Despre persoana şi lucrarea Duhului Sfânt

de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin

               Există oameni care au impresia (1 Cor. 8.2) că Duhul Sfânt este doar o putere, ceea ce nu corespunde realităţii.

               Duhul Sfânt este una dintre cele trei persoane care compun Dumnezeirea (Ioan 4.34; F. A. 5.3-4; 2 Cor. 3.17). Tatăl, Fiul (Cuvântul) şi Duhul Sfânt (Matei 28.19) alcătuiesc un tot unitar (1 Ioan 5.7), unic (Ef. 4.4-6) şi veşnic (Evrei 9.14).

               În cele de mai jos amintim câteva dintre atributele şi caracteristicile Duhului Sfânt, care atestă faptul că El este o persoană. Astfel, Duhul Sfânt:

               - Cercetează şi cunoaşte tot, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (Ps. 139.7; 1 Cor. 2.10-11).

               - Supervizează activitatea din Biserica lui Dumnezeu (F. A. 15.28), călăuzind Biserica pe calea care duce la Dumnezeu (Apoc. 2.7,11, 17,29; 3.6,13, 22), aducând totodată la cunoştinţa creştinilor, care sunt acei oameni prin care Dumnezeu lucrează în mod deosebit (F. A. 13.2; 20.28).

               - Se împotriveşte poftelor firii pământeşti păcătoase (Gal. 5.17), curăţind sufletele (1 Petru 1.22), şi producând astfel în oamenii mântuiţi înnoirea (Tit 3.5) necesară pentru desăvârşirea procesului naşterii din nou.

               - Îi sfinţeşte pe oamenii mântuiţi (Rom. 15.16; 2 Tes. 2.13; 1 Petru 1.2).

               - Gândeşte, raţionează, cercetează şi cunoaşte absolut totul (Ps. 139.7; F. A. 15.28; 1 Cor. 2.10-11).

               - Are voinţă (1 Cor. 12.11), dorind cu gelozie (Iacov 4.5) să aibă părtăşie cu oamenii.

               - Călăuzeşte (Ps. 143.10; Ioan 16.13; Rom. 8.14; 2 Cor. 12.18; Gal. 5.16,18).

               - Îndeamnă (Luca 2.27; Rom. 8.1,4-5; Evrei 3.7-8).

               - Ordonă (Ezec. 11.5; Luca 2.27; F. A. 8.29; 10.19-20; 11.12; 13.2,4) sau interzice executarea anumitor acţiuni (F. A. 16.6-7).

               - Aude (Ioan 16.13).

               - Vorbeşte (Ezec. 11.5; Matei 10.20; Ioan 16.13; F. A. 8.29; 10.19-20; 11.12; 13.2; 21.11; 28.25; 1 Cor. 12.3; Evrei 3.7; 2 Petru 1.21; Apoc. 2.7,11, 17,29; 14.13; 22.17).

               - Face anumite mărturisiri (Ioan 15.26; 1 Ioan 5.6-8).

               - Adevereşte anumite lucruri (Rom. 8.16; Evrei 10.15).

               - Îi învaţă pe oameni (Ioan 14.26; Luca 12.12; 1 Cor. 2.13; Evrei 9.8; 1 Ioan 2.27).

               - Îi înştiinţează pe oameni (Neemia 9.30; Luca 2.26; F. A. 20.23; 1 Cor 2.12).

               - Face anumite dezvăluiri cu privire la unele evenimente viitoare (Ioan 16.13-15; F. A. 1.16; 21.4,11; 1 Cor. 2.10; 1 Tim. 4.1; 1 Petru 1.11).

               - Îi inspiră pe prooroci (2 Petru 1.21).

               - Face dovezi (Ioan 16.8; 1 Cor. 2.4; 1 Tim. 3.16).

               - Mijloceşte (Rom. 8.26-27; Ef. 6.18; Iuda 20).

               - Năzuieşte (Rom. 8.27).

               - Ajută (Rom. 8.26; Fil. 1.19).

               - Realizează unitatea oamenilor mântuiţi (Ef. 4.3; Fil. 2.1; 2 Cor. 13.14).

               - Le dă oamenilor daruri de natură spirituală (1 Cor. 12.4,8-11; Evrei 2.4).

               - Le dă oamenilor puterea (Mica 3.8; Luca 4.14; F. A. 1.8; Rom. 15.13,19; Ef. 3.16; 1 Tes. 1.5) necesară pentru a îndeplini diversele lucrări (2 Cor. 6.1), care le sunt încredinţate lor de către Dumnezeu, precum şi “înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări” (Exod 31.3-5; Neemia 9.20).

               - Le dă oamenilor mântuiţi diverse slujbe duhovniceşti (F. A. 13.2; 20.28; Fil. 3.3).

               - Întreprinde diverse lucrări de mare anvergură, poruncite de către Dumnezeu (Is. 34.16; 59.19; 63.14; Zah. 4.6-7; Matei 1.18,20; 4.1; 12.28), printre care amintim şi răpirea unor persoane realizată în mod supranatural (1 Împ. 18.12; 2 Împ. 2.16; Ezec. 3.12-14; 8.3; 11.1,24; 43.5; F. A. 8.39-40; Apoc. 4.2; 21.10), pentru a le folosi în anumite lucrări specifice, atunci când necesităţile impun acest procedeu deosebit.

               - Se poate înfăţişa într-un trup oarecare (Luca 3.22).

               Fiind o persoană, Duhul Sfânt poate fi: întristat (Is. 63.10; Ef. 4.30), minţit (F. A. 5.3), ispitit (F. A. 5.9), insultat (Matei 12.31-32), batjocorit (Evrei 10.29) şi oamenii I se pot chiar şi împotrivi (F. A. 7.51).

               Numele Duhul Sfânt apare cu preponderenţă (Ps. 51.11) în Noul Testament (Matei 1.18,20; 3.11; 12.31-32; Marcu 1.8; 3.29; 12.36; 13.11; Luca 1.15,35, 41,67; 2.25-26; 3.16,22; 4.1; 10.21; 11.13; 12.10,12; Ioan 1.33; 7.39; 14.26; 20.22; F. A. 1.2,5, 8,16; 2.4,33; 4.8,25, 31; 5.3,32; 6.3,5; 7.51,55; 8.15,17-19; 9.17,31; 10.38,44-45,47; 11.15-16,24; 13.2,4, 9,52; 15.8,28; 16.6; 19.2,6; 20.23,28; 21.11; 28.25; Rom. 5.5; 9.1; 14.17; 15.13,16, 19; 1 Cor. 2.13; 6.19; 12.3; 2 Cor. 6.6; Ef. 1.13; 4.30; 1 Tes. 1.5,6; 2 Tim. 1.14; Tit 3.5; Evrei 2.4; 3.7; 6.4; 9.8; 10.15; 1 Petru 1.12; 2 Petru 1.21; 1 Ioan 5.7; Iuda 20).

               Sfânta Scriptură se referă la persoana Duhului Sfânt folosind şi alte nume. Amintim mai jos câteva dintre acestea:

               - Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (Is. 63.10-11; Ef. 4.30; 1 Tes. 4.8),

               - Duhul lui Dumnezeu (Gen. 1.2; 41.38; Exod 31.3; 35.31; Num. 24.2; 1 Sam. 10.10; 11.6; 19.20,23; 2 Cron. 15.1; 2 Cron. 24.20; Iov 33.4; Ezec. 11.24; Matei 3.16; 12.28; Rom. 8.9,14; 1 Cor. 2.11; 3.16; 7.40; 12.3; Fil. 3.3; 1 Petru 4.14; 1 Ioan 4.2),

               - Duhul care vine de la Dumnezeu (1 Cor. 2.12),

               - Duhul Dumnezeului nostru (1 Cor. 6.11),

               - Duhul Dumnezeului celui viu (2 Cor. 3.3),

               - Duhul Domnului (Jud. 3.10; 6.34; 11.29; 13.25; 14.6,19; 15.14; 1 Sam. 10.6; 16.13-14; 2 Sam. 23.2; 1 Împ. 18.12; 22.24; 2 Împ. 2.16; 2 Cron. 20.14; Is. 11.2; 40.13; 59.19; 61.1; 63.14; Ezec. 11.5; 37.1; Mica 3.8; Luca 4.18; F. A. 5.9; 8.39; 2 Cor. 3.17-18),

               - Duhul Tatălui (Matei 10.20),

               - Duhul Fiului lui Dumnezeu (Gal. 4.6),

               - Duhul lui Isus (F. A. 16.7),

               - Duhul lui Hristos (Rom. 8.9; 1 Petru 1.11),

               - Duhul lui Isus Hristos (Fil. 1.19),

               - Duhul cel veşnic (Evrei 9.14),

               - Duhul de viaţă în Hristos Isus (Rom. 8.2),

               - Duhul adevărului (Ioan 14.17; 15.26; 16.13),

               - Duhul harului (Evrei 10.29),

               - Duhul slavei (1 Petru 4.14),

               - Duhul Meu, folosit în exprimarea lui Dumnezeu (Is. 59.21; Ezec. 36.27; 37.14; 39.29; Ioel 2.28-29; Hagai 2.5; Zah. 4.6; Matei 12.18; F. A. 2.17-18),

               - Duhul (1 Cron. 12.18; Is. 32.15; Ezec. 3.12,14, 24; 8.3; 11.1; 43.5; Matei 4.1; 22.43; Marcu 1.10,12; Luca 2.27; Ioan 1.32-33; 3.8,34; 7.39; F. A. 2.4; 8.29; 10.19; 11.12,28; 21.4; Rom. 8.13,16, 26; 1 Cor. 2.4,10; 12.8; 2 Cor. 3.6,17; Gal. 3.2-3,5, 14; 4.29; 5.5,16-18,25; 6.8; Ef. 2.22; 3.5; 6.18; Col. 1.8; 1 Tes. 5.19; 1 Tim. 3.16; 4.1; Iacov 4.5; 1 Petru 1.2,22; 1 Ioan 3.24; 5.6,8; Iuda 19; Apoc. 1.10; 2.7,11, 17,29; 3.6,13, 22; 4.2; 14.13; 17.3; 21.10; 22.17),

               - Mângâietorul (Ioan 14.16,26; 15.26; 16.7,13).

               Întrucât Duhul Sfânt este una dintre cele trei persoane (1 Ioan 5.7; F. A. 5.3-4) care alcătuiesc Dumnezeirea, El are toate însuşirile pe care le are Dumnezeu şi care au fost amintite într-un capitol precedent.

               Duhul Sfânt realizează orice fel de lucrare (Is. 34.16; 59.19; 63.14; Zah. 4.6), cuprinsă în planul lui Dumnezeu.

               Amintim mai jos, câteva dintre lucrările desăvârşite efectuate de către Duhul Sfânt.

               - Iată o transliterare din limba ebraică, a propoziţiei cu care începe Geneza, prima carte a Bibliei: “Bereşit bara Elohim et ha-şamayim v'et ha-areţ”. Întrucât cuvântul ebraic “El” se traduce prin Dumnezeu, iar “ohim” reprezintă pluralul cuvântului El (şi al cuvântului “Eloah”), o traducere aproximativă a cuvântului “Elohim” ar fi Dumnezeire (F. A. 17.29; Col. 2.9) sau Trinitate Divină. O traducere corectă a cuvântului “bara”, este “a creat din nici un element care era existent”, în sensul creării din propria Sa energie, “din El” (Rom. 11.36), şi nu a creat dintr-o materie care deja exista.

               Dacă ţinem seama de cele de mai sus, putem considera că o traducere mai apropiată de textul original a versetelor Gen. 1.1-2 ar fi următoarea: “La început Dumnezeirea (Trinitatea Divină) a creat din propria Sa energie, cerurile şi Pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor”. Iată că Duhul Sfânt a participat, alături de Dumnezeu-Tatăl şi de Dumnezeu-Fiul, la crearea tuturor celor existente în Univers.

               - Aşa cum va rezulta din cele de mai jos, Duhul Sfânt a fost Acela care a adus la îndeplinire, planul lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor, prin Domnul Isus Hristos (Luca 4.18-21).

               Duhul Sfânt a făcut ca Dumnezeu-Fiul, care “este una” cu Dumnezeu-Tatăl (Ioan 10.30), să ia o înfăţişare omenească (Fil. 2.7-11), întrupându-Se dintr-o fecioară (Matei 1.18-25; Luca 1.26-35).

               Duhul Sfânt L-a dus pe Domnul Isus Hristos în pustiu, pentru ca să fie ispitit de către diavol (Matei 4.1-11; Luca 4.1-14).

               Dumnezeu a îngăduit ca Domnul Isus Hristos să fie ispitit de către diavol, pentru a reabilita fiinţa umană, care fusese pervertită de către diavol în grădina Eden, atunci când primii oameni au căzut în păcat. În acest fel, Dumnezeu a demonstrat că omul a fost creat foarte bun (Gen. 1.31; Ps. 8.4-5; 139.14) şi ca atare, poate rezista tuturor ispitelor diavolului.

               În Domnul Isus Hristos se regăsesc toate însuşirile minunate pe care le-a avut Adam, primul om creat de către Dumnezeu, înainte ca acesta să fi păcătuit. Din acest motiv, apostolul Pavel s-a referit la Domnul Isus Hristos astfel: “Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă” (1 Cor. 15.45).

               Ca şi pe Adam, diavolul L-a abordat pe Domnul Isus Hristos, ispitindu-L puternic. Vom aminti care au fost modurile complet diferite, în care au răspuns la atacurile diavolului, atât primul om, cât şi Domnul Isus Hristos. Pe Adam, diavolul l-a ispitit, prin intermediul Evei, cu rodul unui anumit pom (Gen. 3.1-5), iar pe Domnul Isus Hristos cu pâinea (Matei 4.3). În timp ce Adam, care nu era flămând, nu a rezistat la atacul diavolului (Gen. 3.6), Domnul Isus Hristos a respins cu fermitate acest atac (Matei 4.4), cu toate că era flămând întrucât postise patruzeci de zile (Matei 4.2).

               Pe Adam diavolul l-a minţit, spunându-i că nu va muri dacă va încălca porunca lui Dumnezeu (Gen. 3.4), în timp ce pe Domnul Isus Hristos L-a îndemnat să se arunce de pe streaşina templului, pentru a-L pune la încercare pe Dumnezeu (Matei 4.5-6). În timp ce Adam s-a lăsat ispitit şi a murit din punct de vedere spiritual, adică a devenit despărţit de Dumnezeu (Gen. 3.23-24), Domnul Isus Hristos a respins categoric ispita diavolului (Matei 4.7).

               Folosind şiretenia (Gen. 3.1), diavolul a aţâţat orgoliul omului. Prin intermediul Evei, diavolul l-a ispitit pe Adam, spunându-i că dacă mănâncă din roadele pomului din care nu avea voie să mănânce, i “se vor deschide ochii” şi “mintea” (Gen. 3.6) pentru a ajunge să fie ca şi Dumnezeu (Gen. 3.5). Dorind să ajungă ca şi Dumnezeu, Adam a mâncat din roadele pomului din care nu avea voie să mănânce. Ca urmare a acestui fapt, Adam a ajuns mort spiritual, adică despărţit de Dumnezeu, urmând ca pentru tot restul vieţii sale, să se chinuiască şi să-şi procure cu multă trudă hrana necesară pentru a putea trăi (Gen. 3.17-19). Diavolul a promis că-i va da Domnului Isus Hristos toate împărăţiile lumii, cu condiţia de a i se închina lui (Matei 4.8-9), dar Domnul Isus Hristos care este “Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (Apoc. 17.14; 19.16), a respins în mod ferm şi acest atac al diavolului (Matei 4.10).

               Citind versetele Matei 4.4,7, 10, constatăm că la fiecare atac al diavolului, Domnul Isus Hristos i-a răspuns acestuia, folosind numai versete din Sfânta Scriptură. Analizând cele trei răspunsuri date diavolului de către Domnul Isus Hristos, vom obţine un model (Evrei 12.2-3) de comportament al oricărui om, valabil pentru acele situaţii în care este ispitit de către diavol. Iată că modalitatea de contracarare a atacurilor diavolului, prin care oamenii mântuiţi i se pot împotrivi, pentru ca acesta să fugă de la ei (Iacov 4.7), constă în folosirea de fiecare dată împotriva sa, a Cuvântului lui Dumnezeu conţinut în Sfânta Scriptură.

               Duhul Sfânt I-a dat putere Domnului Isus Hristos, să Se jertfească pentru ispăşirea păcatelor noastre (Evrei 9.14).

               Domnul Isus Hristos a dat porunci apostolilor Săi, prin Duhul Sfânt (F. A. 1.2).

               Toate lucrările minunate ale Domnului Isus Hristos, au fost făcute prin puterea Duhului Sfânt (Matei 12.28; Luca 4.14-15,18-21; F. A. 10.38).

               - Din cele de mai jos, reiese că Duhul Sfânt este Acela care face să fie posibile toate evenimentele esenţiale, legate de existenţa fiinţei umane (creare, regenerare, împuternicire, înviere).

               În Gen. 1.26, citim astfel: “Apoi Dumnezeu a zis: ‘Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră’... ”. Atunci când Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin intermediul Sfintei Scripturi, în majoritatea cazurilor foloseşte persoana întâi singular. Totuşi în versetul menţionat mai sus, Dumnezeu vorbeşte la persoana întâi plural. Datorită acestui fapt, deducem că la crearea primului om, au participat toate cele trei persoane care compun Trinitatea Divină.

               În Iov 33.4, citim astfel: “Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă”. Din acest verset, rezultă că minunea prin care este alcătuit în pântecele mamei sale fiecare om, şi prin care primeşte viaţă (Ioan 6.63), este tot o lucrare a Duhului Sfânt.

               Duhul Sfânt curăţeşte sufletul (1 Petru 1.22) omului mântuit, şi realizează minunea naşterii din nou, din Dumnezeu (Ioan 3.3-8; 2 Cor. 3.18; Tit 3.5-6).

               Duhul Sfânt este Acela care regenerează (Is. 32.15-17; 44.3-4) caracterul omului mântuit, prin roada pe care o aduce în acesta (Gal. 5.22-23).

               Duhul Sfânt este Acela care-i dă putere omului mântuit (Mica 3.8; Ef. 3.16; F. A. 1.8; Rom. 15.13,19), pentru a îndeplini orice acţiune a sa în cele mai bune condiţii (Fil. 4.13). Această putere este folosită de către om, în primul rând pentru a putea rezista în faţa ispitelor diavolului (Iacov 4.7) şi a nu păcătui (1 Ioan 3.8-9), ducând astfel o viaţă sfântă şi slujind lui Dumnezeu (Fil. 3.3). Desigur că această putere este folosită cu precădere şi în activitatea de vestire a Evangheliei (F. A. 6.10; 1 Petru 1.12), pe care o face omul care se află pe calea mântuirii, fiind însoţit de semne şi minuni (Marcu 16.20; F. A. 1.8; 6.8; Rom. 15.19; Evrei 2.4).

               Datorită Duhului Sfânt (Rom. 8.11; Ioan 6.63), cu care sunt botezaţi oamenii mântuiţi, Domnul Isus Hristos îi va învia pe aceştia (Ioan 6.39-40,44), la răpirea Bisericii (1 Tes. 4.14-17).

               - Duhul Sfânt le-a descoperit oamenilor, că atât evreii, care încă din perioada Vechiului Testament, reprezintă poporul ales al lui Dumnezeu (Exod 19.5; Deut 4.20; 7.6; 1 Împ. 8.53; Is. 41.8), cât şi Neamurile, adică toţi ceilalţi oameni indiferent de naţionalitate, beneficiază în egală măsură de făgăduinţa mântuirii, care se poate obţine datorită jertfei Domnului Isus Hristos (Ef. 3.3-6; Gal. 3.14,26-29).

               - Duhul Sfânt le-a descoperit oamenilor, că după moartea şi învierea Domnului Isus Hristos, pot avea acces la Dumnezeu-Tatăl (Evrei 9.8-12; 10.19-20), doar prin intermediul Domnului Isus Hristos (Ef. 2.18).

               - Duhul Sfânt dovedeşte vinovăţia lumii păcătoase (Ioan 16.8), şi descoperă bisericilor starea în care se află, îndemnându-le totodată să se îndrepte (Apoc. 2.7,11, 17,29; 3.6,13, 22).

               - Duhul Sfânt mărturiseşte despre Domnul Isus Hristos (Ioan 15.26; 1 Ioan 4.2; 5.6), şi le aduce aminte oamenilor mântuiţi tot ce a spus El (Ioan 14.26), învăţându-i totodată pe aceştia să rămână în Domnul Isus Hristos (1 Ioan 2.27).

               - Duhul Sfânt îi călăuzeşte pe oamenii mântuiţi (Ioan 16.13; Rom. 8.14; Gal. 5.16,18; Ps. 143.10) pe calea care duce în rai, şi nu-i lasă să se abată de pe această minunată cale (Ps. 143.10), folosindu-Se, pentru netezirea drumului acestora, de “sabia” Sa, care este Cuvântul lui Dumnezeu (Ef. 6.17).

               - Duhul Sfânt îi învaţă pe oamenii mântuiţi despre toate lucrurile (Ioan 14.26; Luca 12.12; 1 Ioan 2.20,27), pentru ca aceştia să dobândească acele cunoştinţe (1 Cor. 2.12) necesare dezvoltării lor armonioase în părtăşie cu Dumnezeu (Ioan 14.23).

               - Duhul Sfânt le dă putere (Mica 3.8; F. A. 1.8; Rom. 15.13,19; Ef. 3.16; 1 Tes. 1.5; 2 Tim. 1.7) oamenilor mântuiţi, pentru a propovădui în mod eficient Evanghelia (F. A. 4.8-12,31; 8.29-40; 10.19-47; 13.2-12; 1 Cor. 2.4; Gal. 6.8; 1 Tes. 1.5; Evrei 2.4; 1 Petru 1.12).

               - Duhul Sfânt este Acela care zideşte (1 Cor. 14.3-4,26) şi sfinţeşte Biserica (Rom. 15.16; 1 Cor. 6.11; 2 Tes. 2.13; 1 Petru 1.2), aducând bucuria în inimile creştinilor (Luca 10.21; Rom. 14.17), asigurând coeziunea dintre aceştia (Ef. 4.3), având totodată şi rolul major în sporirea numărului de creştini (F. A. 9.31).

               - Duhul Sfânt îi ajută efectiv pe oamenii mântuiţi în unele momente dificile ale vieţii lor (Matei 10.18-20; Marcu 13.11; Luca 12.11-12; F. A. 7.55-60).

               - Duhul Sfânt anunţă producerea unor evenimente din viitor (Ioan 16.13-14; F. A. 20.23; 21.11; 1 Petru 1.11-12; Apoc. 1.10; 4.2; 14.13; 17.3; 21.10).

               - Duhul Sfânt le dă oamenilor mântuiţi, în care se manifestă roada Sa (Gal. 5.22-23) minunată, diverse: daruri (1 Cor. 12.4,8-11,29-31; Rom. 12.6; Evrei 2.4), slujbe (F. A. 13.2-4; 1 Cor. 12.5,28-30; Ef. 4.11-12; Fil. 3.3; Rom. 12.7) şi lucrări (1 Cor. 12.6).

               - Duhul Sfânt lucrează în mod efectiv, atât în cer, cât şi pe Pământ, în strânsă legătură cu Dumnezeu-Tatăl şi cu Dumnezeu-Fiul (1 Ioan 5.7-8), asigurând astfel legătura dintre Dumnezeu şi oameni.

               Comunicarea directă dintre Dumnezeu şi om care exista în grădina Edenului, a fost întreruptă brusc datorită păcatului primului om. Această comunicare a fost restabilită admirabil, prin jertfa mântuitoare a Domnului Isus Hristos, şi se realizează efectiv în ambele sensuri prin Duhul Sfânt (Ioan 14.26; 16.13-14; Ef. 2.18).

               În Rom. 8.26-27, citim astfel: “Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”. Iată că Duhul Sfânt transmite rugăciunile spre Dumnezeu, asigurând astfel comunicarea dinspre oameni înspre Dumnezeu (Iuda 20).

               Sfânta Scriptură ne arată că mesajele pe care Dumnezeu vrea să le transmită oamenilor, ajung la aceştia tot prin intermediul Duhului Sfânt, mai precis prin intermediul acelor creştini care au darurile: vorbirii despre înţelepciune, vorbirii despre cunoştinţă, proorociei şi darul tălmăcirii limbilor.

               Aşa după cum există “un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos” (1 Tim. 2.5), Acela care asigură legătura indisolubilă dintre Domnul Isus Hristos şi oameni (1 Cor. 6.17; F. A. 11.23), este Duhul Sfânt. Într-adevăr, în Gal. 4.6, citim astfel: “Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ‘Ava’, adică: ‘Tată’!”. Iată că Domnul Isus Hristos locuieşte în inima (Ef. 3.17) fiecărui om mântuit, prin Duhul Sfânt. Desigur că Domnul Isus Hristos este prezent în mijlocul oamenilor mântuiţi, care sunt adunaţi în Numele Său (Matei 18.20; 28.20), prin Duhul Sfânt (F. A. 16.7; Fil. 1.19).