Dintre toate trasaturile caracteristice oamenilor, datul cu parerea referitor la altii, este printre cele pe care personal, le detest cel mai mult. Examinam cauze si persoane in calitate de judecatori. Ne simtim mai in masura decat altii sa cantarim problemele altora, a caror actiuni le analizam, bazandu-ne pe propriile experiente de viata. N-avem nici cea mai vaga idee despre ce i-au condus pe acei oameni in situatiile respective, ce factori i-au determinat sa ia unele decizii, zicem noi, nepotrivite lor. Privindu-le din afara viata, lipsiti de detaliile complete din viata lor, dam verdicte. Consideram ca avem suficiente indicii legate de acele persoane, si suntem convinsi ca noi n-am fi actionat in acelasi mod defect. De cele mai multe ori, nu ne chibzuim vorbirea, si in discutiile cu persoanele pe care le agreem, discutam despre cele pe care nu le agreem.
Sunt de parere ca in biserica, nimeni nu este mai vrednic decat altul sa se inchine Domnului. De regula, cei care ridica intaia oara “piatra” si ii instiga si pe altii sa faca asemenea fata de unul dintre slujitorii Domnului, ascund anumite fapte si traiesc un stil de viata diferit de cel real. Trag speranta ca daca ne-am reanaliza uneori vietile, am deveni mai ingaduitori cu ceilalti. Sa incepem, dar, prin a deveni din judecatori, in niste crestini autentici. Crestinii in mod teoretic, sunt plini de bunatate si acceptare fata de semeni. Persoane sincere si loiale.
Versetele care m-au inspirat sa scriu aceste ganduri: "5. Daca vor sa marturiseasca, ei stiu de la inceput ca am trait ca fariseu, dupa cea mai ingusta partida a religiei noastre. 6. Si acum sunt dat in judecata pentru nadejdea fagaduintei pe care a facut-o Dumnezeu parintilor nostri[... ]”. Fapt Apostolilor 26:5-6
Romani 1:4iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,