'Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. ' 1 Ioan 2.6

   Dacă suntem chemaţi să trăim întocmai ca Isus, trebuie să ne întrebăm: 'CUM ANUME A TRĂIT EL? '

   Mai întâi, El a trăit o viaţă de o neprihănire şi de o curăţie uimitoare. Poftele lumii acesteia nu L-au stăpânit; El a fost stăpân peste dorinţele anormale sau întinate. Apostolul Pavel întregeşte imaginea aceasta, arătându-ne modul în care putem sluji după placul Domnului:

   'Să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt. ' 2 Corinteni 7.1

   Aţi fost cu băgare de seamă la cuvintele SĂ NE CURĂŢIM? Este interesant faptul că versetul nu spune 'Dumnezeu vă va curăţi'. Daţi-mi voie să clarific situaţia. Sângele lui Isus ne curăţă de orice păcat; acesta este beneficiul de care ne bucurăm în urma răscumpărării. Cu toate acestea, apostolul aici vorbeste de sfinţirea noastră; cu alte cuvinte, trebuie să trăim ceea ce ne-a fost dăruit deja fără nicio plată. Mai simplu spus, este vorba despre modul în care Se aşteaptă Dumnezeu să trăim şi să ne purtăm în calitate de credincioşi. El vorbeşte despre transformarea care ar trebui să se vadă în exterior, în urma răscumpărării de care am avut parte.

   Aţi remarcat în versetul amintit şi cuvântul ORICE? Noi nu suntem chemaţi să ne curăţim de unele lucruri sau de majoritatea lucrurilor care întinează trupul sau sufletul CI DE ORICE NECURĂŢIE. Dumnezeu asteaptă să ne curăţim pe noi înşine aşa încât să devenim întru totul sfinţi. Petru întăreşte acest adevăr când spune:

   'După cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. ' 1 Petru 1.15

   Dacă privim cât se poate de serios aceste cuvinte, fără a le dilua sensul -cum fac sau predică unii-, atunci slujirea plăcută lui Dumnezeu presupune trăirea unei vieţi de neprihănire, aidoma celei a lui Isus. Cum putem face aceasta? Prin harul lui Dumnezeu.

   Daţi-mi voie să-mi ilustrez afirmaţia de mai sus. În anii de liceu, eram un păcătos sadea. Ce însemna aceasta? Ei bine, natura mea era înclinată spre păcat şi, prin urmare, mă dedam la păcat într-un mod extrem de eficace.

   În adolescenţă, tata ne-a întrebat pe mine şi pe sora mea mai mică dacă voiam să mergem la cinema să vedem un film numit CELE ZECE PORUNCI care îl avea în rolul principla pe Charlton Heston. În orăşelul de trei mii de locuitori în care trăiam, la cinema nu rulau cinsprezece filme simultan ci unul singur o dată. Nu aveam jocuri video, plasme sau alte aparate sofisticate ci numai un ecran primitiv mic, de televizor color. Astfel că, dacă se oferea cineva să plătească pentru mine ca să pot vedea un film pe ecranul de la cinema, acceptam fără sa stau pe gânduri. Am primit deci, plin de entuziasm, să merg.

   Şedeam pe scaun şi urmăream filmul când, dintr-o dată, a urmat o scenă în care pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe Datan şi pe ceilalţi care se împotriveau lui Moise. Au fost înghiţiţi de vii şi au coborât direct în iad. Ca un păcătos veritabil care privea imaginea aceasta pe ecranul mare din faţa mea, am început sa mă pocăiesc în aceeaşi clipă. M-am gândit la toată purtarea rea şi păcătoasă, mi-am cerut iertare şi I-am promis lui Dumnezeu că nu aveam sa mai săvârşesc niciodată faptele acelea. Am plecat de la cinema pe deplin schimbat! Dar schimbarea aceea nu a durat decât o săptămână. De ce? Fiindcă experimentasem numai pocăinţa, nu şi harul.

   După alţi câţiva ani, când am ajuns la colgiu, un ul dintre camarazii aceluiaşi club studenţesc pe care-l frecventam eu, mi-a prezentat cele patru legi spirituale folosite de organizaţia Alege Viaţa. După ce am citit-o pe cea de-a patra, L-am primit pe Cristos ca Domn, iar El a devenit Mântuitorul meu. În momentul acela am fost transformat într-un copil al lui Dumnezeu. Însă adevărul este că am continuat sa duc aceeaşi viaţă păcătoasă ca şi înainte de a-L primi pe Cristos, din pricina lipsei de învăţătură şi de cunoştinţe biblice, întrucât nu cunoşteam puterea care îmi stătea acum la dispoziţie.

   Au mai trecut câţiva ani, până când un verset din Scriptură pe care-l mai citisem de câteva ori până atunci a părut să se desprindă dintre celelalte, captându-mi atenţia:

   'Urmăriţi... sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. ' Evrei 12.14

   Cuvintele acestea m-au izbit ca un bolovan. 'Ei bine, am zis eu, vreau să-L văd pe Dumnezeu, iar versetul îmi spune că, pentru aceasta, trebuie să trăiesc o viaţă sfântă. ' Din nefericire, nu am priceput nici atunci ceea ce ar fi trebuit, astfel ca am devenit un legalist. Am început să tăbărăsc asupra celor din jur, încolţindu-i cu argumentele mele legaliste. Le pretindeam să ducă o viaţă sfântă, î nsă nu aveam cum să-i împuternicesc pentru aceasta. Pentru mine, vieţuirea sfântă se înteimeia în continuare pe abilitatea şi puterea voinţei umane, nu pe puterea divină, însoţită de împuternicirea lui Dumnezeu. Am reuşit sa-mi determin soţia, prietenii şi toţi apropiaţii sa se simtă cât se poate de incomod.

   Toate acestea s-au întâmplat până când, într-o zi, Dumnezeu mi-a vorbit în timp ce mă rugam si mi-a spus: 'Fiule, sfinţenia nu este lucrarea firii tale, ci rezultatul harului MEU'. Iată piesa care lipsea! Am ajuns sa înţeleg că harul este prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea, care ma împuterniceşte şi îmi dă abilitatea de a săvârşi ceea ce altfel nu aş putea face prin propriile-mi abilităţi: să mă curăţ de tot ce-mi întinează trupul şi sufletul, devenind pe deplin sfânt. Aceasta este slujirea bine primită înaintea Domnului. De aceea spune mai departe autorul Epistolei către Evrei:

   'Să avem HAR, prin care putem aduce înaintea lui Dumnezeu o slujire plăcută. ' Evrei 12,28, traducere liberă din limba engleză

   Harul ne împuterniceste să-L slujim pe Dumnezeu după voia Lui şi să ne curăţim pe noi înşine de tot ce nu ne-am putut curăţi prin propriile puteri.

   ... .