'Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva. judecă simţirile şi gândurile inimii'

    Iată de ce discernerea corectă este posibilă numai la creştinii care au devenit maturi hrănindu-se în mod regulat cu 'hrana tare' a Bibliei. Eşuarea în a face deosebirea între ceea ce este duhovnicesc şi ceea ce este sufletesc poate avea consecinţe dezastruoase. Făcând referire la un anumit fel de înţelepciune care se găseşte printre creştini, Iacov spune:

'Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, sufletească, drăcească'

  Iacov scoate în evidenţă trei stadii ale acestui dezastruos declin. Atunci când creştinii ies din tărâmul realităţii spirituale şi coboară în cel pământesc, este foarte uşor să ajungă de aici în domeniul sufletesc, iar din cel sufletesc în cel demonic. Astfel, experienţele sau manifestările care au fost la început spirituale devin o uşă deschisă pentru activitatea demonilor. De prea multe ori, totuşi, creştinii nu îşi dau seama că au trecut din domeniul spiritual, prin cel sufletesc, la cel demonic. Iată un exemplu:

   Bucuria exuberantă, veselă, poate fi o lucrare preţioasă a Duhului Sfânt. Dumnezeu Îşi găseşte plăcere atunci când poporul Său îşi găseşte plăcerea în El. Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie. Dar câteodată creştinii îşi pot lua ochii de la Domnul şi încep să se concentreze asupra propriilor lor experienţe. Ţinta lor devine propria lor plăcere, iar închinarea lor devine o formă de distracţie. În final, bucuria adevărată e înlocuită cu neseriozitatea.

   Dacă ni-L luăm ca exemplu-model pe Domnul Isus, nu vom găsi în El nici o forma de neseriozitate. De-a lungul vieţii Sale pământeşti, El  nu a pierdut niciodată din vedere scopul pentru care El a venit pe pământ: să salveze bărbaţi păcătoşi şi femei păcătoase de la chinul veşnic al iazului de foc.

   Întreaga Sa învăţătură a fost pătrunsă de seriozitatea lucrurilor veşnice. El a plâns şi S-a mâhnit, dar El nu a glumit niciodată. Aceeaşi seriozitate ar trebui să pătrundă în tot ceea ce facem în calitate de creştini şi în special când ne închinăm Mântuitorului nostru.

   Când religia noastră devine o joacă, ne aflăm la limita idolatriei. Atunci când au ajuns la poalele muntelui Sinai, s-a spus despre israeliţi: 'Poporul a stat jos să mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace. ' Ei au uitat cuvintele inspiratoare de teamă pe care le auziseră din gura lui Dumnezeu Însuşi. Închinarea lor a devenit p formă de distracţie iar următorul stadiu a fost demonic: închinarea la viţelul de aur.

   Dacă închinarea noastră îmbracă o formă uşuratică, rezultatul nu va fi mai puţin serios pentru noi, astăzi.

   O altă cale prin care se exprimă natura sufletească este aceea de a ridica lideri omeneşti la un nivel rezervat exclusiv Domnului Isus.

   Este corect să exprimăm recunoştinţă şi apreciere pentru slujitorii omeneşti care ne-au ajutat, dar nu trebuie să le oferim niciodată adulare care se înrudeşte cu idolatria.

   (Cu ani în urmă am cunoscut un pastor evlavios şi plin de succes la acea vreme în Suedia care avea atunci cea mai mare biserică penticostală din Europa. Din când în când el spunea adunării sale: 'Vă rog să nu mă puneţi pe piedestal căci dacă o faceţi, Dumnezeu mă va lăsa să cad. ' În ultimii ani am văzut multe personalităţi carismatice ce au sfârşit în dezastru pentru simplul fapt că le-a permis adepţilor lor să îi pună pe un piedestal).

   Domnul este un Dumnezeu gelos! El a spus: 'NU VOI DA ALTUIA SLAVA MEA! '