Sfânta Scriptură plasează pretutindeni religia în sfera emoţiilor; ea vorbeşte despre TEAMĂ, SPERANŢĂ, DRAGOSTE, URĂ, DORINŢĂ, BUCURIE, DURERE, RECUNOŞTINŢĂ, COMPASIUNE, ZEL.

   Scripturile plasează mare parte a religiei în sfera unei temeri sfinte astfel încât,   atunci când vorbeşte despre caracterul persoanelor cu adevărat religioase, se spune că ele tremură la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, că sunt cuprinse de teamă în prezenţa Sa, că le tremură carnea de frica Lui şi că se tem de judecăţile Lui, că desăvârşirea Lui îi înspăimântă şi groaza Lui cade peste ei; iar un nume acordat adesea sfinţilor în Scriptură este 'CEI CE SE TEM DE DOMNUL' sau 'CEI TEMĂTORI DE DUMNEZEU'.

   Şi, fiindcă frica de Dumnezeu este parte importantă a adevăratei evlavii, adevărata evlavie este numită adesea 'FRICA DE DOMNUL' aşa cum ştie orice persoană care manifestă o cunoaştere a Bibliei.

   Şi nădejdea în Dumnezeu şi în promisiunile din Cuvântul Său este considerată adesea în Scriptură o parte foarte importantă a adevăratei religii. Ea este menţionată ca fiind unul din cele trei lucruri care compun religia, 1 Corinteni 13.3. Nădejdea în Domnul este de asemenea mentionată frecvent ca fiind o caracteristică a sfinţilor. Pslamul 146.5 scrie:

   'Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul Său! '

   În Ieremia 17.7 scrie:

   'Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! '

   Psalmul 31.4:

   'Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toti cei ce nădăjduiţi în Domnul! '

   Şi acest lucru se poate vedea şi din alte texte. Teama religioasă şi nădejdea sunt aşezate alături iar si iar, constituind împreună CARACTERUL ADEVĂRAŢILOR SFINŢI:

   'Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui! '

   'Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui'

   Nădejdea este o parte atât de importantă a adevăratei religii, încât apostolul spune:

   'Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi'.

   Despre nădejde se spune că este coiful soldatului creştin:

   'Şi să avem drept coif NĂDEJDEA mântuirii'.

    Nădejdea este ancora sigură şi stabilă a sufletului care nu-l lasă să fie luat de furtunile acestei lumi rele. De asemeni se vorbeşte despre nădejde ca despre un rod important şi un beneficiu primit de sfinţii adevăraţi prin învierea lui Hristos:

   'Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie. '

   Scripturile plasează religia foarte mult în emoţia DRAGOSTEI,   A DRAGOSTEI FAŢĂ DE DUMNEZEU şi faţă de DOMNUL ISUS  HRISTOS, cât şi a dragostei faţă de poporul lui Dumnezeu şi faţă de omenire.