Îl găseai acolo, pe aceeaşi bancă, în fiecare marţi şi în fiecare joi, la aceeaşi oră. Îmbrăcat în costum, cu cravată, cu anii apăsându-i greu si obosit pe umeri şi pe suflet. Pe alee, oamneii treceau şi veneau, mai agale, sau mai grăbiţi. Unii chiar alergau cu căştile în urechi, preocupaţi de ritmul şi de lungimea propriilor paşi. Doar el privea trist, undeva departe, dincolo de creştetul blocurilor ce zgâriau cerul într-un zig-zag care nu semăna cât de puţin cu maiestuoasele culmi ale munţilor. Dar nu pentru peisaj venea bătrânul acolo, era limpede. Îi citeai pe chip o anumită sfială, parcă îi era ruşine cumva şi se străduia să nu atragă cu nimic atenţia; doar un bătrân pe o bancă, într-un parc...

   În fiecare marţi şi în fiecare joi, la aceeasi oră. Dacă erai doar în trecere pe-acolo şi îl priveai în fugă, ai fi zis că e absent la tot ce se întâmplă în jur, că nu-l interesează nimic. Dar, dacă zăboveai puţin mai mult prin preajmă, îţi dădeai seama de ce stătea acolo şi de ce privirea lui ocoleşte speriată privirile celorlalţi: cerşea. Când prin faţa lui treceau oameni mai puţin grăbiţi, pe care îi vedea dispuşi să se oprească o clipă, brusc întindea mâna cu ochii plecaţi a ruşine. Nu spunea nimic - doar aştepta bunăvoinţă; să-i pună un banuţ în palmă.

   Te intriga contrastul acesta evident: un bătrân cu trăsături nobile, cu o privire pe cât de tristă, pe atât de inteligentă, cu barba îngrijită şi îmbrăcat mereu în costum, cu cravată, cerşind. Din nefericire. cei mai mulţi treceau mai departe cu întrebările după ei alungându-şi prin cotloanele cele mai neumblate ale minţii nedumiririle trezite de enigmaticul cerşetor elegant. E greu sa te opreşti din alergarea ta ca să reconstitui, din frânturi de cuvinte, lacrimi şi tremur de mâini povestea unui străin. Ca să ţeşi din fire de emoţie şi de freamăt lăuntric o punte între ce este şi ce pare a fi cel care a ajuns poate nu întâmplător să împartă cu tine aceeaşi alee a vieţii. Dar, dacă îţi luai timp să iei în mâna ta mâna lui întinsă şi sa o strângi cu căldură, dacă aveai răbdare ca bătrânul să prindă curaj şi să-şi ridice privirea, nu trebuia să întrebi prea mult pentru ca acolo, pe o bancă, într-un parc să primeşti una din cele mai impresionante lecţii de viaţă.

   Fusese profesor de pian. Ieşise la pensie, îşi mai pierduse auzul, mâinile îi cam tremurau şi nu îl mai solicita nimeni pentru a preda lecţii copiilor. Doar ca, la povara anilor, se adăugase un mare necaz: soţia i se îmbolnăvise grav şi avea nevoie de un tratament continuu. Un tratament scump, pentru care nu le ajungea banii din pensii.

   Deoarece nu suporta sa o vadă suferind din lipsa de medicamente, alesese să renunţe la lucrul la care ţinea cel mai mult - ultimul sacrificiu pe care îl poate face cineva, jertfa pe care nu o poate aduce decât dragostea: alesese să renunţe la demnitate.

   Dar, pentru că soţia lui tot din dragoste, nu ar fi acceptat niciodată să îl lase sa ceşească pentru ea, sa se umilească într-atât, îi spusese că a găsit să facă lecţii de pian cu doi copii, marţea şi joia. Astfel, ea îi pregătea cu grijă de fiecare dată costumul, cămaşa şi cravata. Îl petrecea zâmbitoare la uşă şi îl astepta recunoscătoare la întoarcere. Mereu la aceeaşi oră. Şi bătrânul avea grijă să nu întârzie. Nici sa vina mai devreme. Şi sera, de fiecare dată când ieşea pe uşă, că va primi din bunătatea altora exact atât cât să achite reţetele.

   Nu i se părea prea mult sau prea greu să facă ceea ce mintea lui nu acceptase niciodată până atunci. Pentru că dragostea creşte şi depăşeşte limite, găsind noi culmi şi noi adâncuri pe care să le cuprindă.

   Tu Îl cunoşti pe Acela care este DRAGOSTE?

   Pe Acela care nu a considerat ca este prea greu să renunţe la demnitatea Lui de Fiu al lui Dumnezeu, să Se umilească venind în colţul acesta îndepărtat de univers şi să faca sacrificiul suprem ca să ne poata 'cumpăra' nouă, bolnavilor fără speranţă ai acestei lumi, tratamentul pe care noi nu l-am fi putut niciodată cumpăra?

   Pe Acela care S-a dezbrăcat de natura Sa divină şi a îmbrăcat zderenţele noastre de neputinţă?

   Dacă ai primit tratamentul din mâna Lui străpunsă pe cruce, atunci, cu siguranţă, ai învăţat şi tu să iubeşti cu adevărat şi ştii că:

   DRAGOSTEA SUFERĂ TOTUL...