Dumnezeu a înzestrat sufletul cu două facultăţi una prin care a capabilă de percepţie şi de speculaţie, sau prin care discerne, vede şi judecă lucrurile; aceasta este numită ÎNŢELEGERE. Cealaltă facultate este cea prin care sufletul nu numai că percepe şi vede lucrurile dar are o anumită înclinaţie faţă de lucrurile pe care le vede şi le studiază; fie că este înclinat către ele, fie că manifestă împotrivire şi aversiune faţă de ele; prin această facultate, sufletul nu rămâne un spectator indiferent faţă de lucrurile considerate, ci manifestă plăcere sau aversiune faţă de ele, e atins în mod plăcut ori neplăcut de ele, le aprobă sau le dezaprobă. Această facultate are diferite nume; uneori e numită ÎNCLINAŢIE, alteori, fiindcă se referă la acţiunile care sunt determinate şi guvernate de ea, este numită VOINŢĂ; iar mintea, în raport cu exerciţiile acestei facultăţi, este adesea numită INIMĂ.

   Manifestările acestei facultăţi sunt de două feluri: ori cele prin care sufletul se apleacă către lucrurile pe care le are în vedere, aprobându-le, fiind mulţumit de ele şi înclinat spre ele; ori cele prin care sufletul se opune lucrurilor pe care le are în vedere, dezaprobându-le, fiind nemulţumit de ele, manifestând aversiune faţă de ele şi respingându-le. Şi, după cum manifestările înclinaţiei şi voinţei sufletului sunt variate după felul lor, sunt şi mai variate în ce priveşte intensitatea lor. Există anumite manifestări de plăcere sau neplăcere, de înclinaţie sau respingere care depăşesc cu puţin stadiul de perfectă indiferenţă. Dar există şi alte manifestări mai intense în care plăcerea, aversiunea, aprobarea sau dezaprobarea, sunt mult mai puternice putându-ne să ne ridicăm din ce în ce mai sus, până ce sufletul ajunge să acţioneze viguros şi sensibil, acţiunile sufletului fiind coordonate de o asemenea putere încât prin legile unirii dintre trup şi suflet pe care le-a stabilit Creatorul, mişcarea sângelui şi a energiilor vitale să fie afectate în mod sensibil; aceasta dă naştere adeseori la anumite senzaţii fizice îndeosebi în cazul inimii şi a organelor vitale, care sunt izvorul tuturor lichidelor din trup; din cauza aceasta, mintea, în ce privesşte manifestările acestei facultăţi, e numită INIMA, probabil în toate naţiunile şi în orice epocă din istorie. Şi trebuie să facem observaţia că acestea reprezintă acele manifestări mai viguroase şi mai sensibile ale acestei facultăţi care sunt numite EMOŢII.

   Voinţa şi emoţiile sufletului nu sunt două facultăţi; emoţiile nu se deosebesc de voinţă într-un mod esenţial, nici nu diferă de acţiunile simple ale voinţei şi de înclinaţiile sufletului; singura diferenţă constă în VITALITATEA ŞI SENSIBILIATATEA ACESTOR MANIFESTĂRI.

   Mărturisesc căci limbajul acesta e destul de imperfect, semnificaţia cuvintelot nefiind destul de clară şi de fixată, nici delimitată precis prin obişnuinţă, care guvernează folosirea limbii. Într-un anumit sens, emoţiile sufleteşti nu diferă deloc de voinţă şi înclinaţie, voinţa neputându-se manifesta decât în măsura în care e afectată de emoţii; ea nu e scoasă din starea de perfectă indiferenţă decât în măsura în care e afectată într-un fel sau altul. Totuşi, există multe acte ale voinţei şi înclinaţiei care nu sunt numite în mod obişnuit EMOŢII; în tot ceea ce facem, atunci când actionam voluntar, exista o exercitare a voinţei şi a înclinaţiei; înclinaţie este aceea care ne guverneaza acţiunile; dar nu toate actele înclinaţiei şi ale voinţei din cadrul actiunilor obisnuite ale vieţii noastre sunt numite emoţii. Însă cele numite în mod obisnuit emoţii nu diferă în mod esenţial de ele, ci doar în gradul şi modul de exercitare. În orice act al voinţei, sufletul aprobă sau dezaprobă, este înclinat sau simte aversiune faţă de lucrul avut în vedere: şi acestea nu sunt diferite, în esenţă, de emoţiile trezite de iubire sau de ură. Această plăcere sau înclinaţie către un lucru, dacă este foarte intensă, viguroasă şi plină de viaţă, este identică cu emoţia trezită de iubire; şi, dacă neplăcerea sau aversiunea sunt intense, pot fi puse pe picior de egalitate cu ura. În fiecare act al voinţei manifestate faţă de un lucru care nu este prezent, sufletul este în oarecare măsură înclinat către lucrul acela, iar înclinaţia aceasta, într-un anumit grad destul de puternic, este acelaşi lucru cu emoţia cauzată de dorinţă. Şi în orice act al voinţei, în care sufletul aprobă un lucru prezent, există o anumită măsură de plăcere; iar plăcerea aceasta, dacă există într-un grad destul de puternic, este identică cu emoţia cauzată de bucurie sau încântare. Şi, dacă voinţa dezaprobă un lucru prezent, sufletul îşi manifestă într-un anumit grad neplăcerea; iar dacă neplăcerea acesta este intensă, atunci e foarte asemănătoare cu emoţia cauzată de durere sau de întristare.

   Natura noastră e de aşa fel, şi legile unirii dintre suflet şi trup sunt în aşa fel, încât nu poate exista o exercitare vie şi viguroasă a voinţei sau o înclinaţie a sufletului care să nu aibă vreun efect asupra trupului, prin alterarea mişcării fluidelor şi, în special, a energiilor vitale. Şi, pe de altă parte, prin aceleaşi legi ale unirii dintre trup şi suflet, constituţia fizică şi mişcarea fluidelor pot promova exercitarea emoţiilor. Trupul omului nu este capabil să fie subiectul iubirii sau al urii, al bucuriei sau al durerii, al speranţei sau al fricii, decât este trupul unui copac, ori decât este trupul omului capabil să gândească şi să înţeleagă. După cum numai sufletul poate avea idei, şi numai el poate manifesta plăcere sau aversiune faţă de aceste idei. După cum numai sufletul gândeşte, la fel, doar el iubeşte sau urăşte, se bucură sau este îndurerat de aceste gânduri. Mişcările acestea ale energiilor vitale şi ale fluidelor din trup nu aparţin naturii emoţiilor, deşi le însoţeşte întotdeauna, în starea prezentă; ci ele sunt numai efectele sau însoţitoarele emoţiilor şi sunt total diferite de ceea ce sunt emoţiile în sine, nefiind esenţiale pentru acestea; astfel că un duh fără trup poate fi la fel de capabil de ură şi de iubire, de bucurie şi durere, de speranţă sau frică, sau de alte emoţii, ca un duh unit cu trupul.