... practica creştină şi viaţa sfântă, ca manifestare ŞI UN SEMN AL SINCERITĂŢII UNUI CREŞTIN PRACTICANT ÎN OCHII VECINILOR ŞI FRATILOR SĂI...

   Faptul că acesta este un semn principal al harului reiese limpede din Cuvântul lui Dumnezeu. Hristos, care a ştiut cel mai bine cum să dea reguli de judecată ale altora, a repetat şi a subliniat că îi vom cunoaste pe oamnei după roadele lor. Apoi, dupa ce şi-a demonstrat ideea şi după ce a dat motive clare pentru care aşa stau lucrurile, şi anume, că roadele oamenilor trebuie să constituie dovada principală care arată ce fel de oameni sunt, El încheie versetele urmatoare prin repetarea afirmaţiei, versetul 20:

   'AŞA CĂ DUPĂ ROADELE LOR ÎI VEŢI CUNOAŞTE'

   'ORI FACEŢI POMUL BUN ŞI RODUL LUI BUN, ORI FACEŢI POMUL RĂU ŞI RODUL LUI RĂU. '

   E ca şi cum ar spune că e un lucru foarte absurd ca cineva să presupună că pomul este bun şi roadele sunt rele, că pomul ar putea fi de un fel, iar roadele de alt fel; fiindcă dovada potrivită a naturii pomului este dată de roadele lui. Nici nu poate să fie alta intenţia acestui verset, care spune 'Căci pomul se cunoaste după rodul lui', decât că pomul este cunoscut în principal prin roadele lui şi că acesta este principalul şi cel mai potrivit diagnostic pe baza căruia se deosebeşte un pom de altul. La fel spune şi în Luca 6.44:

   'Căci orice pom se cunoaşte după roada lui'

   Hristos nu spune nicăieri 'Veţi cunoaste pomul după florile sau frunzele lui' sau 'Veţi cunoaşte oamenii după vorbirea lor' sau 'Îi veţi cunoaşte după povestirea interesantă a experienţelor lor' sau ' Veţi cunoaste oamenii după vorbirea lor, după povestirea interesantă a experienţelor lor, după modul şi aerul cu care vorbesc', sau ' Îi veţi cunoaşte după faptul că vorbesc cu pasiune sau că fac un mare spectacol vorbind întruna, după lacrimile lor şi expresia lor emoţională sau după emoţiile pe care vi le trezesc'. NU! Ci îi veţi cunoaşte după roadele lor! Fiecare pom e cunoscut dupa propriile roade. Şi, după cum aceasta este dovada la care ne face să privim în mod principal la Hristos când îi judecă pe alţii la fel, aceasta e dovada pe care trebuie să o arătămîn principal altora, pe baza căreia să ne judece:

   'Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri'

   Aici, Hristos ne îndeamnă să le arătăm şi altora evlavia noastră. Evlavia este ca o lumină ce străluceşte în suflet. Hristos spune ca lumina aceasta nu trebuie să strălucească doar înăuntru, ci şi înaintea oamenilor ca ei să o poată vedea. Dar cum se întâmplă aceasta? PRIN FAPTELE NOASTRE BUNE!

   HRISTOS NU SPUNE CĂ ALŢII VOR AUZI DE FAPTELE NOASTRE BUNE DIN RELATĂRILE ŞI EXPERIMAREA NOASTRĂ ÎNĂLŢĂTOARE! EL spune:

   'Pentru ca ei SĂ VADĂ faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. '

   Fără îndoială, atunci când ne spune Hristos cum trebuie să strălucim înaintea altora, pentru ca ei să vadă lumina noastră, regula aceasta este cea mai bună din lume. Şi apostolii spun că practica creştină e fundamentul principal pe baza căruia poate fi judecat cineva ca fiind un creştin adevărat. Aşa ne spune Pavel în capitolul 6 din Evrei. La începutul capitolului, apostolul vorbeşte despre cei ce au iluminări obişnuite, care 'au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi care totuşi au căzut', sunt ca un pământ care 'aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc'; şi adauga imediat în versetul 9 experimându-şi dragostea faţă de creştinii evrei care aveau harul mântuitor ce este mai bun decât toate acele iluminări obişnuite: 'Măcar că vorbim astfel, preiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea'. Iar apoi, în versetul următor, le spune motivul pentru care întreţinea astfel de păreri bune despre ei: el nu spune că se datora faptului că i-au dat eu un raport pozitiv cu privire la lucrarea lui Dumnezeu în sufletele lor şi că au rostit cuvinte care păreau să vină din experienţă; ci au făcut-o din pricina lucrării şi a ostenirii lor în dragoste:

   'Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi. '

   Şi, acelaşi apostol vorbeşte despre o slujire credincioasă a lui Dumnezeu în practică, care este cea mai bună dovadă înaintea altora de iubire a lui Hristos mai presus de toate, preferând cinstirea Lui mai presusu de urmărirea intereselor proprii ('Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Hristos. Ştiţi râvna lui încercată, cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei. ' Şi apostolul Ioan aşază acelaşi lucru ca fundament al părerii sale bune despre Gaius: 'A fost o mare bucurie pentru mine, când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului'.

   Dar, cum mărturiseau fraţii despre adevărul care era în Gaius? Şi cum judeca apostolul adevărul care era în el? Ei nu mărturiseau astfel despre el fiindcă le dăduse un raport cu privire la paşii experienţei sale şi că a vorbit ca unul care a experimentat ceea ce afirmă, având un limbaj creştin, ci fiindcă a umblat în adevăr după cum urmează: 'Umbli în adevăr. Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr. Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi şi pentru străini totodată. Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea Bisericii. '

   Astfel, apostolul explică despre ce mărturisiseră fraţii, când au venit şi au depus mărturie despre umblarea lui în adevăr. Şi apostolul pare să-i ofere şi lui Gaius aceeaşi regulă de judecare a altora; în versetul 10, el îl menţionează pe Diotref, care nu se purta bine şi îi târa şi pe alţii după el; apoi, în versetul 11 îl atenţionează pe Gaius să se ferească de unii ca aceştia şi să nu-i urmeze; şi oferă o regulă prin care să-i poată cunoaşte, potrivită cu regula oferită de Hristos înainte:

   'DUPĂ ROADELE LOR ÎI VEŢI CUNOAŞTE'.