Dumnezeu proiectează dar şi realizează armătura celui sfânt; prin urmare, ea va fi perfectă în orice detaliu. Ceea ce rămâne de făcut celui sfânt este să ÎMBRACE ÎNTRAEAGA ARMĂTURĂ A LUI DUMNEZEU.

   Pe scurt, ce implică porunca A ÎMBRĂCA? Noi ştim că este mai mult decât o simplă mărturisire cu gura. Are o mică valoare să spuis AM CREDINŢĂ sau AM NĂDEJDE sau AM DRAGOSTE dacă în acel moment tu  nu crezi, nu ai nădejde sau  nu iubeşti. Una este să ai armătura în casă şi alta să fie încinsă pe tine - să ai darul ca principiu şi să ai darul în acţiune.

   Armătura creştinului e făcută să fie purtată - nu o îndepărta pâna ce nu ţi-ai terminat drumul!

   Armătura şi trupul de carne se îndepărtează împreună. Atunci, nu va mai fi nevoie d eun scut sau coif, nici d enopti de veghe. Acele îndatoriri militare şi abilităţi - pe care le-am numit credinţă, nădejde şi toate celelalte - vor fi îndepartate onorabil.

   În cer, tu nu vei mai apărea în armătura ci în veşminte glorioase!

   Cu toate acestea, pentru prezent tu trebuie să-ţi porti veşmântul destinat, zi şi noapte. Tu trebuie să umbli, să lucrezi, să dormi, avându-l asupra ta; altfel, tu nu vei fi un adevărat soldat al lui Cristos. Pavel îşi fixează un  ţel:

   'De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor

   Aici, îl vedem pe acest om sfânt echipat cu armele sale, antrenându-şi inima cu ochii spre ţintă ca un adevărat soldat, care îşi încearcă toate darurile în vederea bătăliei. Noi avem motive temeinice pentru a ne comporta în acelaşi fel.

   În primul rând, Cristos porunceşte aceasta. El ne spune să ne îmbrăcăm armătura, să ne punem darurile în acţiune: 'MIJLOCUL SĂ VĂ FIE ÎNCINS ŞI FĂCLIILE APRINSE'. El vorbeşte ca un general către soldaţii lui:

   'Ungeţi-vă armătura; aprindeţi-vă făcliile; fiţi gata de marş! Pregătiţi-va de luptă la primul semn al ispitei! '

   Din nou El vorbeşte, de data aceasta ca un stăpân către slujitorii lui:

   'Dacă stăpânul moşiei este chemat departe, iar clipa reîntoarcerii lui e nesigură, oare servitorul credincios va închide uşa, va stinge focul si s eva retrage? Nu, el va veghea în timpul nopţii gata să-şi întâmpine stăpânul oricând ar veni. '

  Cu alte cuvinte, nu se cade ca Stăpânul să stea şi sa bată la uşa inimii noastre şi să găsească adormite darurile noastre duhovniceşti.

   Fiecare îndatorire a creştinului necesită efortul lui constant, Rugăciunea trebuie, dar cum? FĂRĂ ÎNCETARE! Să ne bucurăm dar când? NÎNCETAT! Să aducem mulţumiri - pentru ce? PENTRU TOATE LUCRURILE!

   NOI TREBUIE SĂ ŢINEM SCUTUL CREDINŢEI ŞI COIFUL NĂDEJDII PÂNĂ LA SFÂRŞIT!

   Soldatul trebuie să stea acolo unde este plasat şi să nu se mişte, nici să doarmă până ce nu e eliberat din post. La venirea lui Cristos, numai sufletul care va fi găsit făcând aşa va avea binecuvântarea Lui.