Acum, după ce am arătat ce trebuie să facem când îl jicnim pe cel de lângă noi, sa vedem cum ar trebui să reacţionam când noi suntem cei ofensaţi.

   'Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustra-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. ' Matei 18.15

   Mulţi oameni aplică versetul acesta din Scriptură abordând o atitudine diferită de cea avută în vedere de Isus. Dacă au fost răniţi de aproapele lor, se vor duce si-l vor confrunta cu un spirit răzbunător şi plin de mânie. Ei folosesc versetul acesta ca pe o justificare, pentru a-l condamna pe cel care i-a rănit.

   Însă acestor oameni le scapă cu totul motivul pentru care Isus ne învaţă sa mergem unii la alţii. Scopul urmarit nu este condamnarea, ci împăcarea. Isus nu doreste sa-i spunem fratelui nostru că s-a purtat mârşav cu noi. Noi trebuie sa mergem şi să îndepărtăm fisura care ar împiedica repararea relaţiei noastre.

   Procedeul acesta oglindeste modul în care Dumnezeu a îndreptat relaţia noastră cu El. Noi am păcatuit împotriva Sa, însă El 

   'Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. ' Romani 5.8

   Suntem noi gata să renunţăm la zidurile noastre de protecţie şi să murim faţă de mândrie, ca să-l ridicăm pe cel care ne-a greşit? Dumnezeu ne-a întins o mâna înainte ca noi sa ne cerem iertare. Isus a hotărât să ne ierte înainte ca noi să ne dăm seama de starea noastră căzută.

   Deşi El ne-a întins mâna, noi nu puteam fi împăcaţi cu Tatăl până când primeam Cuvântul Sau, care ne oferea această reconciliere.

   'Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Cristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că, adică, Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! ' 2 Corinteni 5.18-20

   Reconcilierea izvorăşte de e terenul comun al păcătoşeniei tuturor oamenilor faţă de Dumnezeu. Nu dorim împăcarea sau mântuirea decât atunci când suntem conştienţi de separarea dintre noi şi El.

   În Noul Testament, în predicile lor, ucenicii afirmau ca toti oamenii au păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Dar care era scopul acestui mesaj? Acela de a-i condamna? DUMNEZEU NU CONDAMNĂ.

   'Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. ' Ioan 3.17

   Oare scopul nu este mai degrabă cel de a-i ajuta să-şi vadă starea, să se pocăiască de păcatele lor şi să-și ceară iertare?

   Ce conduce un om spre pocăinţă? Răspunsul se află în Romani 2.4:

   'Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări, neştiind că BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU TE CONDUCE SPRE POCĂINŢĂ? '

   (traducere din limba engleză)

   Bunătatea lui Dumnezeu ne conduce spre pocăinţă. Dragostea Lui nu ne condamnă la iad. El Şi-a dovedit iubirea trimiţându-L pe Isus, singurul Lui Fiu, la cruce, ca să moară pentru noi. Dumnezeu ne întinde mai întâi mâna, deşi am păcătuit împotriva Lui. Scopul Lui nu e acela de a ne condamna, ci de a neîndrepta, de a ne mântui.

   Fiindcă noi trebuie să urmăm exemplul Lui -vezi Efeseni 5.1-, trebuie să oferim şansa împăcării fratelui care păcătuieşte împotriva noastră. Isus a stabilit următorul tipar: du-te la el şi arată-i păcatul, nu ca să-l condamni, ci ca să îndepărtezi orice s-a interpus între tine şi el, aşa încât să îndrepţi relaţia. Bunătatea lui Dumnezeu oglindită în noi îl va atrage pe fratele nostru la pocăinţă şi-l va îndemna să caute refacerea relaţiei.