De ce omul nenăscut din nou nu poate persevera?
1. Sursa puterii lui este fragilă
Sufletul mântuit perseverează deoarece el primeşte în mod continuu rezerve de putere de la Cristos, tot aşa cum braţul şi piciorul sunt ţinute în viaţă prin hrana ce o primesc de la inimă. TRĂIESC, spune Pavel, DAR NU MAI TRĂIESC EU, CI CRISTOS TRĂIEŞTE ÎN MINE. Adică, eu trăiesc, dar pe cheltuiala lui Cristos. El ţine în viaţă atât sufletul meu cât şi harul meu. Fără această unire, un om se va rătăci, el nu are o radăcină care sa-l susţină. Un cadavru odată ce începe să putrezească, nu mai poate fi recuperat. Procesul degradării continuă până când devine din nou ţărână. Nici un balsam nu poate stopa procesul degradării. Dar acolo unde există viaţă, balsamul poate fi eficient pentru vindecare.
Deosebirea dintre un creştin şi un necreştin este la fel de mare ca deosebirea dintre viaţă şi moarte. Omul neprihănit DE ŞAPTE ORI CADE ŞI SE RIDICĂ, DAR CEI RĂI SE PRĂBUŞESC ÎN NENOROCIRE. Adică, în cădere, cei răi, se prăbuşesc mai jos şi nu au putere sa se ridice. Când Cain a păcătuit, el a căzut din ce în ce mai jos, ca o piatră rostogolindu-se la vale până ce a ajuns în pragul disperării. El a mers de la invidia faţă de fratele său la răutate, de la răutate la ucidere, de la ucidere la minciuna sfruntată şi sfidarea lui Dumnezeu iar de aici la disperare.
Scriptura anticipează: DAR OAMENII RĂI ŞI ÎNŞELĂTORI VOR MERGE DIN RĂU ÎN MAI RĂU. Când un sfânt cade, el se ridică din nou deoarece el are putere să strige la Cristos. 'DOAMNE, SCAPĂ-MĂ! ' - striga Petru când începea să se scufunde şi, îndată, Cristos Şi-a întins mâna. Deşi Domnul l-a mustrat pentru necredinţa lui totuşi l-a ajutat.
2. Darurile lui nu durează
Un suflet nemântuit nu are garanţia că îşi poate păstra darurile Duhului pe care se poate la un moment dat să le aibă. Chiar când masa lui e foarte bogată, el nu poate arăta nici o promisiune din partea lui Dumnezeu că va avea provizii pentru o masă nouă. Dumnezeu le oferă aceste lucruri celor răi după cum noi am putea da unui cerşetor o bucată de pâine sau un loc în magazia noastră. Şi tot ceea ce Dumnezeu alege să-i ofere, poate oricând să ia înapoi. Dacă nu eşti creştin, tu poţi cunoaşte unele lucruri despre Dumnezeu şi totuşi, să mori FĂRĂ O CONOAŞTERE A MÂNTUIRII.
3. Hotărârea lui este slabă
Un om lumesc poate mărturisi credinţa în Cristos dar când va fi pus să aleagă între Cristos si Satana el îşi va arăta curând adevărata înfăţişare. Când Satan îl momeşte cu bogăţiile lumeşti pentru a-şi părăsi legământul cu Mântuitorul, el va arăta, precum Dima, unde este dragostea lui. Sau dacă poftele îl cheamă el trebuie să meargă, în ciuda jurământului, a cugetului, a lui Dumnezeu, în ciuda tuturor. Irod se temea de Ioan Botezătorul, dar dragostea este mai tare decât frica. Dragostea lui pentru Irodiada a depăşit teama faţă de Ioan şi l-a determinat să taie nu numai capul acestuia, dar şi mugurii de speranţă ai cugetului său. Dacă sufletul unui om este pângărit în cele din urmă se va arăta aşa cum este, chiar dacă pentru moment ar putea adopta o înfăţişare evlavioasă datorată unei surse externe.
Rădăcina apostaziei finale este lipsa unei schimbări totale a inimii. Cel ce se leapădă nu pierde harul pe care l-a avut, ci doar descoperă ca folosesc creditul pe care l-au obţinut din partea altora pentru a-şi stabili afacerea printre adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu. Aceşti martori mincinoşi îşi spun creştini, deoarece alţii presupun despre ei acest lucru. Faptul că ei nu au rezerva unui har solid în interiorul lor, care să-i susţină în mărturisirea lor, le va determina căderea.
Prin urmare, să luăm aminte pe ce bază ne ridicăm declaraţia noastră de credinţă.
Există ceva înlăuntrul nostru care să corespundă zelului nostru exterior? Am turnat noi o fundaţie solidă? Este vârful iesit prea mult în afară faţă de slaba temelie?
Rădăcinile unui pom se întind sub pământ la fel ca ramurile de deasupra; tot astfel se întâmplă şi cu harul adevărat.