Exodul poporului ales al lui Dumnezeu ar constitui o epopee fascinantă, tulburătoare, chiar dacă am reuşi s-o disociem de supranatural. Dar nu se poate. Şi asta pentru că au avut un traseu presărat cu miracole. Călcau din minune în minune.

Să începem cu trecerea Mării Roşii? Tensiunea dramatică era sufocantă, când simţeau în ceafă răsuflarea fierbinte, năduşită, a cailor de la carele de luptă ale egiptenilor, ale unui Faraon înnebunit de furie, iar în faţă…râpele abrupte dinspre mare. Adică dinspre abis. Dinspre moarte.

  Şi a fost toiagul izbăvitor. A fost Dumnezeu! Au urmat minunile de la Mara, Masa şi Meriba, Refidim şi multe, multe altele. Dar au fost şi minuni care îi însoţeau neîncetat. Cum era călăuzirea de zi şi de noapte. Cu “gipiesul” lui Dumnezeu. Sau faptul că au purtat aceeaşi încălţăminte timp de patruzeci de ani!

   Dar să vorbim despre mâncarea lor. Altă minune! Dumnezeu a hotărât să le dea copiilor Lui…MANĂ. Pe care o culegeau în fiecare dimineaţă pentru ziua în curs şi făceau nişte turte cu gust de …untdelemn şi miere. Delicatese! Aportul caloric? Carbohidraţi? Glucide şi lipide? Cui îi păsa? Toate erau după tabelele lui Dumnezeu.

  Curat huzur! Şi…totuşi. Mânaţi de un duh de nemulţumire, au cârtit, regretând, chipurile, vremurile “bune” din Egipt. Uitând că acolo, unde au fost robi timp de patru secole, munceau sub lovituri de bici şi-şi mâncau pâinea printre lacrimi amare.

  Vrem carne! Da, Israele? Pâinea te aşteaptă în faţa cortului în fiecare dimineaţă, fără să scrijeleşti glia asudând, fără să dai cu sapa. Şi tu o dai pe râzgâială. Atitudine de copil răsfăţat. Oare ne este străină această lipsă de recunoştinţă?

 Dar pentru că Dumnezeu le-a arătat că poate, ei voiau altceva. Poate că El nu ştia ce le prieşte, nu le cunoştea gusturile.

 A trimis Dumnezeu, cu un vânt dinspre mare, prepeliţe încât acopereau faţa pământului într-un strat de doi coţi, cale de o zi într-o parte şi o zi în cealaltă de la tabără. Carne pentru o lună, suficientă pentru tot poporul.

 “Dar pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a apins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.”(Numeri 11:33)

 Dumnezeu ne vrea copii ascultători, nu răsfăţaţi. Isus ne învaţă să cerem ORICE în numele Lui, dar cât e de…cuprinzător este acest “orice”? Putem să cerem orice din sfera voii Lui. Şi un copil ascultător ştie care este această voie.

  Tot Isus ne mai spune că dacă vom căuta cu precădere neprihănirea, atunci hrana, îmbrăcămintea, adică nevoile imediate, ne vor fi date ca bonus. Pentru că Tatăl nostru ne cunoaşte nevoile.

 “Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” acceptând voia Ta! Şi având motivaţii sănătoase. Ca să ne putem bucura de răspunsul Cerului.

Simion Felix Marţian