În luna mai, 1973, prin luna mai, un grup de cinci pastori din Bucureşti am început să ne adunăm o zi pe saptămână pentru studiu biblic şi pentru rugăciune. Şi încă de la prima noastră adunare, fratele Brânzei, pastorul Bisericii Basarab din Bucureşti, a propus ca subiectul nostru să fie starea bisericilor. De ce sunt bisericile noastre pe moarte? De ce sunt bisericile noastre adormite? De ce nu e nici o vlagă? Săptămână după săptămână, în fiecare miercuri, ne adunam de la ora 8 dimineaţa până la ora 16, şi în fiecare miercuri căutam să înţelegem de ce-i aşa, de ce este starea bisericii aşa cum este. În acele miercuri succesive, am înţeles o serie de grozăvii, o serie întreagă de lucruri care nu erau după Cuvântul lui Dumnezeu în bisericile noastre.

   Rezultatul a fost că în vara aceea, la o inspiraţie fulgerătoare din partea lui Dumnezeu, am scris o lucrare intitulată 'Credinţa creştină baptistă despre Biserică'. Lucrarea aceasta a avut un mare răsunet. Am lansat-o în frăţietate la începutul toamnei 1973, şi primul sentiment stârnit de ea a fost unul de spaimă. Cum a îndrăznit cineva să spună toate astea? Mi-amintesc de fapt reacţia primului frate care a citit-o. V-a predicat şi el de multe ori de la acest amvon. Nu vă spun cine este. Aproape plângea.

   -Frate, aşa-i! Dar la noi nu se poate. Te rog eu, nu-i da drumul! Nu facem altceva decât să te pierdem pe tine! Şi nu-i bine asta! Bisericile şi aşa sunt moarte!

   -Ei, am zis eu, dacă sunt moarte, măcar s-o ştiu şi eu! Şi prin asta voi vedea dacă sunt moarte. În orice caz mie-mi vorbeşte Cuvântul Domnului din Ezechiel referitor la străjeri: 'Dacă străjerul vede primejdia şi nu sună din trâmbiţă şi vor veni şi îi vor ucide pe ai Mei, Eu voi cere sângele lor din mâna străjerului că n-a sunat din trâmbiţă. Dacă el sună din trâmbiţă şi ei nu se trezesc, ei vor muri, dar străjerul şi-a mântuit sufletul. ' Eu voi şti acum, voi vedea dacă se trezesc sau nu, dar eu îmi voi mântui sufletul.

   Şi am dat drumul lucrării. În panica care s-a stârnit atunci, în vâlvă, în frământarea de atunci, căutam texte, căutam subiecte de predici prin care să transmit un mesaj de la Dumnezeu pentru oamenii speriaţi. Şi unul dintre cele mai frumoase texte pe care mi le-a dat Domnul şi unul care mie m-a fost printre cele mai dragi şi din care am predicat atunci în mai multe locuri a fost textul din 1 Corinteni capitolul 16, versetul 13:

   'VEGHEAŢI, FIŢI TARI ÎN CREDINŢĂ, FIŢI OAMENI, ÎNTĂRIŢI-VĂ! '

   Aceste două cuvinte pe care totdeauna când le rostesc, le rostesc cu toată fiinţa mea: 'FIŢI OAMENI' - aceste cuvinte am încercat atunci să le strig să le spun fraţilor din toată fiinţa mea.

   Recent, Dumnezeu mi-a aprins din nou duhul cu aceste două cuvinte. Am reluat acest text, l-am regândit şi am simţit îndemnul clar din partea Domnului ca în seara aceasta, aici, să vă vorbesc iarăşi despre ce înseamnă să fim oameni (Oradea, Biserica nr. 2; 30 august 1981).

   Aseară, Duhul lui Dumnezeu s-a revărsat peste noi aici şi ne-a spus că este iertare, ca este reabilitare. Dar ceea ce vreau de ani de zile să-i fac pe fraţii din ţara noastră dragă să înţeleagă că lucrarea lui Dumnezeu nu se termină cu iertarea. Ea abia începe cu iertarea. Dumnezeu ne cheamă la El ca să ne spele de murdărie, dar nu se opreşte numai la atât. După începerea lucrării Lui în noi, prin care El vrea să ne scoată oameni, Evanghelia are scopul acesta de a scoate din noi cei mai buni fii ai unei ţări, cei mai buni fii ai unui pământ aşa cum spunea marele predicator Spurgeon: 'Dacă nu eşti bun cetăţean al Pământului şi dacă nu eşti bun cetăţean al ţării tale, cum vei fi bun cetăţean al cerului? '

   Iată dar, de ce cred eu că Dumnezeu iarăşi mi-a aprins duhul să strig celor care L-au primit pe Domnul, celor care au fost la cruce, au fost spălaţi şi mântuiţi: 'FIŢI OAMENI! ' Şi iată de ce trebuie să explicăm încă odată conţinutul adevăratei omenii.

   Am început prin a spune ceea ce ştiu aproape toţi de aici. Eu am predat multă vreme limba română şi întotdeauna când începeam şcoala la clasa a cincea, citeam toamna povestirea lui Mihail Sadoveanu, acel neîntrecut maestru al limbii române, despre domnul Trandafir, învăţătorul pe care l-a avut Sadoveanu la şcoala primară de la ţară, şi cum Sadoveanu la maturitate, a făcut o vizită în satul unde a învăţat el primele clase primare şi cum s-a dus să-i vadă mormântul şi cum Sadoveanu, acel maestru al limbii, îşi încheie povestirea cu aceste cuvinte: 'A FOST UN OM'. Şi eu trebuia să-i învăţ pe copii să înţeleagă ce înseamnă această expresie. Nu spunea 'A fost un om bun', nu spunea 'A fost un om mare! ', nu spunea 'A fost un om înţelept! '. Nu! Ci doar atât: A FOST UN OM. Şi fiecare dintre noi trebuia să înţeleagă în adâncuri şi fiecare trebuia să pătrundă acest cuvânt 'OM'. Căci nu există blamă mai mare pe care i-o poţi aduce unui om decât să-i spui: 'Nu eşti om! '; 'Cutare nu-i om! '

   Expresia aceasta FIŢI OAMENI! e biblică. Ea este aici în 1 Corinteni 16.13: FIŢI OAMENI!

   Expresia aceasta nu e numai aici. Citiţi în Ieremia 5.1. Dumnezeu spune prin Ieremia: 'Duceţi-vă în Ierusalim pe străzi şi în pieţe' Cum sunt pieţele şi străzile? Pline de oameni. Spune: 'Du-te pe străzi şi în pieţe şi caută un om. Atât. ' Dar sunt pline străzile şi pieţele de oameni! 'Nu, între toţi nu este un om. Că dacă ar fi un om, n-aş pedepsi cetatea. '

   Acelasi lucru îl spune şi în Ezechiel 22.30: 'CAUT PRINTRE EI UN OM CARE SĂ ÎNALŢE UN ZID... ÎNAINTEA MEA PENTRU ŢARĂ CA SĂ N-O NIMICESC. ŞI DACĂ EU VOI LOVI ÎN ZIDUL ACELA ŞI-L VOI CRĂPA, OMUL ACELA SĂ SE PUNA CU TRUPUL LUI ÎN SPĂRTURA ZIDULUI SI SĂ ZICĂ: 'TOT NU TE LAS, DOAMNE! ' Aşa cum a făcut Moise când Dumnezeu a vrut să nimicească poporul, iar el a spus: 'MAI BINE LOVEŞTE ÎN MINE, DISTRUGE-MĂ PE MINE! EU STAU ÎN FAŢA TA, NU TE LAS! ...

   ... OM! ...