe acest pământ în timpul vieţii. Cele trei cuvinte de bază din psalm „ferice, nu se duce, nu se aşează”,   este o negaţie şi ne arată o progresie clară a celor care nu fac aceste lucruri şi este o viaţă  de fericire şi binecuvântare a persoanelor în cauză.   Deşi sun multe căi care li se pare oamenilor că sunt bune, atunci când ascultăm vocea lui Dumnezeu din Scriptură vom primi binecuvântarea veşnică. „. Biblia ne îndeamnă: “Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui…” (Isaia 55:7). Cei care se aşează pe « scaunul celor batjocoritor”, sunt în postura de atei, negă existenţa lui Dumnezeu, dar luptă împotriva creştinilor şi Dumnezeu  se răzvrătesc împotriva a ceea ce nu cred. Dumnezeu ne spune ce se întâmplă cu astfel de necredincioşi Proverbe 3:34: “Când are de-a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.” Relele din societatea noastră “lacrimile, durerea, suferinţa, inimile zdrobite, familiile destrămate, vieţile distruse”, sunt rezultatul celor care calcă Lege lui Dumnezeu. Libertatea omului nu înseamnă a trăi în păcat şi în noi trebuie să se vadă roadele Duhului Sfânt. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie citit şi meditat „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune”.   Doar în acest fel devenim lut în mâna Olarului iar cel sădit primeşte rod, apă şi viaţă din belşug el este un pom verde care aduce rod la timpul lui,   aspect prins şi de Pavel ”Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică”. Credincioşii din vechiul Testament sunt „un răsad al Domnului, ca El să fie slăvit... ”  iar în Noul Testament se aduce în discuţie Naşterea din Nou. Cuvântul lui Dumnezeu nu rămâne fără răspuns „….Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis.” Noi avem libertatea şi chiar porunca să vestim Evanghelia, iar Dumnezeu continuă lucrarea ”aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu Sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească”. În Vechiul Testament  frunzele pomului sunt tot timpul verzi, fiind o mărturie a vieţii de credincioşi, iar Noul Testament foloseşte pentru credincioşi cuvântul  „sare şi lumină”, care este o mărturie a vieţii creştine, fiind consecvenţi până la capăt. Deşi este important să avem bunuri materiale dar cele spirituale sunt mai importante   ”Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?” Psalmistul ne prezintă o alternativă a vieţii şi cele două moduri de viaţă pe acest pământ, dar cu consecinţele de rigoare fiindcă va venii o judecată  a tuturor oamenilor. Oamenii răi  au o stare de agitație, de frământare, neliniște, sunt nestatornici în decizii și acțiuni sunt asemănaţi ca şi pleava „Cei răi n-au pace” zice Dumnezeul meu.” Alegând între bine şi rău necredincioşii nu au o etica corectă la care se pot raporta, nu au siguranţă şi trăiesc în confuzie. Cuvântul lui Dumnezeu este Imuabil fiind valabil ficărei generaţii, în toate timpurile şi în orice loc geografic. Credincioşii religioşi spun că Dumnezeu este Bun, dar ignoră dreptatea  şi mânia lui Dumnezeu.   El nu va accepta oameni păcătoși în cer ci destinația lor va fi Iadul cel veșnic. „Omul neprihănit își recunoaște păcatul, și îl duce la Crucea lui Cristos pentru a primi iertare astfel acceptă pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor.   Cel rău din contră refuză să-și recunoască păcatul, nu îi pleacă genunchiul în fața Creatorului, el ține mai mult la păcatul lui și în acest fel își decide,   determină,   și hotărește soarta”.”Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” fiecare din noi avem posibilitatea de alegere Ioan 3:19  ”Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele”. Cu privire la timp Biblia este fără echivoc. Evrei 9:27  „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”.   Timpul în gândirea filozofică  este o ”durata, succesiunea și simultaneitatea proceselor, interval dintre două momente măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere etc.” De asemenea timpul este a patra dimensiune, o mărime abstractă ce este definită în baza unei mişcări care se poate măsura.   Dumnezeu a făcut acest lucru pentru om Geneza 1:14  ”Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii”.   Timpul  are un început curge spre viitor şi va avea o finalitate. Amintim cele trei puncte care definesc sensul de scurgere a timpului, sensul termodinamic (entropia creşte), sensul psihologic prin faptul că ne amintim trecutul dar nu şi viitorul şi faptul că avem un univers în expansiune. Iov 37:18  Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată? Biblia a firmă că Geneza 1:1  ”La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”,   deci  timpul are un început un prezent  şi un viitor. Ateii susţin că Universul a fost creat prin o explozie de energie. „Astronomul american[55] Edwin Hubble a descris Universul ca fiind în continuă extindere, dând cosmologilor "o temă pentru acasă". El pornește de la ideea că la începuturi, cu circa 13,7 miliarde de ani în urmă, Universul încă nu exista. Ceea ce a existat a fost doar un punct de o natură cu totul specială, o așa-numită singularitate, ceva fără dimensiuni dar cu o energie infinită. La momentul "zero" acest punct a ieșit din starea lui de singularitate (încă nu se știe din ce cauză), (o cauză necauzata n. a.) și și-a manifestat uriașă energie printr-o inimaginabilă explozie, Big Bang-ul, care mai continuă și în ziua de azi. În anul 1940 fizicianul ruso-american George Gamow și asistenții săi Ralph Alpher și Robert Herman au lansat ideea de explozie incandescentă de materie și energie de la începuturile Universului. Numele teoriei "Big Bang" a fost dat de astronomul englez Fred Hoyle în 1950.”  Originea Universului are un început pentru spaţiu şi timp. Dincolo de punctul „zero”, oamenii de ştiinţă trebuie să accepte o cauză no-materială de natură spirituală care nu depinde  legile fizice. Deci Creatorul Universului este o fiinţă Eternă, spirituală, puternică  şi are puterea de a crea. Biblia ne spune că lumea, materia nu este eternă şi va pieri. Transcendenţa şi Imanenţa sunt atribute ale divinităţii  care nu se aplică şi omului, nu le înţelegem, doar le acceptăm, dar în mod clar Dumnezeu se implică în ceea ce a creat. Deci la început a fost gândirea şi apoi materia. Ioan 1:1  ”La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”.    De  asemenea Dumnezeu se prezintă ca fiind veşnic.   Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic. În gândirea grecilor timpul era circular, semnificaţia timpului era cercul însuşi iar „mântuirea” însemna să scape din el prin raţiune, fapt imposibil. Pe Greci nu îi interesa viitorul, nu îi interesa trecutul iar legătura dintre trup şi timp era considerată un blestem. Pentru greci evenimetele aveau un caracter ciclic, care se derula mereu.   Deşii  se ştie că avem posibilitatea autodistugerii, omul poate folosi ştiinţa în scopuri constructive sau distructive, reactoare nucleare sau bombe atomice sau cu hidrogen.   Dacă ne întoarcem la CALENDARUL EVREISC[56], el începe din Geneza când oamenii au început să aştepte promisiunea făcută de Dumnezeu în Eden, iar prima  încercare    de a face o cronologie a lumi este a lui „Olam Raba. Lucrarea, atribuită tradiţional lui Rabi Iose ben Halafta (sec. al II-lea e. n.), probabil elaborata mai târziu „ . Autorul a calculat  anii începând de la creaţie care ia în calcul cele şase zile ale creaţiei din Geneza şi vârstele personajelor biblice. Astfel conform acestei cronologii anul exact al craeaţieie este 3761, înainte de era actuală.   In concluzie anul 1999 – 2000 era noastră corespunde cu  anul 5760 din calandrul evreisc. Oamenii de ştiinţă atei resping aceste cifre şi avansează cifre de miliarde de ani, dar tot cred despre un sfârşit al Pământului tocmai de aceea se investesc sume imense pentru călătorii în spaţiu, pe Lună sau pe Marte. Calendarul evreisc era un calendar lunar din „Calendarul evreiesc corespunde anului lunar, alcătuit din douăsprezece luni de 29-30 de zile fiecare. Aşadar, anul are în jur de 354 de zile „.  În anumiţi ani se adăuga o lună fiindcă exista un decalaj între  calendarul solar şi cel lunar şi se adăuga a treisprezecea lună. Mai târziu anii bisecţi „bisecţi s-au fixat automat de şapte ori într-un ciclu lunar de 19 ani, aceştia fiind anul al 3-lea, al 6-lea, al 8-lea, al 11-lea, al 14-lea, al 17-lea şi al 19-lea. Ultimul astfel de ciclu a început în anul 5749 (1989- 1990).”  Calendarul era necesar pentru stabilirea zilei de Sabat, a celorlalte sărbători şi implicit la calcularea timpului. Ziua începea la apusul Soarelui şi se încheia la următorul apus „Talmudul justifică acest obicei pe baza Bibliei unde, la sfârşitul fiecărei zile a Creaţiei, se spune “a fost o seară şi a fost o dimineaţă”, întotdeauna în această ordine (de ex. , Gen. 1,5.8. 13). Prin urmare, Sabatul începe vineri seara şi se termină când apar primele trei stele pe cer sâmbătă seara.” În epoca modernă s-a încercat o reformă a calendarului ebraic, „Ultima mare încercare de a reorganiza calendarul a avut loc în 1931 la Geneva, sub auspiciile Societăţii Naţiunilor. Împotriva reformei s-a ridicat atunci marele rabin britanic J. H. Hertz.” Oricum şi calendarul evreiesc avea un începu şi se derula spre viitor. Dacă venim în timpul lui Isus imperiul roman era o mare putere, Iudeea fiind provincie romană  funcţiona CALENDARUL IIULIAN[57], introdus „Iuliu Cezar în 46 î. Hr. intrând în uz în anul 45 î. Hr.  (sau 709 ab urbe condita)”. El este are 365 de zile împărţit în 12 luni, cu un an bisect tot la 4 ani cu o respectivă eroare a anilor bisecţi. El a rămas în uz în multe ţări  până în secolul  XX,   fiind folosit de Bisericile tradiţionale. El nu se potriveşte cu calendarul astronomic, care este mai lung cu 11  minute. „Datele romana înainte de anul 32 î. Hr. erau în mod tipic cu o zi sau două în urma aceleiași date din calendarul iulian. Astfel, data de 1 ianuarie din calendarul roman când s-a aplicat reforma iuliană, cade de fapt pe 31 decembrie 46 î. Hr.  a calendarului iulian.” Calendarul Iulian în denumirea lunilor se baza numele cezarilor, „aceste nume au fost folosite până în secolul al XV-lea și, cu unele modificări, până însecolul al XVIII-lea”,   o altă variantă pe numele planetelor  Sistemului Solar cunoscute atunci, sau pe  lunile agricole„ folosite până în secolele 15-17. „Romanii numărau anii de la fondarea fondarea orașului Roma,  ab urbe condita (AUC). Această metodă era folosită de istoricii romani pentru determinarea numărului de ani dintre două evenimente, nu pentru numirea datei calendaristice. Mai mult decât atât, istoricii foloseau date diferite pentru fondarea Romei.  Fasti Capitolini, o inscripție care conține o listă a consulilor, publicată de Augustus, folosea ca dată a fondării 752 a. Chr. . Data folosită de Varro,  753 a. Chr. , a fost adoptată de istoricii moderni”. De asemenea „ romanii mai foloseau uneori și anii de domnie ai unui împărat.  Anno Diocletiani, numiți astfel după Dioclețian, calendar folosit de creștinii din Alexandria pentru a-și numerota Paștile de-a lungul secolului al IV-lea și al V-lea. În 537,  Iustinian a hotărât ca, din acel moment înainte, data trebuie să includă numele împăratului,  indicțiunea și numele consulului. Indicțiunea a făcut ca anul Bizantin să înceapă pe 1 septembrie. În anul 525,  Dionisie cel Mic a propus sistemul anno Domini, care s-a răspândit treptat în Europa Occidentală creștină, după ce sistemul a fost adoptat de călugărul Beda Venerabilul. Anii au început să fie numerotați de la anul presupus al nașterii lui Isus, de 25 martie – Bunavestirea, pentru ca în curând această dată să fie schimbată pe 25 decembrie –Crăciunul, înapoi de Bunavestire în Anglia, pentru ca în Franța anii să fie numărați începând cu ziua de Paște.”, Conştient de faptul că am lăsat multe aspecte afară se mai poate adăuga faptul că „Calendarul iulian a fost folosit în Europa din timpurile Imperiului Roman până în anul 1582, când Papa Grigore al III-lea a promulgat calendarul gregorian, a greşit datarea cu 4 ani şi  a fost în scurtă vreme adoptat de majoritatea țărilor catolice. Țările protestante l-au adoptat ceva mai târziu, iar țările din Europa Răsăriteană l-au adoptat  şi mai târziu, unele la începutul secolului al XX-lea.  Rusia a folosit calendarul iulian până după Revoluția rusă, de aceea Revoluția din Octombrie a izbucnit în noiembrie, conform calendarului gregorian”  S-a simţit nevoia la trecerea, „. La Conferința interortodoxă de la Constantinopol din mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit” CALENDARULUI GREORIAN iar pentru a se pune de acord „anul calendaristic cu cel astronomic, la propunerea doctorului napolitan Aloysius Lilius,  Papa Grigore al XIII-lea a decretat, la 24 februarie 1582[1], reforma calendarului. Noul calendar este cunoscut, de atunci, sub denumirea de calendarul gregorian. Acesta făcea reglarea funcție de echinocțiul de primăvară și luna sinodică (pentru Paște). Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se folosește denumirea de Stil Vechi prin comparație cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului gregorian.”  În Rusia anii au început să fie număraţi de la anul Naşterii lui Cristos, ani de dinaine se numărau invers. Numeroase ţări sau opus şi folosesc în continuare Calendarul Iulian, în special Biserica Ortodoxă, dar Catolocii şi protestanţii  se foloseau de ambele calendare, de aceea sărbătorile nu sunt la aceeaşi dată. Se poate face observaţia că la toate calendarele, a existat un început, iar acum lumea se teme de viitor. Dumnezeu este acela care controlează începutul şi sfârşitul universului 2 Petru 3:10  Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde, sau Apocalipsa 21:1  Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. In privinţa mântuirii Dumnezeu a ales un om pe Avram  din care a descins un popor care  la împlinirea vremii l-a adus pe scena istoriei pe Unsul, Mesia Cristosul,    Dumnezeu care s-a făcut om, iar prin Jertfa de la Calvar oferă tuturor oamenilor mântuire şi a răscumpărat lumea din păcat. El este punctul focal al istoriei, „clipa astrală a omenirii”,   care după Moartea şi Înviera Sa s-a înălţat la cer, promite reîntoarcere Sa parousia, pentru aşi lua Biserica şi a instaura Împărăţia cerurilor. Aici intră în discuţie  conducerea suverană a lui Dumnezeu. Apocalipsa 19:6  Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Scriptura este o descoperire de Sine  al lui Dumnezeu care ne arătă calea spre mântuire Ioan 1:9  „Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume”, Cristos era om şi Dumnezeu  Evrei 1:3  „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”, , iar noi îl putem onora pe Dumnezeu prin ascultare.  În Escaton va judeca lume şi va fi o nouă creaţie de acea există îndemnul la pocăinţă. Evrei 3:7  De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, 8  nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, ….. Am jurat, deci, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Am avut un început perfect în părăşie cu Dumnezeu în Eden, dar cu două destinţaii finele în viitor, binecuvântare sau blestem veşnic. În Predica de pe munte este creionat caracterul cetăţeanului care este necesară pentru a face parte din Împărăţia cerurilor acum şi în viitor. Predica de pe Munte este o declaraţia a Regelui cu privire la împărăţia Sa, ea este o „mini Evanghelie”, dar mesajul creştin nu poate fi redus doar la reguli de comportare ci înseamnă mai mult, a crede că Sângele Mielului ne spală de păcat. Mântuirea înseamnă a avea o relaţie corectă cu Dumnezeu prin Jertfa lui Isus, pocăinţă şi poziţia pe care o are în cer de Mare Preot „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; 4  că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Predica de pe Munte se adresează în primul rând ucenicilor, dar şi mulţimilor care îl ascultau. Apare un contrast aparent cu privire la sărăcia duhului care ne face compatibili cu Împărăţia Cerurilor  „ca nişte întristaţi, şi totdeauna Suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile”. Sărăcia  duhului este o realitate din interiorul inimi pe care Dumnezeu o caută în noi, aduce bogăţii spirituale şi ea vizează relaţia noastră cu Dumnezeu, cu semenii şi cu noi înşine. Fiecare fericire este validată  de ce anterioară şi în final se închide cercul.   Omul are nevoie de Dumnezeu fiindcă este creaţia Lui, este necesară comuniunea cu El cu semeni o părtăşie pe verticală şi pe orizontală. Sărăcia în duh se realizează doar în prezenţa lui Dumnezeu şi ne dovedeşte vinovaţi şi este confirmată după foamea şi setea noastră după neprihănire „…Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar Sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite”. Este absolut necesar să recunoaşte insuficienţa neprihăniri personale pentru a intra în cer. Plânsul este o manifestare în viaţa de credinţă,   scoate la suprafaţă realitatea lăuntrică din inima noastră. Astfel plânsul are mai multe motive, cel mai important este plânsul pocăinţei pentru propriile păcate, păcatele altor persoane  sau durerea pentru semeni şi fraţii noştri. El vizează relaţia nu noi înşine. Blândeţea face parte din caracterul creştinului şi este o roadă a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt are puterea de a îmblânzi şi de a învinge mândria din inima noastră care este o roadă a firi pământeşti. Moise a fost declara ca şi cel mai blând om de pe pământ  şi a ieşit din competiţia afirmării de sine.   Şi Petru trece prin această încercare, afirmând că nu îl va părăsi pe Isus, dar se leapădă de El în faţa unei slujnice. Cântatul unui cocoş a fost degetul lui Dumnezeu prin care Petru s-a văzut vinovat „Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar”. La întâlnirea cu Isus după o pescuire eşuată, pe ţărm Isus pune ş întrebarea  mă iubeşti, iar Petru se întristează afirmă că îl iubeşte pe Isus care îi spune „Paşte oile Mele”!   Blândeţea se realizează doar în prezenţa lui Dumnezeu când ne recunoaştem păcatele, iar cei blânzi se raportează Dumnezeu şi lucrarea Sa.   Omul este făcut din ţărână „carnal” dar are   o foame şi sete  după neprihănire pe care o dă doar Dumnezeu  ce ne spune cum şi ce trebui să face în viaţa de credincios. Există o neprihănire social/ morală, ce face parte din caracterul nostru şi ne determină conduita. A fi creştin şi nu a simţi aşa ceva este o contradicţie în termeni şi înseamnă doar etichetă de creştin. Termenul de comparaţie ”oglinda”  este Chipul lui Dumnezeu  care este o reprezentare corectă, fiindcă avem ceva din El,   Ymago Dey, care este pus în noi,   dar alte oglinzi fiind distorsionate, Chipul este şi el stricat aducând omul într-o falsă neprihănire. Există un real pericol după alergarea unei proprii neprihăniri, dar cel neprihănit doreşte părtăşie cu Dumnezeu. Ioan 4:14  Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa veşnică.”  Mila este un sentiment uman şi este perceput de multe ori greşit doar în raportarea noastră doar la semenii sau fraţii noştri. Ea nu este un rezulta al eforturilor credincioşilor ci o lucrarea a Duhului Sfânt care înnoieşte inima, dar Pavel spune  „ El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt „ deci se obţine prin îndurarea lui Dumnezeu care a avut milă şi Har faţă de noi   la care trebuie să răspundem la fel. Adevărata religie mai corect spus credinţă ne apropie de oameni dar falsa religie ne depărtează  de oameni.   Avem cele două porunci date de Isus Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” 38 „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. 39 Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”,  care nu pot funcţiona independent una faţă de cealaltă şi ne reglementează viaţa de credincios. Tânărul bogat confrunta cu Isus pleacă întrista dar Zacheu este plin de bucurie. Fariseii aveau o falsă neprihănire şi ca şi rezultat mila era absentă din vieţile lor. Harul este asociat cu mila şi Mântuirea se primeşte prin Har iar mila ţine de viaţa de zi cu zi a credinciosului. Inima în uzajul scripturii este centrul de comandă a fiinţei noastre. Biblia afirmă despre inimă ca este rea  , , Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s'o cunoască?  , dar  cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu, după ce şi-au spălat păcatele în Sângele Mielului.   La fel Matei ne spune despre o inimă murdară şi o inimă curată, ea este un izvor de energie a spiritualităţii, voinţei, intelectului din fiinţa noastră. Inima poate să fie tulburată, plină de mâhnire sau  bucurie, posedă toată pleiada sentimentelor umane şi poate să aducă laude Domnului. Ea se poate împietri, sau are capacitatea să înţeleagă  voia lui Dumnezeu. Ea se face responsabilă de gânduri rele sau să creadă în Cristos şi Pavel ne spune 1 Timotei 1:5  „Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută”. Inima curată recunoaşte ce este păcat, veghează şi  se fereşte de  lucruri murdare „Cine păzeşte porunca, îşi păzeşte sufletul; cine nu veghează asupra căii sale, va muri.” În contrast o inimă murdară batjocoreşte pe Dumnezeu, semenii, lucrurile sfinte iar blestemul unei inimi murdare are ca şi raţiune este profit material. Numai cei care au o inimă curată pot să ceară ceva de la Dumnezeu şi să şi primească Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. 8  Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide dar o inimă murdară caută altfel de lucruri „De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre „?   De asemenea credincioşii trebuie să vegheze unii asupra altora, aspecte din adâncul inimi  Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut. Domnul trebuie să controleze inima noastră. O inimă curată are pace, caută împăcare şi portă numele de fiii ai lui Dumnezeu pe când  cei răi se frământă în zadar „Pentru cei răi nu există pace!” şi  „Mântuirea este departe de cei răi, căci ei nu caută orânduirile Tale. .” (Psalmi 119:155). Necredincioşii sunt întrun conflict continu cu Dumnezeu, cu semenii şi cu ei înşişi, în realitate se luptă cu Domnul cu sfinţenia şi neprihănirea Lui. Isus Cristos este denumit Domn al păcii, ca şi credincios te împaci cu Dumnezeu cu semeni şi cu tine însuţi. Împăcarea este mandatu preoţiei noastre, Cristos a împăcat lumea Dumnezeu, iar noi trebuie să vestim lucrurile minunate ale lui Dumnezeu  şi prin Marea Trimitere să vestim Evanghelia, lucrare pe care Isus o încredinţează ucenicilor dar este şi noi prin preoţia tuturor credincioşilor “Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” Isus Cristos a făcut slujba împăcării, trebuie să o facă Biserica dar şi fiecare dintre noi. Trebuie să existe iertare „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre, şi întotdeauna mandatul cultural se  subordonează mandatului preoţiei date de Isus Cristos. Prigoana suferită de creştinii neprihăniţi dea lungul vremii va primii mângâiere în Împărăţia Cerurilor, suferinţa trebuie să aibă trei cauze major,   lupta cu păcatul, o viaţă sfântă şi prigoană din cauza neprihănirii. Alt gen de suferinţe nu face posibilă intrarea în Împărăţia cerurilor. Cu această ultimă fericire se închide cercul în mod armonios şi se realizează o apropiere progresivă de Dumnezeu. Biserica este încurajată la suferinţă  „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui”. Şi Isus avertizează „Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” Doar prin Suferinţa de pe Cruce, Moartea şi Învierea lui Isus s-a făcut posibilă împăcarea lumii cu Dumnezeu şi este posibilă refacerea Chipului lui Dumnezeu în noi, Ymago Dey. Fariseii zideau o altă împărăţie, iudaismul era înstrăinat de Dumnezeu din cauza păcatelor şi a învăţăturii rabinice suprapuse peste Lege dată de Dumnezeu prin Moise şi  datorită faptului că „oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” Isus Cristos este refuzat de lume de două ori dar El a biruit păcatul la Cruce. Isus Cristos a venit în lume şi deşi „El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El”, (Coloseni 1:17),    Isus în Predica de pe Munte prezintă caracterul, conduita  şi soluţia pentru cei care doresc să intre în Împărăţia Sa prin Sângele Său care curăţă de păcate. Lumea a intrat în descompunere morală şi spirituală, dar şi fizică, iar ucenicii implicit şi noi trebuie să fim sare şi lumină.   Pericolele care îi pândesc pe credincios, sunt că pot fi contaminaţi de lume, şi o  izolare faţă de lume sau biserica locală. Creştinul are un rol bine definit în lume nu în afara ei. Dacă sarea îşi pierde gustul ea va fi călcată în picioare, aspect ce este un avertisment pentru credincioşi Dumnezeu  nu se schimbă este Imuabil, iar acesta este mandatul creştinului indiferent unde se află şi în ce moment al istoriei îşi trăieşte viaţa.    În urma alegerii pe care omul o face pe acest pământ există destinaţia finală Cerul sau Iadul, binecuvântarea sau blestemul veşnic. Materia nu este veşnică şi va pieri „… În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde”. Am amintit mai multe imagini despre cer dar suntem departe de realitatea cerului. Cerul  este un loc şi o stare, este locuinţă a lui Dumnezeu Tronul şi Templul Său şi a fiinţelor care locuiesc acolo îngeri lui Dumnezeu, serafim, heruvimi,   arhangheli, 24 de bătrâni şi Cristos ca Mare Preot care mijloceşte pentru noi. Cerul este un loc sfânt spre care se înalţă rugăciunile credincioşilor şi aşteaptă în viitor să ajungă acolo şi în care ne aşteaptă o moştenire. Rabinii spuneau că există şapte ceruri, Pavel s-a înălţat la al treilea cer „a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească”. Cerul are o semnificaţie actuală şi una escatologică, şi este o stare în care se face voia lui Dumnezeu şi El este lumină. Cerul este descris în mod plastic ca o cetate, Grădina Edenului va fi restaurată, acolo va fi pomul vieţii pentru vindecarea neamurilor, fiind o stare de fericire şi nu va fi moarte. Acolo vor fi mai multe locaşuri / un loc promis de Isus Cristos care a promis că se va întoarce pentru aşi lua Mireasa şi va instaura Împărăţia Cerurilor. Pavel îi îndeamnă pe credincioşii care sunt în suferinţă să privească la lucrurile veşnice care se află în el. Nimic întinat nu va intra acolo ci numai oamenii care şi-au spălat păcatele în Sângele Mielului. Se intră în Cer prin Naşterea din Nou şi nu se poate frauda ca şi graniţele de pe pământ. Pentru a intra în cer trebuie să ducem o viaţă sfântă, caracterul nostru trebuie să fie smerit, să fim săraci în duh numele noastre să fie scrise în Cartea vieţii şi să fim victorioşi. Cel mai important lucru este prezenţa lui Dumnezeu, Cerul nou este ceva etern, un loc al armoniei, curăţiei şi neprihănirii 2 Petru 3:13  „Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea”. A doua destinaţie finală este Iadul care a fot pregătit pentru Satana şi îngerii lui şi oamenilor care l-au respins pe Dumnezeu.   „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” În Vechiul Testament  cuvântul   Gheenă era un loc de pedeapsă în care focul nu se poate stinge, focul reprezentând mânia judecăţii divine,   dar existau şi alte păreri fără suport biblic. Noul Testament confirmă,   recunoaște, şi validează imaginea despre Iad, ca loc de pedeapsă veşnică. Biblia susţine că odată intrat în Iad nu mai există posibilitatea de a ieşii de acolo, El fiind un loc în care mânia lui Dumnezeu se abate asupra lui Satana, îngerilor lui şi a oamenilor care nu s-au împăcat cu El. Iadul este un chin  puternic şi mintal  şi o despărţire definitivă şi totală  de Dumnezeu, care este cel mai cumplit aspect. Imaginile despre Iad descrise în Scriptură sunt un avertisment al lui Dumnezeu cu ce anume va fi acolo,   foc,   viermele nu doarme,   un loc  al chinurilor, un loc al torturii unde se plânge de durere, o pedeapsă veşnică, întuneric, moartea a doua, o datorie care trebuie să fie plătită „un lac de foc și pucioasă” unde cei răi vor fi chinuiți, zi și noapte în vecii vecilor”. Iadul este ceva real şi veşnic oamenii vor fi nevoiţi să recunoască dreptatea lui Dumnezeu, iar acolo vor ajunge oamenii care „ cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Iadul este rezultatul alegerii pe care oamenii l-au făcut pe pământ iar alegerea se face „astăzi” având în cazul de faţă un cumplit deznodământ. Dintre  cele două vârfuri ale răului din univers Crucea lui Cristos când mânia lui  Dumnezeu s-a abătut asupra Fiului, care purta toate păcatele trecute, prezent şi viitoare ale umanităţii, suferinţa având un aspect soteorologic, al doile vârf a răului este Iadul  ca şi loc de chin şi pedeapsă ce nu mai prezintă nici o speranţă viitoare. Acolo vor fi lanţuri veşnice, lac de foc şi întuneric   De asemenea Biblia nu ne sugerează ca ar fi grade de pedepse în Iad,   necredincioşii evrei  „ ….. vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.” Va fi o finalitatae veşnică pentru tot ce s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu Apocalipsa 20:10  Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. Amin

7). Biblioggrafie.

Sait Teophilos  http: //www. theophilos. 3x. ro

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei. html

Tenney,    C.   Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT,    Imprimeria de Vest Oradea 1992

Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei. html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,      Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/fericirile. html

Comentariu Biblic al credinciosului V. T  de William - MacDonald

Studiu introductiv în Legea  Istoria și Poezia Vechiului Testament de VASILE TALPOŞ EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R. A. BUCUREŞTI 1999

Millard,   Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2 Editura „Cartea Creştină”  Oradea  1998.

Sait https: //dexonline. ro/definitie/timp

Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Timp

JAMES, MONTGOMERY   BOICE,    FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE,   Editura   Institutului  Biblic „EMANUEL”  Oradea, 2000.

MĂREŢIA CREŞTINISMULUI  de DINESH D, SOUZA  Editura Imago Dei, Oradea 2011

Oscurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit http: //www. roboam. com/predici/cecredemnoi. htm

Beniamin, Fărăgău    Evanghelia după Matei,   capitolele 1 –10. Editura LOGOS  Cluj, 1998

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/cer. html

NAŞTEREA DIN NOU de Ardelean Viorel

Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/ca-si-in-cer. html

Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/realitatea-cerului. html

INDEX TEMATIC DE TERMENI ŞI NUME DIN BIBLIE. Bucureşti 2003

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/iad. html

Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/iad-real-vesnic. html

Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Big_Bang.

Sait https: //sites. google. com/site/calendarebraic/

Sait http: //ro. wikipedia. org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Georgian%C4%83

ARDELEAN VIOREL

[1] Sait Teophilos  http: //www. theophilos. 3x. ro

[2] SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129

[3] n. b. informaţie nesigură

[4] Ardelean Viorel

[5] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[7] Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei. html

[8] Tenney,    C.   Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT  pag 129-132

[9] Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei. html

[10] Dicţionar Biblic pag 814-815

[11] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/fericirile. html

[12] Sait Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[13] Sait Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[14] Sait Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[15] Comentariu Biblic al credinciosului V. T  de William - MacDonald pag 497

[16] Studiu introductiv în Legea  Istoria și Poezia Vechiului Testament de VASILE TALPOŞ pag 353

[17] Studiu introductiv în Legea  Istoria și Poezia Vechiului Testament de VASILE TALPOŞ pag 353

[18] Sait Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[19] Comentariu Biblic al credinciosului V. T  de William - MacDonald pag 497

[20] Millard,   Erickson   Teologie Creştină,   vol  2 pag 39-46

[21] Sait https: //dexonline. ro/definitie/timp

[22] Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Timp

[23] Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Timp

[24] JAMES, MONTGOMERY   BOICE,    FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE pag 511

[25] Măreția creștinismului pag 136

[26] JAMES, MONTGOMERY   BOICE,    FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE pag 512

[27]Oscurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit http: //www. roboam. com/predici/cecredemnoi. htm

[28] JAMES, MONTGOMERY   BOICE,    FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE pag 513

[29] JAMES, MONTGOMERY   BOICE,    FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE pag 515-521

[30] JAMES, MONTGOMERY   BOICE,    FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE pag 522

[31] Sait Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[32] EVANGHELIA DUPĂ MATEI de Beniamin Fărăgău pag 146-150

[33] EVANGHELIA DUPĂ MATEI de Beniamin Fărăgău pag 137-157

[34] Sait Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[35] EVANGHELIA DUPĂ MATEI de Beniamin Fărăgău pag 151-

[36] Sait Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[38] Sait Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[39] EVANGHELIA DUPĂ MATEI de Beniamin Fărăgău pag 171- 174

[40] EVANGHELIA DUPĂ MATEI de Beniamin Fărăgău pag 175-182

[41] Sait Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[42] EVANGHELIA DUPĂ MATEI de Beniamin Fărăgău pag 183-188

[43] EVANGHELIA DUPĂ MATEI de Beniamin Fărăgău pag 192-2014

[44] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/cer. html

[45] NAŞTEREA DIN NOU de Ardelean Viorel

[46] Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/ca-si-in-cer. html

[47] Dicționar Biblic pag 214

[48] Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/realitatea-cerului. html

[49] INDEX TEMATIC DE TERMENI ŞI NUME DIN BIBLIE pag 46

[50] INDEX TEMATIC DE TERMENI ŞI NUME DIN BIBLIE pag  47

[51] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/iad. html

[52] NAŞTEREA DIN NOU de Ardelean Viorel

[53] Sait http: //www. gotquestions. org/Romana/iad-real-vesnic. html

[54] INDEX TEMATIC DE TERMENI ŞI NUME DIN BIBLIE pag 106

[55] Sait https: //ro. wikipedia. org/wiki/Big_Bang

[56] Sait https: //sites. google. com/site/calendarebraic/

[57] Sait http: //ro. wikipedia. org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Georgian%C4%83