Pete, un prieten din Virginia, mi-a destăinuit urmatoarea experienţă despre iertare:

   'Înainte de a ne muta în alt sat, lăsând în urmă afacerea pe care o începusem, am fost nevoie să îmi închei socotelile cu partenerul pe care-l avusesem timp de 10 ani. Situaţia era complicată deoarece eram foarte apropiat de el si de soţia lui frecventând aceeaşi biserică mică pe parcursul ultimilor 15 ani.

   Nimeni nu m-a sfătuit cum să ajung la o soluţie echitabilă în privinţa bunurilor comune pe care le aveam în afacere. Voiam sa fiu mai mult decât cinstit, să fiu generos.

   Nu doream să mă apese nimic pe conştiinţă, aşa că am ticluit o împărţeală în urma căreia eu urma să primesc jumătate din câştigul obţinut până în ziua plecării iar lui îi rămânea cealaltă jumătate, serviciile curente precum si dividentele afacerii cu care să continue. Dar ei au interpretat oferta mea într-un mod diferit.

   Din ziua în care i-am anunţat că voi pleca, ei nu mi-au mai vorbit. Tranzacţia a fost lungă, tăcută, apăsătoare, punctată doar de cuvinte mânioase.

   În ziua plecării încă nu aveam o înţelegere semnată. Amândoi am angajat avocaţi care au tulburat doar apele...

   Voiam ca o sursă din exterior să-i sfătuiască şi să accepte împărţeala mea dreaptă. Ei au concediat avocatul şi au cautat sfatul unui contabil cu care lucrasem şapte ani.

   Nu ştiu precis ce s-a întâmplat, dar şi acesta şi-a pierdut repede obiectivitatea şi a început să lucreze împotriva mea.

   Am fost nevoit să le scriu desori prezentând contraoferte pentru ca în cele din urmă să putem ajunge la o înţelegere. Đeşi trebuia să îmi primesc toţi banii înainte de decembrie, au susţinut că nu îmi pot trimite cecul decât în ultima zi a anului.

   Abia mai târziu am aflat că această întârziere mă făcea responsabil fiscal de jumătate din veniturile pe întregul an, deşi îmi primisem partea doar până în luna iunie.

   În cele din urmă am plătit cincizeci de mii dolari taxe. Am fost aşa de supărat că nu am putut nopţi întregi ca să dorm.

   M-am simţit trădat în întregime de acest 'frate creştin' precum şi de contabilul lui 'creştin' care conspiraseră să mă zdrobească.

   Pentru a-i ierta a trebuit să caut resurse în adâncul sufletului meu. Am primit har abia când mi-am dat seama că trebuie să le scriu cerându-mi iertare.

   Am simţit o mare usurare în timp ce lipeam plicul pentru a pune scrisoarea la poştă. Indiferent de răspunsul lor, eu trebuia să fiu eliberat de mânie.

   Peste vreo lună, o prietenă care mă sfătuise să-i iert m-a sunat să mă întrebe dacă am reuşit. I-am răspuns pozitiv, iar ea mi-a zis: 'Am fost sigură; am observat o mare uşurare şi la partenerul tău'.

   Din păcate, incorectitudinea între prieteni sau colegi este des întâlnită în cercurile creştine...