Nu cu mult timp în urmă, lista noastră de pacienţi devenise atât de lungă încât nu reuşeam să-i programez pe toţi într-o singură lună. Aşa că le-am cerut asistenţilor mei să reducă lista, alegând pacienţii care aveau prioritate. A fost uşor să verific foile de observaţie şi să le cer pacienţilor mei vechi să amânăm controalele, dar durează până când investigăm cazurile noi pentru a le putea determina gradul lor de urgenţă.

   În acest fel l-am întâlnit pe un băieţel care avea o afecţiune neurochirurgicală cu potenţial mare de agravare, care fusese reprogramat pentru un prim consult. Când am cerut să vorbim cu mama lui, pentru a afla mai multe informaţii, mătuşa băiatului ne-a spus că nu este disponibilă. După ce i-am explicat situaţia, mătuşa ne-a spus că mama băiatului se afla într-un sanatoriu de boli mintale şi că ea, mătuşa, deşi nu era tutorele legal al băiatului, preluase sarcina de a avea grijă de el şi dorea să aibă grijă de nepotul ei pe parcursul internării lui la Johns Hopkins.

   Din cauza chestiunilor legate de confidenţialitate, implementate de regulamentul HIPAA, s-a ridicat steguleţul roşu. Ne întrebam dacă putem trata acest pacient. Nu mai avusesem un caz similar, aşa că unul din asistenţii mei a sunat biroul HIPAA. Prima persoană cu care am discutat nu era sigură că regulamentul ne permite să tratăm un minor însoţit de o rudă care nu era tutorele său legal. Aşa că am discutat cu supraveghetorul biroului HIPAA care ne-a trimis în cele din urmă la biroul juridic al spitalului şi astfel întrebarea noastră era trimisă tot mai sus. Şeful biroului ne-a răspuns: 'După normele impuse de regulament, nu putem trata acest pacient'.

   Cu alte cuvinte, reguli menite să protejeze confidenţialitatea pacienţilor ne împiedicau să tratăm un pacient a cărui viaţă era în pericol. Problema reală nu era confidenţialitatea, ci sănătatea acestui copil. Chestiunea artificială, impusă -riscul de a viola ghidul HIPAA-  a avut câştig de cauză.

   Din nefericire, aceasta este urmarea frecventă a supraevaluării riscurilor. Mult prea uşor ne pierdem din vedere ţinta, ne lăsăm copleşiţi de riscuri minore, şi pierdem din vedere riscurile majore - dintre care unele sunt create în mod necorespunzător de managementul exagerat de prudent al riscurilor minore. Este ca şi cum ai fi atât de îngrijorat ca nu cumva copilul tău care începe să facă primii paşi mici să cadă încât nu observi că vă aflaţi amândoi în mijlocul autostrăzii şi un camion se îndreaptă spre voi cu 100 km/oră. Cam aceasta se întâmplă şi în medicina modernă.

   Iată un alt exemplu. Motivul pentru existenţa asistentelor-monitor în sala de operaţie era pentru a supraveghea echipa medicală şi echipamentul, anticipând eventuale nevoi sau probleme, asigurându-se că totul este în ordine şi luând măsuri de precauţie când era cazul. Dar paranoia legală a dus la adoptarea unui număr atât de mare de reguli încât asistenta-monitor nici nu are timp să se mişte. Timpul ei consumat de birocraţie, de numărul mare de hârtii care trebuie completate în fiecare etapă a operaţiei pentru a înregistra totul, astfel încât să se poată dovedi că totul a fost făcut ca la carte, în cazul în care pacientul alege să ne dea în judecată. Din nou, o grijă impusă de regulament, de importanţă secundară, înlocuieşte tocmai măsurile prin care protejăm pacientul.

   ...  

   Din nefericire, medicina nu este singurul domeniuîn care se gândeşte astfel sau mai bine zis, nu se gândeşte.

   Amintiţi-vă cum teama de procese pe motiv că vreun copil ar fi fost zgâriat sau muşcat de animale din laboratorul de ştiinţe naturale al domnului Jaeck a avut câştig de cauză asupra unei griji care ar fi trebuit să ne preocupe în primul rând, aceea de a inspira şi de a menţine interesul elevilor pentru ştiinţă. Poate că e vremea să facem o analiză B/R a riscului de a eşua în identificarea şi evaluarea riscurilor reale sau poate o analiză a riscului pe care îl implică NEGÂNDIREA.

   Unele din problemele cu care ne confruntăm par atât de mari, de copleşitoare încât devenim paralizaţi, incapabili de a reacţiona. Cel mai adesea, LIPSA UNUI RĂSPUNS DIN PARTEA NOASTRĂ ESTE O MANIFESTARE A UNEI AMENINŢĂRI SOCIALE ŞI MAI MARI, RISCUL COMPLACERII.

   ...