Oare, mesajul Domnului Isus Hristos din versetele Luca 16.19-31, este o pildă, sau este o întâmplare reală?

de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin

► Există persoane care au impresia că mesajul Domnului Isus Hristos din versetele Luca 16.19-31, ar fi o pildă.

► Există persoane care cred că mesajul Domnului Isus Hristos din versetele Luca 16.19-31, nu este o pildă, ci este chiar o întâmplare reală.

► Este foarte important de știut că acel subtitlu care conține cuvântul pildă (parabolă), care se află în traducerea Cornilescu a Bibliei NU există în manuscrisele originale, ci a fost adăugat, în mod arbitrar, de către traducător.

► În cele de mai jos, vom arăta că mesajul Domnului Isus Hristos din versetele: Luca 16.19-31, NU POATE FI NICICUM O PILDĂ!

Textul biblic este următorul:

„Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărămiturile, care cădeau de la masa bogatului; până şi cînii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sînul lui, şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav Sunt chinuit în văpaia aceasta.” „Fiule” i-a răspuns Avraam „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângîiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa că cei ce ar avea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.” Bogatul a zis: „Rogu-te, deci, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.” Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame” a zis el „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” (Luca 16.19-31)

În versetele: Luca 16.19-31, exită un număr de 42 (patruzeci și două) de detalii referitoare la multe date precise, certe, referitoare la: nume de oameni, situații materiale, situații familiare, mod de viețuire, etc. , care pledează pentru o situație reală, și nicidecum pentru o pildă.

Acestea sunt:

1) Era (adică a existat);

2) un om bogat (detaliu referitor la situația materială);

3) se îmbrăca în porfiră şi in subţire (detaliu referitor la modul în care se îmbrăca bogatul);

4) în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire (detaliu referitor la traiul de zi cu zi al bogatului);

5) La uşa lui (detaliu referitor la locul precis unde stătea săracul);

6) zăcea un sărac (detalii referitoare la starea de sănătate și situația materială);

7) numit Lazăr (numele precis al săracului);

8) plin de bube (detaliu referitor la starea de sănătate a săracului);

9) dorea mult să se sature cu fărămiturile (detaliu referitor la dorința și starea materială a săracului);

10) care cădeau de la masa bogatului (detaliu referitor la situația materială a bogatului);

11) câinii veneau şi-i lingeau bubele (detaliu referitor la starea de sănătate a săracului);

12 ) Cu vremea (detaliu referitor la un anumit moment de timp);

13) săracul a murit (detaliu referitor la un fapt real);

14) a fost dus de îngeri (detaliu referitor la un fapt real);

15) în sânul lui Avraam (detaliu referitor la un loc precis, real,"sânul lui Avraam" fiind o denumire a acelui loc unde merg sufletele oamenilor mântuiți, după ce mor, până când vor primi un duh și un trup de slavă, la învierea celor neprihăniți, vezi Luca 14.14);

16) A murit şi bogatul (detaliu referitor la un fapt real);

17) l-au îngropat (detaliu referitor la un fapt real);

18) Pe când era el în Locuinţa morţilor (detaliu referitor la un loc precis, real,"Locuinţa morţilor" fiind o denumire a acelui loc unde merg sufletele oamenilor nemântuiți, după ce mor, până la învierea acestora care va fi după mia de ani, și înainte de judecata finală, vezi Apoc. 20.5,11-14);

19) în chinuri (detaliu referitor la un fapt real, fiind evident că acele chinuri ale sufletului nu sunt chinuri de natură materială, căci trupul era înmormântat, ci de natură sufletească, vezi Isaia 58.3,5; 2 Petru 2.8);

20) şi-a ridicat ochii în sus (detaliu referitor la un fapt real, din care aflăm că "sânul lui Avraam", se află situat undeva, cumva mai sus decât locul numit "Locuința morților");

21) a văzut de departe pe Avraam (detaliu referitor la un fapt real);

22) şi pe Lazăr în sânul lui, (detaliu referitor la un fapt real);

23) a strigat: "Părinte Avraame" (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți);

24) "fie-ţi milă de mine" (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți, implorarea milei);

25) "trimite pe Lazăr" (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți, dorința bogatului);

26) "grozav sunt chinuit în văpaia aceasta" (detaliu referitor la un fapt real, fiind evident că acele chinuri ale sufletului nu sunt de natură materială, căci trupul era înmormântat, ci de natură sufletească, vezi Isaia 58.3,5; 2 Petru 2.8);

27) "Fiule" i-a răspuns Avraam (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți);

28) "adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele" (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți, invitație la a își aduce aminte evenimente din viața pământească și detalii referitoare la modul în care s-a desfășurat viața pământească a celor doi oameni morți);

29) "tu eşti chinuit" (detaliu referitor la un fapt real, fiind evident că acele chinuri ale sufletului nu sunt chinuri de natură materială, căci trupul era înmormântat, ci de natură sufletească, vezi Isaia 58.3,5; 2 Petru 2.8);

30) "el este mângîiat" (detaliu referitor la un fapt real, fiind evident că mângâierea nu este de natură materială, ci ce natură sufletească, vezi Psalmi 77.2; 94.19).

31) "între noi şi între voi este o prăpastie mare" (detaliu referitor la un fapt real, din care putem înțelege că acel loc numit "sânul lui Avraam" este complet separat de locul numit "Locuința morților");

32) "cei ce ar avea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată" (detaliu referitor la un fapt real, din care putem înțelege că sufletele nu pot trece din "sânul lui Avraam" în "Locuința morților");

33) Bogatul a zis (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți);

34) "Rogu-te, deci, părinte Avraame" (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți, implorarea milei);

35) "să trimiţi pe Lazăr" (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți, dorința bogatului);

36) "în casa tatălui meu" (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți);

37) "am cinci fraţi" (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți, bogatul este conștient că are cinci frați care, după moartea sa încă trăiau pe pământ);

38) "să le adeverească aceste lucruri" (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți, bogatul este conștient de ceea ce se întâmplă cu el în acel loc unde se află);

39) "ca să nu vină şi ei în acest loc de chin" (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți, bogatul este conștient de ceea ce se întâmplă cu el în acel loc unde se află);

40) Avraam a răspuns: "Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei." (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației care a avut loc între sufletele celor doi oameni morți, în care a intervenit și Avraam, care, în mod evident a asistat și el la conversația lor);

41) "Nu, părinte Avraame" a zis el,"ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi." (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației dintre bogat și Avraam);

42) Avraam i-a răspuns: "Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi." (detaliu referitor la un fapt real, un element al conversației dintre bogat și Avraam);

*

Unii sunt de părere că în mesajul Domnului Isus Hristos aflat în versetele Luca 16.19-31, ar exista și 2 (două) elemente simbolice, metaforice, codificate, care, în aparență s-ar părea că ar putea pleda pentru ca acest mesaj să constituie o pildă (parabolă).

Acestea sunt următoarele:

1) să-şi înmoaie vârful degetului în apă (oare sufletul are degete?);

2) să-mi răcorească limba (oare sufletul are limbă?).

*

Din cele de mai jos, rezultă că cele două elemente amintite pe rândurile de mai sus, de fapt nu ar pleda în totalitate pentru faptul că mesajul Domnului Isus Hristos din versetele Luca 16.19-31, ar fi, cu adevărat, o pildă!

♥ Domnul Isus Hristos ne spune că sufletele celor morți, în anumite sitații speciale, specifice, pot fi văzute sub o anumită formă (Apoc. 6.9-11; 20.4). Deci, există posibilitatea ca acea formă sub care pot sufletele să aibă degete și limbă.

♥ Domnul Isus Hristos ne spune că există și o anumită formă de comunicare specifică, prin care sufletele celor morți se pot exprima și pot comunica între ele, dar în mod normal nu pot comunica cu oamenii care trăiesc pe pământ (Luca 16.29-31), decât în situații speciale, specifice (Apoc. 6.9-11; 20.4).

♥ În pofida faptului că Dumnezeu este Duh (Ioan 4.24), Sfânta Scriptură Îl descrie pe Dumnezeu în mod simbolic, ca putând să aibă: o faţă (Gen. 3.8; Exod 33.20,23), ochi (1 Împ. 9.3; Ezra 5.5; Neemia 1.6; Ps. 33.18; 34.15; 139.16; Prov. 15.3; Is. 1.15-16; 43.4; Ier. 5.3; 16.17; 32.19; Amos 9.4,8; Zah. 4.10; 8.6; 1 Petru 3.12), pleoape (Ps. 11.4), urechi (2 Sam. 22.7; Neemia 1.6,11; Ps. 17.6; 34.15; 71.2; 102.2; Is. 59.1; 1 Petru 3.12), gură (Num. 12.8; Deut. 8.3; 2 Sam. 22.9; Iov 37.2; Ps. 33.6; 119.72; Is. 40.5; 55.11; Mica 4.4; Matei 4.4) cu care vorbeşte (Exod 33.9,11), un glas (Gen. 3.8; 2 Sam. 22.14; Iov 37.4-5; 40.9; Ps. 29.3-9), buze, limbă (Is. 30.27), nări (2 Sam. 22.9,16; Ezec. 38.18) cu care miroase (Gen. 8.21; Exod 29.18,25; Lev. 1.9), suflet (Is. 42.1; Ier. 32.41), inimă (Gen. 6.6; 1 Sam. 13.14; 1 Împ. 9.3; Is. 63.15; Ier. 31.20; 32.41; Osea 11.8), mâini (Exod 33.22; 2 Sam. 22.17; Ezra 7.6,9, 28; Neemia 2.8,18; Ps. 19.1; 28.5; 31.5; 92.4; 95.5; 119.73; 138.8; Is. 59.1; Ezec. 1.3; 33.22; Luca 23.46; Evrei 1.10; 10.31; Apoc. 5.1,7), braţe (Deut. 33.27; Iov 40.9), degete (Exod 31.18), picioare (Exod 24.10; 2 Sam. 22.10; Ezec. 43.7), etc.

► Deci … scorul este de 42 la 2.

- Sunt 42 de elemente care pledează în mod cert că mesajul Domnului Isus Hristos din versetele Luca 16.19-31, este chiar o întâmplare reală.

- Sunt cel mult 2 elemente care pledează pentru ca mesajul Domnului Isus Hristos din versetele Luca 16.19-31, ar fi o pildă.

- Din cele de mai sus, rezultă în mod evident că mesajul Domnului Isus Hristos din versetele Luca 16.19-31, NU CONȚINE O PILDĂ, ci conține o întâmplare din viața reală, expusă cu lux de amănunte și detalii semnificative, care nu pot fi nicidecum de neglijat, din care putem, desigur, extrage multe lucruri interesante!

*

Urmează câteva adevăruri interesante, extrase din mesajul Domnului Isus Hristos aflat în versetele Luca 16.19-31, în care Domnul Isus Hristos ne vorbeşte despre unele evenimente care se produc după moartea oricărui om (Luca 16.22), în timp ce pe planeta Pământ viaţa continuă să se desfăşoare (Luca 16.27-28).

Domnul Isus Hristos a spus că Lazăr “a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam” (Luca 16.22), iar bogatul “era în Locuinţa morţilor, în chinuri” (Luca 16.33). Oare îngerii au dus în sânul lui Avraam toate cele trei părţi componente ale lui Lazăr, adică: trupul, duhul şi sufletul? Oare au ajuns în Locuinţa morţilor, în chinuri, toate cele trei părţi componente ale bogatului, adică: trupul, duhul şi sufletul?

Desigur că, după ce Lazăr şi bogatul au murit, fiecare din ei s-a dezmembrat (2 Cor. 5.1) în cele trei părţi componente: trup, duh şi suflet (1 Tes. 5.23), care, de acum nu mai coexistau împreună. Trupurile au fost îngropate, iar duhurile s-au întors la Dumnezeu (Ecl. 12.7). Atunci, ce a vrut să ne înveţe Domnul Isus Hristos, când a spus că Lazăr “a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam”, iar bogatul al cărui trup a fost şi el îngropat (Luca 16.22), “era în Locuinţa morţilor, în chinuri” (Luca 16.33)?

Desigur că prin această exprimare, Domnul Isus Hristos ne învaţă că după moartea sa, o anumită parte componentă a omului poate fi dusă de îngeri în sânul lui Avraam, sau poate ajunge în Locuinţa morţilor, în chinuri. Dumnezeu ne învaţă că această parte componentă a omului continuă să existe, fiind conştientă de toate cele ce i se întâmplă în acel loc unde se află (Luca 16.23-31; Ezec. 32.21; Is. 14.9-10,16). Să vedem care este acea parte componentă a omului, care continuă să existe după moartea sa, într-unul dintre cele două locuri distincte.

Sufletul omului este creat (Is. 57.16), şi apoi dat omului tot de către Dumnezeu (Is. 42.5), ca şi duhul. Întrucât Dumnezeu “ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte” (Iov 12.10), El este adevăratul proprietar al sufletului oricărui om (Ezec. 18.4). Ca urmare a acestui fapt, Satana, care are puterea morţii (Evrei 2.14), nu are totuşi nici o putere asupra sufletului, care poate ajunge în focul gheenei numai cu voia lui Dumnezeu (Matei 10.28).

Există oameni care au impresia că omul ar fi un suflet viu, interpretând în mod eronat versetul Gen. 2.7. Dar pentru a putea interpreta corect acest verset, Dumnezeu a făcut ca să existe multe versete biblice diferite, care afirmă în mod foarte clar, că OMUL NU ESTE UN SUFLET, ci că OMUL ARE UN SUFLET. Astfel, Dumnezeu ne învață că sufletul este o parte componentă a omului (1 Sam. 29.6; Iov 1.1,8; 2.3; Ecles. 2.24; 4.8; 6.2-3; 7.28; Marcu 8.36; F. A. 15.24), care, la omul viu, se află undeva în trupul său (Luca 9.56; Apoc. 18.13).

Există cu mult peste două sute de versete biblice diferite, care afirmă în mod foarte clar că sufletul este o parte componentă a omului (1 Sam. 29.6; Iov 1.1,8; 2.3; Ecl. 2.24; 4.8; 6.2-3; 7.28; Marcu 8.36; F. A. 15.24), care, la omul viu, se află undeva în (1 Sam. 18.1; Iov 30.16; Ps. 42.5-6,11; 43.5; Iona 2.7) trupul său (Luca 9.56; Apoc. 18.13). Iată câteva dintre versetele biblice în care găsim cuvintele suflet sau suflete însoţit de pronume posesive, ca de exemplu:

- meu (Gen. 12.13; 27.4,25; 49.6; Iov 6.4; 19.27; Ps. 16.10; 42.1; 42.2; 57.4; Ps. 63.8; 69.18; 77.2; 84.2; 88.14; 94.17; 119.25; 119.129,167; 130.5-6; 131.2; 139.14; 142.4; Is. 26.9; 42.1; 61.10; Pl. Ier. 3.20; Ezec. 4.14; Mica 7.1; Matei 26.38; Marcu 14.34; Luca 1.46; Ioan 12.27; 2 Cor. 1.23);
- tău (Gen. 27.19,31; Deut. 4.29; 6.5; 10.12; 26.16; 30.2,6, 10; 1 Sam. 1.26; 17.55; 20.3; 25.26; 2 Sam. 11.11; 14.19; 2 Împ. 2.2,4, 6; 4.30; Prov. 24.14; Ecles. 7.9; Matei 22.37; Marcu 12.30; Luca 2.35; 10.27; 3 Ioan 2);
- lui (Gen. 44.30; 1 Sam. 18.1,3; 20.17; 2 Împ. 23.3; 2 Cron. 34.31; Iov 14.22; F. A. 2.31; 20.10; 2 Petru 2.8; Ps. 89.48; Prov. 22.5);
- său (Prov. 8.36; Matei 16.26; Marcu 8.37);
- nostru (Ps. 33.20; 124.4-5; Is. 26.8);
- vostru (Lev. 26.15; Deut. 11.13; 13.3; Iosua 22.5; Iosua 23.14; Is. 55.2-3; 1 Tes. 5.23);
- lor (Lev. 26.43; 1 Împ. 2.4; 8.48; 2 Cron. 6.38; 15.12; Ps. 107.18; Is. 3.9; 66.3; Ezec. 14.14);
- noastre (Lev. 17.11; Num. 31.50);
- voastre (Ier. 6.16; 17.21; Ezec. 13.18; Matei 11.29; Luca 21.19; 2 Cor. 12.15; Evrei 12.3).

Gramatica ne spune că pronumele posesiv indică apartenența. Deci sufletul aparține omului, și astfel OMUL NU ESTE UN SUFLET, ci OMUL ARE UN SUFLET.

Sfânta Scriptură ne arată că sufletul unui om (Apoc. 18.13) poate fi viu (Gen. 2.7; 1 Sam. 25.26; 2 Sam. 11.11; 14.19; 2 Împ. 2.2,4, 6,30; Ps. 66.9; Prov. 3.22; Ezec. 13.18; 18.27; 1 Cor. 15.45), sau poate fi mort (Matei 10.28). Un suflet mort se poate afla fie într-un om viu, dar mort spiritual (Ps. 33.19; 56.13; 78.50; Matei 8.22; 1 Tim. 5.6; Apoc. 3.1), fie poate să fi aparținut unui om care a murit (Ps. 26.9). Sufletul care a aparținut unui om care a murit (1 Sam. 25.29) se poate afla într-unul dintre cele două locuri: fie în Locuința Morților (Ps. 30.3), fie sub altarul din cer (Apoc. 6.9-10; 20.4), loc aflat înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu (Apoc. 8.3), loc numit de către Domnul Isus Hristos, Sânul lui Avraam (Luca 16.22-24).

Din suflet izvorăsc: credinţa (Ps. 57.1; 62.1,5), iubirea (Deut. 6.5), ura (Lev. 26.15,43), plăcerea (Is. 42.1), nădejdea (Ps. 33.20), dorinţele (Ps. 84.2; 143.6; Is. 26.8-9), etc. Sufletul poate: păcătui (Mica 6.7), suspina (Ps. 143.6; Is. 26.8), plânge (Is. 16.11), tânji (Iona 2.7) şi poate fi: desfătat (Prov. 2.10), mâhnit (Num. 30.13; Ps. 42.5), întristat (Matei 26.38), vătămat (Prov. 8.36), îndurerat (Is. 65.14), îngâmfat (Hab. 2.4), amărât (1 Sam. 1.10), smerit (Lev. 16.29; 23.27), chinuit (Is. 58.3), scârbit (Num. 21.5), îngrozit (Ps. 6.3; Is. 15.4 ), îngrijorat (Ps. 13.2), împovărat (Ier. 26.19), pustiu (Ps. 35.12), liniştit (Ps. 131.2), neliniştit (Gen. 42.21), curat (1 Sam. 29.6; Iov 1.1,8), pângărit (Ezec. 4.14), binevoitor (1 Cron. 28.9), înviorat (Ps. 19.7), bucuros (Ps. 35.9), vesel (Ps. 86.4; Is. 61.10), îmbărbătat şi întărit de către Dumnezeu (Ps. 138.3; Ier. 6.16), încrezător în Dumnezeu (Ps. 57.1; 62.5; Prov. 11.13), însetat după Dumnezeu (Ps. 42.2; 84.2; 143.6; Luca 1.46).

Din cele de mai sus, rezultă că sufletul omului este acea componentă imaterială (Gen. 44.30; 49.6; 1 Sam. 18.1), care coordonează: sentimentele, dorinţele, diversele stări afective, etc.

În Ps. 89.48, citim astfel: “Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor?”. Din acest verset aflăm că în perioada Vechiului Testament, sufletele tuturor oamenilor care mureau, continuau să existe în Locuinţa morţilor.

Totuşi oamenii credincioşi, aveau nădejdea că sufletele lor nu vor rămâne pentru totdeauna în Locuinţa morţilor. Astfel, proorocul şi împăratul David, a spus: “… nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor …” (Ps. 16.10); “Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor …” (Ps. 30.3); “… Tu îmi izbăveşti sufletul din adânca Locuinţă a morţilor” (Ps. 86.13 ). Din versetul: “… Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor …” (Ps. 49.15), aflăm că şi autorii acestui psalm aveau aceiaşi nădejde. De asemenea, aşa nădăjduia şi împăratul Solomon, care scrie: “Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor” (Prov. 23.14).

Pentru a accentua faptul că sufletul omului poate fi, ori mântuit (Ps. 116.4; Ezec. 14.14; Luca 9.56; Evrei 10.39; Iacov 1.21; 5.20), ori pierdut (Matei 10.28; 16.26), Dumnezeu ne învaţă că în perioada Noului Testament, după moarte, pentru suflet (Ps. 16.10; 49.15) există doar două destinaţii posibile (Prov. 15.24). Domnul Isus Hristos se referă la cele două locuri distincte, unde se află sufletele celor morţi în aşteptarea învierii (Apoc. 20.4-5), numindu-le în mod simbolic: “sânul lui Avraam”, respectiv “Locuinţa morţilor” (Luca 16.22-23).

Sânul lui Avraam este un loc de mângâiere (Luca 16.25), situat undeva în cer, sub altarul (Apoc. 6.9) care este înaintea scaunului de Domnie al lui Dumnezeu (1 Sam. 25.29; Fil. 1.23). În acest loc sunt sufletele celor mântuiţi. Locuinţa morţilor este un loc de chin (Luca 16.23-25), situat undeva în adâncime (Num. 16.30-34; 1 Sam. 2.6; Prov. 15.11,24; Is. 14.15; Luca 10.15; Ef. 4.9). În acest loc se află sufletele oamenilor nemântuiţi (Iov 24.19; Ps. 9.17; 31.17; 55.15).

Din toate versetele amintite mai sus, rezultă că partea componentă a omului, care continuă să existe după moartea sa, într-unul dintre cele două locuri distincte, este sufletul.

Datorită faptului că, la moartea omului sufletul său se mută (Fil. 1.23), în unul dintre cele două locuri menţionate de către Domnul Isus Hristos în Luca 16.22-23, el nu mai este conştient de nimic din ceea ce se întâmplă în continuare pe Pământ, de unde s-a mutat (2 Cron. 34.28; Iov 14.20-21; Ecl. 6.12; 7.14; 9.5-6).

Din mesajul Domnului Isus Hristos, cuprins în Luca 16.19-31, aflăm atât ce “gândea” patriarhul Avraam, la un anumit timp după moartea sa (Luca 16.23-31), precum şi o mulţime de alte lucruri importante, printre care le amintim pe următoarele:

► După moarte, sufletele oamenilor nemântuiţi “se chinuiesc” în Locuinţa morţilor (Ps. 16.10; 49.15; F. A. 2.27,31), în timp ce sufletele creştinilor sunt “mângâiate” într-un loc minunat numit metaforic “sânul lui Avraam”. Acest loc minunat, unde sufletele creştinilor vor fi în prezenţa Domnului Isus Hristos (Fil. 1.23; 2 Cor. 5.8), este situat undeva în cer, “sub altarul” (Apoc. 6.9), care se află înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu (Apoc. 8.3; 9.13).

► Sufletele oamenilor care au murit, îşi pot aminti (Luca 16.25) amănunte legate de anumite evenimente petrecute în viaţa pământească. Fiind perfect conştient de locul “de chin” (Luca 16.28) unde se află, sufletul bogatului este preocupat de cei cinci fraţi ai săi care au rămas pe Pământ, şi ar dori să-i îndemne să se pocăiască (Luca 16.30), pentru a nu ajunge şi ei în locul îngrozitor unde se află acesta. Fiindcă în locul de chin, numit Locuinţa morţilor, se află suflete (Ps. 16.10; 49.15), care sunt imateriale, am putea să ne punem întrebarea: oare cum se pot chinui aceste suflete?

Întrucât din sufletul omului izvorăsc sentimente, dorinţe, diverse stări afective, etc. , chinul acestor suflete este doar de natură spirituală. Iată două dintre motivele, în virtutea cărora sufletele oamenilor nemântuiţi, care se află în Locuinţa morţilor “se chinuiesc”:

► sunt conştiente de faptul că se află acolo unde sunt sufletele oamenilor răi (Ps. 9.17; 31.17), loc care, spre deosebire de “sânul lui Avraam”, nu este în cer, în preajma lui Dumnezeu.

► sunt conştiente de faptul că prezenţa lor în acel loc, va atrage după sine în viitor, participarea la judecata finală în calitate de inculpaţi, şi inevitabila pedeapsă, care va consta în aruncarea în iazul de foc (Apoc. 20.11-15).

Desigur că sufletele aflate în sânul lui Avraam sunt “mângâiate”, întrucât:

► sunt conştiente de faptul că se află în acel loc, care este undeva în cer, sub altarul (Apoc. 6.9) care este înaintea scaunului de Domnie al lui Dumnezeu (1 Sam. 25.29; Fil. 1.23).

► sunt conştiente de faptul că prezenţa lor în acel loc, le dă certitudinea că sunt într-adevăr mântuite (Apoc. 6.9-11,7.9-17).

În Ezec. 32.21, citim astfel: “Atunci vitejii cei puternici      vor vorbi      în locuinţa morţilor despre el şi cei ce-l sprijineau, şi     vor zice    : S-au pogorât, s-au culcat cei netăiaţi împrejur, ucişi de sabie!”,

În Is. 14.9-10,16, scrie: “Locuinţa morţilor se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor. Toţi     iau cuvântul ca să-ţi spună : „Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi! ... Cei ce    te văd se uită    ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic... ”.

În Apoc. 6.9-11, citim astfel: “Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar     sufletele    celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei     strigau     cu glas tare, şi     ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti Sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului? Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei”.

Citind versetele: Is. 14.9-10,16; Ezec. 32.21; Apoc. 6.9-11, aflăm că, pe lângă faptul că sufletele din Locuinţa morţilor sunt perfect conştiente de situaţia în care se află, între ele există şi anumite relaţii. Pentru a sublinia acest lucru, Sfânta Scriptură ne relatează, în mod simbolic, că aceste suflete conversează între ele, “vorbesc”, “strigă”.

Iată că sufletele morților au capacitatea de a percepe ce se întâmplă în locul unde se află.

Citind versetul Luca 23.43, aflăm că Domnul Isus Hristos a adresat unui tâlhar care s-a încrezut în El, următoarele cuvinte: “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai”. Din această afirmaţie categorică, aflăm că după moartea acelui tâlhar, sufletul său a mers în sânul lui Avraam, loc aflat în apropierea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Această afirmaţie a Domnului Isus Hristos ne arată că în ziua când a fost omorât, El a trecut şi prin sânul lui Avraam, unde l-a întâlnit pe tâlhar.

Desigur că după ce Domnul Isus Hristos a fost omorât, duhul Său era tot viu, exact ca şi atunci când trăia în trup (1 Petru 3.18-19). Să nu uităm că Domnul Isus Hristos este Dumnezeu (Ioan 1.1,14; 10.30,38), care este Duh (Ioan 4.24), şi ca atare are capacitatea supranaturală de a fi prezent simultan atât în cer cât şi pe pământ (Ioan 3.13), exact ca şi Duhul Sfânt (1 Ioan 5.7-8). Iată cum a fost posibil, ca după ce a fost omorât, să fie prezent atât în sânul lui Avraam, cât şi în Locuinţa Morţilor (1 Petru 4.6), pentru ca morţii, care erau perfect conştienţi de tot ce se întâmplă cu ei în locul unde se află, să poată recepţiona de la El, propovăduirea Evangheliei. Aşa cum ştim, Domnul Isus Hristos S-a înălţat la cer (F. A. 1.9-11) pentru a Se stabili definitiv (Ioan 20.17) la dreapta Tatălui (F. A. 7.55-56), doar după patruzeci de zile de la înviere.

Din versetele: Is. 14.9-10; Ezec. 32.21; Ioan 5.25,28; 1 Petru 3.18-19; 4.6; Apoc. 6.9-11, aflăm că sufletele celor morţi sunt perfect conştiente, de absolut tot ceea ce se întâmplă cu ele, în locul în care se află.

*

Rezumând cele de mai sus, rezultă următoarele:

► Cât timp omul trăieşte, cele trei entităţi care îl alcătuiesc, adică trupul, duhul şi sufletul sunt inseparabile, ele alcătuind un tot unitar.

► După moartea omului, duhul şi suflarea de viaţă merg înapoi la Dumnezeu, de unde au venit, iar entitatea care continuă să existe, conştientă de sine şi de tot ceea ce i se întâmplă și ce se petrece în locul unde se află, este sufletul.

Amin!