Urmaşii lui Iosif au fost foarte diferiţi de el. Ascultau de Domnul doar atunci când dorinţele le erau împlinite şi când Dumnezeu Îşi manifesta puterea măreaţă, venindu-le în ajutor. Ori de câte ori erau descurajaţi sau când se simţeau parăsiţi, treceau de îndată pe tarâmul neascultării. Primul simptom al acestei alunecări aparea întotdeauna sub forma cârtirii.

   De obicei, oamenii care se simt ofensaţi în relaţia lor cu Dumnezeu nu sunt atât de nechibzuiţi încât să I se opuna făţiş. În schimb, aceştia, se opun Cuvântului Sau ori conducerii. Copiii lui Israel s-au plâns cu privire la conducătorii lor însa Moise le-a spus:

   'Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului' Exodul 16.8

   CÂRTIREA ESTE UN UCIGAŞ. Ea va scurtcircuita viaţa lui Dumnezeu dinăuntrul nostru mai repede decât orice altceva! Cârtirea Îi comunică în mod direct lui Dumnezeu:

   'Nu-mi place ce faci în viaţa mea şi, dacă aş fi în locul Tau, aş proceda altfel. '

   Cârtirea nu este altceva decât manifestarea insubordonării faţă de autoritatea lui Dumnezeu. Este cu totul lipsită de reverenţă, iar Dumnezeu o urăşte! Iosif s-a temut de Domnul şi nu a cârtit niciodată. De aceea, Domnul ne îndeamnă astfel:

   'Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur... căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfaptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi făra şovăieli. ' Filipeni 2.12-14

   Dumnezeu ne avertizeaza apăsat să nu îngăduim cârtirii să prindă rădăcină în inima noastră. Noi nu suntem neajutoraţi în faţa atacurilor ei intense. Frica de Domnul este forţa dinăuntrul nostru care va ţine acest ucigaş la distanţă. Proverbele confirmă aceasta:

   'Frica de Domnul este un izvor de viaţă; ea ne fereşte de cursele morţii. ' Proverbe 14.27

   Iosif a trăit în pustie din punct de vedere spiritual mai bine de doisprezece ani. Părea că nimic nu merge aşa cum ar fi vrut. Circumstanţele nu erau de natură să-l întărească şi să-l încurajeze. Însa Iosif a avut la îndemână o fântână din care a putut bea, o fântână în adâncul sufletului său. Aceasta i-a dat puterea de care avea nevoie pentru a asculta de Dumnezeu şi în vremuri grele, de secetă. Era frica de Domnul!

   Iosif a fost capabil să se ferească de capcana urii, a ofensei, a geloziei, a resentimentelor, a mâniei, a adulterului graţie apelor dătătoare de viaţă ale acestei fântâni. Alţii ar fi căzut în aceste capcane ale morţii însa Iosif a fost în stare să le întoarcă spatele şi să slujească altora, chiar şi în ceasurile sale de grea cumpănă.

   Purtarea lui Iosif e una plina de înţelepciune, pentru ca el se temea de Domnul. 'Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii'. Cei ce se tem de Domnul sunt înţelepţi. Daniel subliniază acelaşi adevăr:

   'Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci' Daniel 12.3

   Iosif a trecut cu bine încercarea ultimă a inimii sale prin faptul că s-a dăruit pe sine însuşi şi a declarat credincioşia lui Dumnezeu în clipele sale cele mai întunecate. Nu a trecut mult până când înţelpciunea lui l-a făcut să strălucească în întregul Egipt. Virtutea lui nu a putut rămâne ascunsă ci a fost arătată unui întreg popor păgân.

   În cea de-a doua jumătate a secolului al douăzecilea, Biserica s-a remarcat prin lipsa temerii de Dumnezeu. De aceea suntem priviţi adesea ca vrednici de ocară mai degrabă decât ca nişte stele luminoase, înaintea poporului năpădit de nevoi. Păcatele noastre sunt difuzate deseori de mass-media şi am pierdut respectul de care ar trebui să se bucure credincioşii. Nu am dat dovadă de credincioşia şi de temerea de Domnul pe care le-am văzut la Iosif. Fie ca Dumnezeu să ne ajute cu harul Său!