de Haydn Sennitt

În ultima vreme m-am gândit destul de mult la felul în care am ieșit prima dată din lumea homosexuală și la ce simt acum pentru bărbații cu care m-am culcat în trecut. Au fost atât de mulți, încât nu mi-i pot aminti pe toți, dar aceasta nu diminuează ceea ce simt acum pentru ei. În trecut, în mare parte îi învinuiam pentru situațiile în care ne-am aflat, pentru că am încălcat granițele și am făcut lucruri sexuale care am crezut că ne vor da dragoste, acceptare și pe bărbatul viselor noastre, care urma să ne ofere stabilitate și să facă din nou ca totul să fie în ordine. Trista realitate este că făceam sex, ne foloseam unul pe celălalt și chiar renunțam unul la celălalt pentru a căuta pe altcineva. Nu era ceva neobișnuit să se întâmple asta și, în timp ce eu îi examinam pe bărbații homosexuali pe care îi cunoșteam, ei făceau același lucru.

Foștii mei iubiți și cu mine credeam că ne iubim și ne străduiam din greu să credem că ne iubim, dar ca să fiu sincer, cred că ar fi mai exact să spun că încercam să găsim dragoste pentru noi înșine și ne foloseam unul pe celălat încercând să facem asta.

Este trist, dar când întrețineam relații sexuale cu o mulțime de bărbați homosexuali, de obicei nu mă întrebau cum mă cheamă și deseori nici eu nu îi întrebam cum îi cheamă. De ce nu? Deoarece faptul de a ști că celălalt avea o identitate mi-ar fi dat mai puține motive pentru a-l folosi într-un mod atât de crud, de indiferent. Uneori le-am cerut numele și câteodată când am făcut asta au plâns, fiindcă puțini îndrăzniseră până atunci să îi întrebe.

Deci cum îi privesc pe acei bărbați acum? Îi urăsc? Îi urăsc pe homosexuali și pe lesbiene? După toate cele prin care am trecut și după ce m-am luptat cu eșecurile și slăbiciunile mele, nu pot spune că urăsc pe vreunul dintre ei. Urăsc acum ce am făcut împreună, dar nu îi urăsc pe ei, chiar dacă unii dintre ei m-au rănit emoțional, m-au trădat și m-au insultat, au încercat să mă agreseze sexual și să mă violeze și m-au tratat ca pe un gunoi. Știu că și eu i-am rănit, chiar dacă nu în moduri atât de dure, și că și eu am fost la fel de mult ca ei un făptuitor al rănirii. Am înțeles, de asemenea, că pentru a mă folosi și a mă răni precum au făcut-o, trebuie să fi fost destul de zdrobiți și de mânioși, adânc în interiorul lor, întocmai cum eram și eu. Nu pot să clamez pentru mine însumi o moralitate înaltă; nu sunt nici mai bun, nici mai rău decât ei, indiferent ce au făcut. Ei toți sunt făcuți după chipul lui Dumnezeu, iar El dorește foarte mult să Se împace și să Se reconecteze cu ei. El le înțelege durerea și Își dorește mult să o vindece în Isus.

Speranța mea? Ca ei să Îl cunoască pe Isus, dacă nu prin mine, atunci prin altcineva. Sper ca într-o zi să ne împăcăm și să fim din nou prieteni adevărați, să le dau o îmbrățișare, să le spun că îmi pare rău pentru lucrurile pe care le-am făcut și să restabilim ceva nou, chiar dacă ei nu sunt creștini!

Dar și mai bine, (încă îmi amintesc numele multora dintre ei) mă rog neîncetat pentru ei ca într-o zi să Îl aibă pe Isus în inimă și astfel să petreacă veșnicia împreună cu mine în siguranță, sfințenie, securitate, desăvârșire și protecție, nemaifiind răniți și nemairănindu-i pe alții. De multe ori când am rostit această rugăciune, am rostit-o cu lacrimi.

Cât de mult au nevoie acești bărbați de Isus! Cât de mult au nevoie toate persoanele LGBT de El! Am o pasiune deosebită în inima mea pentru bărbații cu care m-am culcat, fiindcă în momentele în care am avut relații fizice, am împărtășit unul cu celălalt o latură ascunsă din noi înșine care suferea, era singură, vulnerabilă, disperată, însetată de dragoste și încă neîmplinită. Atunci ne-am dus la sursele greșite pentru a ne împlini nevoile, dar acum că mă aflu într-o relație corectă cu Dumnezeu, vreau ca și ei să guste și să afle că numai Isus poate să le împlinească nevoile.

Unii dintre bărbații cu care m-am culcat erau mai mari decât mine, erau cu aproape paisprezece ani mai în vârstă și, din multe puncte de vedere, a fost realmente trist să văd asemenea bărbați. Ei erau, într-un fel, ca niște frați mai mari pentru mine, dar la fel de pierduți cum eram eu. Anul trecut l-am întâlnit pe primul meu iubit în Sydney și era din nou cu un alt iubit. Ce trist și singur arăta, deși încerca din greu să se prezinte în exterior ca fiind fericit. Nu sunt de acord cu stilul de viață pe care l-a ales, dar îmi pasă de el și vreau să cunoască cea mai mare Dragoste care există. Este cel mai bun lucru pe care îl pot face acum pentru cei pe care i-am lăsat în urmă.

[Haydn Sennitt, Loving Past Lovers. Copyright © Haydn Sennitt. Tradus şi publicat cu permisiune.]