Dumnezeu proiectează, dar şi realizează armătura celui sfânt; prin urmare, ea va fi perfectă în orice detaliu. Ceea ce rămâne de făcut celui sfânt este SĂ ÎMBRACE ÎNTREAGA ARMĂTURĂ A LUI DUMNEZEU.

   P e scurt, ce implică porunca A ÎMBRĂCA? Noi ştim că este mai mult decât o simplămărturisire cu gura. Are o mică valoare sa spusi 'am credinţă' sau 'am nadejde' sau 'am dragoste', dacă în acel moment tu nu crezi, nu ai nădejde sau nu iubeşti. Una este să ai armătura în casă şi alta să fie încinsă pe tine - să ai darul ca principiu şi să ai darul ca acţiune.

  Armătura creştinului este făcută să fie purtată, nu o îndepărta până nu ţi-ai terminat drumul!

   Armătura şi trupul de carne se îndepartează împreună. Atunci, nu va mai fi nevoie de scut sau de coif, nici d enopţi de veghe. Acele îndatoriri militare şi abilităţi - pe care le-am numit credinţă, nadejde şi toate celelalte - vor fi îndepărtate onorabil. În cer, tu nu vei mai apărea în armătură, ci în veşminte glorioase.

   Cu toate acestea, pentru prezent tu trebuie să-ţi porţi veşmântul destinat, zi şi noapte. Tu trebuie să umbli, să lucrezi şi să dormi avându-l asupra ta, altfel, tu nu vei fi un adevărat soldat al lui Cristos. Pavel îşi fixează un ţel:

   'De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. '

   Aici, îl vedem pe acest om sfânt echipat cu armele sale, antrenându-şi inima, cu ochii spre ţintă, ca un adevărat soldat, care îşi încearcă toate darurile în vederea bătăliei. Noi avem motive temeinice pentru a ne comporta în acelaşi fel.

   În primul rând, Cristos porunceşte aceasta. El spune să ne îmbrăcăm armătura, sa ne punem darurile în acţiune:

   'Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse. '

   El vorbeşte ca un general către soldaţii lui:

   'Ungeţi-vă armătura! Aprindeţi-vă făcliile! Fiţi gata de marş! Pregătiţi-vă de luptă la primul semn al ispitei! '

   Din nou El le vorbeşte, de data aceasta ca un stăpân către slujitorii lui:

   'Dacă stăpânul moşiei este chemat departe, iar clipa reîntoarcerii sale este nesigură, oare servitorul credincios va închide uşa, va stinge focul şi se va retrage? Nu, el va veghea în timpul nopţii, gata să-şi întâmpine stăpânul oricând ar veni. '

   Cu alte cuvinte, nu se cade ca Stăpânul să stea şi să bată la uşa inimii noastre şi să găsească adormite darurile noastre duhovniceşti.

   Fiecare îndatorire a creştinului necesită efortul lui constant.

   Rugăciunea trebuie, dar cum? FĂRĂ ÎNCETARE! Să ne bucrăm, dar când? NEÎNCETAT! Să aducem mulţumiri dar pentru ce? PENTRU TOATE LUCRURILE! Noi trebuie să ţinem scutul credinţei şi coiful nădejdii până la sfârşit.

   Soldatul trebuie să stea acolo unde este plasat şi să nu se mişte, nici să doarmă până când nu este eliberat din post.

   La venirea lui Hristos, numai sufletul care va fi găsit făcând aşa va avea binecuvântarea Lui.