“I have a great need for Christ; I have a great Christ for my need” (Ch. H. Spurgeon).

Ne impresionează, când citim în Evanghelii, felul cum Isus S-a atins de oamenii cărora le-a făcut bine. Nu s-a ferit de atingere, S-a amestecat printre ei, a mâncat împreună cu păcătoşi, i-a hrănit pe mulţi, a acceptat ospitalitatea lor, chiar când era nesinceră. Şi oamenii au înţeles că Proorocul venea pentru ei şi au căutat să se atingă de Isus.

Dr. Paul Brand a petrecut mulţi ani în India, îngrijind bolnavii de lepră din Vellore şi împrejurimi, fiind printre primii care nu s-a ferit să-i atingă pe aceşti paria scoşi afară din oraşe şi sate, izolaţi în leprozerii, consideraţi incurabili şi uitaţi de lume. În una din cărţile sale, scrisă împreună cu Philip Yancey, el povesteşte o seară semnificativă, petrecută în mijlocul pacienţilor săi leproşi, o seară neuitată, de inspiraţie deosebită.

Dr. Brand s-a apropiat de curtea în care erau adunaţi pacienţii leprozeriei din Vellore şi s-a aşezat pe o rogojină alături de ei, cum făcuse şi de alte dăţi. Aerul era încărcat de mirosul greu emanat de trupurile celor prezenţi, de sărăcie, bandaje năclăite de infecţie şi izul medicamentelor. Văzându-l printre ei, pacienţii au insistat ca doctorul să le adreseze câteva cuvinte, rugăminte pe care doctorul a acceptat-o cu greutate. S-a ridicat în picioare, neştiind ce să le spună, şi a rămas în tăcere câteva momente. Ochii îi erau irezistibil atraşi de mâinile lor, zeci de mâini de leproşi, cele mai multe ţinute ascunse, unele fără degete, altele reduse la un simplu ciot. Mulţi stăteau cu ele vârâte sub coapse, obişnuiţi să le ascundă vederii.

Când a început să vorbească, doctorul le-a spus: “Sunt medic chirurg, specializat în chirurgia mâinii. Oridecâte ori întâlnesc pe cineva pentru prima dată, nu mă pot abţine să-i privesc mâinile. Ghicitorii în palmă pretind că pot citi viitorul cuiva doar privind la mâinile lui; eu pot să vă spun trecutul. De exemplu, pot să vă spun care v-a fost meseria pe când eraţi sănătoşi, după bătăturile din palme şi după condiţia unghiilor. Pot să vă spun multe lucruri despre obiceiurile şi caracterul vostru. Sunt de-a dreptul fascinat de mâinile oamenilor”. S-a oprit apoi pentru câteva clipe, privind la feţele atente ale pacienţilor, încremenite în aşteptare.

“Cât de mult aş fi dorit să-L fi putut întâlni pe Isus şi să-I cercetez mâinile! Dar, ştiind din descrierile Evangheliilor cum a fost El, aproape că mi le pot închipui”. Începu apoi să le spună, visând parcă, cum îşi închipuia el mâinile lui Isus, de când a fost un prunc cu mâini micuţe, neajutorate, învăţând cu stângăcie să apuce primele obiecte. A continuat apoi să descrie mâinile copilului Isus, ţinând o pensulă, sau un instrument de scris, încercând să caligrafieze literele alfabetului.

Apoi mâinile dulgherului tânăr, mâini aspre, noduroase, cu unghii rupte şi cicatrici lăsate de ciocan şi fierăstrău. Apoi mâinile lui Isus, vindecătorul. Emana din ele sensibilitate şi compasiune, în aşa fel încât oamenii pe care-i atingea puteau să simtă curgând prin ele putere divină. Mâinile Lui l-au atins pe orb, pe neputincios, pe nevoiaş.

“Apoi”, continuă dr. Brand, “îmi pot închipui mâinile lui Isus crucificat. Mă doare numai să mă gândesc la un cui bătut prin mâna mea, deoarece ştiu prin ce trebuie să treacă - o uimitoare complexitate de tendoane şi nervi, vase de sânge şi muşchi. Este imposibil s-o străpungi cu un cui fără s-o mutilezi. Gândul la mâinile Lui vindecătoare, mutilate de cuie, îmi aduce în minte tot ce a fost Isus gata să îndure pentru mine. În acele momente de însemnătate eternă, pe cruce, acceptând să-I fie străpunse şi mutilate mâinile, El S-a identificat cu oamenii din toată lumea, care au o deformaţie fizică în trupul lor, inclusiv în mâini”.

Efectul acestor cuvinte rostite în faţa leproşilor a fost electrizant. Isus... un mutilat, cu mâini ca ale lor, nişte leproşi? Ce simţăminte vor fi stârnit în inimile lor! Cum le va fi bătut inima, ascultând cuvintele acestea, care le strecura o nouă şi caldă speranţă!

“La urmă, mâinile Celui înviat”, continuă doctorul. “Unul din cele mai uimitoare lucruri mi se pare a fi faptul că Isus a păstrat în mâinile Sale semnele cuielor, măcar că noi vorbim despre viaţa viitoare ca având trupuri perfecte: “Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele”. De ce a dorit Isus să păstreze semnele umanităţii Sale? Poate ca să ducă cu El în cer o amintire eternă a suferinţelor celor de pe pământ. El poartă semnele suferinţelor, ca să continue a înţelege nevoile celor ce suferă. El a dorit să fie pentru totdeauna aproape de noi”.

De îndată ce a terminat de vorbit, dr. Brand a observat o uimitoare schimbare de atitudine printre pacienţii lui. În toată curtea, mâinile tuturor erau ridicate în sus, cu palmele unite în tradiţionalul semn indian de respect. Aceleaşi cioturi, aceleaşi mâini fără unghii, fără degete, mutilate de lepră … Nimeni nu mai încerca să şi le ascundă. Mâini ridicate în sus, în dreptul feţei, în semn de respect pentru doctorul englez, venit să-i îngrijească. Un gest aproape uitat, reluat acum cu un nou înţeles, încărcat de o nouă demnitate. Înţelegând cum Dumnezeu a făcut faţă suferinţei îi ajuta pe ei s-o poată face mai uşor…

 http: //agapianus. wordpress. com