Am întâlnit oameni cu o abilitate vădită de a folosi neologisme în conversație, alții cu predilecție în direcția opusă, spre arhaisme, și nu mulți, aceștia din urmă cu adevărat demni de admirat, stăpâni atât pe vocabularul lor, cât și pe uzanțele gramaticale. Trebuie să fie o plăcere, în orice limbă, să asculți vorbind pe un om care cunoaște semnificația cuvintelor și le folosește corect, probabil o combinație de talent înăscut și instruire. Cu cât o limbă este mai bogată lexical, cu atât provocarea, mai întâi, dar și libertatea  și precizia în exprimare sunt mai mari.

Dacă engleza nu este limba ta maternă, cu două-trei sute de cuvinte englezești te poți descurca mai peste tot în lume. Aria de folosire a limbii engleze în lume este fără precedent în istorie și ea face un seviciu nemaipomenit multor mii de oameni. Dar și engleza, ca orice limbă, este un organism în continuă evoluție, fenomen demn de studiat pentru oamenii cu înclinații lingvistice. Unele schimbări suferite de o limbă sunt salutare, altele nefericite.

În prezent, urechea ascultătorului nu poate scăpa o tendință accentuată a vorbitorilor de limbă engleză de a folosi în mod exagerat superlativele. Nu mă refer la superlative definite strict gramatical, ci la adjective care redau ideea de superlativ. Când spun ”exagerat” mă gândesc atât la frecvența superlativelor în conversație, cât și la utilizarea lor eronată apropo de substantivul la care fac referință.

Auzi în fiecare zi, despre orice fleac, că este ba amazing, ba wonderful, ori gorgeous, incredible, super, splendid, breathtaking, fantastic, și așa mai departe, cât de departe îl duce pe fiecare gustul personal.

Aspectul lingvistic pare a fi doar simptomul unei deficiențe cu rădăcini mai adânci în makeup-ul psihologic al omului modern. Limba este doar complicele inadvertent, dar adevărata victimă este comunicarea. Rezultatul este o limbă vorbită lipsită de nuanțare și flexibilitate, trădând superficialitate în gândire. Ne-am deprins să gândim în clișee, șabloane, slogane și lozinci preluate de ici-colo; nu-i de mirare că limba ne dă de gol.